- Dosarul nr.
- 3r-81/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 aprilie 2014
- Părțile
- Smolenschi Vasile vs ICS RED Union Fenosa
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel
3r-81/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: I.Raropu dosarul nr.3r-81/14 instanţa de apel: N.Budăi, A:Pahopol, I.Muruianu DECIZIE 16 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Vasile Smolenschi reprezentat de către avocatul Dumitru Harea, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Smolenschi împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Vasile Smolenschi c o n s t a t ă La 26 iulie 2013 Vasile Smolenschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Red Union Fenosa” SA cu privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale.
În motivarea acţiunii a indicat că, la 09 aprilie 2013, doi colaboratori ai ÎCS „Red Union Fenosa” au întocmit actul de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale înregistrat sub nr.A 20712, pentru NCL 1134382, pe numele lui Mihail Smolenschi. În urma acestui fapt reclamantul a fost amendat cu 8975,08 lei, pentru încălcarea clauzelor contractuale prin deconectarea firului „0” pînă la contor şi utilizarea a unui „0” artificial. Susţine că Mihail Smolenschi este decedat, fapt confirmat prin certificatul de deces nr.0259760 din 10 ianuarie 2004, iar decedatul nu poate comite fraudă în consumul de energie electrică, deoarece nu consumă. Menţionează că conform art.79 alin.(3) CPC, el este reprezentantul lui Mihail Smolenschi.
Afirmă că nu este de acord cu actul menţionat, deoarece acesta are o mulţime de neclarităţi şi confuzii. Conform informaţiei prezentate de ANRE, personalul furnizorului este în drept să convină cu consumatorul timpul pentru accesul la echipamentul de măsurare. Personalul furnizorului este obligat să prezinte legitimaţia de serviciu şi să comunice scopul vizitei dacă solicită accesul la proprietatea consumatorului, lucruri ce nu s-au întîmplat, iar identitatea personalului a aflat după ce i s-a oferit copia actului A 20712. Mai menţionează reclamantul că în cazul depistării încălcării de către consumator a clauzelor contractuale care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a cantităţii de energie electrică consumată, personalul furnizorului trebuie să demonstreze acest fapt şi să întocmească actul de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale în două exemplare, cîte unul pentru fiecare parte.
Însă colaboratorii ÎCS „Red Union Fenosa” au întocmit un act de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale înregistrat sub nr.A 20712, pentru NLC 1134382, în baza căruia Mihail Smolenschi a fost amendat cu 8975,08 lei, pentru încălcarea clauzelor contractuale prin deconectarea firului „0” pînă la contor şi utilizarea a unui „0” artificial. La 07 iunie 2013 reclamantul a expediat o petiţie în adresa ANRE, iar prin răspunsul nr.C201300458 din 02 iulie 2013 ANRE l-a informat că în urma verificării la faţa locului a fost depistată încălcarea clauzelor contractuale prin deconectarea firului 0 pînă la contor şi utilizarea a unui „0” artificial. Consideră ilegală aplicarea amenzii de către ÎCS „Red Union Fenosa” şi solicită reclamantul anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr.A 20712 din 09 aprilie 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 28 noiembrie 2013 acţiunea lui Vasile Smolenschi a fost respinsă.
La 26 decembrie 2013 Vasile Smolenschi a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Călăraşi din 28 noiembrie 2013, solicitînd casarea hotărîrii contestate cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către Vasile Smolenschi, fiind acordat apelantului termen pentru prezentarea cererii de apel motivată pînă la 05 martie 2014, în caz contrar a fost explicat apelantului că pentru neîndeplinirea în termen a indicaţiilor instanţei, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi va fi restituită. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2014, apelul declarat de către Vasile Smolenschi a fost restituit, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel.
La 11 martie 2014 Vasile Smolenschi reprezentat de către avocatul Dumitru Harea a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii judecătoreşti cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului a indicat că instanţa de apel dispunînd restituirea cererii de apel, a încălcat recurentului dreptul la apărare, deoarece nu a ţinut cont de cererea avocatului de amînare a examinării cauzei în legătură cu implicarea acestuia în alt proces de judecată la acel moment.Astfel Vasile Smolenschi în şedinţa de judecată din 06 martie 2014 a fost în imposibilitatea de a se apăra, dat fiind faptul că nu înţelege limbajul juridic, iar de către instanţă nu i-a fost asigurat dreptul la un avocat.
Totodată s-a invocat că instanţa de apel eronat a constatat că în adresa lui Vasile Smolenschi a fost expediată cu scrisoare recomandată şi aviz încheierea de a nu da curs cererii de apel din data de 11 februarie 2014 pentru înlăturarea neajunsurilor şi că aceasta ar fi fost recepţionată, deoarece o astfel de încheiere recurentul nu a primit. Menţionează că despre data şedinţei de judecată din 06 martie 2014, avocatul recurentului a aflat de pe site-ul Curţii de Apel Chişinău, în baza de date a instanţei fiind indicată şedinţa de judecată pentru data de 06 martie 2014, ora 11.00, şi la această dată recurentul a prezentat apelul motivat, fără a fi în cunoştinţă de cauză despre necesitatea prezentării apelului motivat pînă la data de 05 martie 2014, adică cu o zi înainte de şedinţa de judecată.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că încheierea din 06 martie 2014 a fost contestată cu recurs de către Vasile Smolenschi la 11 martie 2014, astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Materialele cauzei denotă că la 26 decembrie 2013, Vasile Smolenschi a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Călăraşi din 28 noiembrie 2013 (f.d.55). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Vasile Smolenschi, s-a comunicat apelantului că urmează să prezinte cererea de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază apelul, acordîndu-i termen pînă la 05 martie 2014 pentru lichidarea neajunsurilor.Totodată apelantul a fost preîntîmpinat că în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă şi va fi restituită conform art.369 alin.(1) CPC.S-a explicat părţilor că chestiunea privind restituirea cererii de apel va fi soluţionată în şedinţa de judecată la data de 06 martie 2014, ora 11.00.
În conformitate cu art. 368 al. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Astfel se constată că copia încheierii din 11 februarie 2014 a fost expediată de către Curtea de Apel Chişinău în adresa lui Vasile Smolenschi la 17 februarie 2014 (f.d.60), fiind recepţionată de către ultimul la 25 februarie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f.d.61), însă apelantul nu s-a conformat indicaţiilor instanţei de apel şi nu a prezentat apelul motivat, din care considerente a fost dispusă restituirea apelului.
Nu pot fi reţinute argumentele reprezentantului recurentului precum că Vasile Smolenschi nu a cunoscut despre încheierea din 11 februarie 2014, pentru a prezenta apelul motivat în termenul stabilit, prezentîndu-l doar în şedinţa din 06 martie 2014, or din conţinutul procesului-verbal al şedinţei de judecată din 06 martie 2014 nu reiese că apelantul ar fi prezentat apelul motivat, ci a solicitat doar anexarea la materialele cauzei a cererii de amînare a şedinţei din motiv că avocatul său a fost încadrat în altă şedinţă de judecată. În astfel de circumstanţe şi avînd în vedere faptul că, odată cu expirarea termenului apelantul nu a lichidat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2014, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel corect a dispus restituirea apelului declarat de către Vasile Smolenschi în baza art. 369 al.
(1) lit. a) CPC. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Vasile Smolenschi reprezentat de către avocatul Dumitru Harea. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Smolenschi împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat