- Dosarul nr.
- 2ra-1138/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 mai 2014
- Părțile
- Calcatinge Maria vs Dabija Elena
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-1138/14 — Declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare
prima instanţă: B.Talpă dosarul nr. 2ra-1138/2014 instanţa de apel: N.Cernat, A.Pahopol, A.Gavriliţă ÎNCHEIERE 14 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Bahturchin Natalia şi Calcatinge Maria, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Calcatinge Maria împotriva Elenei Dabija privind declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare şi cererea de chemare în judecată depusă de Bahturchin Natalia împotriva Mariei Calcatinge şi Elenei Dabija privind declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, rectificarea înscrierilor în Registrul bunurilor imobile şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de Dabija Elena, casată hotărîrea Judecătoriei Dubăsari din 06 aprilie 2012, fiind emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă La 24 noiembrie 2010, Calcatinge Maria a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Dabija privind declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, în luna decembrie 2009 i-a împrumutat Nataliei Bahturchin suma de 3 150 euro, din care i-a restituit doar suma de 500 euro. Susţine că, în scopul garantării restituirii în termen a împrumutului, Bahturchin Natalia a întocmit pe numele ei o procură, prin care i-a acordat dreptul de a perfecta toate actele de moştenire după decesul Mariei Lungu şi de a înstrăina terenul pentru construcţii şi construcţiile accesorii situate în satul Ustia, raionul Dubăsari. 1 Însă, la expirarea termenului de acordare a împrumutului, Bahturchin Natalia nu a restituit banii, din care motiv, fiind împuternicită prin procura eliberată la 16 iulie 2010, a încheiat cu Dabija Elena un contract de vînzare-cumpărare a terenului pentru construcţii şi construcţiilor accesorii situate în satul Ustia raionul Dubăsari.
Indică că, contractul încheiat cu Dabija Elena a fost unul fictiv şi nu produce efecte juridice, deoarece prin înţelegere prealabilă cu pîrîta a dorit să asigure restituirea împrumutului în mărime de 2 650 euro acordaţi Nataliei Bahturchin. Afirmă că, nu a primit de la Dabija Elena suma de 64 629 lei şi ultima profitînd, de încrederea ei, prin înşelăciune a înregistrat bunul la Oficiul Cadastral Teritorial Dubăsari prin care a deposedînd-o de bunurile imobile, iar la moment are intenţia de a vinde bunurile imobile. Cere reclamanta, declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 5091 din 16 iulie 10, încheiat între Calcatinge Maria şi Dabija Elena. Prin încheierea Judecătoriei Criuleni din 17 decembrie 2010 pricina civilă a fost strămutată după competenţă la Judecătoria Dubăsari.
Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Dubăsari din 05 martie 2012, Bahturchin Natalia a fost atrasă în proces în calitate de intervenient principal. La 05 martie 2012 Bahturchin Natalia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Calcatinge şi Elenei Dabija privind declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, rectificarea înscrierilor în Registrul bunurilor imobile şi compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că, în luna noiembrie 2010 s-a adresat pîrîtelor Calcatinge Maria şi Elena Dabija, care activau în cadrul unei întreprinderi de prestare a serviciilor de secretariat, consultanţă şi intermediere la perfectarea actelor, solicitînd întocmirea documentelor de acceptare a succesiunii testamentare în urma decesului Mariei Lungu, precum şi reprezentarea în instanţa de judecată.
Susţine că, în luna mai 2010 a eliberat Mariei Calcatinge procură pentru a o reprezenta la organul cadastral şi notar în problemele ce ţin de acceptarea moştenirii, iar Elena Dabija pentru reprezentarea intereselor în instanţa de judecată. Indică că, Calcatinge Maria a efectuat toate acţiunile pentru care a fost mandatată şi la 07 iulie 2010 i-a fost eliberat certificat de moştenitor testamentar. Dat fiind faptul că, Bahturchin Natalia avea datorii, s-a adresat Mariei Calcatinge să-i împrumute suma de 3 100 euro, iar drept confirmare a executării obligaţiei de restituire a împrumutului, la 18 martie 2010 au întocmit şi semnat o recipisă.
Totodată, în vederea garantării restituirii împrumutului a împuternicit-o pe Calcatinge Maria prin procura eliberată la 13 mai 2010 să perfecteze orice act juridic din numele ei, inclusiv înstrăinarea bunurilor imobile, neavînd intenţia de a înstrăina 2 bunurile imobile, avînd o înţelegere fictivă, nefiind indicate bunurile ce urmau a fi înstrăinate. La fel susţine că, din suma împrumutată a restituit 500 euro, iar pe parcurs încă 8 000 lei, dar ocazional a aflat despre faptul că Dabija Elena şi-a înregistrat la OCT Dubăsari dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile ce-i aparţin. Suplimentar a menţionat că, Calcatinge Maria i-a explicat necesitatea încheierii contractului de vînzare-cumpărare cu Dabija Elena din numele ei, acesta avînd caracter formal pînă la restituirea împrumutului, însă Dabija Elena, profitînd de contractul de vînzare-cumpărare, pretinde la bunurile imobile ce-i aparţin.
