- Dosarul nr.
- 2rc-229/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 aprilie 2014
- Părțile
- SRL Justar Service împotriva SRL Varo Print
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel
2rc-229/14 — Cu privire la încasarea datoriei
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Prima instanţă: Judecătoria Centru, mun. Chişinău (jud. I. Ţurcan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. N. Budăi, Iu. Cimpoi, I. Muruianu) Dosarul nr. 2rc-229/14 DECIZIE Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie 02 aprilie 2014 mun. Chişinău în componenţa: Preşedintele şedinţei Svetlana Novac Judecători Oleg Sternioală Tatiana Vieru examinând, fără citarea părţilor, recursul declarat de societatea comercială „Varo-Print” societatea cu răspundere limitată împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014, adoptate în pricina civilă la cererea organizaţiei de pază „Justar-Service” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii comerciale „Varo-Print” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea sumei a c o n s t a t a t: Pretenţiile reclamantului:
La 18 iulie 2013 reclamantul organizaţia de pază „Justar-Service” societate cu răspundere limitată a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului societăţii comerciale „Varo-Print” societate cu răspundere limitată solicitînd încasarea sumei de 54 307 lei datorie, suma de 8 000 lei cheltuieli de asistenţă juridică şi suma de 1 630 lei taxa de stat. Totodată organizaţia de pază „Justar- Service” societate cu răspundere limitată a solicitat în scopul asigurării acţiunii să se aplice măsurile de asigurare prin sechestrarea conturilor bancare ale pîrîtului în limita valorii revendicărilor din acţiune şi anume în sumă de 54 307 lei.
În motivarea acţiunii organizaţia de pază „Justar-Service” societate cu răspundere limitată a indicat că la 01 august 2007, a încheiat cu societatea comercială „Varo- Print” societate cu răspundere limitată contract sub nr. 5 privind prestarea serviciilor de pază a obiectului situat în mun. Chişinău, str. Armenească, 40, pe un termen de pînă la 31 iulie 2008 cu posibilitatea prelungirii pînă la 31 iulie 2009. Ulterior, prin acordul adiţional din 01 iulie 2009, termenul contractului a fost modificat pînă la 31 iulie 2010 cu posibilitatea prelungirii anuale. La 13 aprilie 2012, a fost încheiat cu 1 societatea comercială „Varo-Print” societate cu răspundere limitată, un alt contract sub nr. 14 de prestarea serviciilor de pază a obiectului situat pe adresa: mun. Chişinău, str. Vasile Alexandri, 74/3 pe un termen de pînă la 12 aprilie 2013 cu posibilitatea prelungirii anuale.
Astfel, potrivit art. 970 CC, prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită. Condiţii similare sunt prevăzute şi în pct. 1.1 ale contractelor enunţate. Iar, potrivit pct. 5.1 din contractele menţionate, plata se efectuează lunar, în timp de 3 zile bancare din momentul prezentării contului spre plată.
Organizaţia de pază „Justar-Service” societate cu răspundere limitată susţine că faptul recepţionării serviciilor de către pîrît se confirmă prin următoarele facturi fiscale: FA 1490860 din 31 decembrie 2012 în valoare de 19 515 lei; FA 1490888 din 31 ianuarie 2013 în valoare de 19 729 lei; FA 1490912 din 28 februarie 2013 în valoare de 18 910,2 lei; FA 1490947 din 31 martie 2013 în valoare de 5 959,8 lei, iar în total luînd în consideraţie soldul în valoare de 39 008 lei, au fost prestate servicii în sumă totală de 103 122 lei.
Societatea comercială „Varo-Print” societate cu răspundere limitată, a achitat parţial serviciile de pază, fapt ce se confirmă prin următoarele ordine de plată: nr. 279 din 12 decembrie 2012 în valoare de 11 000 lei; nr. 283 din 20 decembrie 2012 în valoare de 11 000 lei; nr. 290 din 21 decembrie 2012 în valoare de 8 000 lei; nr. 293 din 27 decembrie 2012 în valoare de 8 315 lei; nr. 14 din 31 ianuarie 2013 în valoare de 7 500 lei; nr. 1 din 05 februarie 2013 în valoare de 3 000 lei – în total în sumă de 48 815 lei. Astfel, societatea comercială „Varo-Print” societate cu răspundere limitată a acumulat o datorie restantă în sumă de 54 307 lei, Iar la solicitările efectuate în adresa ultimului cu privire la stingerea datoriei, au fost lăsate fără răspuns şi satisfacere. Poziţia primei instanţe:
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 26 septembrie 2013, acţiunea a fost admisă. S-a încasat din contul societăţii comerciale „Varo-Print” societate cu răspundere limitată în beneficiul Organizaţiei de Pază „Justar-Service” societate cu răspundere limitată suma datoriei în sumă de 54 307 lei, cheltuieli de asistenţă juridică în valoare de 8 000 lei şi taxa de stat în mărime de 1 630 lei. Poziţia instanţei de apel:
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de societatea comercială „Varo-Print” societate cu răspundere limitată, acordîndu-i apelantului termen pînă la 22 ianuarie 2014 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 1 222,05 lei şi prezentarea motivelor de fapt şi de drept pe care ultimul îşi întemeiază apelul. Totodată, instanţa de apel a explicat părţilor că 2 chestiunea privind restituirea cererii de apel v-a fi soluţionată în şedinţa de judecată la 23 ianuarie 2014, ora 10-00.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014 a fost restituită societăţii comerciale „Varo-Print” societate cu răspundere limitată cererea de apel, din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel. Solicitarea recurentului:
La 19 februarie 2014, societatea comercială „Varo-Print” societate cu răspundere limitată a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014, solicitând casarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărîri privind repunerea în termen. Argumentele părţilor:
În motivarea recursului recurentul a indicat că instanţa de apel eronat a restituit cererea de apel, deoarece starea de sănătate a reprezentantului său - Frişer Vitalii în perioada din 22 ianuarie 2014 pînă la 25 ianuarie 2014 s-a înrăutăţit, astfel el a fost în imposibilitate de a se conforma indicaţiilor obligatorii din încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, precum şi nu s-a prezentat în şedinţa de judecată din 23 ianuarie 2014 pentru a comunica instanţei, motivele despre imposibilitatea lichidării neajunsurilor. Drept dovadă a celor menţionate, recurentul a anexat copia certificatului de concediu medical seria 01 nr. 1199525. Totodată, susţine că în conformitate cu art. 116 alin. (1) CPC, persoanele care din motive întemeiate au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţa de judecată.
Intimatul organizaţia de pază „Justar-Service” societate cu răspundere limitată nu a prezentat referinţă la cererea de recurs depusă de societatea comercială „Varo-Print” societate cu răspundere limitată, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat. Aprecierea instanţei de recurs:
În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
În conformitate cu art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.
În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. 3
Curtea de Apel Chişinău prin scrisoarea din 03 februarie 2014, a expediat în adresa participanţilor procesului, copia încheierii emise la 23 ianuarie 2014 (f.d.59).
Potrivit plicului anexat la cererea de recurs, se atestă faptul că recurentul a recepţionat copia încheierii instanţei de apel, la 04 februarie 2014 (f.d.63).
În urma celor relatate, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul depus la 19 februarie 2014, este declarat în termen.
Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014 neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Din actele pricinii s-a stabilit că, la 28 octombrie 2013, societatea cu răspundere limitată „Varo-Print” a declarat apel, împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 septembrie 2013 (f.d.49).
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de societatea cu răspundere limitată „Varo-Print”, s-a comunicat apelantului că urmează să prezinte cererea de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază apelul şi dovada achitării taxei de stat în mărime de 1 222,05 lei, acordîndu-i termen pînă la 22 ianuarie 2014 pentru lichidarea neajunsurilor. Totodată, apelantul a fost preîntîmpinat că în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă şi va fi restituită conform art. 369 alin. (1) CPC. S-a explicat părţilor, că chestiunea privind restituirea cererii de apel, v-a fi soluţionată în şedinţa de judecată din 23 ianuarie 2014, ora 10-00.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014, cererea de apel depusă de societatea cu răspundere limitată „Varo-Print” a fost restituită, din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel.
În conformitate cu art. 84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, de recurs şi de revizuire, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti.
În temeiul art. 368 CPC, dacă cererea de apel este depusă fără plata taxei de stat instanţa dispune printr-o încheiere, să nu se de-a curs cererii acordând apelantului un termen pentru achitarea taxei de stat. Acest termen trebuie să fie rezonabil, obiectiv şi real, reieşind din circumstanţele concrete a pricinii, complexitatea pricinii, acţiunile ce urmează a fi efectuate de participant, suma ce urmează a fi achitată, posibilităţile persoanei de a achita suma ţinând cont de starea materială.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC instanţa de apel restituie cererea de apel dacă apelantul nu a achitat taxa de stat pentru depunerea cererii de apel. 4
Prin prisma normelor citate şi în coraport cu circumstanţele pricinii, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluziile instanţei de apel, corecte şi întemeiate, rezultate din aprecierea justă a circumstanţelor pricinii şi aplicarea corectă a normelor de drept procesual.
Astfel s-a constatat că la depunerea cererii de apel nu a fost prezentată dovada care să ateste că societatea cu răspundere limitată „Varo-Print” ar fi achitat taxa de stat.
Tot din materialul probator se atestă faptul că conform citaţiei, încheierea instanţei de apel din 19 decembrie 2013 a fost expediată în adresa recurentului la 20 decembrie 2013 (f.d. 51).
Instanţa de recurs, constată că recurentul a recepţionat copia încheierii din 19 decembrie 2014, deoarece în cererea de recurs, ultimul nu neagă acest fapt. Dar din contra susţine că din motiv, că reprezentantul legal al societăţii era bolnav, nu a putut să respecte indicaţiile în termenul stabilit de Curtea de Apel.
În plus este de menţionat că prin încheierea enunţată, recurentului i s-a acordat un termen rezonabil pentru achitarea taxei de stat.
Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 23 ianuarie 2014 întemeiat a dispus restituirea cererii de apel depuse de societatea cu răspundere limitată „Varo-Print”, din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel şi nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat în cuantumul stabilit.
Mai mult ca atît, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, societatea cu răspundere limitată „Varo-Print” a fost obligată să prezinte cererea de apel motivată, solicitare care la fel nu a fost executată de către ultimul.
Instanţa de recurs apreciată critic afirmaţia recurentului precum că nu a avut posibilitatea de a executa indicaţiile încheierii din 19 decembrie 2013, deoarece starea sănătăţii administratorului societăţii cu răspundere limitată „Varo-Print” pentru perioada din 22 ianuarie 2014 pînă pe 25 ianuarie 2014 s-a înrăutăţit. Iar în acest sens solicită în temeiul art. 116 CPC, repunerea în termen.
În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.
Cu referire la acest capitol, instanţa de recurs reţine că societatea cu răspundere limitată „Varo-Print” este o persoană juridică şi în conformitate cu art. 75 alin. (2) CPC, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari. Astfel, recurentul nu a fost lipsit de dreptul de a angaja un apărător pentru a respecta indicaţiile instanţei de apel. Mai mult ca atît potrivit certificatului de concediu medical eliberat domnului Frişer Vitali, rezultă că ultimul a fost în concediu medical pe perioada din 22 ianuarie 2014 pînă la 25 ianuarie 2014, în regim ambulator (f.d.67). Astfel, recurentul din 19 decembrie 2013 - data emiterii 5 încheierii prin care i s-a acordat termen pentru lichidarea neajunsurilor la depunerea cererii de apel, a avut timp suficient pentru a se încadra în termenul prevăzut de către Curtea de Apel Chişinău. Nu în ultimul rînd, este de reţinut că societatea cu răspundere limitată „Varo-Print” fiind o persoană juridică, a avut posibilitatea reală de a solicita instanţei de judecată amînarea pricinii, printr-un reprezentant al său.
Procedînd astfel, Curtea de Apel Chişinău nu a privat recurentul de dreptul privind accesul liber la justiţie, deoarece recurentul a avut timp suficient pentru a depune cererea de apel, pentru a prezenta dovada achitării taxei de stat şi de a anunţa instanţa de judecată.
Potrivit art. 75 alin. (3) CPC, conducătorul organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii. Astfel, este de menţionat că atît la cererea de apel cît şi la cererea de recurs, recurentul nu a prezentat probe prin care s-ar confirma împuternicirile lui Frişer Vitalii.
Or, potrivit art. 61 alin. (1) CPC, părţile sînt obligate să se folosească cu bună- credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Varo-Print”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014, pricina civilă la cererea organizaţiei de pază „Justar-Service” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii comerciale „Varo-Print” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Tatiana Vieru 6