- Dosarul nr.
- 2ra-938/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 mai 2014
- Părțile
- Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria vs Ministerul Justiţiei al RM
- Pe scurt
- Dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti
2ra-938/14 — Constatarea încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi compensare a prejudiciului cauzat
dosarul nr. 2ra-938/14 prima instanţă: S. Lazari instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, Sv. Caitaz DECIZIE 07 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Diaconu, Tatiana Vieru Ion Corolevschi, Oleg Sternioală examinând recursul declarat de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria şi recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria către Ministerul Justiţiei al RM privind constatarea încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi compensare a prejudiciului cauzat.
împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria şi casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 01 august 2013,de respingere a acţiunii, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă La data de 07 mai 2013, Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria au înaintat cerere de chemare în judecată către Ministerul Justiţiei al RM privind constatarea încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi compensare a prejudiciului cauzat. În motivarea acţiunii au indicat reclamanţii, că la 26 mai 2009 s-au adresat în Judecătoria Soroca cu o cerere către Dorofeev T. şi Mîţu E. prin care au solicitat înlăturarea obstacolelor în folosirea bunului imobil.
Cauza indicată s-a aflat în proces de examinare o perioadă de peste 3 ani, pe parcursul căreia ei nu au putut obţine o hotărâre judecătorească definitivă în apărarea intereselor lor legitime, fiind somaţi să participe la multiple şedinţe de judecată şi să suporte diferite incomodităţi. Consideră reclamanţii faptul dat drept o tergiversare intenţionată, vădit ilegală, a examinării cauzei şi o încălcare iminentă a drepturilor lor la un proces echitabil. Constată reclamanţii că prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 24 iulie 2007 a fost admisă cererea lui Coşciug Alexandru către Primăria or. Soroca cu privire la anularea dispoziţiei Primăriei Soroca nr. 537 din 29 iulie 2004 cu privire la transmiterea în proprietate a lotului de pământ aferent casei situat în or.
Soroca str. Gheorghe Ureche , 8, hotărâre care până la momentul actual nu este executată. Solicită reclamanţii, admiterea integrală a cererii, constatarea faptului încălcării dreptului lor la examinarea în termen rezonabil a cauzei şi executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi încasarea din contul statului a 200000 lei cu titlu de compensare a prejudiciului moral cauzat, pentru fiecare reclamant. Prin hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 01 august 2013, acţiunea a fost respinsă integral ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea emisă de instanţa de fond, Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria la data de 22 august 2013 au contestat-o în ordine de apel, solicitând casarea integrală a hotărârii Judecătoriei Buiucani din 01 august 2013, cu pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă integral cererea de chemare în judecată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013, apelul declarat de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria a fost admis, s-a casat hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 01 august 2013, de respingere a acţiunii, fiind emisă o nouă hotărâre, prin care: - s-a admis parţial acţiunea depusă de către Coşciug Victoria şi Coşciug Alexandru; - s-a constatat faptul încălcării dreptului la examinarea cauzei civile întru-un termen rezonabil; - s-a dispus a încasa din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria prejudiciul moral în mărime totală de 5000 lei, în rest cerinţele au fost respinse ca fiind neîntemeiate.
La data de 13 ianuarie 2014, Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013 şi adoptarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral, privind constatarea încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei şi a dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi compensarea prejudiciului moral cauzat în sumă de 200 000 lei pentru fiecare. În motivarea recursului, recurenţii au invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. Consideră recurenţii că decizia atacată cu recurs urmează a fi modificată şi admisă integral acţiunea.
Menţionează recurenţii că atât instanţa de fond cât şi Curtea de Apel nu au ţinut cont de faptul că acţiunea respectivă s-a judecat mai mult de 6 ani, astfel fiindu-le încălcat dreptul la judecare în termen rezonabil şi s-a încălcat termenul de executare a deciziei judecătoriei Soroca din 24 iulie 2007 şi a titlurilor executorii cu numerele cadastrale 7801111305 trecute în registrul cadastral cu nr. 7485 şi cu nr. 7486 din 04.12.2008. La data de 18 ianuarie 2014, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013, a declarat recurs Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţi de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013 şi menţinerea hotărârii Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 01 august 2013. În motivarea recursului, recurentul a menţionat că decizia instanţei de apel derivă din aprecierea eronată a normelor de drept material este neîntemeiată şi pasibilă casării Invocă recurentul că instanţa de apel la emiterea deciziei din a14 noiembrie 2013 a ignorat prevederile art. 192 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă. Indică recurentul că la determinarea termenului rezonabil urmează, să se ţină cont de complexitatea pricinii, comportamentul participanţilor la proces, conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante, precum şi importanţa procesului pentru cel interesat. Menţionând că, în speţă cele mai multe amânări a şedinţelor de judecată s-au datorat vinei participanţilor la proces şi nu există careva motive de tergiversare a examinării cauzei de către instanţă.
Totodată, reţine recurentul şi faptul că,instanţa de apel la emiterea deciziei din 14 noiembrie 2013 a stabilit că reexaminarea cauzei de către instanţele ierarhic inferioare în urma depistării erorilor de procedură, poate fi calificată ca tergiversare a cauzei. Consideră recurentul că remiterea cauzei la rejudecare într-o instanţă ierarhic inferioară vine ca o necesitate de corectare a unei erori care nu poate fi înlăturată de către instanţa superioară şi acest scop prevalează asupra aspectului de examinare a cauzei în termen rezonabil prin prisma principiului legalităţii hotărârii.
De asemenea, susţine recurentul că motivarea instanţei de apel privind încasarea sumei prejudiciului moral în mărime de 5 000 lei este neîntemeiată şi nejustificată, în condiţiile în care la emiterea deciziei din 14 noiembrie 2013 nu a ţinut cont de prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, care nu acordă dreptul în mod automat la prejudiciu moral, în lipsa dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu în urma încălcării dreptului garantat de lege. Respectiv, nu este de acord recurentul cu adjudecarea în beneficiul intimatului a sumei de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, dat fiind faptul că scopul acordării despăgubirilor este restabilirea în drepturile încălcate (ce ar constitui o satisfacţie morală) şi în nici un caz îmbogăţirea fără justă cauză.
Complementar celor indicate, precizează recurentul că în situaţia în care prejudiciul moral nu are un caracter suficient de grav, nu are caracter continuu, se datorează, în parte, vinei reclamantului , recunoaşterea încălcării constituie o satisfacţie echitabilă deoarece aceasta este suficientă pentru a aplana suferinţele morale ale victimei. La data de 07 martie 2014, Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria au depus referinţă la recursul Ministerului Justiţiei, prin care solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat şi admiterea recursului înaintat la 09 ianuarie 2014. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria neîntemeiat şi care urmează a fi respins iar recursul declarat de către Ministerul Justiţiei urmează a fi admis şi menţinută hotărârea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Examinând materialele anexate la dosar se constată că prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 24 iulie 2007 a fost admisă cererea lui Coşciug Alexandru către Primăria or. Soroca cu privire la anularea dispoziţiei Primăriei Soroca nr. 537 din 29 iulie 2004 cu privire la transmiterea în proprietate a lotului de pământ aferent casei situat în or. Soroca str. Gheorghe Ureche , 8, anulând parţial dispoziţia din 29 iulie 2004 şi obligând Primăria or. Soroca să reperfecteze Dispoziţia dată conform planului sectorului de pământ din paşaportul tehnic a imobilului din 08.09.1992, precum şi să elibereze lui Coşciug Alexandru titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren.
La 26 mai 2009 în Judecătoria Soroca a fost înregistrată cererea înaintată de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria, inclusiv în interesele fiicei Pavlova Vanda către Dorofeev Tamila şi Mîţu Elena cu privire la înlăturarea impedimentelor în folosirea bunului imobil.
