3ra-608/14 — Contestarea actului administrativ

Judecătoria Centru Municipiul Chişinău Dosarul nr. 3ra-608/14 Judecător: Serghei Namaşco Curtea de Apel Chişinău Preşedintele şedinţei: Sergiu Arnăut Judecători: Iurie Cotruţă şi Pelin Tamara Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 21 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de SRL Condevis, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată declarată de SRL „Condevis”, mun. Chişinău către Inspectoratului Fiscal de Stat, mun.

Chişinău privind contestarea unor decizii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2013, CONSTATĂ : Reclamantul SRL „Condevis” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat, mun. Chişinău privind anularea Deciziei Direcţiei generală control fiscal a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 3413/5 din 26.12.2011 şi a Deciziei nr. 19 din 31.01.2012. Drept temei de anulare a Deciziilor Direcţiei generală control fiscal a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, SRL „Condevis” a invocat că, prin Decizia nr. 3413/5 din 26.12.2011 organul fiscal a sancţionat reclamantul cu amendă în mărime de 4000 lei, în baza art. 225 din Codul Fiscal al RM, pentru neprezentarea organului fiscal a informaţiei veridice despre sediul întreprinderii.

Astfel, indică reclamantul că, prin Decizia nr. 3413/5 din 26.12.2011, societăţii „Condevis ” SRL i s-a aplicat sancţiune în baza aceluiaşi temei şi aceluiaşi fapt , fiind sancţionată cu aceiaşi sancţiune prin Decizia nr. 11 din 03.11.2011. Împotriva Deciziei nr. 11 din 03.11.2011 reclamantul a înaintat în adresa Inspectoratului Fiscal de Stat, mun. Chişinău, contestaţie, care a fost înregistrată la data de 06.01.2012. Examinînd contestaţia reclamantului, Inspectoratul Fiscal de Stat, mun. Chişinău, a emis Decizia nr. 19 din 31.01.2012 prin care s-a respins contestaţia şi s-a menţinut Decizia nr. 3413/5 din 26.12.2011. În rezultat reclamantul s-a adresat în instanţa de judecată solicitînd anularea Deciziei Direcţiei generală control fiscal a Inspectoratului Fiscal de Stat, mun.

Chişinău nr. 3413/5 din 26.12.2011 şi a Deciziei nr. 19 din 31.01.2012, în temeiul art. 249, alin.(2), lit. c) din Codul Fiscal al Republicii Moldova, care prevede că, 1 Decizia privind clasarea cazului se pronunţă în cazul în care, există pentru acelaşi fapt, în privinţa persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală , o decizie privind aplicarea unei sanţiuni fiscale şi/ sau încasarea sumei impozitului , taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) ori există o decizie de clasare a cazului. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru din 10 iunie 2013, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. SRL „Condevis” nefiind de acord a declarat o cerere de apel împotriva Judecătoriei Centru din 10 iunie 2013 şi a solicitat admiterea cererii de apel cu casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîrî de admitere integrală a cererii de chemare în judecată.

Verificînd legalitatea hotărîrii contestate, Curtea de Apel Chişinău respinge cererea declarată de SRL „Condevis” şi menţine hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 10 iunie 2013. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. În motivarea deciziei, instanţa de apel a invocat prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului aministrativ, ce prevede că, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emis de autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate. Din actele dosarului se constată că acţiunile Inspectoratului Fiscal de Stat au fost în conformitate cu legea, iar temei legal de anulare a deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat, mun.

Chişinău nr. 3413/5 din 26.12.2011 şi Decizia nr. 19 din 31.01.2012 nu sunt, or, potrivit art. 8 alin. (2) lit. b), c) şi f) din Codul Fiscal Contribuabilul este obligat să pună la evidenţă la organul fiscal în a cărui rază îşi are sediul stabilit în documentele de constituire (înregistrare), să prezinte informaţiile iniţiale (şi să comunice modificările ulterioare) cu privire la sediul său, sediul subdiviziunilor, denumirea şi sediul instituţiilor financiare în care sunt deschise conturi, precum şi cu privirela sistarea temporară a activităţii subdiviziunilor, însă contribuabilul SRL „Condevis”, fiindu-i aplicată amenda pentru încălcarea art. (8), alin. (2), lit b) din Codul Fiscal prin decizia nr. 11 din 03.11.2011, nu s-a conformat deciziei organului fiscal, nu a înregistrat şi nici n-a prezentat Inspectoratului Fiscal de Stat informaţia privitor la sediul întreprinderii în termen de 30 zile prevăzut de lege.

Neconformarea legii rezultă din însăşi explicaţiile conducătorului Ababii Ghenadie, din contestaţia din 06.06.2012 , potrivit căreia conducătorul declară că întreprinderea decurge o perioadă de schimbare a sediului în legătură cu înstrăinarea imobilului unde îşi avea anterior adresa juridică. Potrivit Deciziei din 26.12.2011 nr. 3413/5 a fost obligat contribuabilul să prezinte informaţii cu prrivire la schimbarea sediului în termen de 30 zile, or potrivit art. 161, alin. (8) din Codul Fiscal la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 30 de zile de la data dobîndirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează organul fiscal 2 despre schimbarea sediului sau şi/sau prezintă informaţiile iniţiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară a activităţii subdiviziunii.

Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. La 21martie 2014, SRL „Condevis” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 11 noiembrie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 10 iulie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii ca nefondată. În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de apel.

Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a 3 fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de SRL „Condevis” asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Condevis” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către SRL „Condevis” împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2013, în pricina civilă intentată la cererea înaintată de către SRL „Condevis” către Inspectoratul Fiscal de Stat privind anularea unor decizii. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 4