Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-567-14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 mai 2014
Părțile
Calova Faina vs IFS Cahul
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-567-14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: D. Bosîi dosarul nr.3ra-567/14 instanţa de apel: G. Vavrin I.Dănăilă, T. Dimitriadi ÎNCHEIERE 15 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Calova Faina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Calova Faina împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cahul cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 26 noiembrie 2013, c o n s t a t ă La data de 17 august 2013 Calova Faina a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cahul cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii Calova Faina a menţionat că, prin decizia nr. 107 din 16 februarie 2012 i s-a aplicat amendă în mărime de 4.000 lei pentru neprezentarea organului fiscal a informaţiei despre modificările cu privire la sediul subdiviziunilor sale structurale. Calova Faina consideră ilegale acţiunile pîrîtului privind emiterea deciziei nominalizate şi solicită recunoaşterea ilegală a acţiunilor colaboratorilor Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cahul privind emiterea deciziei nr. 107 din 16 februarie 2012 cu obligarea pîrîtului de a înlătura încălcările de procedură pe care le-a comis la emiterea deciziei contestate şi anularea acesteia ca fiind ilegală şi repararea prejudiciului moral.

Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 13 august 2013 acţiunea înaintată de Calova Faina s-a respins ca neîntemeiată. 1 Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 26 noiembrie 2013 s-a respins apelul declarat de Calova Faina şi s-a menţinut hotărârea primei instanţe. La data de 13 martie 2014 Calova Faina a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 26 noiembrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie admisă acţiunea. În motivarea recursului Calova Faina a invocat că instanţele de judecată eronat au aplicat normele de drept material. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul declarat nu se încadrează în temeiurile 2 prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs, că instanţele de judecată eronat au aplicat normele de drept material, nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal, iar instanţele de judecată corect au ajuns la concluzia de a respinge cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată. Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele de judecată şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu. Astfel, instanţa de recurs notează că Calova Faina nu a invocat niciun argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul deduce, că din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Calova Faina ca inadmisibil. În conformitate cu art.432, art.433, art.440 CPC, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Calova Faina se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.