Cererea indicată a fost admisă în procedura Judecătoriei Soroca şi prin încheierea din 15 iunie 2009 a numită spre examinare în fond la 02 iulie 2009. La data de 23 septembrie 2009 prin hotărârea Judecătoriei Soroca a fost admisă acţiunea înaintată de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria în interesele fiicei Pavlova Vanda şi s-a obligat Dorofeeva Tamara şi Mîţu Elena să nu creeze obstacole în folosirea sectorului de teren ce aparţine lui Alexandru Coşciug şi Vanda Pavlov cu stabilirea hotarului conform planului schemă cadastral a sectorului ce le aparţine înregistrat la OCT Soroca sub nr. de înregistrare 7801111305. La data de 19.10.2009 Dorofeeva Tamara şi Mîţu Elena au depus apel împotriva hotărîrii pe dosarul civil nr. 2-984/09 la Curtea de Apel Bălţi.
Prin încheierea din 03.11.2009 Curtea de Apel Bălţi nu a dat curs cererii de apel înaintate de Dorofeeva Tamara şi Mîţu Elena acordându-le termen pentru lichidarea neajunsurilor până la 01 decembrie 2009 şi anume să achite taxa de stat. Conform deciziei din 09.02.2010 Curtea de Apel Bălţi a pronunţat o decizie prin care a casat hotărârea Judecătoriei Soroca din 23.09.2009, restituind pricina spre rejudecare în prima instanţă în alt complet de judecată. Dosarul a fost expediat Judecătoriei Soroca spre rejudecare şi repartizat judecătorului D. Gherman. La data de 15.03.2010 judecătorul a numit examinarea cauzei pe data de 26.03.2010. La cererea pârâtei Dorofeev Tamara instanţa de judecată a amânat examinarea cauzei pentru a-şi angaja avocat, pentru data de 08.04.2010.
Şedinţa de judecată din 08.04.2010 a fost amânată la cererea pârâtei Mîţu Elena care a solicitat să prezinte probe noi. La şedinţa de judecată din 23.04.2010 pârâta Mîţu Elena nu s-a prezentat motiv din care aceasta a fost amânată pe data de 03.05.2010. La data de 03.05.2010 şedinţa de judecată s-a amânat pentru data de 13.05.2010. Conform încheierii din 13 mai 2010 de către instanţa de judecată a fost numită o expertiză tehnică la OCT Soroca. La şedinţa judecată din 27.05.2010 nu a fost prezentată concluzia OCT Soroca, motiv, din care şedinţa s-a amânat pentru data de 08.06.2010. La data de 08.06.2010 de către judecătorul Gherman D. a pronunţată o hotărâre prin care a fost admisă parţial acţiunea, obligând pe Dorofeeva Tamara şi Mîţu Elena să nu creeze obstacole în folosirea sectorului de teren ce-i aparţine lui Coşciug Alexandru şi Vandei Pavlov.
La data de 07.07.2010 Mîţu Elena şi Dorofeev Tamara au depus apel împotriva hotărârii judecătoreşti din 08.06.2010 la Curtea de Apel Bălţi. Curtea de Apel Bălţi prin încheierea din 11.11.2010 a respins cererea înaintată de reprezentantul administraţiei publice locale care a solicitat privind introducerea în proces în calitate de intervenient. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 11.11.2010 s-a admis apelul declarat de către Mîţu Elena şi Dorofeeva Tamila cu casarea hotărârii judecătoriei Soroca din 08.06.2010 şi restituirea pricinii spre rejudecare primei instanţe în alt complet de judecată. Dosarul a fost expediat Judecătoriei Soroca spre rejudecare fiind repartizată judecătorului Gh. Liulca.
La data de 02.12.2010 judecătorul a numit examinarea cauzei pe data de 23.12.2010. Conform încheierii din 02.12.2010 a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu de partea pârâtului Primăria or. Soroca. Şedinţa de judecată din data de 23.12.2010 a fost amânată pentru data de 24.01.2011 din motiv că reprezentantul primăriei nu avea împuternici conform legii. Şedinţa de judecată din data de 24.01.2011 a fost amânată pentru data de 16.02.2011 pentru a fi invitat specialistul OCT Soroca. Şedinţa de judecată din 16.02.2011 a fost amânată pentru data de 09.03.2011 deoarece nu s-au prezentat intervenientul accesoriu reprezentantul Primăria or.
