- Dosarul nr.
- 3ra-1677/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 noiembrie 2013
- Părțile
- Cooperativa de Consum Drăsliceni vs Consiliul comunal Gratiesti
- Pe scurt
- Vînzarea terenurilor proprietate publică
3ra-1677/13 — Contestarea actului administrativ
Prima instanţă: Gh.Gorun dosar nr.3ra-1677/2013 Instanţa de Apel : N.Craiu, L.Bulgac, A.Minciuna DECIZIE 20 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil,comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă : Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Consiliul comunei Grătieşti, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de Consum „Drăsliceni” către Consiliul comunei Grătieşti, mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Cooperativa de Consum „Drăsliceni”, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 07 decembrie 2012 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost parţial admisă.
c o n s t a t ă La 28 mai 2012 Cooperativa de Consum „Drăsliceni” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului com. Grătieşti mun. Chişinău cu privire la anularea deciziei nr. 2/11 din 29 februarie 2012 şi obligarea vînzării cumpărării pămîntului aferent proprietăţii private cu nr. cadastrale 0155215034, 0155108172 şi 0155216215. În motivarea acţiunii a indicat că, la 29 februarie 2012 Cooperativa de consum „Consumcoop” din Drăsliceni repetat a înaintat cerere către primarul comunei Grătieşti privind acceptul la procurarea terenurilor aferente cu nr.cadastrale 0155215034, 0155108172 şi 0155216215 pe suprafaţa cărora sunt amplasate magazinele alimentare ale Cooperativei de consum „Consumcoop”.
În baza scrisorii Primăriei nr.82 din 10 februarie 2012 în care este menţionat că, comisia funciară a consiliului comunal a dat aviz pozitiv la vînzarea terenurilor cu nr.cadastrale 0155215034 şi 0155108172, a solicitat includerea în ordinea de zi a Consiliului comunal problema vînzării-cumpărării terenului aferent. Ca răspuns la cererea de cumpărare-vînzare a pămîntului la 29 februarie 2012 Consiliul comunal Grătieşti a adoptat decizia nr.2/11 „cu privire la demolarea construcţiei neautorizate” prin care a fost hotărît iniţierea acţiunii în judecată privind demolarea construcţiei neautorizate de pe str. Ştefan cel Mare 62B, problema vînzării- cumpărării terenului aferent fiind lăsată fără examinare.
La 20 aprilie 2012 Cooperativa de consum ”Consumcoop” s-a adresat cu cerere prealabilă către Consiliul comunal Grătieşti privind anularea deciziei nr.2/11 din 20 februarie 2012 şi emiterea unei noi decizii despre vînzarea-cumpărarea pămîntului solicitat cu nr.cadastrale 0155215034, 0155108172 şi 0155216215, fiindcă decizia nr.2/11 din 20 februarie 2012 este ilegală în fond, adoptată contrar prevederilor legislaţiei în vigoare privind vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente, deoarece terenurile aferente, proprietăţii Consumcoop sunt în folosinţă, posesiune din momentul formării bunului Solicită reclamantul anularea deciziei nr. 2/11 din 29 februarie 2012 şi obligarea vînzării cumpărării pămîntului aferent proprietăţii private cu nr. cadastrale 0155215034, 0155108172 şi 0155216215, pe suprafaţa cărora sunt amplasate magazinele alimentare ale Cooperativei de consum „Consumcoop”.
Prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 07 decembrie 2012 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013 fiind admis apelul declarat de către Cooperativa de Consum „Drăsliceni”, a fost casată hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 07 decembrie 2012 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost parţial admisă, cu obligarea Consiliului comunal Grătieşti, mun.Chişinău de a dispune vînzarea către Cooperativa de Consum „Drăsliceni” a terenurilor aferente proprietăţii private cu nr. cadastrale 0155215034, 0155108172 şi 0155216215. La 10 septembrie 2013 Consiliul comunei Grătieşti, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea acesteia cu menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În motivarea recursului a invocat că prima instanţă la emiterea hotărîrii a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, iar probele prezentate de către reprezentantul Consiliului comunal Grătieşti, mun.Chişinău nu au fost luate în consideraţie. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea integrală a hotărîrii primei instanţe şi parţială a deciziei instanţei de apel şi pronunţarea unei noi hotărîri de admitere parţială a acţiunii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
Materialele cauzei denotă că, la 10 februarie 2012 Primăria com.Grătieşti prin scrisoarea sa nr.82, adresată directorului COOP Drăsliceni, a informat că comisia funciară a consiliului comunal a dat aviz pozitiv la vînzarea terenurilor cu nr. cadastrale 0155215034 şi 0155108172, şi la următoarea şedinţă a consiliului întrebarea dată va fi pusă în ordinea de zi. Totodată a informat că în privinţa terenului cu nr.cadastral 0155216215 comisia a dat aviz negativ în legătură cu ocuparea nelegitimă şi construcţia pe terenul alăturat încăperii (f.d.8). Prin decizia Consiliului comunal Grătieşti nr.2/11 din 29 februarie 2012, în sarcina juristului primăriei a fost pusă iniţierea unei acţiuni în judecată pentru demolarea construcţiei neautorizate din str.Ştefan cel Mare 62B (f.d.7).
La 20 aprilie 2012 COOP Drăsliceni prin cerere prealabilă a solicitat Consiliului comunal Grătieşti anularea deciziei nr.2/11 din 29 februarie 2012 şi emiterea unei noi decizii prin care să fie dispusă spre vînzare terenurile cu nr. cadastrale 0155215034, 0155108172 şi 0155216215 (f.d.5-6).
Conform Extrasului din Registrul bunurilor imobile, terenul cu nr. cadastral 0155216215 şi terenul cu nr. cadastral 0155108172 aparţin cu drept de proprietate Primăriei com.Grătieşti (f.d.9, 32). Conform art.4 alin.(2) al Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare- cumpărare a pămîntului nr. 1308-XIII din 25.07.97, vînzarea-cumpărarea terenurilor din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale la decizia consiliului respectiv Conform art.4 alin.(5) al Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare- cumpărare a pămîntului nr. 1308-XIII din 25.07.97, Vînzarea-cumpărarea terenurilor proprietate publică se efectuează astfel: a) cumpărătorul (persoană fizică sau persoană juridică) depune la primăria municipiului, oraşului, satului (comunei) sau, după caz, la organul împuternicit de Guvern o cerere de cumpărare a terenului; b) primarul municipiului, oraşului, satului (comunei), în baza deciziei prevăzute la alin.(2), sau, după caz, organul împuternicit de Guvern examinează, în termen de o lună, cererea cumpărătorului, aprobă planul geometric al terenului, elaborat în modul stabilit de legislaţie, în baza schemei terenului, de către serviciul specializat al autorităţii administraţiei publice locale sau, după necesitate, de întreprinderea licenţiată în domeniul urbanismului,
determină preţul terenului (sectorului de teren), încheie contractul de vînzare-cumpărare şi stabileşte termenul de achitare a plăţii; Conform art.15 al Regulamentului cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1428 din 16 decembrie 2008, la prezentarea cererii şi a documentelor indicate mai sus, primarul este obligat să le înregistreze şi, în termen de 30 de zile din data depunerii cererii, să efectueze următoarele acţiuni de pregătire a materialelor pentru decizia consiliului local: să examineze posibilitatea vînzării terenului aferent solicitat, cu suprafaţa indicată în planul geometric; să completeze borderoul de calcul al preţului de vînzare-cumpărare a terenului aferent în patru exemplare (de modelul indicat în anexa nr.2 la prezentul Regulament).
Borderoul de calcul şi planul geometric al terenului aferent sînt părţi componente ale contractului de vînzare-cumpărare al terenului aferent; să prezinte consiliului local documentele necesare pentru adoptarea deciziei privind vînzarea terenului respectiv; după adoptarea deciziei de către Consiliul local, să semneze contractul de vînzare-cumpărare a terenului aferent şi trei exemplare să le elibereze Cumpărătorului. Conform art. 20 al aceluiaşi Regulament, în cazul în care autoritatea public locală a stabilit că terenul solicitat pentru cumpărare nu poate fi privatizat, ele prezintă solicitantului, în termen de 10 zile, un aviz în care indică temeiurile ce nu permit privatizarea terenului respectiv.
La caz însă se constată că în urma adresării Cooperativei de Consum „Drăsliceni” cu cererea menţionată, de către Consiliul comunal Grătieşti nu au fost respectate prevederile normelor enunţate, prin decizia Consiliului comunal Grătieşti nr.2/11 din 29 februarie 2012 fiind dispusă doar iniţierea unei acţiuni în judecată pentru demolarea construcţiei neautorizate din str.Ştefan cel Mare 62B (f.d.7), însă referitor la vînzarea terenurilor solicitate nefiind dat careva răspuns, respectiv cererea nefiind examinată.
Astfel Colegiul consideră necesar a obliga Consiliul comunal Grătieşti de a examina cererea Cooperativei de Consum „Drăsliceni” cu privire la vînzarea terenurilor cu nr. cadastrale 0155215034, 0155108172 şi 0155216215 în conformitate cu prevederile Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr. 1308-XIII din 25.07.97 şi a Regulamentului cu privire la vînzarea- cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1428 din 16 decembrie 2008. Referitor la cerinţa recurentului cu privire la anularea deciziei Consiliului comunei Grătieşti nr.2/11 din 29 februarie 2012, Colegiul reţine corectă soluţia instanţei de apel, avînd în vedere că aceasta reprezintă un act de organizare şi dispoziţie internă a Consiliului comunei Grătieşti privind desemnarea unei sarcini juristului primăriei, drept al Consiliului prevăzut de art. 14 alin. (2) lit. w) din Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală.
În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră parţial greşită concluzia instanţei de apel, şi în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fiind dată cu interpretarea eronată a prevederilor ce guvernează raportul juridic în litigiu.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost stabilite, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral hotărîrea primei instanţe şi parţial decizia instanţei de apel în partea ce ţine de dispunerea spre vînzare către Cooperativa de Consum „Drăsliceni” a terenurilor aferente proprietăţii private cu nr. cadastrale 0155215034, 0155108172, 0155216215, şi de a emite o nouă hotărîre prin care se obligă Consiliul comunal Grătieşti de a examina cererea Cooperativei de Consum „Drăsliceni” cu privire la vînzarea terenurilor solicitate.
În conformitate cu art. 444, art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, art.445 alin.(3), Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Consiliul comunei Grătieşti. Se casează integral hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 07 decembrie 2012 şi parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de Consum „Drăsliceni” către Consiliul comunei Grătieşti, mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi se emite o nouă hotărîre prin care : Se obligă Consiliul comunal Grătieşti de a examina cererea Cooperativei de Consum „Drăsliceni” cu privire la vînzarea terenurilor cu nr. cadastrale 0155215034, 0155108172 şi 0155216215. În rest se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat