2rac-197/14 — Încasarea datoriei

Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 20 februarie 2013 a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Bender din 29 octombrie 2013 s-a respins apelul declarat de Primăria s. Cobusca Veche. S-a menţinut hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 20 februarie 2013.

La 26 decembrie 2013 Primăria s. Cobusca Veche a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 29 octombrie 2013 şi hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 20 februarie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bender din 29 octombrie 2013 şi hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 20 februarie 2013 şi admiterea unei noi hotărâri privind admiterea acţiunii.

În motivarea recursului recurentul a indicat că instanţele de judecată au încălcat normele de drept material.

În referinţă din 25 martie 2014, intimatul GŢ „Ruslan Perju” a susţinut că recursul declarat de recurent este inadmisibil întrucât nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 CPC. În opinia intimatului, decizia Curţii de Apel Bender din 29 octombrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 20 februarie 2013 sunt întemeiate şi legale, fiind bazate pe aplicarea corectă a 1 normelor de drept material şi procedural. Intimatul a solicitat declararea recursului drept inadmisibil sau, după caz, respingerea acestuia cu menţinerea actelor de dispoziţie atacate.

Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentului privind încălcarea de către instanţele judecătoreşti inferioare a normelor de drept material, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat încălcarea normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Astfel, instanţa de recurs notează că recurentul nu au invocat nici un argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii 2 contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995)

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Primăria s. Cobusca Veche nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Primăria s. Cobusca Veche împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 29 octombrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 3