- Dosarul nr.
- 2ra-984/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 aprilie 2014
- Părțile
- Caziuc Serghei vs Natalia Caziuc, Ecaterina Lodoşan, Vladimir Lodoşan, NP Adelina Florea
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-984/14 — Recunoaşterea dreptului la moştenire legală şi declararea nulităţii a certificatului de moştenitor legal şi a contractului de donaţie
prima instanță: Sv. Garştea-Bria dosarul nr. 2ra-984/14 instanţa de apel – D. Manole, B. Barcă, N. Traciuc ÎNCHEIERE 10 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Caziuc Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Caziuc Serghei împotriva Nataliei Caziuc, Lodoşan Ecaterina, Lodoşan Vladimir, intervenient accesoriu Notarul Public Adelina Florea cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, recunoașterea dreptului de proprietate, anularea certificatului de moștenitor legal și declarare nuliăţii contractului de donație, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Caziuc Serghei şi menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 10 iulie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constată: La 23 februarie 2012, Caziuc Serghei a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Nataliei Caziuc, Lodoşan Ecaterina, Lodoşan Vladimir, intervenient accesoriu notarul public Adelina Florea cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, recunoașterea dreptului de proprietate, anularea certificatului de moștenitor legal și declarare nuliăţii contractului de donație. În motivarea acțiunii a indicat că la 24 noiembrie 2010, a decedat tatăl său Caziuc Vasile, decesul fiind înregistrat în registrul actelor de stare civilă sub numărul 4662. Menționează că nu a fost întocmit nici un testament, drept consecință în urma devoluțiunii succesorale, dânsul este unul din moștenitorii legali, iar averea sa succesorală constituie 1/5 cotă parte din apartamentul nr. 4 situat pe bd.
Traian 11, mun. Chișinău. Susține că la biroul notarial nu a depus declarație pentru acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de lege, deoarece în urma decesului tatălui său, a fost stresat, iar la 14 decembrie 2010, a fost nevoit să plece la muncă peste hotarele țării, fapt confirmat prin ștampilele aplicate în pașaportul personal, iar mama sa Caziuc Natalia l-a asigurat că nu-l va lipsi de averea succesorală şi după revenirea lui în Republica Moldova v-a perfecta actele la biroul notarial și la organul cadastral. Mai invocă că, Caziuc Natalia după primirea certificatului de moștenitor legal nr. 6868 din 19 august 2011, în temeiul contractului de donație nr. 10608 din 09 decembrie 2011, a donat 1/5 cotă-parte din apartamentul nr.4 din bd.
Traian 11, mun. Chișinău, Ecaterinei Lodoşan și 1/5 cotă-parte din apartamentul menționat lui Lodoşan Vladimir. Consideră că între Caziuc Natalia, Lodoşan Ecaterina și Lodoşan Vladimir a avut loc o înțelegere frauduloasă, materializată prin înstrăinarea apartamentului nr.4 din bd. Traian 11, mun. Chișinău pe cale contractului de donație, având ca scop de al lipsi de dreptul de proprietate în vederea 1/10 cote-parţi din apartamentul menționat, iar prin încheierea contractului de donație nr. 10608 din 09 decembrie 2011, nu au intenționat să creeze raporturi juridice civile apărute între donator și donatari, astfel contractul de donație este fictiv și cade sub incidența art. 221 Cod civil, potrivit căruia, actul juridic încheiat fără intenția de a produce efecte juridice este nul.
Solicită anularea certificatului de moştenitor legal nr. 6868 din 19 august 2011, eliberat de notarul public Florea Adelina, declararea nulităţii contractului de donaţie mr. 10608 din 09 decembrie 2011 şi recunoaşterea după sine, în baza succesiunii legale, a dreptului de proprietate asupra 1/10 cotă-parte din apartamentul nr. 4 situat în mun. Chişinău, bd. Dacia 11, ce i-a aparţinut cu drept de proprietate defunctului Caziuc Vasile. Prin cererea de concretizarea cerințelor reclamantul a solicitat declararea nulităţii certificatului de moștenitor legal nr. 6868 din 19 august 2011 eliberat Nataliei Caziuc şi a contractului de donație nr. 10608 din 09 decembrie 2011, încheiat între Caziuc Natalia şi Lodoşanu Ecaterina, Lodoşanu Vladimir, în partea a 1/5 cotă-parte din apartamentul nr. 4 situat în mun.
Chişinău, bd. Dacia 11, prelungirea termenului de acceptare a succesiunii asupra 1/5 cotei-părţi din apartamentul nr.4 din bd. Traian 11, mun. Chișinău şi recunoașterea dreptului său de proprietate la 1/10 cotă-parte din 1/5 cotă-parte din apartamentul nr.4 situat pe bd Traian 11, mun. Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 10 iulie 2013, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2013, a fost respins apelul declarat de către Caziuc Serghei și menținută hotărârea primei instanțe. La 17 ianuarie 2014, Caziuc Serghei a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admiterea acțiunii în sensul formulat.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătorești, considerându-le ilegale, neîntemeiate şi emise cu încălcarea drepturilor și libertăților omului.
Susţine că potrivit pct. 2 al Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a actelor notariale și completare a registrelor notariale, declarația de acceptare a succesiunii conține: numele și prenumele celui ce a lăsat moștenirea, cercul de moștenitori, bunurile succesorale și eventualele datorii ale persoanei care a lăsat moștenirea, iar în cazul succesiunilor succesive se indică în declarație numele și prenumele tuturor autorilor în urma cărei a fost deschisă succesiunea, data decesului și moștenitorii acestora, pe când, în dosarul succesoral declarația a fost depusă de către Mocreac Victoria, acționând din numele Nataliei Caziuc în temeiul procurii nr. 473 din 28 ianuarie 2011, autentificată de notarul public Adelina Florea, fiind constatat că moștenitori legali a averii succesorale după decesul lui Caziuc Vasile sunt Caziuc Natalia și fiica Lastovca Raisa, aceastal acționând cu rea-credință, a refuzat confirmarea existenței unui alt moștenitor legal.
Tot atunci, Mocreac Victoria având împuternicirile Nataliei Caziuc și lipsind-ul pe el de moștenire asupa 1/10 cotei-părți din apartamentul nr. 4 situat în mun. Chișinău bd. Traian 11, le-a donat copiilor săi Lodoşan Ecaterina şi Lodoşan Vladimir a câte 1/5 cotă-parte din apartamentul menționat. Mai indică că la biroul notarial a fost prezentă și sora sa Lastova Raisa, care a depus declarație de renunț la succesiune, şi anume la 1/5 cotă-parte din apartamentul menționat, pe când el nu a fost informat pentru a-și exprima voința sa în acest sens. Consideră că notarul public Adelina Florea a fost obligată conform Legii cu privire la notariat și al Regulamentului sus menționat, să verifice cercul de moștenitori și să informeze reprezentantul Nataliei Caziuc, Mocreac Viorica despre consecințele tăinuirii faptului existenții altor moștenitori, pentru ce urma să semneze.
Menționează că potrivit prevederilor art. 1519 Cod civil, termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit cu cel mult 6 luni de la data când au decăzut circumstanțele de imposibilitate de acceptare a succesiunii, iar circumstanțele temeinice pentru prelungirea termenului de declarare a succesiunii pot fi starea de invaliditate a succesorului, îngrijirea unui membru bolnav din familie, aflarea în străinătate sau în rândul forțelor armate. Afirmă că a omis termenul de 6 luni pentru depunerea declarație de acceptarea succesiunii, în legătură cu aflarea sa peste hotare țării, fapt confirmat prin ștampilele aplicate în pașaportul său personal, inclusiv și faptul că a fost dus în eroare de către Caziuc Natalia, care l-a asigurat că îl va include în cercul moștenitorilor legali cu perfectarea tuturor actelor de acceptare a succesiunii.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Caziuc Serghei este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Caziuc Serghei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Caziuc Serghei asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Caziuc Serghei ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Caziuc Serghei se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva