- Dosarul nr.
- 2ra-2418/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 septembrie 2013
- Părțile
- Remiz Alexei vs ÎS Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-2418/13 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru absenţă forţată de la locul de muncă, restanţei la salariu şi repararea prejudiciului moral
prima instanţă: A.Roşca dosarul nr. 2ra-2418/13 instanţa de apel: N.Cernat, A.Pahopol, A.Gavriliţa ÎNCHEIERE 04 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de întreprinderea de stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Remiz Alexei împotriva întreprinderii de stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” privind anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru absenţă forţată de la locul de muncă, restanţei la salariu şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013 prin care a fost respins apelul declarat de întreprinderea de stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 28 septembrie 2012, c o n s t a t ă La 25 ianuarie 2011, Remiz Alexei a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” privind anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru absenţă forţată de la locul de muncă, restanţei la salariu şi repararea prejudiciului moral. În susţinerea cererii reclamantul a indicat că, în baza dispoziţiei nr.17-k din 22 aprilie 1992 a activat în funcţia de preşedinte al Asociaţiei intergospodăreşti Briceni pentru îmbunătăţiri funciare din cadrul Asociaţiei cooperatiste specializate de stat pentru proiectări în construcţie „MOLDPOCIVOZAŞCITSTROI”. La 18 decembrie 1995 a fost numit în funcţia de director al Întreprinderii de Stat pentru Protecţia Solurilor Briceni, care în rezultatul mai multor reorganizări este succesorul în drepturi şi obligaţii a Asociaţiei intergospodăreşti Briceni pentru îmbunătăţiri funciare.
1 Menţionează că, în luna iunie 2007 administraţia Asociaţiei Republicane de Stat pentru Protecţia Solurilor i-a propus semnarea unui contract individual de muncă, care prevedea activitatea sa în funcţia de director al Întreprinderii de Stat pentru Protecţia Solurilor din Briceni pe perioada de la 01 iulie 2007 pînă la 30 iunie 2012, şi fiind de accord a semnat contractul. Însă, la 14 decembrie 2010 ora 14.01, în perioada aflării lui în concediu medical, prin intermediul faxului Întreprinderii de Stat pentru Protecţia Solurilor din Briceni, a fost primită copia ordinului nr.6 din 01 decembrie 2010, prin care s-a dispus eliberarea lui din funcţia deţinută, începînd cu 01 decembrie 2010, în temeiul ordinului nr.34 din 10 august 2010 pct.6, iar din aceiaşi dată a fost numită o altă persoană în funcţia de şef al filialei Briceni a ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”.
Consideră că a fost ilegal concediat din funcţia deţinută, deoarece ordinul de eliberare a fost emis în perioada aflării în concediu medical şi în lipsa temeiului prevăzut de art. 81 Codul muncii pentru încetarea contractului individual de muncă. A mai indicat că, în perioada aflării lui în concediu medical a fost schimbat lacătul la uşa biroului său, astfel fiind lipsit de posibilitatea de a se prezenta la locul de muncă după revenirea din concediu medical.
Cere reclamantul prin cererea de chemare în judecată şi cererea de modificare a cerinţelor, anularea ordinului ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” nr.6 din 01 decembrie 2010 privind eliberarea lui Remiz Alexei din funcţia de director al Întreprinderii de Stat pentru Protecţia Solurilor din Briceni, restabilirea în funcţia de şef al filialei Briceni a ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la locul de muncă în mărime de 49 500 lei, prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei şi cheltuielilor de judecată în mărime de 3 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 15 noiembrie 2011 acţiunea a fost admisă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 22 martie 2012 a fost admis apelul declarat de către ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Briceni din 15 noiembrie 2011, cu remiterea pricinii spre rejudecare la Judecătoria Rîşcani mun.
Chişinău. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 01 iunie 2012 pricina civilă a fost strămutată la Judecătoria Centru mun. Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 28 septembrie 2012 s-a admis renunţul lui Remiz Alexei la cerinţele înaintate împotriva ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” privind anularea ordinului nr.6 din 01.12.2010, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţă forţată de la locul de muncă în sumă de 2 357,14 lei, prejudiciului moral în mărime de 45 000 lei şi restanţei la salariu în mărime de 13 152,29 lei, cu încetarea procesului în această parte. S-a constatat ilegalitatea ordinului ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” nr.6 din 01 2 decembrie 2010 privind eliberarea lui Remiz Alexei din funcţia de director al Întreprinderii de Stat pentru Protecţia Solurilor din Briceni începînd cu 01.12.2010, în temeiul ordinului nr.34 din 10.08.2010, pct.6.
S-a încasat de la ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” în benficiul lui Remiz Alexei prejudiciul material în mărime de 47 142,86 lei, prejudiciul moral în mărime de 5 000 lei, restanţa la salariu în mărime de 10 045,71 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 5 720 lei, iar în bugetul statului taxa de stat în mărime de 1965,66 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de către ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 28 septembrie 2012. La 17 mai 2013 ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.
Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
3 Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material ce guvernează raportul juridic litigios, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată.
Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către întreprinderea de stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 4