- Dosarul nr.
- 3ra-662/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 iunie 2013
- Părțile
- Bortă Vitalie vs Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău
- Pe scurt
- Interpretarea eronată a legii
3ra-662/13 — Contestarea actului administrativ, încasarea sumei
Instanţa de fond: CA Chişinău – A. Pahopol Dosarul nr. 3ra-662/13 DECIZIE 19 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru judecînd recursurile declarate de către Bortă Vitalie şi Direcţia administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalie Bortă împotriva Direcţiei Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău, privind contestarea acţiunilor, încasarea sumei, încasarea dobînzii de întîrziere şi a prejudiciului moral, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 23 august 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La 26 aprilie 2011, Bortă Vitalie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, privind contestarea acţiunilor, încasarea sumei. În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că pe parcursul perioadei 2005- 2009 a achitat în plus la impozitul pe venit suma de 31 300,12 lei. Astfel, în scopul recuperării sumei de bani menţionate, la data de 25 februarie 2011 a înaintat cerere prealabilă pîrîtului, prin care a solicitat restituirea sumei achitate în plus la buget.
Prin răspunsul din 29 martie 2011, pîrîtul i-a comunicat că nu poate să execute cererea şi în scopul soluţionării cazului, i-a comunicat că este necesar să se prezinte la sediul Direcţiei Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău unde a aflat că i se refuză restituirea sumei pe motivul nedeclarării sumei integrale a venitului obţinut pentru perioada fiscală 2004. Consideră refuzul pîrîtului ilegal, deoarece a prezentat declaraţiile cu privire la impozitul pe venit în ordinea şi modul prevăzut de legislaţia fiscală în vigoare. Ca rezultat al activităţii sale pe parcursul perioadei fiscale 2005-2009, a achitat în plus la bugetul de stat suma de 31 300,12 lei, fapt confirmat prin declaraţiile cu privire la impozitul pe venit pe perioadele fiscale respective şi documentele corespunzătoare, iar prin prisma prevederilor din Codul Fiscal respectiva sumă urmează a fi restituită.
Menţionează că, pretenţii pe parcursul anilor din partea pîrîtului, privind modul de întocmire a declaraţiei cu privire la venit şi privind declararea sumei integrale a venitului obţinut, nu au parvenit, fiind expirat şi termenul de prescripţie prevăzut la art. 173 Cod fiscal al RM. Consideră că, dacă erau careva neclarităţi pe perioada fiscală a anului 2004, organul fiscal, urma să-l anunţe şi să clarifice situaţia definitiv la momentul respectiv. În urma concretizării pretenţiilor sale, solicită încasarea din contul pîrîtului în beneficiul său sumei de 31 300,12 lei ce constituie suma achitată în plus la impozitul pe venit; încasarea dobînzii de întîrziere în sumă de 2496,76 lei; încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei; încasarea a 15 mii lei ca compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 august 2012, cererea de chemare în judecată a fost admisă parţial, fiind încasat de la Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău în beneficiul lui Vitalie Bortă 31300,12 lei – impozitul pe venit achitat în plus în perioada anilor 2005-2009. În rest cererile acţiunii au fost respinse ca nefondate. Prin hotărîrea suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 21 septembrie 2012 a fost încasat de la Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău în beneficiul lui Vitalie Bortă cheltuieli pentru asistenţă juridică în mărime de 3000 lei Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 07 decembrie 2012, Bortă Vitalie a contestat-o cu recurs, prin care a solicitat casarea parţială a acesteia în partea respingerii acţiunii privind respingerea încasării dobînzii de întîrziere, cu pronunţarea unei hotărîri noi în această parte, dispunînd încasarea dobînzii de întîrziere în sumă de 2496,76 lei şi 15 000 lei ca compensaţie pentru prejudiciul moral.
