Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-525/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 mai 2014
Părțile
Andriuca Aurelia vs Condruc Aliona
Pe scurt
Scutirile de taxă de stat

2r-525/14 — Determinarea cotelor-părţi

dosarul nr.2r-525/14 prima instanţă: A. Spoială instanţa de apel: N. Cernat, A. Gavriliţa, A. Pahopol DECIZIE 21 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând recursul declarat de avocatul Petru Coşleţ în interesele Alionei Condruc, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Aureliei Andriuca în interesele proprii şi în interesele fiicei minore Diana Codîmschi împotriva lui Grigori Codîmschi şi Alionei Condruc, intervenient accesoriu Inspectoratul Fiscal de Stat municipiul Chişinău cu privire la atribuirea bunului imobil a regimului proprietăţii comune pe cote-părţi, determinarea cotei-părţi din proprietatea comună, încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi, prin împărţire în modul de vînzare la licitaţie şi distribuirea preţului între co-proprietari proporţional cotei- părţi, cu atribuirea preţului bunului imobil vîndut la licitaţie şi cererea reconvenţională depusă de Aliona Condruc împotriva Aureliei Andriuca cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, prin care a fost respins demersul Alionei Condruc cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Aliona Condruc cu acordarea termenului pentru depunerea cererii de apel motivate şi achitarea taxei de stat.

c o n s t a t ă La 14 septembrie 2013 Aureliei Andriuca a depus cerere de chemare în judecată în interesele proprii şi în interesele fiicei minore Diana Codîmschi împotriva lui Grigori Codîmschi şi Alionei Condruc, intervenient accesoriu Inspectoratul Fiscal de Stat municipiul Chişinău cu privire la determinarea cotelor ideale din proprietatea comună pe cote-părţi, constatarea faptului acceptării moştenirii prin intrarea în posesiune, recunoaşterea cotei în patrimoniul succesoral şi partajarea patrimoniului succesoral pe cote-părţi ideale. În motivarea acţiunii Aureliei Andriuca a menţionat că în baza contractului de vînzare-cumpărare din 25 februarie 2005 împreună cu fiica Diana Codîmschi, sora Aliona Condruc şi părinţii Ana Codîmschi şi Grigore Codîmschi au devenit proprietarii apartamentului nr. 120 din str. Voluntarilor 120 mun.

Chişinău cu suprafaţa locativă de 70 m2. A mai menţionat că la 16 aprilie 2011 a decedat mama Ana Codînschi. 1 După decesul mamei împreună cu sora Aliona Condruc, fiica Diana Codîmschi şi tatăl Grigore Codîmschi au locuit împreună în apartament, de fapt acceptînd succesiunea. Solicită determinarea cotelor-părţi ideale din proprietatea comună pe cote- părţi din apartamentul nr. 120 din str. Voluntarilor 8/1 mun. Chişinău, atribuindu-i împreună cu fiica Diana Codîmschi cîte 1/5 cotă-parte fiecărei. De asemenea, a solicitat constatarea acceptării moştenirii prin intrarea în posesiune, partajarea patrimoniului succesoral pe cote-părţi ideale, atribuindu-i-se 1/3 cotă-parte din patrimoniul succesoral rămas după decesul mamei.

La 11 decembrie 2013 Aliona Condruc a depus cerere reconvenţională împotriva Aureliei Andriuca cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate. În motivarea cererii reconvenţionale, Aliona Condruc a menţionat că în luna martie 2011 Aurelia Andriuca împreună cu fiica Diana au plecat cu traiul în casa amplasată în Întovărăşirea Pomicolă „Luminiţa” din com. Bubuieci, mun. Chişinău. La 16 aprilie 2011 a decedat mama Ana Codîmschi, masa succesorală în mărime de 1/5 cotă-parte din apartamentul în litigiu a fost a fost acceptată de către ea şi tatăl Grigore Codîmschi, prin administrarea acestuia şi achitarea serviciilor locativ-comunale. Aliona Condruc a mai menţionat că Aurelia Andriuca nu a acceptat succesiunea rămasă după decesul mamei, nu a gestionat cota-parte din apartament, nu a achitat careva impozite şi servicii locativ-comunale.

La 26 martie 2012 tatăl Grigore Codîmschi a întocmit un testament pe numele Alionei Condruc. La 01 octombrie 2012 Grigore Codîmschi a decedat, iar la 14 decembrie 2012 a depus la notar cerere de acceptare a succesiunii în urma decesului tatălui. Aliona Condruc consideră că urmează să fie recunoscut dreptul de proprietate asupra 3/5 cotă-parte din apartamentul litigios. Aliona Condruc solicită constatarea faptului acceptării succesiunii împreună cu Grigore Codîmschi a cîte 1/10 cotă-parte din apartamentul nr. 120 din str. Voluntarilor 8/1 mun. Chişinău, cu recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra 3/5 cotă-parte din apartamentul nr. 120 din str. Voluntarilor 8/1 mun. Chişinău. Ulterior, Aurelia Andriuca a depus cerere de concretizare a cerinţelor, solicitînd atribuirea bunului imobil amplasat pe str. Voluntarilor 8/1 ap. 120 mun.

Chişinău a regimului proprietăţii comune pe cote-părţi, determinarea cotei- părţi din proprietatea comună, atribuindu-i Dianei Codîmschi şi Aureliei Andriuca cîte ½ cotă-parte şi Alionei Condruc ½ cotă-parte din apartament, încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi, prin împărţire în modul de vînzare la licitaţie şi distribuirea preţului între co-proprietari proporţional cotei-părţi, atribuidu-i Dianei Codîmschi şi Aureliei Andriuca ½ cotă-parte din preţul bunului imobil vîndut la licitaţie şi Alionei Condruc ½ cotă-parte din preţul vîndut la licitaţie. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 23 decembrie 2013, cererea de chemare în judecată depusă de Aurelia Andriuca şi cererea reconvenţională depusă de Aliona Condruc au fost admise parţial.

A fost constatat 2 faptul acceptării succesiunii după decesul Anei Codîmschi de către Grigore Codîmschi, Aurelia Andriuca şi Aliona Condruc. A fost atribuit regimul proprietăţii comune pe cote-părţi bunului imobil amplasat în mun. Chişinău, str. Voluntarilor 8/1 ap. 120, nr. cadastral 020030742501120. Au fost determinate cotele-părţi din proprietatea comună asupra bunului imobil amplasat în mun. Chişinău, str. Voluntarilor 8/1 ap. 120, nr. cadastral 020030742501120, prin atribuirea Aureliei Andriuca şi Dianei Codîmschi 7/15 cotă-parte şi Alionei Condruc 8/15 cotă-parte. A fost partajat bunul imobil amplasat în mun. Chişinău, str. Voluntarilor 8/1 ap. 120, nr. cadastral 020030742501120, prin vinderea acestuia la licitaţie şi distribuirea preţului şi anume: Aureliei Andriuca şi Dianei Codîmschi – 7/15 din valoarea bunului, iar Alionei Condruc – 8/15 din valoarea bunului.

De la Aliona Condruc a fost încasată în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 2950 lei. În rest cererea iniţială şi cea reconvenţională au fost respinse. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, a fost respins demersul Alionei Condruc cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Aliona Condruc cu acordarea termenului pentru depunerea cererii de apel motivate şi achitarea taxei de stat. La 14 aprilie 2014 avocatul Petru Coşleţ a declarat în interesele Alionei Condruc recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate şi emiterea unei noi hotărîri, prin care să fie scutită integral de la plata taxei de stat.

Avocatul Petru Coşleţ, în motivarea recursului a menţionat că nu este de acord cu încheierea contestată, deoarece Aliona Condruc nu are posibilitatea de a achita taxa de stat la depunerea cererii de apel, din considerentele că activează în calitate de educator, avînd un salariu de 1127,30 lei lunar (f.d. 149) şi are la întreţinere 2 copii minori (f.d. 86,87). De asemenea, a menţionat că la emiterea încheierii de respingere a cererii de scutire de la plata taxei de stat, instanţa de apel nu a luat în consideraţie probele existenta la materialele cauzei. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii contestate şi restituirea pricinii în instanţa de apel pentru judecarea apelului din următoarele considerente. În conformitate cu art. 364 al. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii. În conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordîndu-i apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

S-a constatat că, recurenta Aliona Condruc a depus cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanţe, fără plata taxei de stat. Totodată, în cererea de apel, recurenta a solicitat scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului. 3 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, a fost respinsa cererea Alionei Condruc cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Aliona Condruc cu acordarea termenului pentru depunerea cererii de apel motivate şi achitarea taxei de stat. La 14 aprilie 2014 avocatul Petru Coşleţ a depus în interesele Alionei Condruc apel motivat. De asemenea, a invocat că apelanta nu are posibilitatea de a achita taxa de stat la depunerea cererii de apel, din considerente că activează în calitate de educator, avînd un salariu de 1127,30 lei lunar şi are la întreţinere 2 copii minori, probele fiind anexate la materialele cauzei (f.d.

86-87, 149). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră încheierea instanţei de apel neîntemeiată şi care urmează a fi casată cu emiterea unei încheierii privind scutirea integrală a Alionei Condruc de la plata taxei de stat din următoarele considerente. În conformitate cu art. 85 al. (4) CPC, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Materialele cauzei denotă că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014 a fost emisă în lipsa părţilor. În motivarea concluziilor privind necesitatea respingerii cererii de scutire a Alionei Condruc de la plata taxei de stat, instanţa de apel a invocat că cererea este neîntemeiat, deoarece nu au fost invocate motivele scutirii şi fără a anexa documentele confirmative.

Instanţa de recurs menţionează că nefiind prezent în şedinţa de judecată, reprezentantul recurentei nu a avut posibilitatea de a-şi susţine cerinţa privind scutirea de la plata taxei de stat şi de a prezenta probe justificative care să confirme cele invocate. Or, după cum rezultă din actele pricinii, la materialele cauzei se conţin probe ce confirmă că recurenta, activînd în calitate de ajutor de educator, are un salariu lunar de 1127,30 lei (f.d. 149) şi are la întreţinere 2 copii minori (f.d. 86,87). Astfel, instanţa de apel, respingînd cererea apelantei privind scutirea de la plata taxei de stat, nu a verificat faptul dacă la materialele cauzei se conţin probe care ar servi drept temei pentru scutirea acesteia de la plata taxei de stat.

Deci, instanţa de apel nu a analizat capacitatea apelantei de a achita plata taxei de stat stabilită, nu a examinat cu diligenţă probele existente la materialele cauzei. Actele ce confirmă motivul din care recurenta este în imposibilitate de a achita taxa de stat sunt anexate la dosar. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că probele existente la materialele cauzei pot fi luate în consideraţie la scutirea recurentei de la plata taxei de stat, deoarece denotă faptul imposibilităţii recurentei de a achita taxa de stat impusă spre achitare. Din aceste considerente, instanţa de recurs consideră că Curtea de Apel Chişinău, prin încheierea contestată pripit a concluzionat despre necesitatea respingerii cererii Alionei Condruc cu privire la scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului.

4 În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că circumstanţele menţionate constituie temei privind scutirea recurentei de la achitarea taxei de stat, din care considerente aceasta urmează a fi scutită integral de la plata taxei de stat. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, soluţionînd prin decizie problema în fond, prin care a o scuti integral pe Aliona Condruc de la achitarea taxei de stat la depunerea apelului în mărime de 2213 lei.

În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Petru Coşleţ în interesele Alionei Condruc.

Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Aureliei Andriuca în interesele proprii şi în interesele fiicei minore Diana Codîmschi împotriva lui Grigori Codîmschi şi Alionei Condruc, intervenient accesoriu Inspectoratul Fiscal de Stat municipiul Chişinău cu privire la atribuirea bunului imobil a regimului proprietăţii comune pe cote-părţi, determinarea cotei-părţi din proprietatea comună, încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi, prin împărţire în modul de vînzare la licitaţie şi distribuirea preţului între co-proprietari proporţional cotei-părţi, cu atribuirea preţului bunului imobil vîndut la licitaţie şi cererea reconvenţională depusă de Aliona Condruc împotriva Aureliei Andriuca cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate, soluţionînd prin decizie problema în fond.

Se scuteşte Aliona Condruc de la plata taxei de stat în sumă de 2213 lei ( două mii două sute treisprezece lei) la depunerea cererii de apel, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău pentru examinarea cererii de apel. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.