Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-485/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 mai 2014
Părțile
Istrati Ivan vs Asociaţia Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50-14
Pe scurt
Comunicarea actelor de procedură, Restituirea cererii de apel

2r-485/14 — Recalcularea plăţii pentru energie termică şi încasarea cheltuielilor de judecată

prima instanţă: D. Chistol dosarul nr.2r-485/14 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun DECIZIE 14 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de către Consiliul de Administraţie a Asociaţiei Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Istrati Ivan împotriva Asociaţiei Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14 cu privire la recalcularea plăţii pentru energie termică şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel declarată de Asociaţia Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14, c o n s t a t ă La data de 07 iunie 2013, reclamantul Istrati Ivan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Asociaţiei Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14 cu privire la recalcularea plăţii pentru energie termică şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 12 noiembrie 2013, acţiunea a fost admisă. La data de 18 decembrie 2013 Asociaţia Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14 a depus apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de către APLP-50/14 COOP, s-a acordat apelantului APLP- 50/14 COOP termen până la 11.03.2014, ora 1400 pentru prezentarea apelului motivat şi anexarea dovezii achitării taxei de stat în mărime de 202,5 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014, a fost restituită cererea de apel depusă de APLP-50/14 COOP. La 02 aprilie 2014, APLP-50/14 COOP a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate, cu remiterea pricinii spre rejudecare la faza primirii cererii de apel.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că instanţa de apel eronat a restituit cererea de apel la data de 11 martie 2014, dat fiind faptul că încheierea prin care nu s-a dat curs a fost recepţionată la 20 martie 2014, prin urmare, este ireal ca neajunsurile sa fi fost lichidate pînă la data de 11 martie 2014. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Prin prisma normei de drept citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014, a fost expediată părţilor la data de 24 martie 2014, iar la materialele pricinii nu există careva dovezi care ar demonstra momentul recepţionării încheierii recurate, ca consecinţă recursul declarat la 02 aprilie 2014, se consideră depus în termen.

Conform art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare Din materialele dosarului s-a stabilit că Istrati Ivan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Asociaţiei Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14 cu privire la recalcularea plăţii pentru energie termică şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 12 noiembrie 2013, acţiunea a fost admisă. La data de 18 decembrie 2013 Asociaţia Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14 a depus apel împotriva hotărîrii primei instanţe.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de către APLP-50/14 COOP, s-a acordat apelantului APLP- 50/14 COOP termen până la 11.03.2014, ora 1400 pentru prezentarea apelului motivat şi anexarea dovezii achitării taxei de stat în mărime de 202,5 lei Potrivit art. 100 alin. (1) CPC, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară Cu referire la norma de drept citată instanţa de recurs remarcă că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2014, a fost recepţionată de către APLP- 50/14 COOP la data de 20 martie 2014 (f.d.

46). În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. Astfel, reieşind din cele menţionate Colegiul reţine că instanţa de apel a restituit cererea de apel a APLP-50/14 COOP la 11 martie 2014, pe cînd încheierea prin care nu s-a dat curs a fost recepţionată de către recurent la 20 martie 2014, din care considerente rezultă că recurentul a fost în imposibilitate vădită de a înlătura neajunsurile din încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel, pînă la 11 martie 2014. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, constată că instanţa de apel eronat a restituit cererea de apel depusă de APLP-50/14 COOP, fără a avea avizul de recepţie a încheierii prin care nu s-a dat curs, cu atît mai mult că la materialele cauzei (f.d.

53) este anexată cererea de apel motivată a APLP-50/14 COOP înregistrată la Judecătoria Centru, mun. Chişinău la data de 03 martie 2014. Reieşind din cele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către APLP-50/14 COOP şi de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014 cu restituirea pricinii spre rejudecare la instanţa de apel de la faza primirii cererii de apel. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Asociaţia Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14.

Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Istrati Ivan împotriva Asociaţiei Proprietarilor Locuinţelor Privatizate nr. 50/14 cu privire la recalcularea plăţii pentru energie termică şi încasarea cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, la faza primirii cererii de apel. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Oleg Sternioală

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.