Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-545/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 mai 2014
Părțile
Cooperativa de Consum din com. Pîrliţa vs Primăriei comunei Pîrliţa
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-545/14 — Obligarea admiterii solicitării de cumpărare a terenului aferent

prima instanță: V. Lupu dosarul nr 3-ra-545/14 instanţa de apel: S. Procopciuc, A. Albu, V.Tripăduş ÎNCHEIERE 08 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Cooperativa de Consum din comuna.

Pârlița, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de Consum din comuna Pârlița împotriva Primăriei comunei Pârlița cu privire la obligarea emiterii actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 17 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Cooperativa de Consum din comuna Pârlița și menținută hotărârea Judecătoriei Ungheni din 16 mai 2013, prin care acțiunea a fost respinsă, constată: La 22 noiembrie 2012, Consumcoop Pârlița a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei comunei Pârlița cu privire la obligarea emiterii actului administrativ.

În motivarea acțiunii a indicat că la 13 iulie 2012, s-a adresat cu cererea nr.40 către Primăria comunei Pârlița, solicitând cumpărarea terenului aferent Pieței din comuna Pârlița r-ul Ungheni, cu o suprafață de 0,5896 ha, însă la 24 august 2012, Consiliului comunei Pârlița a emis decizia nr.5/5, prin care s-a decis că specialistul pentru reglementarea regimului funciar va depune o cerere către OCT Ungheni, privind elaborarea proiectului planului geometric a terenului cu destinația de grădini cu suprafața de 0,03 ha din intravilanul satului și terenul aferent clădirii proprietate privată Consumcoop Pârlița cu suprafața de 0,0209 ha, iar Primarul comunei Pârlița în comun acord cu comisia de delimitare va efectua delimitarea și expertiza terenurilor menționate.

Invocă dezacordul cu decizia nr.5/5 din 24 august 2012, deoarece potrivit dispoziției nr. 17 Primăriei comunei Pârlița din 06 decembrie 2000, a fost recunoscut beneficiar funciar cu drept de folosință a terenului aferent Pieței din comuna Pârlița cu suprafața de 0,5896 ha, iar ulterior i-a fost eliberat titlul provizoriu ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune și beneficiere funciară asupra terenului menționat. Susține că potrivit actelor menționate și conform prevederilor art.109 al Legii nr.1253-XIV cu privire la Cooperația de Consum din 28 septembrie 2000, bunurile 1 organizației cooperatiste de consum dobândite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se consideră proprietate indivizibilă a acesteia, iar art. 108 a aceleiaşi Legi indică că terenurile transmise sunt cumpărate în mod prioritar de către organizațiile cooperatiste de consum și întreprinderile lor cooperatiste, la cerere, în conformitate cu Legislația.

Solicită acceptarea cererii nr. 40 din 13 iulie 2012, privind cumpărarea terenului aferent Pieței din Consum Pârlița. Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 16 mai 2013, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 17 decembrie 2013, a fost respins apelul declarat de către Consumcoop Pârlița și menținută hotărârea primei instanțe. La 17 martie 2014, Consumcoop Pârlița a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel şi remiterea pricinii la rejudecare în prima instanță. În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Consideră că decizia instanței de apel este subiectivă, deoarece dânsul a contestat decizia nr.5/5 din 24 august 2012, emisă de Consiliului comunei Pârlița prin intermediul Primăriei comunei Pârlița, iar faptul că ultima a fost indicat în calitate de intimată, nu denaturează fondul cauzei, ţinînd cont de faptul că prin actul normativ contestat evidenţiază în mod clar organul emitent. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarata de Consumcoop Pârlița este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Consumcoop Pârlița nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

2 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Consumcoop Pârlița asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Consumcoop Pârlița ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Cooperativa de Consum din comuna Pârlița se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.