Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-290/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 iunie 2013
Părțile
SRL Media Securitate Grup vs ÎM 47th Parallel SRL
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2rac-290/13 — Încasarea datoriei

prima instanţă: L. Andriaş dosarul nr. 2rac-290/13 instanţa de apel: Gh. Creţu, A. Doga, A. Pahopol ÎNCHEIERE 12 iunie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de ÎM „47th Parallel” SA, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de „Media Securitate Grup” SRL către ÎM „47th Parallel” SA cu privire la încasarea datoriei şi penalităţilor de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2012, prin care a fost admis parţial apelul declarat de către ÎM „47th Parallel” SA, fiind casată parţial hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 12 decembrie 2011 în partea încasării penalităţilor de întîrziere, cu pronunţarea unei noi hotărîri în această parte de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă La 15 noiembrie 2010 „Media Securitate Grup” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „47th Parallel” SA cu privire la încasarea datoriei în mărime de 60476,45 lei şi penalităţilor de întîrziere în mărime de 6313,32 lei.

În motivarea acţiunii reclamantul „Media Securitate Grup” SRL a invocat că, în calitate de prestator la data de 10.05.2010 a încheiat cu pîrîtul în calitate de beneficiar, contractul de prestare a serviciilor de pază. Indică că conform contractului, reclamantul asigura paza şi securitatea magazinului nr. 1, amplasat pe adresa mun. Chişinău, str. Puşkin, 32. Conform pct. 2.1 şi 2.2 al contactului indicat, plata lunară pentru serviciile prestate constituie suma fixă de 65 000,00 lei, inclusiv TVA, care pîrîtul urmează să-i achite în decurs de 10 zile din momentul transmiterii contului de plată. Pîrîtul însă nu şi-a îndeplinit obligaţiunile asumate, şi a acumulat o restanţă de plată în sumă de 60 476,45 lei.

Astfel, reclamantul solicită încasarea datoriei în mărime de 60476,45 lei şi penalităţilor de întîrziere în mărime de 6313,32 lei. 1 Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 12 decembrie 2011, acţiunea a fost admisă, s-a încasat de la ÎM „47 Parallel” SA în beneficiul SRL „Media Securitate Grup”, datoria în sumă de 60 476,45 lei, penalitatea de întîrziere în sumă de 6 313,32 lei, cheltuielile de asistenţă judiciară în sumă de 6 050 lei şi taxa de stat în sumă de 2186 lei. La adoptarea soluţiei sale, prima instanţă a constatat că reclamantul şi-a onorat integral obligaţiile contractuale, prestînd servicii de pază a magazinului nr. 1 de pe adresa mun. Chişinău, str. Puşkin, 32. Conform pct. 2.1 al contractului, preţul serviciilor prestate constituie suma de 65000,00 lei, iar conform pct. 2.2 beneficiarul se obligă să achite prestatorul pentru serviciile prestate în termen de 10 zile din momentul primirii contului spre plată.

Prima instanţă a indicat că, reclamantul a expediat pîrîtului contul spre plată, şi actele aferente acestuia la data de 31.07.2010, însă, pîrîtul nu şi-a onorat integral obligaţiile contractuale ce vizează modul de plată, acumulînd restanţă de plată faţă de reclamant. La fel, prima instanţă a respins argumentele pîrîtului că în urma inventarierii au fost depistat un deficit al bunurilor materiale în mărime de 141 910,54 lei, iar suma de 60 287,85 lei este pusă pe seama prestatorului, întrucît, conform pct. 6.3 al contractului, pagubele suportate de pîrît sunt constatate prin actul de inventariere efectuat cu prezenţa ambelor părţi contractante. Astfel au fost prezentate actele de inventariere precedente care confirmă că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiunile contractuale, rambursînd pîrîtului prejudiciul material admis ca urmare a prestării serviciilor, prin diminuarea costului serviciilor prestate.

Respectiv, reclamantul nefiind informat de pîrît despre efectuarea căreia inventarieri, neprimind nici un act confirmator de producerea prejudiciul a eliberat contul spre plată, expediat pîrîtului pentru executare. Hotărîrea dată a fost atacată în ordine de apel de către ÎM „47 Parallel” SA, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 12.12.2011, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea integrală a pretenţiilor intimatului. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2012 a fost admisă parţial cererea de apel depusă de către ÎM „47 Parallel” SA. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 12 decembrie 2011, numai în partea încasării penalităţii de întîrziere în sumă de 6313,32 lei, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în judecată a SRL „Media Securitate Grup” în privinţa încasării penalităţii de întîrziere în mărime de 6313,32 lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

În rest hotărîrea a fost menţinută. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a ajuns la concluzia că prima instanţă a respectat normele materiale şi procesuale, a verificat complet toate 2 circumstanţele ajungînd la concluzia temeiniciei acţiunii în ceea ce priveşte existenţa obligaţiunilor contractuale a pîrîtului faţă de reclamant. Însă în ce priveşte încasarea penalităţii în sumă de 6 313,32 lei, instanţa de apel a considerat că prima instanţă incorect a încasat această sumă, din motivul că în contractul de prestare a serviciilor, nu este inclus achitarea penalităţii în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale. La 23 noiembrie 2012 ÎM „47 Parallel” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

În motivarea recursului recurentul a indicat că instanţele judecătoreşti au emis hotărîrile nominalizate cu încălcarea normelor de drept material şi procesual, nu au elucidat şi constatat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului, fapt ce a dus la pronunţarea unor hotărîri ilegale şi neîntemeiate. La 24 mai 2013 SRL „Media Securitate Grup” prin intermediul cancelariei a depus o referinţă prin care şi-a exprimat dezacordul cu recursul declarat de ÎM „47 Parallel” SA, solicitînd respingerea acestuia, cu menţinerea deciziei instanţei de apel. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.

În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎM „47 Parallel” SA, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către ÎM „47 Parallel” SA, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul 3 dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎM „47 Parallel” SA ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de ÎM „47 Parallel” SA, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.