Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3rh-59/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
7 mai 2014
Părțile
Miron Mihail vs Primăria şi Consiliul or. Cahul
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

3rh-59/14 — Eliberarea autorizaţiei

Dosarul nr. 3rh-59/14 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 07 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă, Valentina Clevadî, Iuliana Oprea examinînd cererea de revizuire înaintată de Parfeonova Svetlana, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Miron Mihail împotriva Primăriei şi Consiliului or. Cahul privind eliberarea autorizaţiei şi repararea prejudiciului moral , împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, CONSTATĂ : La 24 iulie 2012, Miron Mihail a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei şi Consiliului or.

Cahul privind eliberarea autorizaţiei şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că la 21 mai 2012, s-a adresat cu o cerere către Primăria şi Consiliul or. Cahul, prin care a solicitat eliberarea autorizaţiei de schimbarea destinaţiei apartamentului nr. 4 din or. Cahul, str. 31 august, 4d, din spaţiu locativ în spaţiu comercial şi autorizarea executării lucrărilor de construcţie a încăperii comerciale. La 22 iunie 2012, reclamantul a primit răspuns de la Primăria or. Cahul, prin care i s-a comunicat că solicitarea sa privind schimbarea destinaţiei va fi reexaminată după prezentarea acordului notarial al vecinilor. Menţionează reclamantul că cerinţa primăriei de a prezenta acordul autentificat notarial al tuturor vecinilor este contrară legii, deşi el a prezentat lista a şase locatari, din numărul total de op locatari, din apartamentele învecinate, ceea ce reprezintă 2/3 din numărul total de locatari.

Consideră reclamantul că pîrîţii în mod neîntemeiat nu-i eliberează autorizaţia, motiv pentru care a depus acţiune în judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 17 mai 2013, acţiunea a fost admisă şi au fost obligate Primăria şi consiliul or. Cahul să-i elibereze lui Miron Mihail autorizaţie de schimbare a destinaţiei a apartamentului nr. 4 din or. Cahul, str. 31 august 4d, din spaţiu locativ în spaţiu comercial şi autorizarea executării lucrărilor de construcţie a încăperii comercial şi s-a dispus încasarea din contul Primăriei şi Consiliului or. Cahul a cîte 1.250 lei, cu titlul de prejudiciu moral. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 20 iunie 2013, Primăria şi Consiliul or.

Cahul au contestat-o cu apel, prin care au solicitat casarea acesteia, cu pronunţarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 03 octombrie 2013, cererea de apel depusă de Primăria şi Consiliul or. Cahul a fost restituită ca depusă tardiv. La 15 octombrie 2013, Primăria şi Consiliul or. Cahul au depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 03 octombrie 2013, solicitînd admiterea recursului şi casarea încheierii instanţei de apel. 1 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, recursul declarat de Primăria şi Consiliul or. Cahul a fost respins. La 14.02.2014, Parfeonova Svetlana a înaintat cerere de revizuire a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, solicitînd admiterea acesteia, casarea deciziei a cărei revizuire se solicită şi remiterea cauzei la rejudecare în alt complet de judecători.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta Parfeonova Svetlana a invocat temeiul prevăzut la art. 449 lit. b) şi c) CPC, menţionînd că prin hotărîrea instanţei de fond, îi sunt lezate grav interesele, deoarece executarea acesteia ar duce la avarierea apartamentului său, care se află la nivelul superior celui deţinut de Miron Mihail şi reconstrucţia căruia a dus la înrăutăţirea stării tehnice prin apariţia crăpăturilor. Examinînd motivele invocate de revizuent, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit ajunge la concluzia că cererea de revizuire urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, pornind de la următoarele. În conformitate cu lit. a) alin. (1) art. 453 CPC al RM, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate şi sunt probate circumstanţe, fapte ori evenimente, prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esenţiale pentru relaţiile în litigiu şi de natură să influienţeze soluţia adoptată. Drept temeiuri pentru revizuirea unei hotărîri irevocabile, de către legislator sunt definite cele conţinute în art. 449 CPC şi ele sunt indicate exhaustiv. Pornind de la aceste cerinţe, Colegiul relevă că revizuirea unei hotărîri date de către instanţă este posibilă doar în cazul în care solicitantul, după devenirea irevocabilă a hotărîrii, intră în posesia unui temei din cele prevăzute de art. 449 CPC.

În acelaşi timp, acest temei trebuie să vizeze situaţia de fapt, care a fost obiectul examinării în instanţa de fond, dat fiind că instanţa de recurs verifică corectitudinea aplicării şi interpretării de către prima instanţă a normelor de drept material şi procesual, în limitele materialelor din dosar şi în limitele recursului declarat. Or, nu poate fi revizuită o hotărîre care elucidează o anumită situaţie de fapt, asupra căreia s- a pronunţat instanţa de fond, prin prisma unui temei care caracterizează o altă situaţie. Din textul cererii de revizuire, înaintate la 14.02.2014, Colegiul civil, comercial şi de contencos administrativ lărgit constată că revizuentul solicită revizuirea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, iar temeiul invocat este lit. b) şi c) a art. 449 CPC.

