Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1123/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 aprilie 2014
Părțile
Ghilaşcu Ion vs APLP nr. 51-396 COOP
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1123/14 — Anularea procesului-verbal al Adunării Generale privind atragerea unui investitor pentru reconstrucţia acoperişului sub formă de mansardă locativă

prima instanţă – M. Ghervas dosarul nr. 2ra-1123/14 instanţa de apel – L. Popova, A. Doga, Sv. Caitaz ÎNCHEIERE 02 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ion Ghilaşcu, reprezentat de către avocatul stagiar Vladimir Caraman în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Ghilaşcu împotriva Asociaţiei proprietarilor de locuinţe privatizate nr. 51/396 COOP cu privire la anularea procesului-verbal al Adunării Generale privind atragerea unui investitor pentru reconstrucţia acoperişului sub formă de mansardă locativă împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Ion Ghilaşcu și menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 13 septembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 27 noiembrie 2012, Ion Ghilașcu a depus cerere de chemare în judecată împotriva APLP nr. 51/396 COOP cu privire la anularea procesului-verbal al Adunării Generale privind atragerea unui investitor pentru reconstrucţia acoperişului sub formă de mansardă locativă. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că este locatar al blocului locativ din str. Butucului, 12, odaia nr. 86, mun. Chişinău, ce se află la ultimul etaj, fapt confirmat prin extrasul din Registru bunului imobil. Menționează că în această odaie locuiește cu familia sa compusă din doi membri adulţi şi un copil minor. Afirmă că în curtea blocului locativ din str. Butucului, 12, mun.

Chişinău a avut loc Adunarea Generală a membrilor APLP 51/396 COOP și conform procesului-verbal la adunare au fost prezenţi 62 de proprietari de apartamente din numărul total de 85 apartamente din blocul locativ de nominalizat. Susține că pe ordinea de zi a adunării au fost incluse două puncte şi anume: dezbaterea cu privire la reconstrucţia acoperişului blocului locativ din mun. Chişinău, str. Butucului, 12, sub formă de Mansardă Locativă și examinarea şi votarea proiectului prezentat de către compania SRL „Cristianconst”.

După dezbaterile ce au avut loc la Adunarea Generală a APLP 51/396 COOP din curtea blocului sus-menţionat s-a decis: 1) Atragerea unui investitor pentru 1 reconstrucţia acoperişului sub formă de Mansardă Locativă, 2) Condiţia obligatorie pentru investitor, este de a investi cel puţin 30 Euro pentru un metru pătrat de acoperiş, pentru înlăturarea tuturor problemelor tehnice cu care se confruntă blocul locativ, conform caietului de sarcini prezentate de către APLP 51/396, 3) Alegerea companiei SRL „Cristianconst” în calitate de investitor la reconstrucţia acoperişului sub formă de mansardă locativă și 4) Împuternicirea preşedintelui asociaţiei cu dreptul de a semna un contract de investiţii cu SRL „Cristianconst”.

Invocă dezacordul cu procesul-verbal al Adunării Generale a APLP 51/396 COOP, considerându-l ilegal. În acest sens menționează că în proces-verbal lipseşte data când s-a petrecut Adunarea Generală a APLP 51/396 COOP, în cazul dat nefiind posibil de stabilit în ce perioadă a fost întocmit procesul-verbal sus-vizat. La fel indică că nu este indicat numărului fix de voturi a membrelor care şi-au exprimat acordul cu privire la punctele care au fost introduse pe ordine de zi al Adunării Generale a APLP 51/396 COOP, persoana care a întocmit procesul-verbal a ignorat introducerea numărului de voturi, considerând că acest fapt este săvârşit cu intenţie de a ascunde numărul real de voturi exprimate de membrii Adunării Generale a APLP 51/396 COOP, care posibil să nu fi întrunit numărul necesar de voturi pentru a aproba punctele introduse pe ordine de zi.

Susține că în partea de jos a procesului-verbal la anexă este menţionat acordurile proprietarilor de apartamente şi din nou se identifică un spaţiu gol, unde lipseşte acel numărul fix de acorduri exprimate de proprietarii de apartamente a blocului locativ din str. Butucului, 12 care ar permite reconstrucţia acoperişului sub formă de Mansardă Locativă şi acceptarea proiectului prezentat de către SRL „Cristianconst”. Consideră că neintroducerea în procesul-verbal al Adunării Generale a APLP 51/396 a datelor importante constituie un delict care este îndreptat de a ascunde numărul real de voturi şi acorduri a proprietarilor de apartamente ce au fost exprimate, în legătură atât pentru reconstrucţia acoperişului sub formă de Mansardă Locativă, cât şi privind proiectul prezentat de către SRL „Cristianconst”.

Astfel, consideră că procesul-verbal al Adunării Generale a APLP 51/396 cade în totalitate sub incidenţa nulităţii actului juridic civil. Solicită anularea procesului-verbal al Adunării Generale a APLP 51/396 COOP. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 13 septembrie 2013 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2013 cererea de apel depusă de către Ion Ghilașcu a fost respinsă şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 20 ianuarie 2014 Ion Ghilașcu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând a declara admisibilă cererea de recurs cu trimiterea ei spre judecare Colegiului lărgit, admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti, emiterea unei noi hotărâri și anularea procesului-verbal al Adunării Generale al APLP 51/396.

În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală. În acest sens afirmă că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, precum şi concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. 2 Menționează că conform pct. 21 al Statutului APLP 51/396 COOP, Adunarea Generală a membrilor Asociaţiei (împuterniciţilor), convocată pentru soluţionarea chestiunilor privind stabilirea taxei de înscriere, aprobarea clauzelor contractuale de întreţinere şi deservirea locuinţelor şi a terenurilor aferente blocurilor de locuinţe, excluderea din Asociaţie, lichidarea asociaţiei, este deliberative dacă la ea participă cel puţin 2/3 din numărul total de membri ai Asociaţiei (împuterniciţi).

Decizia în acest sens se adoptă cu votul a cel puţin 3/4 din membrei Asociaţiei (împuterniciţi) prezenţi. Afirmă că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel constată faptul că prezenţi la adunare au fost un număr de 62 de persoane din numărul total de 85 de apartamente, fiind întrunite condiţia legală de 2/3 cum prevede Statutul Asociaţie, iar ulterior indică faptul că conform pct. 21 al Statutului APLP 51/396 COOP - deciziile privind întreţinerea şi deservirea locuinţelor se adoptă cu votul a cel puţin 3/4 din membrii asociaţiei prezenţi la adunarea deliberative, la caz decizia se adoptă cu votul a cel puţin 3/4 din numărul de 62 de persoane, adică 47 de persoane.

Susține că contrar prevederilor statului APLP 51/396 COOP, instanțele de judecată constată că procesul-verbal este perfect legal, însă recurentul consideră că nu este așa întrucât el a adus în instanță probe veridice prin care se constată cert şi clar că pentru atragerea unui investitor la construcţia mansardei au votat un număr de 38 de persoane, iar conform statului era necesar un număr de 47 de persoane. Indică că în decizia recurată se constată că pentru valabilitatea procesului-verbal este necesar votul a cel puţin 3/4 din membrei asociaţiei, ceea ce constituie un număr de 47 de persoane, însă din circumstanţe necunoscute instanţa de apel constată faptul că ¾ din 62 de persoane constituie 38 de persoane, fiind o constatare eronată.

Menţionează că nu poate fi reţinut argumentul instanţei de apel precum că sunt prezente declaraţiile proprietarilor de apartamente de la etajul 5 autentificate notarial întrucât conform hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 15 decembrie 2011 a fost anulată decizia Consiliului Municipal Chişinău 16/5 din 02 august 2001, conform căreia era necesar doar acordul proprietarilor de la ultimul etaj al casei asupra căruia se efectuează construcţia, iar la moment pentru construcţia mansardelor este necesar acordul tuturor proprietarilor de apartamente.

Consideră că nu poate fi reţinut nici argumentul primei instanţe şi a instanţei de apel precum că există o decizie definitivă şi irevocabilă prin care a fost verificată legalitatea procesului-verbal contestat de către recurent, deoarece decizia la care fac referire pârâţii şi instanţa de judecată are un alt obiect al acţiunii şi anume constatarea ilegalităţii contractului de investiţie din 13 mai 2010 şi nicidecum a procesului-verbal prin care s-a atras ca investitor SRL „Cristianconst”. Indică că recurentul a solicitat nulitatea absolută a procesului-verbal al Adunării Generale a APLP 51/396 COOP, deoarece au fost încălcate prevederile art. 220 Cod civil.

Cu referire la art. 219 Cod civil consideră că decizia Consiliului Municipal Chişinău 16/5 din 02 august 2001 se prezumă că niciodată nu a produs efecte juridice, iar intimatul urma să se conducă de Statutul acestuia pentru întocmirea procesului- verbal şi de art. 5 al Legii condominiului în fondul locativ nr. 913-XIV din 30 martie 2000. 3 În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ion Ghilaşcu, reprezentat de către avocatul stagiar Vladimir Caraman nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ion Ghilaşcu, reprezentat de către avocatul stagiar Vladimir Caraman, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul 4 declarat de Ion Ghilaşcu, reprezentat de către avocatul stagiar Vladimir Caraman ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Ion Ghilaşcu, reprezentat de către avocatul stagiar Vladimir Caraman se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.