2ra-1878/13 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului şi a prejudiciului moral

prima instanţă: V.Vişanu dosarul nr. 2ra-1878/13 instanţa de apel: A. Minciuna, V. Pruteanu, A. Nogai DECIZIE 04 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completul, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi TatianaVieru Tamara Chişca-Doneva examinând recursurile declarate de către Popescu Vasile şi Întreprinderea de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Popescu Vitalie împotriva Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei cu privire la restabilirea la lucru, încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012 prin care a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei” şi modificată hotărârea Judecătoriei Orhei din 06 iulie 2009 în partea încasării prejudiciului moral prin micşorarea acestuia, în rest hotărârea fiind menţinută, c o n s t a t ă La 03 aprilie 2009 Vasile Popescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei cu privire la restabilirea la lucru, încasarea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat prin ordinul nr. 36-Pdin din 14 martie 2009 a fost concediat cu acordul Comitetului Sindical în baza art. 86 alin. (1) lit. k) pentru lucrul nesatisfăcător la lucrările de punere în valoare a masei lemnoase şi celei de exploatare a parchetelor, deşi dânsul lucrează la întreprinderea pentru o perioadă mai mare de 30 ani şi avînd studii superioare în domeniul respectiv. Menţionează că în ultimii 5 ani de 3 ori a fost eliberat nelegitim din lucru şi de fiecare dată a fost restabilit în lucru prin hotărârile instanţelor judecătoreşti. Consideră că este o discriminarea a administraţiei întreprinderii faţă de el pentru critica adusă în adresa ultimei.

Invocă că emiterea ordinului cu privire concedierea sa din serviciul, a servit actul din 31 ianuarie 2009, întocmit de reprezentanţii Agenţiei pentru Silvicultură 1 „Moldsilva” şi în prezenţa şefului ocolului silvic Susleni Strechie Nicolae, pădurarul cantonului nr.14 ocolului silvic Susleni, Scripnic Valentina, conform căruia în cantonul nr. 14 s-au depistat tăiaţi ilicit 8 copaci de specie frasin, strejar, cu un volum total al masei lemnoase de 8,77 m3 şi în parcela 9, subparcela ,,k” 14 arbori cu volumul total de masă lemnoasă de 1,44 m3, 8 copaci tăiaţi sunt prăvăliţi într-o râpă foarte adâncă, unde se află şi până în prezent şi nu-s luaţi la balanţa contabilităţii.

Susţine că a fost efectuat un nou control cu reprezentanţii Agenţiei „Moldsilva”, în urma căruia a fost întocmit actul din 16 februarie 2009, în care s-a indicat că a fost controlat parchetul 71B din cantonul silvic nr. 14, unde s-au efectuat tăieri silvice, ce s-au efectuat în trimestrele IV 2008 şi I 2009 concluzionând că tăierea a fost efectuată pe 1.9 ha. cu 0.9 ha mai mult decât conform autorizaţiei. Solicită anularea ordinului nr. 36-P din 14 martie 2009 prin care a fost concediat, restabilirea în funcţia de maistru-pădurar, încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral în mărime de 200000 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 06 iulie 2009 acţiunea a fost admisă parţial, restabilit Popescu Tudor în funcţia de maistru-pădurar la Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei, ocolul silvic Susleni cu anularea ordinul nr. 36-p, p. 5 din 14 martie 2009 a Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei în privinţa concedierii în baza art. 86 (1) lit. k) Codului muncii, ca fiind ilegal. Dispunînd executarea imediată a hotărîrii în partea restabilirii la lucru.

Prin aceiaşi hotărîre s-a încasat din contul Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei în beneficiul lui Popescu Vasile salariul pentru absenţa forţată de la lucru în mărime de 5588 lei pentru perioada de 14 martie 2009 – 06 iulie 2009, dispunînd executarea imediată a hotărîrii în partea încasării salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru în mărimea unui salariu de 1500 lei, s-a încasat din contul Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei în beneficiul lui Popescu Vasile suma de 80000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielile pentru acordarea asistenţei juridice în mărime de 1000 lei, cît şi taxa de stat în folosul statului în mărime de 370 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 februarie 2012 a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei, modificată hotărârea Judecătoriei Orhei din 06 iulie 2009 în partea încasării prejudiciului moral, prim micşorarea acestuia de la 80000 lei până la 10000 lei, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 iulie 2012 au fost admise recursurile declarate de către Popescu Vasile şi Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei, casată decizia instanţei de apel şi restituită pricina la rejudecare în instanţa de apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012 a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei, modificată hotărârea primei instanţe în partea încasării prejudiciului moral prin micşorarea cuantumului prejudiciului moral încasat de la 80000 lei până la 1500 lei, în rest hotărârea fiind menţinută.

La 15 martie 2013 Popescu Vasile a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea în vigoare a hotărârii primei instanţe. 2 În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanţei deciziei instanţei de apel, considerând că la caz nu a fost constatate şi elucidate circumstanţele esenţiale ale pricinii. Apreciază drept eronată concluzia instanţei de apel în vederea micşorării prejudiciului moral în mărimea unui salariu mediu lunar de funcţie, or valoarea reală a salariului său este de 3600 lei. Consideră că suma prejudiciului moral în mărime de 1500 lei putea fi încasată în condiţiile în care dânsul ar fi fost concediat pentru prima dată, or instanţa de apel a ignorat faptul că în ultimii 10 ani administraţia Întreprinderii a intentat 14 dosare penale, civile şi contravenţionale împotriva sa.

La 12 aprilie 2013 Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei la fel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. În motivarea recursului invocă dezacordul cu hotărîrile instanţelor judecătoreşti considerând a fi emise cu interpretarea eronată a legii materiale.

Susţine că nu pot fi reţinută concluziile instanţelor judecătoreşti, precum că la caz nu au fost prezentate suficiente probe în vederea respingerii acţiunii, invocând recurentul că deşi potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie în temeiul art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii pot fi concediaţi numai salariaţii care în direct administrează sau gestionează valori băneşti sau materiale, însă potrivit Hotărârii Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004, în Nomenclatorul funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sunt şi salariaţii care efectuează păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea valorilor pentru lucrările de procurare (recepţionare) vânzare (livrare, eliberare) a serviciilor, mărfurilor, (produselor), de pregătire a acestora pentru vânzare (livrare, eliberare).

Lucrările de primire pentru păstrare, prelucrare (fabricare), evidenţă, eliberare a valorilor la depozite, baze de aprovizionare, magazii, puncte, secţii, sectoare, în alte unităţi şi subdiviziuni. Menţionează că potrivit instrucţiunii de funcţie a intimatului, el este responsabil de evidenţa volumelor şi calităţii materialului lemnos recoltat şi altor lucrări silvice îndeplinite şi de întocmirea dărilor de seamă stabilite în domeniul activităţii. Insistă că maestru-pădurar este una din acele funcţii deţinute de salariaţi cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală.

Apreciază drept fiind false declaraţiile intimatului, susţinute şi de instanţele judecătoreşti precum că intimatul nici o dată nu a fost persoană cu răspundere materială, menţionând în acest sens că la 27 iulie 1980 Gospodăria silvică Orhei a încheiat cu Popescu Vasile contract de răspundere materială, iar la 20 martie 1998 în urma reorganizării întreprinderii, Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei a încheiat cu Vasile Popescu un nou contract de răspundere materială, iar în urma reorganizării administrativ-teritoriale la 20 martie 2001 a fost reîncheiat contract de răspundere materială. Afirmă că odată cu încheierea contractului de răspundere materială, Vasile Popescu este responsabil de evidenţa volumelor materialului lemnos recoltat, de 3 luarea la evidenţă a masei lemnoase în urma tăierii ilicite, precum şi de controlul întocmirii actelor cu privire la toate contravenţiile.

La fel invocă că pe marginea incidentului produs, întreprinderea în calitate de agent constatator a întocmit acte de control unde a fost constatată tăierea a 22 arbori, iar în lipsa făptuitorului nu a putut fi întocmit proces verbal, care în caz contrar putea fi lovit de nulitate, iar faptul că masa lemnoasă nu a fost luată la evidenţă contabilă este o omisiune intimatului-reclamantului.

În ceia ce priveşte tăierea rasă din parchetul nr. 71B, care a fost autorizată de Agenţia „Moldsilva”, unde era prevăzut tăierea unui volum de masă lemnoasă de 35 m3 lemn de foc specie tare, susţine că în urma controlului efectuat în perioada 04 februarie 2009 – 16 februarie 2009, confirm ordinului nr. 17-P din 03 februarie 2009 al Agenţiei „Moldsilva”, din datele de inventariere din data de 05 februarie s-a depistat un volum de masă lemnoasă autorizat de 66,59 m3, care a depăşit cu 31 m3 lemn tare de foc, volumul de masă lemnoasă autorizat, şi anume în loc de 556 de copaci s-au tăiat 1319 copaci, fapt ce indică la o atitudine iresponsabilă faţă de obligaţiunile de serviciu a lui Popescu Vasile, a cărei una din obligaţiunile principale, conform instrucţiunii este – exercitarea controlului în vederea folosirii corecte a fondului forestier, pazei şi protecţiei, din însărcinarea şefului de ocol, rezultă că acesta, exercită delimitarea şi inventarierea parchetelor , examinarea lor după efectuarea tăierilor.

Susţine că aceleaşi prevederi sunt stipulate şi la art. 9 alin.(2) lit. f) Codul muncii, salariatul este obligat să manifeste o atitudine gospodărească faţă de bunurile angajatorului. De asemenea indică că deşi prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2011, acţiunile lui Popescu Vasile nu conţin elementele infracţiunii, totuşi consideră că supravegherea şi controlul nesatisfăcător al lucrărilor de punere în valoare a masei lemnoase, precum şi exploatarea parchetelor au prejudiciat considerabil Întreprinderea. Afirmă că faptele reale, şi anume neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu şi nume: lucrul nesatisfăcător la lucrările de punere în valoare a masei lemnoase şi exploatarea parchetelor, controlul asupra pazei pădurii de tăieri ilicite pe sectorul încredinţat au servit drept temei pentru concedierea a lui Popescu Vasile.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 05 decembrie 2012 a fost expediată în adresa recurenţilor la data de 20 februarie 2013, fapt ce se confirmă prin scrisoare de însoţire (f.d. 214). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile la dat de 15 martie 2013 şi 10 aprilie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii din considerentele ce urmează.

4 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre.

Fiind investită cu acţiunea în cauză, având ca obiect al litigiului anularea ordinului nr. 36-p din 14 martie 2009 a Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei cu privire la concedierea din funcţie a maestrului silvic, Popescu Vasile, restabilirea acestuia în funcţia deţinută anterior de maistru-pădurar, încasarea din contul Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei în beneficiul lui Popescu Vasile a salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral în mărime de 200000 lei şi a cheltuielilor de judecată, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, dispunînd restabilirea lui Popescu Tudor în funcţia de maistru-pădurar la Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei, ocolul silvic Susleni cu anularea ordinul nr. 36-p, p. 5 din 14 martie 2009 a Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei în privinţa concedierii în baza art. 86 (1) lit. k) Codului muncii, ca fiind ilegal, încasînd din contul Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei în beneficiul lui Popescu Vasile salariul pentru absenţa forţată de la lucru în mărime de 5588 lei pentru perioada de 14 martie 2009 – 06 iulie 2009, suma de 80000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielile pentru acordarea asistenţei juridice în mărime de 1000 lei.

Judecând apelul, declarat de către Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei, instanţa de apel a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia şi necesităţii modificării hotărârii primei instanţe în partea prin care s-a dispus încasarea de la Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei în beneficiul lui Popescu Vasile a prejudiciului moral în mărime de 80000 lei, micşorând această sumă până la 1500 lei. În susţinerea temeiniciei concluziei date, instanţele de judecată s-au referit la faptul că ordinul nr. 36-p din 14 martie 2009 privind concedierea lui Popescu Vasile din funcţia de maistru silvic în temeiul art. 86 alin.(1) lit. k) Codul muncii cu motivarea, pentru lucru nesatisfăcător la lucrările de punere în valoare a masei lemnoase, cît şi a celei de exploatare a parchetelor, controlul asupra pazei pădurii de tăieri ilicite pe sectorul respectiv nu se încadrează în prevederile legii materiale stipulate.

Drept urmare, a constatării ilegalităţii concedierii din funcţie a lui Popescu Vasile, instanţele de judecată au ajuns la concluzia atît temeiniciei pretenţiilor cu privire la încasarea în beneficiul acestuia a salariului pentru lipsa forţată de la lucru, cît şi temeiniciei parţiale a pretenţiilor cu privire la repararea prejudiciului moral. La fel, instanţele în susţinerea concluziei de admiterea acţiunii au reţinut că Popescu Vasile, deţinînd funcţia de maestru-pădurar, nici o dată nu a fost persoana cu răspundere materială, de asemenea nu a încheiat cu administraţia întreprinderii careva contract de răspunderea materială civilă.

Instanţa de recurs constată, însă, că fiind, la soluţionarea pricinii, stabilite pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru judecarea cauzei în fond, concluziile instanţelor de judecată şi soluţia dată în sensul admiterii parţiale a acţiunii sunt incorecte, fapt ce rezultă din interpretarea greşită atât materialului probator anexat la dosar, cât şi circumstanţelor cauzei. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că prin ordinul nr. 27-C din 03 mai 2007, Popescu, a fost restabilit în funcţia de maistru-pădurar al ocolului silvic Susleni începînd cu data de 25 ianuarie 2006 în temeiul deciziei Curţii Supreme de Justiţie.

5 Tot actele cauzei atestă că prin ordinul Întreprinderii pentru Silvicultură „Orhei” nr. 36-P din 14 martie 2009, Popescu Vasile a fost concediat din funcţia de maistrul silvic, cu acordul Comitetului Sindical, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii, pentru lucrul nesatisfăcător la lucrările de punere în valoare a masei lemnoase cît şi a celei de exploatare a parchetelor, controlul asupra pazei pădurii de tăieri ilicite pe sectorul respectiv (f.d. 8). Conform art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii, concedierea - desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată - se admite pentru comiterea de către salariatul care mânuieşte nemijlocit valori băneşti sau materiale a unor acţiuni culpabile dacă aceste acţiuni pot servi temei pentru pierderea încrederii angajatorului faţă de salariatul respectiv.

Cum rezultă din conţinutul ordinului de concediere şi se confirmă prin actele cauzei, drept temei pentru emiterea ordinului de concediere în baza art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii, a constituit actul din 31 ianuarie 2009, întocmit de reprezentanţii Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” şi în prezenţa şefului ocolului silvic Susleni Strechie Nicolae, pădurarul cantonului nr.14 ocolului silvic Susleni, Scripnic Valentina, conform căruia în cantonul nr. 14 s-au depistat tăiaţi ilicit 8 copaci de specie frasin, strejar, cu un volum total al masei lemnoase de 8,77 m3 şi în parcela 9, subparcela ,,k” 14 arbori cu volumul total de masă lemnoasă de 1,44 m3, 8 copaci tăiaţi sunt prăvăliţi într-o râpă foarte adâncă, unde se află şi până în prezent şi nu-s luaţi la balanţa contabilităţii (f.d.

24). De asemenea se constată că, ulterior a fost efectuat un nou control cu reprezentanţii Agenţiei „Moldsilva”, în urma căruia a fost întocmit actul din 16 februarie 2009, în care s-a indicat că a fost controlat parchetul 71B din cantonul silvic nr. 14, unde s-au efectuat tăieri silvice, ce s-au efectuat în trimestrele IV 2008 şi I 2009 concluzionând că tăierea a fost efectuată pe 1.9 ha cu 0.9 ha mai mult decât conform autorizaţiei. Prin urmare, cele expuse atestă legalitatea ordinului de concediere în temeiul art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii, or, neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu şi nume: lucrul nesatisfăcător la lucrările de punere în valoare a masei lemnoase şi exploatarea parchetelor, controlul asupra pazei pădurii de tăieri ilicite pe sectorul încredinţat au servit drept temei pentru concedierea a lui Popescu Vasile.

La acest segment se va remarca incorectitudinea constatării a instanţelor de judecată precum că, Popescu Vasile deţinînd funcţia de maistru-pădurar, nici o dată nu a fost persoana cu răspundere materială şi nu a încheiat cu administraţia întreprinderii careva contract de răspundere materială civil, respectiv, ordinul nr. 36-p din 14 martie 2009 privind concedierea lui Popescu Vasile din funcţia de maistru silvic în temeiul art. 86 alin.(1) lit. k) Codul muncii cu motivarea, pentru lucru nesatisfăcător la lucrările de punere în valoare a masei lemnoase, cît şi a celei de exploatare a parchetelor, controlul asupra pazei pădurii de tăieri ilicite pe sectorul respectiv nu se încadrează în prevederile legii materiale stipulate.

De altfel, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004, în Nomenclatorul funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sunt şi salariaţii care efectuează păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea valorilor pentru lucrările de procurare (recepţionare) vânzare 6 (livrare, eliberare) a serviciilor, mărfurilor, (produselor), de pregătire a acestora pentru vânzare (livrare, eliberare). Lucrările de primire pentru păstrare, prelucrare (fabricare), evidenţă, eliberare a valorilor la depozite, baze de aprovizionare, magazii, puncte, secţii, sectoare, în alte unităţi şi subdiviziuni.

Cu referire la prevederile normei enunţate, este cert că conform instrucţiunii de funcţie a lui Popescu Vsile aprobat prin ordinul Întreprinderii pentru Silvicultură „Orhei” nr. 125 (f.d.

38-39), şi anume pct. 2.13 acesta este responsabil de evidenţa volumelor şi calităţii materialului lemnos recoltat şi altor lucrări silvice îndeplinite şi de întocmirea dărilor de seamă stabilite în domeniul activităţii, potrivit pct. 2.3 aceleiaşi instrucţiuni – exercită controlul în vederea folosirii corecte a fondului forestier, pazei şi protecţiei pădurii, pct. 2.4 – conduce lucrările şi efectuiază instructarea pădurilor şi altor lucrători subordonaţi, pct. 2.5 – efectuiază reviziile cantoanelor şi averii încredinţate pădurarilor, pct. 2.6 – conduce lucrul de informare în mase a problemelor ce ţin de conservarea şi înmulţirea bogăţiilor pădurii, pct. 2.12 – din însărcinarea şefului de ocol exercită delimitarea şi inventarierea parchetelor, examinarea lor după efectuarea tăierilor, pct. 4.4.

– este responsabil de respectarea legislaţiei protecţiei muncii şi normelor tehnice securităţii în sectorul încredinţat Sub acest aspect este incontestabil că maestru-pădurar este una din acele funcţii deţinute de salariaţi cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală. Prin urmare, la 27 iulie 1980 Gospodăria silvică Orhei a încheiat cu Popescu Vasile contract de răspundere materială, iar la 20 martie 1998 în urma reorganizării întreprinderii, Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei a încheiat cu Vasile Popescu un nou contract de răspundere materială, ulterior în urma reorganizării administrativ-teritoriale la 20 martie 2001 a fost reîncheiat contract de răspundere materială (f.d.

151-153), circumstanţe care invocă asupra netemeiniciei concluziilor instanţelor judecătoreşti în sensul că, Popescu Vasile, deţinînd funcţia de maistru- pădurar, nici o dată nu a fost persoana cu răspundere materială şi nu a încheiat cu administraţia întreprinderii careva contract de răspundere materială civil. Iar, în această ordine de idei, reieşind din constatările relatate, este evident că Vasile Popescu era responsabil de evidenţa volumelor materialului lemnos recoltat, de luarea la evidenţă a masei lemnoase în urma tăierilor ilicite, precum şi de controlul întocmirii actelor cu privire la toate contravenţiile. În susţinerea concluziei date, instanţa de recurs reţine şi dispoziţiile art.9 alin.(2) lit. f) Codul muncii, care indică că salariatul este obligat să manifeste o atitudine gospodărească faţă de bunurile angajatorului şi ale altor salariaţi.

În aceste condiţii instanţa de recurs mai remarcă şi faptul că, deşi prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2011, sa constatat că acţiunile lui Popescu Vasile nu conţin elementele infracţiunii, însă supravegherea şi controlul nesatisfăcător al lucrărilor de punere în valoare a masei lemnoase, precum şi exploatarea parchetelor au prejudiciat considerabil Întreprinderea pentru Silvicultură „Orhei”, fapt care nu-l absolveşte pe Popescu Vasile şi de răspunderea materială faţă de Întreprinderea prejudiciată, care a pierdut încrederea faţă de salariatul respectiv. În această ordine de idei, se constată legalitatea ordinului Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei nr. 36-p din 14 martie 2009, în partea prin care a fost concediat din funcţia maestru pădurar – Popescu Vasile în temeiul art. 86 alin. (1) lit. k) Codul 7 muncii, care a fost emis cu respectarea procedurii şi prevederilor legale care reglementează concedierea.

De altfel, necesită a fi respinse şi pretenţiile lui Vasile Popescu cu privire la restabilirea în funcţia deţinută anterior, încasarea salariului pentru perioada lipsei forţate de la muncă, recuperarea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, deoarece cerinţele date sunt indispensabil legate de prima cerinţă a ultimului care este neîntemeiată. Cele relatate în ansamblu atestă temeinicia recursului declarat de către Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei şi indică la ilegalitatea hotărârilor de judecată a instanţelor ierarhic inferioare, fapt ce impune respingerea atît a acţiunii, cît şi recursului declarat de Popescu Vasile ca fiind neîntemeiate.

Faţă de cele ce preced şi fiind cert că circumstanţele pricinii au fost constatate de către instanţele de judecată ierarhic inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară a căror-va dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Popescu Vasile şi a admite recursul declarat de către Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei, de a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi a emite o nouă hotărâre prin care a respinge acţiunea. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide : Se respinge recursul declarat de Popescu Vasile.

Se admite recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei”. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012 şi hotărârea Judecătoriei Orhei din 06 iulie 2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Popescu Vitalie împotriva Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei cu privire la restabilirea la lucru, încasarea prejudiciului material şi moral şi se emite o nouă hotărâre, prin care: Se respinge acţiunea lui Popescu Vitalie împotriva Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei cu privire la restabilirea la lucru, încasarea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Tatiana Vieru Tamara Chişca-Doneva 8