2ra-435/14 — Privind repararea prejudiciului moral

Instanţa de fond: Judecătoria Bălţi – I. Talpa Dosarul nr. 2ra-435/14 Instanţa de apel: CA Bălţi – T. Duca, S. Procopciuc, A. Albu DECIZIE 02 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul , Valeriu Doagă, Judecătorii Vera Macinskaia, Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan, Ion Vîlcov, examinînd recursul declarat de către V.E., în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui V.E. împotriva SP privind repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2013, prin care s-a admis apelul declarat de către V.E., s-a casat hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 27 mai 2013 şi s-a pronunţat o nouă hotărîre prin care s-a admis acţiunea parţial, c o n s t a t ă: La 11 martie 2013 V.E.

a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SP privind repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii V.E. a invocat că, la 28 mai 2012 medicii din cadrul SP au indicat fără să fi avut acordul expres al acestuia, date cu caracter personal medical privind statutul HIV-pozitiv, prin înscrierea codului maladiei B200 în rubrica “Diagnoză finală”, din ceritificatul de concediu medical eliberat. Divulgarea statutului HIV-pozitiv i-a cauzat un prejudiciu moral, care în urma acţiuniilor SP s-a autostigmatizat, a pierdut încrederea în personalul medical şi serviciile de sănătate. V.E. a mai menţionat că, medicii au inclus date personale cu caracter special, fără a avea acordul expres al reclamantului.

Consideră V.E. că, divulgarea stării de sănătate a unei persoane constituie o ingerinţă în viaţa lui privată. Indică, V.E. că, nici nu trebuia să atenţioneze medicii din instituţia medicală că nu doreşte ca statutul HIV-pozitiv sau codul maladiei B200, să fie inclus în careva acte medicale, deoarece se prezumă că lucrătorii medicali îşi cunosc obligaţiile profesionale. Statutul lui V.E. cu HIV-pozitiv reprezintă pentru el o informaţie confidenţială, iar medicii erau obligaţi să păstreze această informaţie şi să se abţină de la includerea codului maladiei în certificatul de concediu medical. Astfel că, medicii din cadrul SP au dat dovadă de neglijenţă, deoarece au inclus informaţii care conform prevederilor legale sînt confidenţiale şi nu pot fi divulgate la nimeni.

Solicită, V.E., încasarea de la SP prejudiciul moral în sumă de 50.000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 27 mai 2013, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de V.E., ca neîntemeiată. Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 29 octombrie 2013, a admis apelul declarat de către V.E., a casat hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 27 mai 2013 şi a adoptat o nouă hotărîre prin care a admis cererea de chemare în judecată, a încasat de la SP în beneficiul lui V.E. prejudiciul moral în sumă de 1.000 lei. În rest acţiunea s-a respins. La 27 noiembrie 2013, V.E. a înaintat cerere de recurs solicitînd modificarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2013 în partea ce ţine de cuantumul prejudiciului moral, cu încasarea sumei ce constituie 50.000 lei.

Drept temei al recursului înaintat, V.E. a invocat că, instanţa de apel la examinarea cauzei a săvîrşit alte încălcări decît cele indicate la alin. (3) al art. 432 CPC, ceea ce constituie temei de declarare a recursului, în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Instanţa de judecată la examinarea cauzei nu a acordat o despăgubire echitabilă în urma survenirii prejudiciului, instanţa considerînd suma de 50.000 lei ca fiind disproporţionat de mare şi că prejudiciul moral suferit poate fi reparat cu suma de 1.000 lei. Examinînd argumentele invocate în recurs în raport cu actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul declarat urmează a fi admis.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. e) CPC instanţa de recurs după ce judecă recursul este în drept, să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe. Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 29 octombrie 2013, a admis apelul declarat de către V.E., a casat hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 27 mai 2013 şi a adoptat o nouă hotărîre prin care a admis cererea de chemare în judecată, a încasat de la SP în beneficiul lui V.E. prejudiciul moral în sumă de 1.000 lei. În rest acţiunea s-a respins. Conform art. 12 alin. (1) din Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, toate datele privind identitatea şi starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, pronosticul, tratamentul, precum şi datele cu caracter personal sînt confidenţiale şi urmează a fi protejate şi după moartea acestuia.

Iar, alin. (3) stipulează că, informaţiile ce se consideră confidenţiale pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul consimte acest lucru în mod explicit sau la solicitarea reprezentantului său legal (a rudei apropiate), în condiţiile consimţite de pacient, în măsură adecvată capacităţii lui de înţelegere, în situaţii cînd capacitatea de exerciţiu a pacientului nu este deplină sau lipseşte ori dacă legea o cere în mod expres. Art. 14 alin. (1) al Legii ocrotirii sănătăţii, stipulează că, medicii, alţi lucrători medico-sanitari, farmaciştii sînt obligaţi să păstreze secretul informaţiilor referitoare 2 la boală, la viaţa intimă şi familială a pacientului de care au luat cunoştinţa în exerciţiul profesiunii, cu excepţia cazurilor de pericol al răspîndirii maladiilor transmisibile, la cererea motivată a organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti.

Iar, prevederile art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la protecţia datelor cu character personal, indică că, prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal este interzisă, cu excepţia cazurilor în care, subiectul datelor cu caracter personal şi-a dat consimţămîntul. Din actele cauzei s-a constat că, la 28 mai 2012 medicii din cadrul SP au indicat fără să fi avut acordul expres a lui V.E. date cu caracter personal medical privind statutul HIV-pozitiv al acestuia, prin înscrierea codului maladiei B200 în rubrica „Diagnoză finală”, în certificatul de concediu medical eliberat lui V.E.. Astfel, instanţa de recurs constată că lui V.E. i s-a încălcat drepturile şi i s-a produs un prejudiciu moral, fiind încălcate prevederile Legii nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, fiind nerespectată confidenţialitatea ce trebuia păstrată cu referire la aceste date.

Divulgarea statutului HIV-pozitiv i-a cauzat un prejudiciul moral lui V.E., care în urma acţiunilor SP s-a autostigmatizat, a pierdut încrederea în personalul medical şi serviciile de sănătate. Conform art. 18 din Lega cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal efectuată ilegal sau căreia i-au fost încălcate drepturile şi interesele garantate de prezenta lege are dreptul de a sesiza instanţa de judecată pentru repararea prejudiciilor materiale şi morale.

Colegiul remarcă faptul că, în lipsa unei asemenea protecţii, persoanele care necesită îngrijire medicală nu ar mai fi dispuse să furnizeze informaţii cu caracter personal şi intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le pună viaţa în pericol, iar în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. Legislaţia internă a statelor trebuie să cuprindă garanţii adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea persoanei, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 paragraful 1 al Convenţiei (cazul Z vs Finlanda, hotărîrea din 25 februarie 1997). Instanţa de recurs menţionează că, lui V.E.

statusul HIV-pozitiv reprezintă pentru el o informaţie confidenţială, iar medicii cărora în virtutea obligaţiilor de serviciu i-au devenit cunoscute această informaţie erau obligaţi să păstreze această informaţie şi să se abţină de la includerea codului maladiei în certificatul de concediu medical, pentru a exclude posibilitatea încălcării dreptului lui la confidenţialitatea informaţiei medicale. Cu atît mai mult că, prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 15 februarie 2012, au fost anulate pct. 13, 15, 23 din Instrucţiunea privind modul de completare a certificatului de concediu medical, aprobată prin ordinul Ministerului Sănătăţii RM nr. 189 din 22 iunie 2005, cu privire la realizarea Hotărîrii Guvernului nr,.

469 din 24 mai 2005, şi ordinul Ministerul Sănătăţii RM nr. 281 din 28 aprilie 2010 privind modificarea şi completarea ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 189 din 22 iunie 2005. 3 Iar, prin intermediul circularei din 11 iunie 2012, nr. 06/2-21/1411, Ministerul Sănătăţii al RM a adus la cunoştinţă şefului Secţiei Sănătate, fiind redresată ulterior la 12 iunie 2012 în adresa spitalului, despre faptul că în scopul executării deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 15 februarie 2012, în certificatele de concediu medical nu se indică diagnosticul la eliberarea şi includerea certificatului de concediu medical. Astfel, Colegiul reiterează că, informaţiile privitoare la sănătatea unei persoane intră în noţiunea de viaţă privată, de altfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că respectul caracterului confidenţial al informaţiilor privitoare la sănătatea persoanei constituie un principiu esenţial al sistemului juridic din statele semnatare ale Convenţiei.

În acelaşi timp, Colegiu reiterează că, confidenţialitatea informaţiilor privind sănătatea era crucială nu doar pentru intimitatea pacienţilor, ci şi pentru păstrarea încrederii în profesia medicală şi în sistemul de sănătate în general. Aceste consideraţii erau în mod special valabile în cazul infecţii HIV, dat fiind natura sensibilă a acestei afecţiuni. În timp ce aplicarea cu stricteţe a legislaţiei interne ar fi constituit o garanţie suficientă prin asigurarea accesului la înregistrări, sistemul de evidenţă a spitalului nu a permis clarificarea retroactivă a modului de gestionare a dosarelor pacienţilor şi nici a unor posibile accesări de către persoane neautorizate a informaţiilor despre pacient sau familia sa ( cazul I. contra Finlandei nr. 20511/03 din 17 iulie 2008). Reieşind din cele expuse, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că hotărîrile judecătoreşti în privinţa pretenţiei lui V.E.

cu privire la repararea prejudiciului moral este necesar de a le modifica, luînd în consideraţie faptul că instanţa de apel a dispus încasarea a 1.000 lei prejudiciu moral, sumă care în opinia instanţei de recurs este mică în raport cu suferinţele suportate de V.E.. Articolul 1423 Cod civil prevede că instanţa de judecată apreciază mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral reieşind din circumstanţele concrete ale pricinii. Deoarece răspunderea pentru prejudiciul moral are un caracter compensator, acesta urmează să se determine de către instanţa judecătorească, reieşind din circumstanţele concrete ale cauzei, ţinîndu-se cont de persoana reclamantului şi de măsura în care această compensaţie poate să-i aducă satisfacţie.

La aprecierea prejudiciului moral, se ia obligatoriu în consideraţie principiul general al echităţii şi suma nu trebuie să fie vădit disproporţionată cu sumele acordate de Curtea Europeană în speţele similare. Sarcina probării prejudiciului moral nu poate fi pusă pe seama reclamantului şi se apreciază individual pentru fiecare caz, luîndu-se în consideraţie argumentele ambelor părţi în proces. Totodată, în hotărîrea CEDO din 10.11.2004 în cauza Ernestina Zullo vs Italia, Curtea a menţionat că mărimea daune morale va fi stabilită în funcţie şi de nivelul de viaţă în statul respectiv.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că circumstanţele pricinii au fost constatate de instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit ajunge la concluzia de a admite 4 recursul, a modifica decizia instanţei de apel privind repararea prejudiciului moral, prin care se încasează de la SP în beneficiul lui V.E. prejudiciul moral în sumă de 20.000 lei. În rest se menţine decizia instanţei de apel. Reieşind din cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. e) CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către V.E..

Se modifică decizia Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2013, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui V.E. împotriva SP privind repararea prejudiciului moral, după cum urmează: Se majorează suma încasată din contul SP în beneficiul lui V.E. prejudiciul moral de la 1.000 lei pînă la 20.000 lei. În rest se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2013. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov 5