2ra-1411/14 — Încasarea pagubei

prima instanţă: T. Troianovschi dosarul nr.2ra-1411/14 instanţa de apel: L. Popova, S. Caitaz, A. Doga ÎNCHEIERE 30 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Oleg Sternioală, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ceban Vera, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ceban Leonid către Ceban Vera privind încasarea pagubei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013, prin care s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de Ceban Vera, s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Orhei din 10 septembrie 2013, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată la acţiunea lui Ceban Leonid împotriva Ceban Vera cu privire la încasarea pagubei, c o n s t a t ă: La data de 05 decembrie 2009 reclamantul Ceban Leonid a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ceban Vera privind încasarea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren şi certificatului din Registrul bunurilor imobile nr. 6458209198 deţine dreptul de proprietate asupra cotei de teren echivalent cu suprafaţa de 2,771 ha, situat în extravilanul s. Pohrebeni, r. Orhei din 26.03.2001. Însă, nu îşi poate realiza dreptul său, deoarece pîrîta Ceban Vera din anul 2007 i-a acaparat ilegal 1,50 ha din teren, fapt confirmat prin actul din 28.04.2009 întocmit de Primăria Pohrebeni. Reclamantul menţionează că de nenumărate ori s-a adresat către pîrîtă cu solicitarea de a elibera terenul, însă fără rezultat. Potrivit certificatului nr. 82 din 09.09.09 emis de către Direcţia pentru Statistică a raionului Orhei, s-a constatat că veniturile ratate pentru anul 2007 constituie 11.379 lei, anul 2008 - constituie 14.488 lei, anul 2009 - constituie 1.800 lei, în total suma constituie 54.667 lei.

Solicită reclamantul încasarea de la Ceban Vera a sumei 54.667 lei cu titlu de prejudiciu material şi cheltuielile de judecată. La data de 03 decembrie 2012 pîrîta Ceban Vera a depus cerere reconvenţională, prin care a solicitat încasarea de la Ceban Leonid în beneficiul său 1 a prejudiciului material în sumă de 24.930 lei, a venitului ratat în sumă de 11.654,77 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 2.500 lei. În motivarea cererii a indicat că, din anul 1998 este deţinătoarea cotei de teren de 1,942 ha cu nr. cadastral 6458209204, dreptul de proprietate asupra terenului a fost legalizat prin Dispoziţia Consiliului local din 22 decembrie 1999, iar în anul 2007 Ceban Leonid i-a acaparat samavolnic terenul cu toate plantaţiile fiind astfel lipsită de dreptul de posesie şi folosinţă asupra bunului imobil respectiv.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 10 septembrie 2013, acţiunea principală a fost admisă integral. S-a dispus încasarea de la Ceban Vera în beneficiul lui Ceban Leonid suma de 54.667 lei şi taxa de stat de 150 lei. Acţiunea reconvenţională a fost admisă parţial. S-a dispus încasarea de la Ceban Leonid în beneficiul lui Ceban Vera suma de 14.930 lei. În rest cerinţele au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013, a fost respins apelul declarat de Ceban Vera, s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Orhei din 10 septembrie 2013 prin care s-a admis integral cererea de chemare la acţiunea lui Ceban Leonid împotriva lui Ceban Vera cu privire la încasarea pagubei.

La 27 ianuarie 2014, Ceban Vera a declarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013 şi a hotărârii Judecătoriei Orhei din 10 septembrie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care a respinge cererea de chemare în judecată înaintată de Ceban Leonid faţă de Ceban Vera de încasare a sumei de 54.667 lei şi a cheltuielilor de judecată legate de examinarea cauzei cu menţinerea cerinţelor lui Ceban Vera privind încasarea prejudiciului în sumă de 14.930 lei. În motivarea recursului, recurentul a indicat că nu este de acord cu hotărârea Judecătoriei Orhei din 10 septembrie 2013 şi cu decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013, considerând că prima instanţă şi instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, iar circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin.

Recurenta indică faptul că art. 118 CPC RM, alin (3) menţionează, că: „Circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sînt determinate definitiv de instanţa de judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate." Astfel instanţa de judecată şi instanţa de apel nu a determinat definitiv circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii. De asemenea recurenta reinterează că confrom art. 240 CPC RM „la deliberarea hotărîrii, instanţa judecătorească apreciează probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinilor, care au fost stabilite sau nu stabilite, caracterul raportului juridice dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii”.

Tot în susţinerea cererii de recurs, recurenta menţionează, că hotărârea Judecătoriei Orhei din 10 septembrie 2013 contravine prevederilor art. 241 CPC, care indică, că: „în motivare se indică: circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumente invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de 2 care s-a călăuzit instanţa. ". În acest sens hotărârea Judecătoriei Orhei din 10 septembrie 2013 nu include nimic referitor, la argumente prin care se resping unele probe, şi de ce legi s-a călăuzit instanţa în respingerea lor, iar Decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013 nu indica nimic asupra acestor argumente care au fost expuse în instanţa de apel.

În hotărirea sa, Judecătoria Orhei din 10 septembrie 2013 a omis dispoziţiile art. 1389 CC care în alin.3), pct. b) indică, că: „pretenţia de restituire este exclusă dacă: b) acceptantul va dovedi că prestatorul ştia despre inexistenţa obligaţiei dar a executai totuşi prestaţia... ", iar instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile legii şi de argumentele în susţinerea cerinţelor în ordine de apel. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ceban Vera este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu dispoziţia art.432 alin.(1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, cauza fiind judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, astfel, recursul fiind vădit neîntemeiat. Argumentele invocate de recurenta Ceban Vera în cererea de recurs că hotărârea judecătorească este ilegală, poartă un caracter declarativ şi nu pot fi reţinute.

Dezacordul cu decizia instanţei de apel prin relatarea situaţiei în viziunea recurentului, este inadmisibilă din considerentele că nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a acestei hotărâri, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea lor dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Călăuzindu-se de art.440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433 CPC şi anume la lit.a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile 3 prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către recurenta Ceban Vera, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), 433 lit. a), art.440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Ceban Vera, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4