Consideră că, Calcatinge Maria şi Dabija Elena au deposedat-o ilegal de bunurile imobile ce-i aparţin, fiind încălcat dreptul de proprietate. Solicită Bahturchin Natalia, declararea nulității contractului de vînzare-cumpărare nr. 5091 din 16 iulie 2010, încheiat între Bahturchin Natalia şi Dabija Elena, rectificarea înscrierii în Registrul bunurilor imobile a Oficiului Cadastral Teritorial Dubăsari, cu înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor după Natalia Bahturchin şi compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Dubăsari din 06 aprilie 2012 a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de Calcatinge Maria împotriva Elenei Dabija cu privire la declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare şi cererea de chemare în judecată depusă de Bahturchin Natalia împotriva Mariei Calcatinge şi Elenei Dabija cu privire la declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, rectificarea înscrierilor în Registrul bunurilor imobile şi compensarea cheltuielilor de judecată.
S-a declarat nul contractul nr. 5091 din 16 iulie 2010 încheiat între Bahturchin Natalia reprezentată de Calcatinge Maria cu Dabija Elena de vînzare-cumpărare a terenului cu destinaţie pentru construcţii, suprafaţa de 0,1341 ha nr. cadastral 3844207174, casei de locuit cu suprafaţa de 102,8 m. p., nr. cadastral 3844207174.01, construcţiei accesorii suprafaţa de 43,2 m. p., nr. cadastral 3844207174.02, construcţiei accesorii suprafaţa de 31,7 m. p. nr. cadastral 3844207174.03, construcţiei accesorii suprafaţa de 8,9 m. p., nr. cadastral 3844207174.04, construcţiei accesorii suprafaţa de 12,6 m. p., nr. cadastral 3844207174.05, situate în satul Ustia raionul Dubăsari. S-a dispus de a rectifica înscrierea în Registrul bunurilor imobile a Oficiului Cadastral Teritorial Dubăsari a dreptului de proprietate asupra imobilelor enunţate după Natalia Bahturchin.
S-a încasat de la Dabija Elena în beneficiul Mariei Calcatinge cheltuielile de judecată în sumă de 2 438.87 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Dabija Elena a contestat-o cu apel. Prin decizia Curții de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2012 a fost respins apelul declarat de Dabija Elena şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Dubăsari din 06 aprilie 2012. 3 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 iulie 2013, a fost admis recursul declarat de Dabija Elena, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2012 şi restituită pricina la rejudecare în ordine de apel.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013, a fost admis apelul declarat de Dabija Elena, casată hotărîrea Judecătoriei Dubăsari din 06 aprilie 2012 şi emisă o nouă hotărîre de respingere a cererii de chemare în judecată depusă de Calcatinge Maria împotriva Elenei Dabija cu privire la declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare şi cererea de chemare în judecată depusă de Bahturchin Natalia împotriva Mariei Calcatinge şi Elenei Dabija cu privire la declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, rectificarea înscrierilor în Registrul bunurilor imobile şi compensarea cheltuielilor de judecată. La 03 februarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Bahturchin Natalia a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu remiterea pricinii spre rejudecare.
În susţinerea recursului s-a indicat că, instanţa de apel a examinat pricina în lipsa ei, nefiind citată legal despre data, locul şi ora examinării pricinii în ordine de apel, iar Calcatinge Maria nu avea împuterniciri pentru a-i reprezenta interesele în instanţa de judecată. Susține că, nu a primit decizia instanţei de apel, însă despre rezultatul examinării pricinii a cunoscut la 30 ianuarie 2014, prin intermediul cancelariei Curţii de Apel Chişinău. Mai susține că, i-a fost îngrădit accesul liber la justiţie şi încălcat dreptul la asistenţă juridică şi dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 din CEDO. La 27 februarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Calcatinge Maria a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.
Susține că, instanţele judecătoreşti nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii, fiind încălcate normele de drept material şi procedural. Invocă că, în şedinţele instanţei de fond şi instanţei de apel s-au prezentat probe întru demonstrarea falsului actului juridic şi s-a indicat scopul încheierii actului juridic. Mai susţine că, pînă în prezent contractul de vînzare-cumpărare nu a fost executat de către dînsa şi de Dabija Elena şi nu a primit sau transmis careva sume de bani pentru vînzarea-cumpărarea bunurilor imobile, iar contractul din 16 iulie 2010 cu privire la achitarea contravalorii bunurilor procurate conţine date eronate.
Menţionează că, în privinţa Nataliei Bahturchin a fost intentat dosar penal, în baza art. 190 şi 326 Cod Penal, care în prezent se află la etapa de examinare în instanţa de 4 fond, iar în privinţa Elenei Dabija au fost intentate cauze penale în baza art. 190, 361 şi 3641 Cod Penal şi există o sentinţă de condamnare în acest sens. La fel a indicat că, atît instanţa de fond cît şi instanţa de apel nu s-au expus asupra motivelor invocate de intervenientul principal. În referinţa din 07 mai 2014 intimata, Dabija Elena a solicitat respingerea recursului declarant de recurentă ca fiind tardiv. Susţine că, instanţa de apel a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii, fiind respectate normele de drept procedural şi material.
Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursurile declarate de către Bahturchin Natalia şi Calcatinge Maria urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa 5 judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Bahturchin Natalia şi Calcatinge Maria sunt declarative şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material ce guvernează raportul juridic litigios, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art. 130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată.
Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Bahturchin Natalia şi Calcatinge Maria, ca inadmisibile.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursurile declarate de către Bahturchin Natalia şi Calcatinge Maria se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 6