- Dosarul nr.
- 3ra-492/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 mai 2014
- Părțile
- Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat vs Consiliul com. Hîrtopul Mare, r-nul Criuleni
- Pe scurt
- Temeiurile anulării actului administrativ contestat, obligatia probatiunii în judecată
3ra-492/14 — Anularea actului administrativ
prima instanţă: V.Ursu dosarul nr.3ra-492/14 instanţa de apel: V.Pruteanu, M.Guzun, Iu. Cimpoi DECIZIE 14 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Sîrcu Iulia Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Dumitru Mardari Iuliana Oprea, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată declarată de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului local Hîrtopul Mare raionul Criuleni privind anularea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 prin care a fost respins apelul declarat de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Criuleni din 16 septembrie 2013, c o n s t a t ă La 08 iulie 2013 Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului local Hîrtopul Mare privind anularea actelor administrative.
În motivarea acţiunii s-a indicat că, la şedinţa din 26 februarie 2013 Consiliul local Hîrtopul Mare a emis deciziile nr.01/01, 01/02.1c, 01/02.1d, 01/02.1f, 01/02.1g, 01/02.1i, 01/02.1j, 01/02.1k, 01/02.1L, 01/02.1m, 01/02.2, 01/02.3, 01/02.4, 01/04, 01/05, 01/06, 01.07, 01/08, 01/09, 01/10, 01/11, care nu au fost semnate de preşedintele şedinţei în termenul stabilit de lege, timp de 5 zile de la data adoptării. Susţine că, în conformitate cu art. 64 al Legii privind administraţia publică locală nr.436- XVI din 28 decembrie 2006, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a efectuat un control sub aspectul legalităţii deciziilor enunţate şi a constatat că actele administrative contestate nu conţin elementele obligatorii pentru ca acestea să fie valabile.
Indică reclamantul că în rezultatul examinării procesului-verbal nr. 01 din 26 februarie 2013 al şedinţei Consiliului comunei Hîrtopul Mare şi a deciziilor emise, a 1 constatat că atît şedinţa Consiliului, cît şi actele administrative adoptate nu întrunesc forma unui act juridic, deoarece nu au fost semnate de preşedintele şedinţei, condiţie obligatorie prevăzută de lege. La 15 mai 2013 Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat prin notificarea nr.1304-OT4-478 a solicitat Consiliului local Hîrtopul Mare abrogarea deciziilor nr. 01/01, 01/02.1c, 01/02.1d, 01/02.1f, 01/02.1g, 01/02.1i, 01/02.1j, 01/02.1k, 01/02.1L, 01/02.1m, 01/02.2, 01/02.3, 01/02.4, 01/04, 01/05, 01/06, 01.07, 01/08, 01/09, 01/10, 01/11 din 26 februarie 2013 ca fiind emise contrar legislaţiei, însă nu a parvenit nici un răspuns.
Menţionează că, Consiliul local Hîrtopul Mare la adoptarea actelor administrative a ignorat prevederile art. 55 al.(1) al Legii nr.317 din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, care prevede că, formula de atestare a autenticităţii actului normativ emis se constituie din semnătura reprezentantului legal al emitentului, data şi numărul actului, indicaţia locului emiterii lui.
Consideră că, deciziile contestate nu pot fi valabile, deoarece contravin art. 20 alin. (1) şi art. 22 alin. (4) al Legii privind administraţia publică locală, pct. 24 lit. c) al Regulamentului cadru privind constituirea şi funcţionarea consiliului local şi raional aprobat prin Legea nr. 457 din 14 noiembrie 2003, pct. 2 al Hotărîrii Guvernului nr. 618 din 05 octombrie 1993 pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice şi de dispoziţie şi Instrucţiunii-tip cu privire la ţinerea lucrărilor de secretariat în organele administraţiei publice centrale de specialitate şi ale autoadministrării locale al Republicii Moldova şi art. 208 alin. (2), art. 213 alin. (1) Cod Civil.
Solicită reclamantul, anularea deciziilor Consiliului local Hîrtopul Mare nr. 01/01, 01/02.1c, 01/02.1d, 01/02.1f, 01/02.1g, 01/02.1i, 01/02.1j, 01/02.1k, 01/02.1L, 01/02.1m, 01/02.2, 01/02.3, 01/02.4, 01/04, 01/05, 01/06, 01.07, 01/08, 01/09, 01/10, 01/11 din 26 februarie 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 16 septembrie 2013 acţiunea a fost respinsă. Nefiind d acord cu hotărîrea instanţei de fond, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 16 septembrie 2013. La 24 februarie 2014 Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii instanţei de fond şi emiterea unei hotărîri noi prin care acţiunea înaintată să fie admisă.
În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. 2 Materialele cauzei atestă că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Chişinău la 31 ianuarie 2014. Astfel, recursul se consideră depus în termen. În susţinerea recursului s-a invocat că, decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind aplicate eronat normele de drept material. Susţine că, actele administrative contestate nu întrunesc forma unui act juridic şi nu conţin elementele obligatorii pentru ca acestea să fie valabile, deoarece nu au fost semnate de preşedintele şedinţei, condiţie obligatorie prevăzută de lege.
Menţionează că, Consiliul local Hîrtopul Mare la adoptarea actelor administrative a ignorat prevederile art. 55 al. (1) al Legii nr.317 din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, care prevede că, formula de atestare a autenticităţii actului normativ emis se constituie din semnătura reprezentantului legal al emitentului, data şi numărul actului, indicaţia locului emiterii lui. Consideră că, deciziile contestate nu pot fi valabile, deoarece contravin art. 208 alin. (2), art. 213 alin. (1) Cod Civil. Examinînd argumentele recursursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele motive.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Conform art. 20 alin. (1), 22 alin. (4) ale Legii privind administraţia publică locală, în cazul în care consideră că decizia consiliului local este ilegală, primarul sesizează Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat şi/sau instanţa de contencios administrativ. deciziile consiliului local se semnează în cel mult 5 zile de la data desfăşurării şedinţei, de preşedintele acesteia chiar dacă a votat împotrivă şi se contrasemnează de secretarul consiliului local. Procesul-verbal şi documentele examinate în şedinţă se depun într-un dosar special, numerotat, sigilat şi semnat de preşedintele şedinţei şi de secretarul consiliului local.
În conformitate cu art. 55 alin. (1) al Legii nr. 317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, formula de atestare a autenticităţii actului normativ emis se constituie din semnătura reprezentantului legal al emitentului, data şi numărul actului, indicaţia locului emiterii lui. Potrivit pct. 24 lit. c) al Regulamentului - cadru privind constituirea şi funcţionarea consiliilor locale şi raionale, aprobat prin Legea nr. 457 din 14.11.2003, preşedintele şedinţei exercită următoarele atribuţii principale: semnează deciziile adoptate de consiliu, chiar dacă a votat împotriva adoptării acestora, precum şi procesul-verbal al şedinţei.
3 Conform pct. 2 al Hotărârii Guvernului nr. 618 din 05.10.1993 pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice şi de dispoziţie şi Instrucţiunii-tip cu privire la ţinerea lucrărilor de secretariat în organele administraţiei publice centrale de specialitate şi ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova, blanchetele documentului trebuie să includă toate elementele necesare în ordinea stabilită de prezentele reguli. În conformitate cu art. 208 alin. (2) Codul Civil, forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Instanţa de judecată a stabilit cu certitudine că, la 26 februarie 2013 de către Consiliul local Hîrtopul Mare raionul Criuleni, au fost examinate întrebările incluse în ordinea de zi, cu întocmirea procesului-verbal nr. 01 al şedinţei ordinare şi adoptarea următoarelor decizii: nr. 01/01 de examinare a raportului privind executarea bugetului local pentru 2012; nr. 01/02.1c cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.ld cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.lf cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.lg cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.li cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.lj cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.lk cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.1L cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.Im cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.2 cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.3 cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/02.4 cu privire la rectificarea bugetului local aprobat pentru 2013; nr. 01/04 de aprobare rezultatele licitaţiei publice din 21.01.2013;
nr. 01/05 de examinare cererea lui Grama Petru; nr. 01/06 de reconfirmare dreptul de proprietate asupra terenului; nr. 01/07 de reexaminare a cereroo lui Fondos Dumitru; nr. 01/08 de examinare cererea Olgăi Veis; nr. 01/09 de compensare Irinei Cononov cheltuielile pentru 2012; nr. 01/10 de examinare cererea lui Castraveţ Alexandru şi Gherciu-Tutuescu Svetlana; nr. 01/11 de stabilire a plăţii de arendă pentru terenurile proprietate publică (f.d. 9-43).
La 15 mai 2013 Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat s-a adresat Consiliului local Hîrtopul Mare cu notificarea nr.1304-OT4-478 prin care a solicitat anualarea deciziilor nr. 01/01, 01/02.1c, 01/02.1d, 01/02.1f, 01/02.1g, 01/02.1i, 01/02.1j, 01/02.1k, 01/02.1L, 01/02.1m, 01/02.2, 01/02.3, 01/02.4, 01/04, 01/05, 01/06, 01.07, 01/08, 01/09, 01/10, 01/11 din 26 februarie 2013 pe motiv că nu întrunesc forma unui act 4 juridic, întrucît nu sunt semnate de preşedintele şedinţei, condiţie obligatorie prevăzută de lege (f.d.7-8). Totodată, prin răspunsul Primăriei Hîrtopul Mare nr. 628 din 14 aprilie 2013 şi comunicarea scrisă nr. 634 din 15 aprilie 2013, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat prin cererea nr. 1304/OT-327 din 10.03.2013 a solicitat prezentarea procesului- verbal nr. 01 al şedinţei Consiliului comunal Hîrtopul Mare din 26 februarie 2013 şi deciziile adoptate (f.d.
63-65). Potrivit art. 118 alin. (1) şi (3), 123 alin. (6) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale, dacă legea nu dispune altfel. Circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. Faptele invocate de una din parţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.
Reţine Colegiul că, secretarul Consiliului a menţionat că la 12 aprilie 2013 procesul- verbal nr. 1 al şedinţei ordinare a Consiliului comunal Hîrtopul Mare şi deciziile adoptate au fost întocmite, pregătite, semnate de acesta şi a anexat toate actele necesare, însă nu au fost semnate de preşedintele şedinţei, iar prin telefon i-a comunicat acestuia că necesită să fie semnate pentru prezentare Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat (f. d. 63, 65). În acest sens, instanţele de judecată corect au concluzionat că, nu este prevăzut ca temei pentru declararea nulităţii deciziei autorităţii publice locale cazul în care în termen de 5 zile de la data emiterii, nu a fost semnată decizia de către preşedintele şedinţei, precum şi că nesemnarea în acest termen a deciziei constituie o încălcare a procedurii de adoptare a respectivului act.
Astfel, deciziile autorităţii publice locale, nu pot fi declarate nule, deoarece nu se referă la formula de atestare a actelor administrative contestate, iar de recurent-apelant nu au fost indicate nici unul din temeiurile anulării actului administrativ prevăzut de art. 26 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ. Prin urmare, în circumstanţele relevate şi conform normelor de drept material enunţate, se atestă corectitudinea concluziilor primei instanţe cu privire la respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Or, actul administrativ contestat este legal în fond, fiind emis conform prevederilor legale.
Nu pot fi reţinute şi se resping argumentele recurentului precum că deciziile contestate sunt adoptate cu încălcarea procedurii stabilite, fiindcă nu sunt semnate de președintele ședinței în termenul stabilit de 5 zile, inclusiv dacă s-a expus împotriva adoptării acestora, deoarece se bazează pe interpretarea eronată a nomelor de drept material la care s-a făcut referire şi se combat prin circumstanţele descrise. Or, în art. 20 alin. (1) al Legii privind administraţia publică locală nu este prevăzut ca temei pentru 5 declararea nulităţii deciziilor autorităţilor publice locale, cazul în care deciziile nu au fost semnate de preşedintele şedinţei în termenul prevăzut de lege.
În plus, raportînd la actele cauzei, motivele invocate în cererea de recurs şi coraborînd temeiurile indicate cu prevederile art.432 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că argumentele aduse în susţinerea cererilor de recurs nu îşi găsesc încadrare în prevederile legale. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, atît instanţa de apel cît şi prima instanţă a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea cauzei, au aplicat corect normele de drept material şi procedural, astfel, pronunţînd o hotărîre legală şi întemeiată, iar temeiurile invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel.
În conformitate cu art.445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 16 septembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva împotriva Consiliului local Hîrtopul Mare privind anularea actelor administrative. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Dumitru Mardari Iuliana Oprea Valentina Clevadî 6