Astfel, potrivit art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Colegiul reţine că, pentru a redeschide procesul pe temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, este important ca circumstanţele sau faptele date, existente obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, să fie confirmate în faţa instanţei prin prezentarea unor probe concludente.

Legea, art. 449 lit. b) CPC, vorbeşte despre circumstanţe (fapte) necunoscute anterior petiţionarului, dar întrucît examinarea fondului cauzei prezumă că instanţa a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, este evident că o condiţie esenţială pentru admiterea revizuirii este că şi instanţei nu i-au fost şi nu au putut fi cunoscute aceste circumstanţe (fapte). 2 Pentru acest motiv de revizuire esenţial este ca revizuentul să probeze că nu a ştiut anterior pronunţării hotărîrii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe sau fapte şi că nu a avut posibilitatea de a le cunoaşte, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire.

Mai mult, revizuentul trebuie să demonstreze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Astfel, ca o condiţie esenţială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanţele (faptele) să fi existat obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, ele urmînd a fi diferenţiate de faptele noi apărute după pronunţarea hotărîrii. Faptele noi apărute după darea hotărîrii pot servi temei de adresare cu o nouă acţiune în judecată, dar nu ca temei de revizuire.

Circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire trebuie să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice circumstanţe sau fapte necunoscute anterior pot servi temei de revizuire, ci doar atunci cînd sînt determinante pentru judecarea justă a cauzei, or aceste noi circumstanţe conduc după sine la apariţia, modificarea sau încetarea raporturilor juridice dintre părţile în litigiu şi deci sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei. În acelaşi timp, revizuentul trebuie să probeze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element obligator al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) CPC, decade sau lipseşte revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.

La caz, Colegiul conchide că revizuentul nu a probat nici într-un fel prezenţa acestui temei de revizuire. Atunci cînd se invocă temeiul prevăzut de art. 449 lit. c) CPC, instanţa de judecată urmează să constate dacă persoana care nu a fost implicată în proces este subiect al raportului material litigios. În acest sens urmează a fi prezentate probe pertinente şi concludente, iar instanţa urmează să constate dacă prin hotărîrea supusă revizuirii, persoanei implicate în proces, i-au fost încălcate aceste drepturi. La caz, obiectul litigiului îl constituie obligarea organului administraţiei publice locale de a elibera autorizaţie privind schimbarea destinaţiei imobilului. Respectiv, Parfeonova Svetlana nu este subiect al acestor raporturi.

În context, instanţa de revizuire conchide că revizuenta nu a probat nici într-un fel prezenţa acestor temeiuri de revizuire. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, la examinarea cererii de revizuire, instanţa se limitează doar la aprecierea admisibilităţii temeiurilor de revizuire invocate. La caz, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a fost menţinută încheierea instanţei de apel de respingere a apelului declarat de Primăria şi Consiliul or. Cahul ca fiind depus tardiv. Astfel, instanţa de recurs nu a examinat litigiul în fond în ordine de recurs, ci doar s-a limitat la constatarea temeiniciei şi legalităţii soluţiei instanţei de apel de restituire a apelului din motive de tardivitate.

Respectiv, revizuentul urma să invoce în sprijinul temeiului de revizuire argumente ce vizează termenul de declarare a apelului. Revizuentul nu a prezentat asemenea înscrisuri, axîndu-se prioritar pe fondul litigiului, în special pe faptul că executarea hotărîrii instanţei de fond ar duce la deteriorarea apartamentului său. Or, acest aspect ţine de fondul litigiului, care însă nu poate influienţa soluţia supusă revizuirii, din motivele menţionate supra. 3 În consecinţă, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ conchide că circumstanţele invocate de revizuent drept temei de revizuire, nu se încadrează în cele exhaustiv prevăzute la art. 449 CPC. Prin cererea – obiectul prezentei şedinţe, revizuentul nu a prezentat nici unul din temeiurile conţinute în norma indicată.

Colegiul reiterează că, posibilitatea reiniţierii procesului de judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenţiei, care declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Brumărescu v. Romania, Roşca v. Moldova). Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătoreşti. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei.

Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Roşca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova). Din considerentele menţionate Colegiu consideră că prezenta cerere de revizuire nu poate fi admisă. Astfel, Colegiul conchide că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, or retractarea neîntemeiată a unei hotărîri judecătoreşti irevocabile produce efecte grave pentru părţi, întrucît se încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, fiindcă unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale.

De aceea, legea ( art. 449 CPC) admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. În baza celor expuse şi în conformitate cu art. 449, 451-453 din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Parfeonova Svetlana împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Miron Mihail împotriva Primăriei şi Consiliului or. Cahul privind eliberarea autorizaţiei şi repararea prejudiciului moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Valentina Clevadî Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.