Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2111/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 august 2014
Părțile
Terzi Ludmila vs Comitetul Sindical al SA Termocom
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2111/14 — Restabilirea în funcţie

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău Dosarul nr. 2ra-2111/14 Judecător: C. Vârlan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: S. Caitaz, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 06 august 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecători Oleg Sternioală, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul Ludmilei Terzi, avocatul Cernit Taisia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Terzi Ludmila către Comitetul Sindical al SA „Termocom” în procedura planului privind anularea actelor emise, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru, atribuirea plăților salariale şi a prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 aprilie 2014, prin care a fost menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 24 ianuarie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă : La 13 februarie 2013, Terzi Ludmila s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către Comitetul Sindical al SA „Termocom” în procedura planului privind anularea actelor emise, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru, retribuirea plăților salariale şi a prejudiciului material şi moral. În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că la 16 iulie 2002, a fost angajată în funcția de contabil în cadrul Comitetului Sindical „Termocom” SA cu salariul tarifar de funcție în mărime de 75% din salariul președintelui comitetului Sindical. La data de 20 mai 2011 a fost concediată conform art. 86 alin. 1 lit. c) Codul Muncii în legătură reducerea statelor de personal.

Prin Decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ Curții Supreme de Justiție din 11 iulie 2012, Terzi Ludmila a fost restabilită în funcție, fiindu-i achitate drepturile salariale şi prejudicial moral. A mai invocat reclamanta că la data de 17 ianuarie 2013, prin procesul verbal nr. 1 a fost eliberată din serviciu conform art. 86 alin. 1 lit. c) Codul Muncii - în legătură cu reducerea statelor de personal. Consideră reclamanta că eliberarea din serviciu s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale şi anume art. 86 alin. 1 lit. c), deoarece nu există nici o adresare către organul sindical în vederea obțineri ordinului sau refuzului la concediere.

A mai susținut reclamanta că angajatorul la data de 13 septembrie 2012 a întocmit procesul verbal nr. 14 conform căruia Terzi Ludmila a fost preavizată referitor la reducerea statelor de personal, iar ordinul respectiv a fost adus la cunoștința reclamantei la data de 18 septembrie 2012. Totodată, în perioada 08 octombrie 2012 – 26 octombrie 2012, precum şi în perioada 05 decembrie 2012-26 decembrie 2012, reclamanta Terzi Ludmila s-a aflat în concediul de boală - 41 zile. În acest context, reclamanta a menționat că din data de 18.09.2012 până la 18.11.2012 este un termen de 2 luni, la expirarea căruia angajatorul urma să elibereze reclamanta din funcție.

Dacă perioada de aflare în concediu era de 41 de zile, reclamanta urma să fie concediată la data de 31 decembrie 2012. Astfel, reclamanta nu a fost eliberată la data de 31 decembrie 2012 dar la 17 ianuarie 2013, conform art. 86 alin. 1 lit. c). Reclamanta a susținut că angajatorul a depășit termenul de eliberare, iar în legătură cu exercitarea ulterioară a atribuțiilor de serviciu se prezumă că notificarea referitor la eliberarea din funcție nici nu a avut loc. A mai invocat reclamanta că la eliberarea din serviciu, nu i-au fost compensate drepturile salariale formate din salariului, concediului anual plătit nefolosit, precum şi a indemnizației de eliberare din funcție. Reclamanta a solicitat restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru, atribuirea plăților salariale şi a prejudiciului material şi moral.

Prin hotărârea Judecătoriei sect. Rîşcani mun. Chişinău din 24 ianuarie 2014 acţiunea a fost respinsă integral. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Terzi Ludmila și a fost menținută hotărârea Judecătoriei sect. Rîşcani mun.

Chişinău din 24 ianuarie 2014. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 16 mai 2014, în termenul prevăzut de lege, reprezentantul Ludmilei Terzi, avocatul Cernit Taisia (mandat nr. 0237246) a declarat recurs, solicitînd casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care Terzi Ludmila să fie restabilită în funcția de contabil al Comitetului Sindical SA „Termocom” din data de 17.01.2013, cu încasarea în favoarea ei prejudiciul material în mărime de 169 900 lei și prejudiciul moral în mărime de 50 000 lei, cu anularea proceselor verbale nr.14 din 13.09.2012, nr.1 din 17.01.2013, cu obligarea intimatului de a rectifica datele incluse în carnetul de muncă sub nr. 28, referitor la restabilirea în funcție din 08.02.2012.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel cît şi prima instanță greșit a apreciat argumentele invocate, incorect a aplicat legea materială și ca rezultat, a emis o hotărîre ilegală. La 02 iulie 2014, Comitetul Sindical SA „Termocom” a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd declararea acestuia inadmisibil. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de reprezentantul Ludmilei Terzi avocatul Cernit Taisia nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel şi instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor contestate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul Ludmilei Terzi, avocatul Cernit Taisia ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către reprezentantul Ludmilei Terzi, avocatul Cernit Taisia se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Oleg Sternioală Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.