- Dosarul nr.
- 2ra-1098/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 aprilie 2014
- Părțile
- Stepanov Nina vs Bobu Tamara
- Pe scurt
- Temeiuriel declararii recursului
2ra-1098/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă: A. Malîi dosarul nr. 2ra-1098/14 instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, S. Arnaut ÎNCHEIERE 30 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinând, fără înştiinţarea participanţilor la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Tamara Bobu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ninei Stepanov împotriva Tamarei Bobu cu privire la încasarea datoriei şi a dobânzii de întârziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Tamara Bobu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 20 septembrie 2013 c o n s t a t ă La 26 martie 2013 Nina Stepanov, reprezentată de către avocatul Anatolie Bacalâm, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tamarei Bobu cu privire la încasarea datoriei în sumă de 2000 Euro, a dobânzii de întârziere conform art. art. 585, 619 Cod civil, precum şi a taxei de stat şi cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii a indicat că, în luna ianuarie 2010 între Stepanov Nina şi Bobu Tamara a fost încheiat un contract de împrumut, în temeiul căreia ultima a primit suma de 2000 Euro. Prin contractul dat, pîrîta s-a obligat de a restitui datoria în luna aprilie 2010. La data scadentă însă, Bobu Tamara nu şi-a onorat obligaţia. În temeiul art. 617 şi 619 Cod civil solicită şi încasarea dobînzii de întîrziere. Ulterior, Nina Stepanov a depus cerere de concretizare a acţiunii, solicitând încasarea de la Tamara Bobu în beneficiul reclamantei a dobânzii de întârziere conform art. art. 585, 619 Cod civil în sumă de 1041 Euro, precum şi a taxei de stat, cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 20 septembrie 2013, acţiunea a fost admisă şi a fost dispusă încasarea de la Tamara Bobu în beneficiul Ninei Stepanov suma de 2000 Euro – cu titlu de împrumut, suma de 1041,24 Euro – cu titlu de dobândă de întârziere, iar în total suma de 3041,24 Euro, convertită în valută naţională la cursul oficial al Băncii Naţionale a Moldovei din data executării hotărârii şi suma de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La fel, a fost încasat de la Tamara Bobu în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 512 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, a fost respins apelul declarat de către apelanta Tamara Bobu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 20 septembrie 2013. La 29 ianuarie 2014 Tamara Bobu a declarat, în termenul legal, recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, cerând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului recurenta a indicat că, prin probe incontestabile s-a stabilit că în luna ianuarie 2010 a fost impusă de a întocmi recipisa în sumă de 2000 Euro pentru Ghilaşcu Ion.
Susţine că de fapt suma nu a primit-o de la intimată, ci banii au fost transmişi nemijlocit lui Ghilaşcu Ion. Indică că suma datoriei a restituit- o, fapt confirmat prin copiile recipiselor anexate la materialele dosarului. Ba mai mult, în anul 2010 Berioza Marina a luat un credit bancar în mărime de 20000 lei, pe care i l-a dat recurentei pentru restituirea împrumutului. Examinînd temeiurile recursului declarat de către Bobu Tamara în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Bobu Tamara nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, referindu-se la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, invocarea de către recurentă a faptului că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural la judecarea pricinii este pur declarativă, doar pentru a se încadra în temeiurile declarării recursului. Prin urmare, argumentele invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Bobu Tamara ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a), completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Bobu Tamara se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat