3ra-530/14 — Anularea datoriilor pentru deservirea blocului şi echipamentului tehnic şi impunerea încheierii contractului de gestionare a blocului locativ, deservire tehnică şi reparare a blocurilor locative şi a echipamentelor tehnice din interiorul blocului

dosarul nr.3ra-530/14 prima instanţă: L.Pruteanu instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, S. Caitaz ÎNCHEIERE 30 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Prodan Hariton împotriva Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr. 22, mun.

Chişinău cu privire la anularea datoriilor pentru deservirea blocului şi echipamentului tehnic şi impunerea încheierii contractului de gestionare a blocului locativ, deservire tehnică şi reparare a blocurilor locative şi a echipamentelor tehnice din interiorul blocului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 17 octombrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă La 19 septembrie 2013, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Prodan Hariton, au înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr. 22, mun.

Chişinău cu privire la anularea datoriilor pentru deservirea blocului şi echipamentului tehnic şi impunerea încheierii contractului de gestionare a blocului locativ, deservire tehnică şi reparare a blocurilor locative şi a echipamentelor tehnice din interiorul blocului. În motivarea cererii reclamanţii au invocat că Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a recepţionat plîngerea depusă de Prodan Hariton, locatar pe str. G.Coşbuc 24, ap.24 mun. Chişinău din 1979, care solicita anularea datoriilor pentru deservirea blocului şi echipamentul tehnic din mai multe motive. Precizează reclamantul, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor că Prodan Hariton şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile art.21 al Legii privatizării fondului locativ nr.1324-XII din 10.03.1993.

Cota de cheltuieli a întreţinerii imobilului privatizat este expusă în anexa nr.4 a Legii privatizării fondului locativ şi Regulamentul cu privire la prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, adoptat prin Hotărîrea Guvernului nr. 191 din 19.02.2002. Astfel, „Proprietarii de apartamente din imobil privatizat participă la cheltuielile de întreţinere şi reparaţie a acestuia, a încăperilor auxiliare, a instalaţiilor şi comunicaţiilor inginereşti şi a terenurilor de pe lîngă imobil în funcţie de suprafaţa locativă pe care o ocupă şi de numărul de locatari.” În context, menţionează reclamantul că în prezent blocul locativ este gestionat de ÎMGFL-22, care de fapt nu-şi îndeplineşte atribuţiile.

De la darea în exploatare a blocului locativ, toate lucrările de reparaţie sunt realizate din contul locatarilor fără participarea nemijlocită a ÎMGFL-22, motiv pentru care, pînă în prezent, au fost efectuate lucrări de reparaţii a acoperişului şi a palierului de la intrarea în scara blocului (ca loc de uz comun) - de 2 ori, a fost schimbată uşa de la intrare, conducta de canalizare, la conducta de apă rece au fost schimbate ventilele, au fost făcute lucrări de reparaţii în bloc, au fost schimbate geamuri, lucrări de izolare a pereţilor externi, deoarece iarna temperatura în apartament era mai mică de limita minimă. La executarea acestor lucrări ÎMGFL- 22 nu a participat, motivînd că nu sunt resurse financiare.

Au mai invocat reclamanţii că, administraţia ÎMGFL-22 nu contribuie la întreţinerea blocului locativ, însă, solicită achitarea integrală pentru serviciile, care în realitate nu sunt prestate. La fel îşi întemeiază pretenţiile pe art.5 al Legii nr.913-XIV din 30.03.2013, conform căreia, proprietate comună în condominiu include toate părţile proprietăţii, aflate în folosinţă comună: zidurile, acoperişul, coşurile de fum, scările caselor, holurile subsolurilor. Reieşind din acestea, acoperişul de pe blocul locativ este proprietate comună a tuturor locatarilor, iar ÎMGFL-22 în calitate de gestionar, urmează să asigure deservirea, reparaţia acoperişului blocului locativ.

Precizează reclamantul, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, că Prodan Hariton, conducîndu-se de Legea privatizării fondului locativ, achită numai pentru lucrările care se îndeplinesc de către colaboratorii ÎMGFL-22, restul refuză să le achite, deoarece sunt realizate din contul locatarilor integral fără participarea ÎMGFL- 22. Mai precizează reclamantul că, deşi locuiesc numai două persoane în apartament, pentru transportarea deşeurilor se calculează pentru 4 persoane. Prin urmare, luînd în consideraţie prevederile Legii privind protecţia consumatorilor nr. 105-XV din 13.03.2003, cere Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Prodan Hariton încheierea unui contract de gestionare a fondului locativ şi deservire a teritoriului adiacent lui pentru a fi clar delimitate drepturile şi obligaţiile părţilor, serviciile pentru care se alocă bani în contul ÎMGFL-22.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din 17.10.2013 acţiunea intentată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013, apelul declarat de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 05 martie 2014, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. În acest sens, indică recurentul că instanţa nu a luat în consideraţie prevederile art. 21 al Legii cu privire la protecţia consumatorilor, potrivit căruia cota de cheltuieli se stabileşte în funcţie de suprafaţa locativă ocupată, precum şi faptul că ÎMGFL nr. 22 nu a participat în nici un fel la reparaţia blocului locativ.

Mai indică recurentul prevederile art. 5 din Legea condominiului în fondul locativ, potrivit căruia „proprietate comună în condominiu include toate părţile proprietăţii aflate în folosinţă comună: zidurile, acoperişurile, coşurile de fum, scările caselor, holurile subsolurilor…” şi respectiv lucrărilor de întreţinere a blocului conform tarifului, urmează să se răsfrîngă atît la acoperişul blocului locativ, cît şi acoperişul locului de uz comun. Complementar, susţine recurentul că tariful aprobat de Consiliul municipal Chişinău contravine Legii privatizării fondului locativ, precizînd în aceeaşi ordine de idei că deşi locuiesc două persoane în apartament, pentru transportarea deşeurilor se calculează pentru patru persoane.

Precizează recurentul că potrivit Legii privind protecţia consumatorilor a fost solicitată încheierea între ÎMGFL şi locatari a unui contract de gestionare a fondului locativ şi deservire a teritoriului adiacent lui, însă pînă în prezent nu a fost încheiat. La 01 aprilie 2014, Prodan Hariton a depus referinţă la recursul menţionat supra, prin care susţine recursul declarat de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor. La 10 aprilie 2014, ÎMGFL nr. 22 a depus referinţă împotriva recursului declarat de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. Consideră ÎMGFL nr. 22 că recursul este ilegal şi neîntemeiat, instanţele judecătoreşti elucidînd pe deplin circumstanţele pricinii.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

În context, Colegiul menţionează că instanţa de apel corect a stabilit că proprietara apartamentului nr. 24 din str. G. Coşbuc 24 este fiica lui Prodan Hariton şi nu cel din urmă, care de fapt doar locuieşte în acest imobil, motiv pentru care, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor nu era în drept să se adreseze în instanţă în lipsa unei cereri în acest sens din partea proprietarei apartamentului respectiv.

Într-o altă ordine de idei, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Iurie Bejenaru