2ra-1015/14 — Încasarea sumei

La 28 august 2012 Ursu Petru a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Interprana” SRL cu privire la încasarea salariului neachitat în mărime de 36 000 lei, prejudiciului cauzat prin reţinerea salariului conform art. 330 alin. (2) Codul Muncii în mărime de 21 666 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 iulie 2013 a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată a lui Petru Ursu împotriva SC „Interprana” SRL, a fost încasat de la SC „Interprana” SRL în beneficiul lui Petru Ursu salariul neachitat în mărime de 16 756,67 lei, prejudiciul cauzat prin neachitarea salariului în mărime de 18 895,07 lei, cheltuielile de judecată în mărime de 500 lei, iar în total suma de 36 151,75 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Petru Ursu, a fost admis apelul declarat de SC „Interprana” SRL, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 iulie 2013 în partea ce ţine de prejudiciul cauzat în legătură cu neachitarea salariului şi pronunţată o nouă hotărîre prin care acţiunea lui Petru Ursu împotriva SC „Interprana” SRL în partea ce ţine de prejudiciul cauzat în legătură cu neachitarea salariului în mărime de 18 895,07 lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 16 ianuarie 2014 Petru Ursu, reprezentat de avocatul Mihail Scrob a declarat, în termenul legal, recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013 şi parţial a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 iulie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care a admite integral acţiunea cu încasarea de la SC „Interprana” SRL în beneficiul lui Petru Ursu a salariului neachitat în mărime de 32 209,31 lei şi prejudiciul cauzat prin neachitarea salariului în mărime de 29 235,80 lei.

În motivarea recursului Petru Ursu, reprezentat de avocatul Mihail Scrob a invocat că, atît prima instanţă cît şi instanţa de apel au interpretat eronat normele de drept material.

De asemenea a indicat şi asupra faptului că prima instanţă eronat a micşorat suma salariului, punînd la bază certificatul nr. 16 din 08 mai 2008, dar nu s-a expus asupra certificatului nr. 1 din 28 ianuarie 2013. Mai mult ca atît, invocînd şi faptul că instanţa de apel ilegal a admis apelul SC „Interprana” SRL în partea încasării prejudiciului cauzat prin neachitarea salariului în termen, deoarece nu a fost probat prin probe.

La 19 februarie 2014 în adresa SC „Interprana” SRL a fost expediată copia recursului declarat de către Petru Ursu, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs.

La 17 martie 2014 SC „Interprana” SRL prin referinţa înaintată a indicat că recursul înaintat de Petru Ursu nu se încadrează în cerinţele art. 433 alin. (2), (3), (4) CPC. A mai invocat că recurentul în cererea de recurs s-a expus asupra faptului că la adoptarea deciziei instanţei de apel sau încălcat normele de drept material, însă din conţinutul deciziei contestate cert se conchide că argumentele invocate de recurent sunt pur declarative şi nu corespund materialelor dosarului, considerînd recursul înaintat ca fiind inadmisibil.

Examinînd temeiurile recursului declarat de către Petru Ursu, reprezentat de avocatul Mihail Scrob, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4).

În conformitate cu art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată. Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Petru Ursu, reprezentat de avocatul Mihail Scrob, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, referindu-se la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, invocarea de către recurent a faptului că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural la judecarea pricinii este pur declarativă, doar pentru a se încadra în temeiurile declarării recursului.

Prin urmare, argumentele invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate, şi urmează a fi respinse.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Petru Ursu, reprezentat de avocatul Mihail Scrob ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de către Petru Ursu, reprezentat de avocatul Mihail Scrob împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat