- Dosarul nr.
- 2ra-1346/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 aprilie 2014
- Părțile
- Constantinova Valentina vs Constantinov Boris
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1346/14 — Desfacerea căsătoriei
prima instanţă: A. Malîi dosarul nr. 2ra-1346/14 instanţa de apel: M.Anton, A.Panov, T.Pelin ÎNCHEIERE 30 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Constantinova Valentina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Constantinov Boris către Constantinova Valentina cu privire la desfacerea căsătoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Constantinov Boris, casată hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.
Chişinău din 30 octombrie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri sub formă de încheiere prin care a fost scoasă de pe rol acţiunea, ca depusă de o persoană neîmputernicită, c o n s t a t ă La data de 31 mai 2012 Constantinova Valentina a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Constantinov Boris cu privire la desfacerea căsătoriei. În motivarea acţiunii reclamanta Constantinova Valentina a indicat că, a înregistrat căsătoria cu pîrîtul la 01 august 2005 la Primăria Hîrbovăţ, r-l. Anenii Noi, care a fost trecută în registrul actelor de stare civilă cu numărul 22. În legătură cu faptul că viaţa în comun a fost anevoioasă şi grea, a decis să desfacă căsătoria, convieţuirea în comun fiind imposibilă, având diferite interese, nu mai pot fi un cuplu fericit.
Cauza divorţului este incompatibilitatea caracterelor. Mai menţionează reclamanta că din anul 2005 nu mai locuieşte împreună cu pârâtul, astfel căsătoria poartă un caracter formal, şi această căsătorie formală îi este un impediment în refacerea vieţii personale. Solicită Constantinova Valentina desfacerea căsătoriei cu pîrîtul Constantinov Boris, înregistrată cu nr.22 la 01 august 2005, la Primăria Hîrbovăţ, r-1. Anenii Noi. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 30 octombrie 2013 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre Constantinova Valentina şi Constantinov Boris, înregistrată cu nr.22 la 01 august 2005, la Primăria Hîrbovăţ, r-1 Anenii Noi.
Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Constantinov Boris a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii cu scoaterea cererii de pe rol, pe motiv că cererea de chemare în judecată a fost semnată şi depusă de o persoană neîmputernicită pentru a semna şi a o depune în judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014 a fost admis apelul declarat de către Constantinov Boris, casată hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 30 octombrie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri sub formă de încheiere prin care a fost scoasă de pe rol acţiunea, ca depusă de o persoană neîmputernicită. La adoptarea soluţiei instanţa de apel a concluzionat că în conformitate cu art. 267 lit. c) CPC, instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită.
Cererea de chemare în judecată (f.d.5-6) nu este semnată de Constantinova Valentina, dar se prezumă că în bază de procură (f.d.16) de către Talmaci Mariana. După cum se constată, cererea de repunere pe rol a acţiunii Constantinova Valentina către Constantinov Boris privind desfacerea căsătoriei este depusă de avocatul Covali Vladimir (f.d.49), în interesele reclamantei Constantinova Valentina, în baza mandatului de avocat, în care se indică toate drepturile prevăzute de art.81 din CPC.
Potrivit prevederilor art. 81 CPC împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Din mandatul cu nr.008864 din 22.12.2012 din f.d.48 împuternicirile din numele reclamantei le-a semnat reprezentantul Covali Vladimir, în locul reclamantei, ceia ce este inadmisibil. Prin urmare prevederile art.81 CPC nu acordă dreptul avocatului Covali Vladimir de a semna şi a depune cerere de chemare în judecată. Instanţa de apel reţine că, argumentul Valentinei Constantinov privind perfectarea procurii judiciare pe numele avocatului Covali Vladimir este 2 neîntemeiată, deoarece conform prevederilor art.52 al.(1) din Legea cu privire la avocatură, avocatul acordă asistenţă juridică clientului în baza contractului de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă. Astfel, instanţa de apel a scos cererea de pe rol deoarece este semnată şi depusă de o persoană neîmputernicită.
Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care consacră unul din principiile fundamentale ale preeminenţei dreptului, securitatea raporturilor juridice. La 21 februarie 2014, respectiv la 06 martie 2014 şi 10 martie 2014 Constantinova Valentina a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului recurenta a indicat că, consideră decizia instanţei de apel ilegală şi neîntemeiată, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Constantinova Valentina nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele lui Constantinova Valentina formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţa de apel şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Constantinova Valentina, în esenţa lui, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o 3 apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Constantinova Valentina ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Constantinova Valentina se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4