În motivarea recursului a invocat că conform alin. (3) al art. 176 Cod fiscal, dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale urmează a fi restituită, nu au fost restituite în termen de 37 de ore de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislaţia fiscală, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază rotunjită pînă la următorul procent întreg, stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiuni repo de cumpărare a hîrtiilor de valoare de stat pe termen de 2 luni, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de – Trezoreria de Stat.
Totodată, la 18 decembrie 2012 Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău a contestat cu recurs hotărîrea primei instanţe cît şi hotărîrea suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 21 septembrie 2012, prin care a solicitat casarea acestora, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că instanţa de fond nu a constat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii. La fel, a indicat recurentul că 2 instanţa de fond în mod neîntemeiat a admis parţial acţiunea, deoarece, organul fiscal a acţionat conform legii la aplicarea sancţiunilor respective. Indică că Bortă Vitalie pe parcursul anului 2004 a primit venituri în sumă de 226210,59 lei, pe cînd a declarat 2635,59 lei, astfel deminuîndu-se venitul total în sumă de 223575,00 lei, prin ce a încălcat prevederile art. 261 Cod fiscal.
Conform actului de achiziţie a mărfurilor din 08.04.2004 seria AC nr. 392966 s-a stabilit cu certitudine că Bortă Vitalie a realizat prin intermediul ÎM „DAAC- Victoria” SA autoturismul Renault Scenic la preţul de 223575 lei. Reieşind din dările de seamă prezentate de ÎM „DAAC-Victoria” la serviciul fiscal, forma IAL, IAS s-a stabilit cu certitudine că cet. Bortă Vitalii, c/f 0991802242784 a primit venit pe parcursul anului 2004 în urma realizării autoturismului Renault Scenic în sumă de 223575.00 lei, au fost reţinuţi la sursa de plată 11178,75 lei. Diferenţa, urma să fie declarată şi achitat impozit conform prevederilor legale de către cet. Bortă Vitalie pană la 31.03.2005, fapt confirmat prin fişa de verificare, forma FVID.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, hotărîrea instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate în fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărîrii integrale, în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel. Curtea de Apel Chişinău a pronunţat hotărîrea la 23 august 2012 şi a fost expediată părţilor la 29 noiembrie 2012 (f.d. 105), care a fost primită de recurentul Bortă Vitalie la 30 noiembrie 2012, iar în privinţa Direcţiei Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nu sunt probe cînd au primit hotărîrea motivată.
Cererea de recurs a lui Bortă Vitalie fost depusă la 07 decembrie 2012, iar de Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău la 18 decembrie 2012. Raportînd aceste prevederi la materialele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile declarate în termen. La 11 iunie 2013 Bortă Vitalie prin intermediul cancelariei a depus referinţă prin care şi-a exprimat dezacordul cu recursul declarat de Direcţia Administrativ Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, solicitînd respingerea acestuia, şi admiterea propriului recurs. Examinînd materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ conchide că recursurile înaintate de Bortă Vitalie şi Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău sunt întemeiate şi urmează a fi admise, cu dispunerea casării hotărîrii primei instanţe şi rejudecării pricinii în Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău din următoarele considerente. 3 În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c1) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural specificate la art.432 alin.(3) lit. d) şi f). La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art.432 alin.(3) lit. b) CPC.
În conformitate cu art. 239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. În conformitate cu art. 241 al. (5) şi (6) CPC, în motivarea hotărîrii se indică: circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii. Din esenţa normelor de drept citate, rezultă că hotărîrea trebuie să fie certă, completă, corectă, clară, consecutivă, convingătoare şi concretă. Circumstanţele şi probele constatate în cauză urmează să fie expuse într-o strictă consecutivitate logică.
De asemenea, concluziile instanţei expuse în partea motivată a hotărîrii, trebuie să coincidă cu concluziile instanţei din partea dispozitivă a hotărîrii. Or, în caz contrar, hotărîrea echivalează cu o nemotivare. În acest context, instanţa de recurs reţine că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înţeles de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de către părţi (principiul nr. 6 al Recomandării nr. R (84)5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptată la 28 februarie 1984 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că hotărîrea primei instanţe nu corespunde exigenţelor susmenţionate nu au putere de convingere, fiind contradictorie.
La caz se constatată, că Bortă Vitalie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, solicitînd încasarea din contul pîrîtului în beneficiul său sumei de 31 300,12 lei ce constituie suma achitată în plus la impozitul pe venit; încasarea dobînzii de întîrziere în sumă de 2496,76 lei; încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei; încasarea a 15 mii lei ca compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat. Fiind investită cu judecarea pricinii în fond, prima instanţă (Curtea de Apel Chişinău) a ajuns la concluzia temeinicii acţiunii, pe care a admis-o parţial, fiind încasat de la Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău în beneficiul lui Vitalie Bortă 31300,12 lei – impozitul pe venit 4 achitat în plus în perioada anilor 2005-2009. În rest cererile acţiunii au fost respinse ca nefondate. Instanţa de recurs menţionează că Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău a respins cererea prealabilă declarată de Bortă Vitalie, indicînd că el pe parcursul anului 2004 a primit venituri în sumă de 226210,59 lei, pe cînd a declarat 2635,59 lei, astfel deminuîndu-se venitul total în sumă de 223575,00 lei, prin ce a încălcat prevederile art. 261 Cod fiscal. La adoptarea soluţiei sale prima instanţă a invocat că refuzul pîrîtului la restituirea sumei, achitate în surplus de către Bortă Vitalie, se referă anume la faptul că pentru perioada fiscală a anului 2004, acesta a prezentat declaraţia întocmită greşit şi prezentată greşit fiind obiect al infracţiunii fiscale.
A mai indicat prima instanţă că în situaţia în care s-ar fi considerat sau constatat că acţiunile reclamantului la depunerea declaraţiei pentru perioada fiscal a an. 2004 ar fi reprezentat o infracţiune fiscală, organul de administrare fiscală trebuia să întreprindă anumite acţiuni atît în vederea constatării şi demonstrării respectivei abateri, cît şi să fie întreprinse acţiuni de urmărire penală în cazul considerării întrunirii elementelor infracţiunilor fiscale. Astfel, în situaţia în care invocările pîrîtului despre întrunirea unor elemente a infracţiunii nu sunt probate şi mai mult ca atît nu sunt probate nici constatările şi nici eventualele acţiuni de urmărire penală, în cazul considerărilor Direcţiei Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău despre infracţiunea fiscal, instanţa a apreciat critic poziţia pîrîtului, motiv pentru care aceste relatări nici nu pot fi reţinute. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră aceste constatări preamature, nefiind elucidate toate circumstanţele ce au importanţă sporită pentru examinarea prezentului litigiu. Reieşind din materialele cauzei rezultă că Bortă Vitalie s-a adresat către Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu cerere privind restituirea sumei plătite în plus în mărime de 31528,26 lei pentru perioada anilor 2004-2009. Prin răspunsul nr. 01-11/3-2998 din 29 martie 2011, Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău a comunicat solicitantului Bortă Vitalie că cererea dată la moment nu poate fi executată din motivul că acesta urmează să se prezinte la organul fiscal pentru a depune o cerere repetată pe perioada fiscală a anului 2004 din motivul nedeclarării sumei integrale a venitului obţinut. Răspunsul în cauză a fost precedat de faptul că, cum reiese din materialele cauzei Bortă Vitalie pe parcursul anului 2004 a înstrăinat ÎM „DAAC-Victoria” SA în persoana lui Gratii Artur, automobilul de model Renault Scenic la preţul de 223575,00 lei, sumă care în declaraţia pe venit pentru anul 2004 nu era indicată. 5 La fel, la materialele cauzei, persistă procura eliberată lui Bortă Vitalie de către Ţerna Veaceslav, prin care ultimul îi încredinţează primului conducerea autoturismului Renault Scenic cu n/î C HM 070 cu dreptul de a se deplasa peste hotare şi de a circula liber în orice ţară (f.d.
76). Prin urmare, prima instanţă nu a stabilit cine este subiectul impozabil în speţa dată, reieşind din faptul că Bortă Vitalie nu deţinea dreptul de proprietate asupra acestui automobil, iar procura eliberată de către Ţernă Veaceslav nu-i acorda dreptul de înstrăinare asupra automobilului în cauză. Totodată, instanţa de recurs ţine să menţioneze faptul că recurentul Bortă Vitalie depunînd cererea prealabilă, a solicitat restituirea sumei plătite în plus în mărime de 31528,26 lei pentru perioada anilor 2004-2009, pe cînd înaintînd cererea de chemare în judecată, a solicitat restituirea sumei plătite pe perioada anilor 2005- 2009, circumstanţă pe care, prima instanţă a lăsat-o fără careva apreciere, cu toate că are o mare importanţă pentru soluţionarea justă a litigiului.
Astfel, instanţa de fond, la caz Curtea de Apel Chişinău urma să verifice corectitudinea întocmirii declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pe perioada anului 2004 în vederea stabilirii temeinicii sau netemeinicii acţiunii. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 138 CPC, înscrisurile se depun la materialele cauzei în original sau în copii autentificate în modul stabilit de lege, indicîndu-se locul de aflare a originalului. Colegiul menţionează că, toate înscrisurile anexate şi cercetate în cadrul judecării cauzei, contrar prevederilor art. 138 alin. (4) CPC, sunt anexate la dosar în xerocopii neautentificate în modul stabilit de lege, motiv din care instanţa de recurs este în imposibilitate de a se expune asupra autenticităţii conţinutului acestora.
Iar conform art. 139 alin. (4) CPC, instanţa judecătorească nu poate considera dovedit un fapt adeverit numai prin copia de pe document, dacă originalul este pierdut, iar copiile de pe el prezentate de părţi nu sînt identice, rămînînd imposibilă determinarea prin intermediul altor probe a adevăratului cuprins al originalului. În astfel de circumstanţe şi avînd în vedere faptul că soluţia primei instanţe expusă în hotărîre este în contradicţie cu circumstanţele pricinii, nu a dat răspuns la toate momentele importante pentru soluţionarea litigiului, ceea ce constituie temei de casare a hotărîrii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare.
Avînd în vedere faptul că s-a constatat o eroare judiciară care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a casa integral hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 august 2012 şi hotărîrea suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 21 septembrie 2012, şi de a restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă. La rejudecarea pricinii, prima instanţă urmează să ţină cont de cele menţionate şi reexaminînd pricina să emită o hotărîre legală şi întemeiată, respectînd dreptul părţilor la un proces echitabil. 6 Conform art. II al. (3) din Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă nr. 155 din 05 iulie 2012, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cererile de chemare în judecată depuse pentru examinarea de fond la curţile de apel se vor transmite instanţelor judecătoreşti competente.
În conformitate cu art. 38 al. (2) CPC, acţiunea împotriva unei organizaţii se intentează în instanţa de la sediul ei sau al organului ei de administraţie. Sediul pîrîtului Direcţiei Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, se află pe str. M. Viteazu 2, mun. Chişinău, ce se află în raza de activitate a Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că pricina urmează a fi remisă spre rejudecare la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău. În temeiul celor expuse, în baza art. 444, 445 alin. (1) lit. c1) CPC al Republicii Moldova, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DECIDE: Se admit recursurile declarate de către Bortă Vitalie şi Direcţia Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău Se casează integral hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 august 2012 şi hotărîrea suplimentară din 21 septembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalie Bortă împotriva Direcţiei Administrare Fiscală Centru a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, privind contestarea acţiunilor, încasarea sumei, încasarea dobînzii de întîrziere şi a prejudiciului moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare în fond la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru 7