Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-240/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 aprilie 2014
Părțile
SRL Policadran vs SA Cobzar
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2rac-240/14 — Încasarea datoriei, penalităţii şi dobînzii de întîrziere

Judecătoria Rezina Dosarul nr. 2rac-240/14 Judecător: V.Macrinici Curtea de Apel Chişinău Judecători: N.Vascan, Iu.Cotruţă, I.Secrieru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 30 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de SRL „Policadran”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a SRL „Policadran” împotriva SA „Cobzar” privind încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2013, CONSTATĂ : La 11.07.2011, SRL „Policadran” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SA „Cobzar” cu privire la încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta SRL „Policadran” a indicat că conform contractului de colaborare, încheiat la 10.01.2008 între părţi şi a facturilor de expediţie nr. DT 584540 din 15.07.2008, DT 584553 din 22.07.2008, DT 584554 din 02.09.2008, DT 584555 din 09.09.2008, DT 584556 din 16.09.2008, DT 584557 din 23.09.2008, DT 584575 din 09.10.2008, DT 584581 din 16.10.2008, EE 218526 din 17.12.2008,EE 218551 din 14.01.2009, reclamanta SRL „Policadran” a livrat pîrîtei SA „Cobzar” marfă în sumă totală de 101 432,60 lei. Prin ordinele de plată nr. 77 din 17.07.2008, 05 din 13.08.2008, 06 din 07.11.2008, 226 din 12.12.2008, 233 din 17.12.2008, 239 din 25.12.2008, 235 din 30.12.2008, pîrîta SA „Cobzar” a achitat parţial costul mărfii primite, în sumă de 56 050 lei, datoria constituind 45 362,60 lei, confirmată şi de actul de verificare reciprocă din 01.02.2009, întocmit cu reprezentantul pîrîtei.

A menţionat că în conformitate cu pct. 2 al contractului din 10.01.2008, pîrîta SA „Cobzar” urma să achite costul mărfii primite nu mai tîrziu de data de 15 a lunii ce urma celei indicate în factura de expediţie, iar pentru nerespectarea acestei clauze a contractului, pîrîta urma să achite o penalitate în mărime de 0,5% de la suma neachitată pentru fiecare zi de întîrziere, ceea ce constituie 40 844,34 lei. Totodată, pentru neonorarea în termen a obligaţiilor de achitare a mărfii primite, pîrîta SA „Cobzar” urma să achite o dobîndă de întîrziere în sumă de 14438,98 lei. Reclamanta a mai afirmat că încercările de a soluţiona pe cale amiabilă litigiul nu s-au soldat cu un rezultat pozitiv, reclamaţiile nr. 05 din 20.05.2011, nr. 06 din 1 31.05.2011 şi nr. 07 din 24.06.2011 fiind ignorate de către reprezentanţii pîrîtei SA „Cobzar”.

Solicită reclamanta SRL „Policadran” încasarea de la pîrîta SA „Cobzar” a datoriei pentru marfa livrată în sumă de 45 362,60 lei, penalitatea pentru neachitarea în termen a mărfii în sumă de 40 844,34 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 14 438,98 lei, cheltuielile pentru achitarea taxei de stat în sumă de 3 040,08 lei, cheltuielile pentru serviciul juridic acordat în sumă de 10 000 lei, în total suma de 113 706 lei.

Ulterior, reclamanta SRL „Policadran”, a modificat valoarea acţiunii, solicitînd în final încasarea de la pîrîta SA „Cobzar” datoria pentru marfa livrată în sumă de 45 362,60 lei, penalitatea pentru neachitarea în termen a mărfii în sumă de 40 826,34 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 20 422,89 lei, cheltuielile pentru achitarea taxei de stat în sumă de 3 198 lei 49 bani, cheltuielile pentru serviciul juridic acordat în sumă de 10 000 lei, cheltuielile de deplasare în sumă de 772,20 lei, cheltuielile de cazare în mărime de 500 lei, diurnele în mărime de 240 lei.

La 10.01.2012, SA „Cobzar” a depus cerere reconvenţională împotriva SRL „Policadran”, prin care a solicitat declararea nulităţii facturilor cu nr. 584540 din 15.07.2008, DT 584553 din 22.07.2008, DT 584554 din 02.09.2 DT 584555 din 09.09.2008, DT 584556 din 16.09.2008, DT 584557 din 23.09.2008, DT 584575 din 09.10.2008, DT 584581 din 16.10.2008, din motivul că facturile în cauză sunt întocmite de o altă persoană, semnătura nu coincide cu ordinul emis de SRL „Policadran”, fiind încălcată instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, facturile au fost semnate de fosta directoare SA „Cobzar”, Druţă Stepanida, în felul acesta cumpărătorul a întocmit facturile şi a luat marfa de la depozit.

Mai mult, susţine că facturile sunt eliberate într-o ordine consecutivă de pe data 15.07.2008 - 16.10.2008, perioadă în care s-a livrat marfa la SA „Cobzar”, fapt ce demonstrează că Druţă Stepanida singură întocmea facturile şi lua marfa de la depozit. A mai afirmat că în actul juridic încheiat prin reprezentant, ultimul manifestă voinţa sa proprie, scopul lui este de a comunica voinţa reprezentantului în cazul înţelegerii dolosive dintre reprezentant şi cealaltă parte, voiţa reprezentatului nu este manifestată, ea este înlocuită cu voinţa reprezentantului, ceia ce atrage nulitatea acestui act juridic. Actul juridic, încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte este lovit de nulitate relativă, înţelegerea dolosivă dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte presupun săvîrşirea de către reprezentant în mod intenţionat, cu rea voinţă, a unor acţiuni ce contravin voinţei reprezentatului.

De asemenea, a mai afirmat că termenul de prescripţie extinctivă pentru acţiunea în anulare a actului juridic încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte este stabilit de lege. Prin derogare de la regula generală privind termenul de prescripţie extinctivă care este de 3 ani, norma de drept stabileşte un termen de prescripţie de un an. Acest termen începe să curgă de data la care cel interesat a aflat sau trebuia să afle despre încheierea actului juridic.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 02 mai 2012, a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată a reclamantei SRL „Policadran”, fiind dispusă încasarea de la pîrîta SA „Cobzar” în beneficiul reclamantei SRL „Policadran” a datoriei pentru literatura livrată în sumă de 45 362,60 lei, penalitatea în mărime de 40 826,34 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 20 422,89 lei, taxa de stat în 2 mărime de 3 198,49 lei, cheltuieli de judecată în mărime de 1 321,50 lei, cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 5 000 lei. S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională a reclamantei SA „Cobzar” împotriva pîrîtei SRL „Policadran” privind declararea nulă a facturilor. În motivarea hotărîrii, instanţa de fond a reţinut argumentele invocate de SRL „Policadran” ca întemeiate.

Referitior la acţiunea reconvenţională, instanţa a constatat că careva probe privind înţelegerea dolosivă invocată nu au fost aduse. Totodată, a mai invocat şi omiterea termenului de prescripţie la înaintarea acţiunii reconvenţionale, iar repunerea în termen nu a fost solicitată. La 18.06.2012, împotriva hotărîrii nominalizate, SA „Cobzar” a declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care să fie recunoscute ca nule facturile cu nr. 584540 din 15.07.2008, DT 584553 din 22.07.2008, DT 584554 din 02.09.2 DT 584555 din 09.09.2008, DT 584556 din 16.09.2008, DT 584557 din 23.09.2008, DT 584575 din 09.10.2008, DT 584581 din 16.10.2008 şi să fie respinsă acţiunea reclamantei SRL „Policadran”.

În motivarea cererii de apel, apelanta a indicat că hotărîrea primei instanţe este neîntemeiată şi ilegală, deoarece instanţa de judecată nu a apreciat pe deplin probele aduse de către SA „Cobzar”, nu a atras atenţia la probe invocate în cererea de chemare în judecată, care se refereau la prevederile Instrucţiunii privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special. De asemenea, a menţionat că nu este de acord cu faptul că cererea reconvenţională a fost depusă tardiv. Totodată, instanţa de judecată nu a stabilit cu certitudine dacă marfa stipulată în facturile fiscale a fost transmisă apelantei SA „Cobzar”.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2013, a fost admis apelul declarat de SA „Cobzar”, casată hotărîrea Judecătoriei Rezina din 02 mai 2012 în partea în care s-a încasat cheltuielile pentru serviciile juristului în mărime de 5 000 lei şi în această parte s-a adoptat o hotărîre nouă de respingere a acţiunii. S-a modificat hotărîrea Judecătoriei Rezina din 02 mai 2012 în partea încasării penalităţii, micşorînd mărimea acesteia de la 40 826,34 lei pînă la 20 413,17 lei, şi în partea încasării dobînzii de întîrziere, majorînd suma de la 20 422,89 lei pînă la 30 039,13 lei. În rest, hotărîrea Judecătoriei Rezina din 02 mai 2012 a fost menţinută.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural în partea încasării datoriei, a taxei de stat şi acheltuielilor de judecată în mărime de 1 321,50 lei. Referitor la penalitate, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 630 CC, menţionînd drept temei de reducere a acesteia situaţia materială financiară grea invocată de către pîrîta SA „Cobzar”, precum şi faptul că suma solicitată cu titlu de penalitate este mare în raport cu datoria de bază. În partea dobînzii de întîrziere, instanţa de apel a statuat, prin prisma art. 585, 619 CC şi 372 alin. (3) CPC, că SRL „Policadran” şi-a majorat pretenţiile la 23.12.2013, prezentînd noi calcule.

Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 25.02.2014, SRL „Policadran” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de 3 Apel Chişinău din 23 decembrie 2013 şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Rezina din 02 mai 2012. În argumentarea recursului recurentul a invocat că instanţa de apel eronat i-a respins acţiunea în partea cheltuielior de asistenţă juridică, deoarece contractul de acordare a serviciilor juridie a fost încheiat pînă la modificările întroduse la 01.01.2012. La fel a invocat şi dezacordul cu reducerea penalităţii, considerînd că nu a intervenit nici un caz execpţional. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.

Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţa de apel a apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei în partea reducerii penalităţii. Totodată, în viziunea recurentului, urma să fie încasată şi plata suportată pentru serviciile juristului, deoarece contractul cu acesta a fost încheiat pănă la operarea modificărilor în CPC din 01.01.2012. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

4 În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de SRL „Policadran”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Policadran” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de SRL „Policadran”, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2013, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a SRL „Policadran” împotriva SA „Cobzar” privind încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.