- Dosarul nr.
- 2r-436/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 mai 2014
- Părțile
- SAR Donaris Grup SA vs Olaru Corneliu
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2r-436/14 — Încasarea prejudiciului material
prima instanţă: I. Stepanov dosarul nr. 2r-436/14 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun, DECIZIE 07 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Olaru Corneliu, reprezentat de către avocatul Rusu Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății Asigurări- Reasigurări „Donaris Group” Societate pe Acțiuni împotriva lui Olaru Corneliu cu privire la reperarea prejudiciului material în ordine de regres și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014, prin care cererea de apel depusă de către Olaru Corneliu a fost restituită ca fiind depusă tardiv, c o n s t a t ă La 09 ianuarie 2013, SAR „Donaris Group” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Olaru Corneliu cu privire la reperarea prejudiciului material în ordine de regres și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 17 august 2005 între SAR „Donaris Group” SA în calitate de asigurător şi Grinshpun Emanuil în calitate de asigurat şi Olaru Corneliu ca deţinător de poliţă, a fost încheiat Contractul de asigurare facultativă a riscului financiar nr. 1/08-05.
Susţine că la 16 august 2005, între Grinshpun Emanuil în calitate de împrumutător pe de o parte şi Olaru Corneliu în calitate de împrumutat de altă parte, a fost încheiat contractul de împrumut cu nr. 4222 prin care Grinshpun Emanuil i-a împrumutat lui Olaru Corneliu suma de 73 800 euro, iar Olaru Corneliu s-a obligat să restituie suma împrumutată nu mai tîrziu de 16 septembrie 2006. Menţionează că în conformitate cu prevederile contractului de asigurare facultativă a riscului financiar nr. 1/08-05 din 17 august 2005, asigurătorul SAR „Donaris Group” SA este obligat să recupereze asiguratului Grinshpun Emanuil daunele (restituirea sumei împrumutate) în cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare nu-şi va îndeplini integral sau parţial obligaţiile de plată în termenul stabilit prin contractul de împrumut nr.4222 din 16 august 2005 parte integrantă a Contractului de asigurare facultativă a riscului financiar, suma asigurată conform contractului de asigurare constituie suma totală de 54000 euro.
Afirmă că, Olaru Corneliu nu și-a executat obligațiunile contractuale asumate prin Contractul de împrumut, iar, Grinshpun Emanuil, a înaintat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat încasarea de la SAR „Donaris Group” SA a sumei de 54000 euro şi a penalităţii de întîrziere. Astfel, prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 19 iulie 2010, menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2011 și decizia Curții Supreme de Justiție din 14 august 2012, acţiunea a fost admisă parţial, fiind încasat în beneficiul lui Grinshpun Emanuil de la Olaru Corneliu suma datoriei de 19 800 euro şi dobînda de întîrziere, în sumă de 2 178 euro, iar din contul SAR „Donaris Group” SA despăgubirea de asigurare, în sumă de 48 600 euro şi dobînda de întîrziere în sumă de 6 318 euro.
Totodată, Olaru Corneliu a fost obligat să-i restituie lui Grinshpun Emanuil, taxa de stat, în mărime de 10 219, 77 lei, iar SAR ,,Donaris Group” SA taxa de stat, în mărime de 25 536 lei. Mai susține reclamantul că la data de 18 august 2012, în conformitate cu prevederile Codului de Executare, executorul judecătoresc a încasat din contul SAR „Donaris Group” SA în beneficiul lui Grinshpun Emanuil suma de 918 826 lei, fapt ce se confirmă prin ordinul de INCASO nr. 18 din 18 septembrie 2012, suma respectivă constituind datoria neachitată de către Olaru Corneliu și dobînda de întîrziere.
În context, consideră reclamantul că în conformitate cu art. 1329 Cod civil și în temeiul Contractului de asigurare facultativă a riscului financiar nr. 1/08-05 din 17 august 2008, precum și în legătură cu exonerarea achitării sumei datorate conform Contractului de împrumut nr. 4222 din 16 august 2005, suma de 918 826 lei urmează a fi încasată de la Olaru Corneliu în beneficiul SAR „Donaris Group” SA. Invocă reclamantul că la 06 noiembrie 2012, în scopului soluționării litigiului pe cale extrajudiciară a înaintat o cerere prealabilă, prin care a solicitat lui Olaru Corneliu achitarea sumei datorate, însă cel din urmă nu a întreprins careva măsuri. Solicită încasarea de la Olaru Corneliu în ordine de regres în beneficiul SAR „Donaris Group” SA a prejudiciului material în mărime de 54 000 euro și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 26 martie 2013, acţiunea a fost admisă integral, fiind încasat de la Olaru Corneliu în beneficiul SAR „Donaris Group” SA în ordine de regres prejudiciul material în mărime de 54 000 euro și cheltuielile de judecată în mărime de 4 750 lei. La 02 mai 2013, Olaru Corneliu a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărîrii primei instanțe solicitînd admiterea apelului casarea hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Olaru Corneliu, acordându-i-se apelantului termen până la data de 22 iulie 2013, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 18 337,5 lei și cererii de apel motivată și explicat apelantului că în caz contrar survin consecințele de restituire a cererii de apel în temeiul art. 369 CPC.
La 22 iulie 2013, Olaru Corneliu a depus cererea de apel motivată și a prezentat dovada plăţii a taxei de stat pentru depunerea cererii de apel în mărime de 50 lei, totodată solicitînd şi scutirea parţială de la plata taxei de stat. Iar la 01 august 2013, Olaru Corneliu a depus o cerere separată prin care a solicitat scutirea parțială de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2013, a fost respinsă cererea lui Olaru Corneliu cu privire la scutirea parţială de la taxa de stat pentru depunerea cereri de apel și acordat apelantului termen pentru achitarea taxei de stat în mărime de 18 337,5 lei pînă la data de 30 octombrie 2013. Nefiind de acord cu încheierea instanţei de apel, Olaru Corneliu a contestat-o cu recurs, solicitînd prin acesta, casarea încheierii instanţei de apel din 02 octombrie 2013 şi emiterea unei noi încheieri de scutirea sa de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 27 noiembrie 2013, a fost respins recursul declarat de către Olaru Corneliu și menținută încheierea instanței de apel din 02 octombrie 2013. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie 2013, s-a acordat apelantului Olaru Corneliu un termen suplimentar pînă la data de 14 ianuarie 2014, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 18 337,5 lei și s-a explicat apelantului că în caz dacă nu v-a lichida neajunsurile menționate și nu v-a prezenta dovada de plată a taxei de stat, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate documentele anexate va fi restituită. La 13 ianuarie 2013, Olaru Corneliu a depus o cerere, prin care, repetat, a solicitat scutirea sa parțial de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 ianuarie 2014, a fost admisă cererea lui Olaru Corneliu privind scutirea parțială de la plata taxei de stat și obligat Olaru Corneliu să achite total taxa de stat pentru depunerea cererii de apel în mărime de 3 000 lei, totodată şedinţa instanţei de apel fiind amînată pentru data de 11 februarie 2014 ora. 10.00. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 martie 2014, a fost restituită cererea de apel depusă de către Olaru Corneliu, ca depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen. La 25 martie 2014, Olaru Corneliu reprezentat de către avocatul Rusu Victor a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate şi restituirea pricinii spre examinare în instanța de apel.
La 10 aprilie 2014, Olaru Corneliu reprezentat de către avocatul Rusu Victor a depus un recurs suplimentar în care a invocat dezacordul cu încheierea instanţei de apel, considerând-o neîntemeiată şi ilegală. Susţine recurentul că instanța de apel neîntemeiat a considerat că cererea de apel a fost depusă cu omiterea termenului legal, deoarece hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 26 martie 2013, a fost pronunțată în lipsa lui Olaru Corneliu, care a fost recepţionată de ultimul la 04 aprilie 2013, iar cererea de apel a depus-o la data de 02 mai 2013, respectiv în decurs de 30 de zile din momentul recepționării.
Menționează că prin hotărîrea emisă, prima instanță a încălcat drepturile și libertățile ale lui Olaru Corneliu care nu a fost prezent la ședința de judecată din 26 martie 2013, iar reieșind din prevederile art. art. 15, 26, 236 CPC, în cazul în care uneia din părțile la proces i-a fost încălcat un drept aceasta urmează să declare apel împotriva hotărîrii pentru a fi repus în drepturi. La fel, în susţinerea poziţiei sale invocă şi art. 6 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care indică că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public și în termeni rezonabili, de către o instanță independentă și imparțială instituită prin lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor ale cu caracter civil.
Consideră recurentul că prin încheierea emisă instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut atît de Constituția RM cît și de actele internaționale la care Republica Moldova este parte. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 25 martie 2014, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. La caz se constată că prin încheierea din 11 martie 2014, Curtea de Apel Chişinău a dispus restituirea cererii de apel declarate de Olaru Corneliu cu toate documentele anexate, întemeindu-şi concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Instanţa de recurs reţine că concluziile instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Olaru Corneliu în afara termenului legal sunt întemeiate. În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, prin care a fost admisă acţiunea SAR „Donaris Group” SA și încasat de la Olaru Corneliu în beneficiul SAR „Donaris Group” SA prejudiciul material în ordine de regres în mărime de 54 000 euro și cheltuielile de judecată în mărime de 4750 lei, a of emis şi pronunţat la 26 martie 2013. Cu toate acestea, Olaru Corneliu a depus cererea de apel împotriva acestei hotărâri numai la 02 mai 2013, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de lege, fără a solicita repunerea în termen a acesteia, în ordinea stabilită la art. 116 CPC.
Instanţa de recurs reţine ca lipsită de suport susţinerea recurentului referitor la faptul că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în lipsa lui, astfel a luat cunoştinţă cu aceasta ulterior, din care motive considerând că apelul nu a fost depus tardiv. Aceasta deoarece, după cum a fost menţionat mai sus, termenul de 30 zile acordat pentru contestarea hotărârii, conform prevederilor art. 362 CPC, începe să curgă din momentul pronunţării dispozitivului hotărârii, iar alte excepţii legislaţia nu prevede.
Cu atît mai mult că din materialele cauzei rezultă că Olaru Corneliu, a fost înştiinţat despre locul, data şi ora examinării cauzei care a avut loc la 26 martie 2013, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f. d. 25), însă ultimul nu s-a prezentat la această şedinţă, iar prin scrisoarea nr. 5-4/763, din 26 martie 2013, cu respectarea prevederilor art. 236 alin. (4) CPC, prim instanţă a expediat în adresa lui Olaru Corneliu copia dispozitivului hotărîrii din 26 martie 2013 (f.d.
34). Aşa fiind, este cert că recurentul, având la cunoştinţă despre examinarea prezentului litigiu, precum şi despre data emiterii hotărârii primei instanţe, urma să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini actele procedurale în termenii prevăzuţi de lege, fapt, însă, ignorat de aceasta, ce a generat omiterea neîntemeiată a termenului prescris la depunere a apelului. Or, în conformitate cu art. 116 alin. alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. În consecinţă însă, Olaru Corneliu nu a solicitat repunerea în termen a apelului, în ordinea stabilită de norma citată şi nici nu a făcut, prin probe întemeiate, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege. În astfel de circumstanţe, la caz, nu s-au stabilit încălcări a normelor procesuale la emiterea încheierii, prin urmare, nefiind lezat nici dreptul recurentului la un proces echitabil, garantat de art. 6§1 al CEDO Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Olaru Corneliu, reprezentat de către avocatul Rusu Victor. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății Asigurări-Reasigurări „Donaris Group” Societate pe Acțiuni împotriva lui Olaru Corneliu cu privire la reperarea prejudiciului material în ordine de regres și încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva