2ra-1139/14 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral

dosarul nr.2ra-1139/14 prima instanţă: V.Orîndaş instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 03 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Oleg Sternioală, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea de Stat de Pază Paramilitară a Obiectelor Energetice „Scutul Energetic”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Martînenco Alla împotriva Întreprinderii de Stat de Pază Paramilitară a Obiectelor Energetice „Scutul Energetic” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Martînenco Alla şi casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 17 august 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 29 martie 2013, Martînenco Alla s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat de Pază Paramilitară a Obiectelor Energetice „Scutul Energetic” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la data de 01 aprilie 2003, în urma semnării unui contract individual de muncă, prin ordinul 126c din 01.04.2003, a fost angajată în funcţia de contabil de categoria II – casier la Întreprinderea de Stat de Pază Paramilitară a Obiectelor Energetice „Scutul Energetic”.

La 31 decembrie 2012, prin ordinul Nr. 51bc din 27.12.2012, a fost concediată din funcţia ocupată conform art. 86 alin. (1), lit. c) Codul Muncii, în legătură cu reducerea statelor de personal. Consideră reclamanta drept ilegală concedierea sa, deoarece a fost efectuată cu încălcarea prevederilor Codului Muncii. În acest sens, indică reclamanta că nu i-a fost adus la cunoştinţă actul de reducere a statelor de personal, nu a fost preavizată sub semnătură că locul său de muncă urmează a fi redus, nu i s-a propus un alt loc de muncă în cadrul unităţii deşi locuri de muncă vacante existau, au a existat acordul preliminar scris a organului sindical în vederea obţinerii acordului pentru concediere.

Cere Martînenco Alla, anularea ordinului de concediere nr. 519c din 27.12.2012, restabilirea la locul de muncă în funcţia de contabil, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 august 2013, acţiunea depusă de către Martînenco Alia a fost respinsă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2013, apelul declarat de către Martînenco Alla a fost admis, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 august 2013 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care a fost admisă acţiunea integral. La 27 ianuarie 2014, Întreprinderea de Stat de Pază Paramilitară a Obiectelor Energetice „Scutul Energetic” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului recurentul Întreprinderea de Stat de Pază Paramilitară a Obiectelor Energetice „Scutul Energetic” a invocat că instanţa de apel a emis o decizie ilegală şi nefondată, precum şi a încălcat normele de drept material şi procedural. Astfel, susţine recurentul că a respectat procedura de concediere a intimatei, prevăzută de legislaţia în vigoare, relevantă speţei. Totodată indică reclamantul că în conformitate cu prevederile legislaţiei Republicii Moldova, procesele civile se desfăşoară pe principiul egalităţii, contradictorialităţii părţilor, iar instanţa de judecată îşi păstrează imparţialitatea şi obiectivitatea, egalitatea părţilor în drepturile procedurale fiind garantate prin lege şi asigurate de instanţa judecătorească.

Susţine reclamantul că aceste principii au fost încălcate de către instanţa de apel, şi anume instanţa face trimitere doar la cele invocate de către Alla Martînenco, iar dovezile aduse de către intimat/recurent, nu au fost luate în consideraţie. Anume acest fapt, consideră recurentul că a dus la admiterea erorilor de către instanţa de apel, care în continuare fac imposibilă executarea hotărîrii emise. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Potrivit articolului indicat, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Colegiul consideră necesar să învedereze că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate de către recurent sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, Colegiul menţionează că acesta poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Întreprinderea de Stat de Pază Paramilitară a Obiectelor Energetice „Scutul Energetic”, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Întreprinderea de Stat de Pază Paramilitară a Obiectelor Energetice „Scutul Energetic” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Oleg Sternioală Ion Druţă