Soroca şi pârâta Dorofeev Tamara Prin hotărârea Judecătoriei Soroca din data de 15.04.2011 a fost respinsă în tot ca nefondată acţiunea civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Coşciug şi Victoria Coşciug împotriva Tamilei Dorofeeva şi Elenei Mîţu cu privire la înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate. La data de 05.05.2011 Coşciug Alexandru şi Pavlova Vanda au declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca din 15.04.2011. La data de 13.09.2011 Curtea de Apel Bălţi din oficiu a numit efectuarea expertizei tehnice la Camera de Comerţ şi Industrie. La data de 04.10.2011 Curtea de Apel Bălţi din nou a numit efectuarea expertizei tehnice la Camera de Comerţ şi Industrie.
La data de 10.10.2011 Elena Mîţu a înaintat cerere de recuzare tuturor judecătorilor Curtea de Apel Bălţi. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 11.06.2012 apelul declarat de către Coşciug Alexandru şi Pavlova Vanda a fost respins menţinându-se hotărârea Judecătoriei Soroca din 15.04.2011. La 01.10.2012 Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria au depus recurs împotriva deciziei Colegiului Civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Bălţi din 11.06.2012. Prin Decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 15.11.2012 recursul declarat de Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria se consideră inadmisibil.
La 07 mai 2013 Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria s-au adresat în instanţa de judecată cu o cererea prin care au solicitat constatarea faptului încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea de către stat a prejudiciului moral cauzat. Prin Hotărârea Judecătoriei Buiucani din 01 august 2013, acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărârea emisă de instanţa de fond, Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria la data de 22 august 2013 au contestat-o în ordine de apel, solicitând casarea integrală a hotărârii Judecătoriei Buiucani din 01 august 2013, cu pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă integral cererea de chemare în judecată.
Cumulând cele expuse, Colegiul menţionează că potrivit art. 2 alin. (1), din Legea nr 87 din 21 aprilie 2011, privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă.
Complementar, examinând materialele cauzei, Colegiul a constatat că în procesul de judecare a cauzei civile la cererea reclamanţilor Coşciug către Dorofeev T. şi Mîţu E. de către instanţa de fond au fost adoptate 3 hotărâri, din care ulterior au fost casate de către instanţa de apel 2 hotărâri, cu restituirea cauzei la reexaminare în instanţa de fond. Procedura de examinare a apelului în Curtea de Apel Bălţi a solicitat o perioadă considerabilă de timp, cauza fiind de 2 ori remisă la reexaminare. Hotărîrea din 15 aprilie 2011 a instanţei de fond a fost contestată de către reclamanţii Coşciug prin cerere de apel. apoi decizia instanţei de apel a fost contestată prin recurs, care a fost respins de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.
Procesul de examinare de către instanţele de recurs şi de apel a cererilor de apel şi a recursurilor depuse de părţile în proces a solicitat o perioadă de timp considerabilă, fiind dispuse multiple amânări a şedinţelor de judecată. Circumstanţele indicate nu pot justifica faptul aflării cauzei în proces de judecare o perioadă îndelungată deoarece remiterea repetată a cauzelor spre reexaminare instanţelor judecătoreşti inferioare, în cadrul aceleiaşi proceduri, a avut loc drept o dezvăluire a unor deficienţe. însă circumstanţele indicate nu pot fi imputate nici instanţei de fond, care reieşind din complexitatea cauzei şi comportamentul părţilor în proces a întreprins măsurile necesare pentru examinarea operativă a cauzei.
Pe parcursul examinării cauzei date, au fost efectuate investigaţii suplimentare, instanţa de fond şi de apel, dispunând în mod repetat efectuarea unor expertize tehnice, solicitînd prezentarea de către părţile în proces a probelor suplimentare şi în repetate rânduri invitând în proces diferiţi specialişti pentru a da explicaţii, fapt care de asemenea a solicitat o perioadă de timp considerabilă. Conform art. 192 alin. (1) CPC RM, pricinile civile se judecă în prima instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sânt: complexitatea pricinii, comportamentul participanţilor la proces, conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante, importanţa procesului pentru cel interesat.
Colegiul constată că pe parcursul examinării de către Judecătoria Soroca a cauzei civile intentate la cererea reclamanţilor Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria s-a dispus în repetate rânduri amânarea proceselor de judecată în legătură cu neprezentarea în şedinţă a reclamaţilor şi a specialiştilor solicitaţi de părţile în proces. Reieşind din circumstanţele indicate, din complexitatea cauzei şi comportamentul părţilor implicate în proces, Colegiul reţine că, la examinarea cauzei civile la cererea reclamanţilor Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria care s-a aflat în procedura Judecătoriei Soroca, termenul rezonabil de examinare a cauzei nu a fost încălcat. Prin hotărîrea din 24.07.2007 a fost admisă cererea lui Coşciug Alexandru către Primăria or.
Soroca cu privire la anularea dispoziţiei Primăriei Soroca nr. 537 din 29 iulie 2004 cu privire la transmiterea în proprietate a lotului de pământ aferent casei situat în or. Soroca str. Gheorghe Ureche , 8, anulând parţial dispoziţia din 29 iulie 2004 şi obligând Primăria or. Soroca să reperfecteze Dispoziţia dată conform planului sectorului de pământ din paşaportul tehnic a imobilului din 08.09.1992, precum şi să elibereze lui Coşciug Alexandru titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren. Reclamanţii invocă neexecutarea hotărârii indicate o perioadă considerabilă de timp şi încălcarea dreptului lor la executarea în termen rezonabil a hotărârii Judecătoreşti definitive. Art. 152 Codul de Executare a RM stabileşte procedura de executare a hotărârilor privind efectuarea de către debitor a unor acte obligatorii.
Art. 4 alin (1) al Legii nr. 87 dini 21.04.2011 stabileşte expres că, sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti îi revine reclamantului.
Deoarece de către reclamanţi nu au fost prezentate careva probe care ar confirma că ei au întreprins careva acţiuni concrete pentru a obţine executarea hotărârii indicate, inclusiv aplicarea procedurii stabilite prin art. 152 CE RM, instanţa nu are nici un temei pentru a constata că a fost încălcat dreptul lor la executarea :n termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti Potrivit art. 2 alin. (2) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului.
Pe parcursul examinării cauzei date s-a confirmat faptul că, termenul îndelungat de examinare a pricinii care s-a aflat în procedura Judecătoriei Soroca se datorează în mare parte şi comportamentului reclamanţilor, care au înaintat instanţelor de judecată mai multe cerinţe ce au dus la amânarea procesului de examinare a cauzei din diferite pricini. Astfel, făcând abuz de drepturile lor procedurale şi sub diferite pretexte solicitînd amânări ale procesului de judecată, reclamanţii au încălcat prevederile art. 61 al. 1 CPC RM care stabileşte expres că, părţile sunt obligate să se folosească cu bună- credinţă de drepturile lor.
În conformitate cu art. 2 alin. (6) al legii nominalizate, mărimea reparaţiei prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti se stabileşte de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum şi de pretenţiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanţei de judecată şi a autorităţilor relevante, de durata încălcării şi de importanţa procesului pentru reclamant.
Reieşind din circumstanţele stabilite mai sus, şi din faptul că instanţa de recurs nu a constatat încălcarea termenului rezonabil de examinare a pricinii de către instanţele judecătoreşti şi de încălcare a termenului rezonabil de executare a hotărîrii judecătoreşti Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cerinţa de încasare a prejudiciului moral din contul statului este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
În concluzie, ţinând cont de prevederile Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, de jurisprudenţa Curţii Europene, instanţa de recurs consideră cererea de recurs înaintată de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria neîntemeiată Având în vedere circumstanţele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că decizia instanţei de apel este neîntemeiată, motiv pentru care respinge recursul înaintat de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria ca neîntemeiat,admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei ca întemeiat, casează decizia instanţei de apel şi menţine hotărârea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria. Se admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 01 august 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Coşciug Alexandru şi Coşciug Victoria către Ministerul Justiţiei al RM privind constatarea încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi compensare a prejudiciului cauzat.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Iurie Diaconu Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală