2ra-1422/14 — Încasarea salariului

prima instanţă – Sv. Garştea-Bria dosarul nr. 2ra-1422/14 instanţa de apel – M. Anton, Iu. Cotruţă, I. Secrieru ÎNCHEIERE 23 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vasile Fursu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Fursu împotriva Societăţii pe Acţiuni „Lincom-101” cu privire la încasarea salariului împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Vasile Fursu și menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 08 august 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 27 februarie 2013, Vasile Fursu a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Lincom-101” cu privire la încasarea salariului. În motivarea acţiunii a indicat că la 19 decembrie 2012 Judecătoria Botanica mun. Chişinău a anulat ordinul emis de SA „Lincom-101” sub nr. 02 din 06 octombrie 2006 cu privire la concedierea salariatului Vasile Fursu din funcţia de maistru, reclamantul fiind restabilit în funcţia deţinută anterior concedierii. Menţionează că din cauza concedierii neîntemeiate, Vasile Fursu a fost privat de dreptul la muncă şi de a fi remunerat pentru munca prestată. Cu referire la prevederile art. 330 alin. (1) lit. b) Codul muncii, afirmă că pentru perioada absenţei de la locul de muncă din cauza eliberării ilegale, 13 februarie 2010 – 19 decembrie 2012, pârâtul urmează să-i achite reclamantului suma de 140380 lei.

Susţine că la 13 februarie 2013 s-a adresat către pârât cu cerere prealabilă, însă acesta până la momentul de faţă nu a întreprins careva acţiuni de a soluţiona litigiul pe cale extrajudiciară, fapt ce a generat înaintarea prezentei acţiune în judecată. Solicită încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a salariului din cauza eliberării ilegale de la locul de muncă în sumă de 140380 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 08 august 2013 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Vasile Fursu și menținută hotărârea primei instanţe. 1 La 31 ianuarie 2014 Vasile Fursu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti, emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel în mod eronat a dat apreciere circumstanţelor de fapt ale pricinii, deoarece conform acesteia recurentul n-are dreptul la compensarea salariului din motiv că raporturile de muncă au fost întrerupte. Menţionează că legislaţia muncii prevede expres temeiurile în care poate fi suspendată executarea contractului individual de muncă, însă dintre recurent în calitate de salariat şi intimat în calitate de angajator n-a fost semnat niciun acord de suspendare, în toată perioada recurentul a fost la dispoziţia angajatorului şi acesta îl asigura că va fi front de lucru. Iar raportul de muncă dintre recurent şi intimat a fost întrerupt odată cu emiterea ordinului de concediere din 02 octombrie 2006 care a fost anulat de către Judecătoria Botanica mun.

Chişinău. Consideră că instanţa de apel nu şi-a fundamentat argumentele sale în baza circumstanţelor de fapt pentru a motiva refuzul achitării salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă, deoarece refuzul în acordarea unui drept legal trebuie să fie în strictă coroborare cu normele legale existente. Susţine că modul de calcul prezentat de recurent şi supus criticii de către Curtea de Apel nu a fost contestat de intimat, calculul fiind realizat în baza Hotărârii de Guvern nr. 426 din 26 aprilie 2004 şi în baza recomandării Ministerului Finanţelor al RM.

Afirmă că argumentul Curţii de Apel cu privire la incorectitudinea calculului constituie o interpretare eronată a regulamentului Ministerului Finanţelor aprobat prin Hotărâre de Guvern nr. 1265 din 14 noiembrie 2008, fiindcă actul prezentat de Ministerul Finanţelor nu a fost anulat, iar calculul pentru fiecare funcţie non-bugetare nu există din cauza multitudinii lor, iar în aceasta situaţie Ministerul a oferit datele medii pentru un lucrător în construcţie. Consideră că eronat instanţa de apel a indicat că recurentul pe întreaga perioadă s-a aflat cu traiul în r-nul Donduşeni, acest fapt niciodată nu a fost confirmat de către recurent şi nu are niciun suport factologic şi documentar, iar la materialele pricinii nu a fost anexată nici o dovadă care ar confirma că în toată perioada Vasile Fursu ar fi locuit în or.

Donduşeni, adresa de trai a recurentului a fost şi este or. Chişinău, indicată şi în cererea de chemare în judecată. Menţionează că perioada din luna februarie 2010 şi luna decembrie 2012 nu a constituit obiectul pretenţiei materiale pentru încasarea căror-va compensaţii, deoarece în cererea de chemare în judecată recurentul a cerut achitarea indemnizaţiei pentru şomaj tehnic calculat până la depunerea cererii de chemare în judecată, iar pentru perioada 2010- 2012 indemnizaţia pentru şomaj tehnic n-a fost calculată. Consideră eronată şi referinţa Curţii de Apel asupra faptului că situaţia recurentului ar fi reglementată de legea veche, iar legea veche prevedea la rândul său posibilitatea aflării salariatului în concediu fără plată.

Indică că la momentul adresării cu cererea de chemare în judecată din 27 februarie 2013 în vigoare era Codul muncii nou, care nu prevede situaţii în care salariatul poate să se afle pe perioade nedeterminate în concediu sau în mod eronat să fie întrerupt contractul individual de muncă fără un termen stabilit. Situaţia recurentului a fost creată din cauza neglijenţei angajatorului care nu a eliberat din funcţie salariatului odată cu 2 imposibilitatea oferirii unui loc efectiv de muncă, iar acest fapt a şi condiţionat lipsa forţată a lui Vasile Fursu de la locul de muncă.

Invocă că instanţa de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, deoarece îşi fundamentează argumentele pe prevederile unei legi vechi neexistente la momentul desfăşurării raportului juridic, mai mult ca atât Curtea de Apel, nu a ţinut cont de prevederile art. 6 Cod civil şi nici de art. 392 Codul muncii al RM, care prevăd că raporturile de muncă se reglementează conform legii noi, iar legea veche nu are aplicabilitate. Susţine că instanţa de apel în mod eronat a aplicat ultraactivitatea legii vechi ceea ce este inadmisibil în speţa recurentului din motiv că perioada 2010-2012 nu a fost obiectul pretenţiilor recurentului în litigiul anterior examinat de Judecătoria Botanica mun. Chişinău şi la acest moment aplicabil era Codul muncii nou.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel din 12 decembrie 2013, la 31 ianuarie 2014 în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Vasile Fursu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în 3 verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Vasile Fursu, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Vasile Fursu ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Vasile Fursu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4