- Dosarul nr.
- 2ra-2941/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 septembrie 2013
- Părțile
- Stancov Olesea vs Întreprinderea de Stat Centru tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2941/13 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: E. Cojocari dosarul nr. 2ra-2941/13 instanţa de apel: N. Cernat, A. Gavriliţa, A. Pahopol ÎNCHEIERE 25 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Stancov Olesea, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Stancov Olesea împotriva întreprinderii de stat „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Stancov Olesea, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 12 februarie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 03.02.2012, reclamanta Stancov Olesea s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii, reclamanta Stancov Olesea a indicat că, a fost angajată în calitate de casier-magazioner la ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” prin ordinul nr. 05/11 din 14.03.2011. Prin ordinul nr. 103-C din 18.11.2011, fără respectarea prevederilor legale ce ţin de eliberarea din funcţie a angajatului, reclamanta Stancov Olesea a fost concediată.
Consideră că, a fost eliberată din funcţie fără ca să existe vreun temei juridic pentru aceasta, or, pîrîtul a indicat un motiv formal ce a servit temei pentru concediere, precum că, în urma efectuării controlului s-a stabilit că lipsesc şapte telefoane de model „Nokia 2730 C” de la SA „Orange” şi că în urma efectuării acestui control, membrilor comisiei li s-a aplicat mustrare aspră, iar reclamantei 1 Stancov Olesea i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară - concedierea de la întreprindere, cu rezilierea contractului individual de muncă. În actul de primire-predare la care se face referire în ordinul menţionat au fost incluse poziţii noi de la 101-107 de către contabilul-şef din cadrul ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare”, motivînd că s-a schimbat forma actului, care necesită a fi schimbată şi respectiv contrasemnată.
Astfel că, aceasta din urmă, cu rea-credinţă, a indus în eroare membrii comisiei, incluzînd în actul nou poziţiile menţionate. Membrii comisiei care au verificat bunurile materiale ale întreprinderii au fost impuşi să semneze actul de primire-predare în forma propusă de contabilul- şef. Reclamanta Stancov Olesea a mai menţionat că, la data de 04.11.2011 juristul din cadrul ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” a invitat membrii comisiei de primire-predare în biroul directorului general al întreprinderii, unde a deschis safeul, în care se aflau cinci telefoane de model „Nokia 2730 C”, al 6-lea telefon se afla în posesia directorului general suspendat, iar al 7-lea se afla în posesia juristului întreprinderii.
Drept urmare, ei toţi au întocmit un act, pe care l-au semnat. Consideră reclamanta că, este ilegală aplicarea faţă de ea a celei mai dure sancţiuni disciplinare, deoarece nu a fost cauzat prejudiciu material pîrîtului ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare”. Cu concretizările ulterioare, reclamanta Stancov Olesea a solicitat în definitiv încasarea din contul ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” a salariului pentru absenţa forţată de la muncă în mărime de 47179,80 lei inclusiv sumele achitate sub formă de premii, încasarea sumei concediului de maternitate în mărime de 15726,60 lei şi a prejudiciului moral de 25000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani din 12.02.2013 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02.05.2013 a fost respins apelul declarat de Stancov Olesea, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12.02.2013. În dezacord cu decizia enunţată, Stancov Olesea, la data de 27.06.2013, în termen legal a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii. În motivarea amplă a recursului, recurenta a indicat în esenţă că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt pasibile de a fi casate pe motivul încălcării normelor de drept material şi procedural. În acest context a indicat că, la materialele dosarului nu există probe pertinente şi admisibile care ar constata circumstanţe ce justifică comiterea de către recurentă a unor acţiuni culpabile, care pot servi temei pentru pierderea 2 încrederii angajatorului faţă de salariatul respectiv.
Mai mult ca atît, din cadrul întreprinderii nu au dispărut careva bunuri materiale. De asemenea, a mai indicat că, de către angajator nu a fost respectată procedura legală privind concedierea recurentei Stancov Olesea. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că, aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de către Stancov Olesea, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei, care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a 3 îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe cînd, în recursul declarat de către Stancov Olesea, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Stancov Olesea ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Stancov Olesea se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 4