Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-337/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 aprilie 2014
Părțile
Asociaţia de Economii şi Împrumut Teţcani vs Jigrin Valerii
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-337/14 — Privind încasarea sumei

dosarul nr.2r-337/14 prima instanţă: I. Guzun, instanţa de apel: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 09 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu, Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov, examinând recursul declarat de Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de asociaţia de economii şi împrumut „Teţcani” împotriva lui Jigrin Valerii, privind încasarea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 30 ianuarie 2014, prin care a fost respinsă cererea înaintată de Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur, privind repunerea în termen a cererii de apel, cererea de apel fiind restituită, c o n s t a t ă La 28 mai 2013, asociaţia de economii şi împrumut „Teţcani” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Jigrin Valerii, privind încasarea sumei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, la 22 noiembrie 2008, în temeiul contractului de împrumut nr. 1220 a acordat lui Valerii Jigrin un împrumut în suma de 30.000 lei. În baza contractului menţionat, pârâtul şi-a asumat obligaţia să ramburseze împrumutul până la 20 septembrie 2009 inclusiv, precum şi s-a obligat să achite o dobândă la împrumut în mărime de 27,6 % anual. Susţine reclamntul că împrumutul nu a fost rambursat în termenul stabilit, iar penalităţile de întârziere la care s-a obligat pârâtul, conform prevederilor contractului, constituie 1% pentru toate sumele restante. Prin neexecutarea de către pârât a prevederilor contractuale, reclamantului i- au fost cauzate daune în sumă de 53.670 lei, din care 30.000 lei – suma împrumutului nerambursat, 18.270 lei – suma dobânzii restante, 5.400 lei – dobânda penalizatoare.

1 Relatează că la 08 februarie 2012, s-a adresat cu o cerere către Judecătoria Briceni, privind emiterea unei ordonanţe judecătoreşti referitor la încasarea de la pârât a restanţei date, însă pârâtul a depus obiecţii împotriva ordonanţei judecătoreşti şi prin încheierea Judecătoriei Briceni din 20 februarie 2012, ordonanţa a fost anulată. Solicită reclamantul încasarea de la Valerii Jigrin în beneficiul său a sumei de 55.280 lei, ce constituie din împrumutul nerambursat – 30.000 lei, dobânda restantă – 18.270 lei, dobânda penalizatoare – 5.400 şi taxa de stat în sumă de 1610 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 16 iulie 2013, acţiunea a fost admisă parţial, s-a dispus încasarea din contul lui Valerii Jigrin în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Teţcani” suma de 30.000 lei cu titlu de împrumut restant, 5.400 lei cu titlu de penalitate la împrumutul restant, 1.062 lei cu titlu de cheltuieli pentru achitarea taxei de stat, iar în total suma de 36.462 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 19 august 2013, Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur, a contestat-o cu apel, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunţarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii ca fiind prescrisă.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 20 septembrie 2013, a fost restituită cererea de apel depusă de către Valerii Jigrin, reprezentat de avocatul Artur Lungu, fiind remise către apelant cererea de apel cu toate documentele anexate. La 10 octombrie 2013, Valerii Jigrin, reprezentat de către avocatul Artur Lungu a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 20 septembrie 2013 cu remiterea cauzei spre judecare în apel. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 noiembrie 2013, cererea de recurs declarată de către Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur a fost respinsă, iar încheierea Curţii de Apel Bălţi din 20 septembrie 2013 – menţinută.

La 18 noiembrie 2013, Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur a contestat cu apel hotărîrea Judecătoriei Briceni din 16 iulie 2013, prin care a solicitat repunerea în termen a cererii de apel, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu pronunarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii ca fiind prescrisă. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 30 ianuarie 2014, a fost respinsă cererea înaintată de Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur, privind repunerea în termen a cererii de apel, cererea de apel fiind restituită. La 24 februarie 2014, Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur a contestat cu recurs încheierea Curţii de Apel Bălţi din 30 ianuarie 2014, prin care a solicitat casarea acesteia, cu remiterea cauzei spre judecare în instanţă apel.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că încheierea instanţei de apel este ilegală fiind încălcate normele de drept procedural. În special, s-a invocat că instanţa de apel neîntemeiat a restituit cererea sa de apel, motivînd prin faptul că, hotărîrea instanţei de judecată, de rînd cu alte acte de procedură, se comunică în conformitate cu prevederile art. 100 CPC, iar apelantul a cunoscut despre hotărîrea instanţei de fond la 18 iulie 2013, motiv 2 pentru care, consideră că termenul de atac curge anume de la această dată. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept sa respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Potrivit art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.

La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Din materialele dosarului s-a stabilit că, prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 16 iulie 2013, acţiunea a fost admisă parţial, s-a dispus încasarea din contul lui Valerii Jigrin în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Teţcani” suma de 30.000 lei cu titlu de împrumut restant, 5.400 lei cu titlu de penalitate la împrumutul restant, 1.062 lei cu titlu de cheltuieli pentru achitarea taxei de stat, iar în total suma de 36.462 lei. În rest acţiunea a fost respinsă.

La 19 august 2013, Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur, a contestat cu apel hotărîrea instanţei de fond, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunţarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii ca fiind prescrisă. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 20 septembrie 2013, a fost restituită cererea de apel depusă de către Valerii Jigrin, reprezentat de avocatul Artur Lungu, fiind remise către apelant cererea de apel cu toate documentele anexate. La 10 octombrie 2013, Valerii Jigrin, reprezentat de către avocatul Artur Lungu a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 20 septembrie 2013 cu remiterea cauzei spre judecare în apel.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 noiembrie 2013, cererea de recurs declarată de către Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur a fost respinsă, iar încheierea Curţii de Apel Bălţi din 20 septembrie 2013 – menţinută. La 18 noiembrie 2013, Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur a contestat cu apel hotărîrea Judecătoriei Briceni din 16 iulie 2013, prin care a solicitat repunerea în termen a cererii de apel, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu pronunarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii ca fiind prescrisă. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 30 ianuarie 2014, a fost respinsă cererea înaintată de Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur, 3 privind repunerea în termen a cererii de apel, cererea de apel fiind restituită.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţinînd circumstanţele faptice procesuale expuse, menţionează că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii. Prin urmare, instanţa de apel just a reţinut că recurentul a omis termenul de contestare cu apel a hotărîrii instanţei de fond, iar în susţinerea cerinţei de repunere în termen a apelului nu a prezentat probe ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură în termenul legal. Or, repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116.

Instanţa de recurs apreciază critic argumentul recurentului precum că termenul de contestare cu apel a hotărîrii judecătoreşti urmează a fi calculat din momentul aducerii la cunoştinţă a hotărîrii, întrucît, legislaţia procesual civilă, nu prevede derogări de la art. 362 CPC, actele de procedură urmînd a fi îndeplinite în termenul legal. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea Curţii de Apel Bălţi este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie respinge recursul declarat de către Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur, ca neîntemeiat.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Jigrin Valerii, prin intermediul avocatului Lungu Artur. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 30 ianuarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de asociaţia de economii şi împrumut „Teţcani” împotriva lui Jigrin Valerii, privind încasarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Ala Cobăneanu judecătorul Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.