2rac-478/13 — Încasarea sumei

prima instanţă – L. Andriaş dosarul nr. 2rac-478/13 instanţa de apel – I. Cimpoi, M. Guzun, N. Cernat ÎNCHEIERE 25 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Moncotel-Service” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Organizaţiei de Pază „Garant Securitate” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Moncotel-Service” cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Moncotel-Service” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 27 februarie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 28 iunie 2012, OP „Garant Securitate” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Moncotel-Service” cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii a indicat că la 28 decembrie 2010 între OP „Garant Securitate” SRL şi SRL „Moncotel-Service” a fost încheiat contractul nr. 01/2011 obiectul acestuia constituind prestarea serviciilor de pază şi anume prestatorul de servicii se obligă să asigure securitatea vieţii şi sănătăţii persoanelor, controlul fluxului de persoane şi transport pe teritoriul întreprinderii şi altele conform pct. 1 din contract, iar beneficiarul se obligă să achite suma lunară de 11000 lei pentru prestarea serviciilor conform pct. 3.1-3.4 din contract, iar în cazul neachitării la timp a sumei de bani prevăzute în pct. 3.1, beneficiarul este fi obligat să achite şi o penalitate în mărime de 0,1% zilnic pentru fiecare zi de întârziere, pct. 3.6 al contractului.

Menţionează că termenul acestui contract a fost stabilit pe o perioadă de 12 luni cu prelungire pentru alte 12 luni dacă nici una dintre părţi nu v-a înainta cerere de reziliere cu trei luni înainte de expirarea termenului scadent. Afirmă că astfel de cereri nu s-au prezentat nici de o parte nici de alta, drept urmare la 01 ianuarie 2012 contractul între părţi a fost prelungit încă pe 12 luni, adică până la 01 ianuarie 2013. Susţine că conform pct. 5.4 al contractului, toate modificările se vor face în formă scrisă şi vor fi parte integrală a contractului. Mai indică că la 29 martie 2011 prevederile pct. 1.1 al contractului s-au schimbat, astfel pârâtul fiind obligat să achite lunar pentru servicii nu 11000 lei ci 12000 lei şi nu mai târziu de data de 20 a fiecărei luni.

Toate aceste modificări intrând în vigoare la 01 aprilie 2011. La fel, menţionează că conform pct. 7.1.2, dacă beneficiarul doreşte rezilierea anticipată a contractului, trebuie să informeze prestatorul despre intenţie cu trei luni înainte, în caz contrar v-a trebui să achite profitul ratat pentru trei luni. Afirmă că la 20 februarie 2012 SRL „Moncotel-Service” a înaintat faţă de OP „Garant Securitate” SRL cererea de reziliere a contractului invocând termenul limită a rezilierii 01 martie 2012. Astfel, SRL „Moncotel-Service” a încălcat prevederile şi obligaţiile contractuale urmând să achite OP„Garant Securitate” SRL suma venitului ratat de 32275 lei, neavând nici un motiv de a nu achita această sumă, mai mult ca atât conform actului de dare-primire de sub pază din 01 martie 2012, pârâtul nu a avut nici o pretenţie faţă de serviciile prestate.

Susţine că OP „Garant Securitate” SRL a solicitat ca plata să fie efectuată conform prevederilor pct. 7.1.2, însă fără rezultat, din care motiv a fost nevoită să împuternicească Compania de Colectare a Datoriilor „INCASO” SRL pentru recuperarea datoriei. De asemenea, menţionează că la 13 martie 2012 SRL „INCASO” a trimis prin scrisoare recomandată notificarea despre datorie, încercând să soluţioneze acest litigiu pe cale amiabilă, însă până în prezent datoria nu a fost achitată, fapt care a generat înaintarea acţiunii în judecată cu privire la încasarea venitului ratat în sumă de 35180 lei, care include 32275 – suma datorată şi 2905 - penalitatea de 0,1 % pentru 90 zile de întârziere. Solicită încasarea de la SRL „Moncotel-Service” a sumei de 35180 lei şi taxei de stat în sumă de 1056 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 februarie 2013 a fost admisă acţiunea, încasat de la SRL „Moncotel-Service” în beneficiul OP „Garant Securitate” SRL datoria în sumă de 35180 lei, taxa de stat în sumă de 1056 lei, asistenţa juridică în sumă de 377 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2013 a fost respins apelul declarat de SRL „Moncotel-Service” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 01 august 2013, SRL „Moncotel-Service” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea integrală a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei instanţei de apel, menţionând că în conformitate cu prevederile art. 423 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Consideră că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel în mod eronat au admis argumentele reclamantului, considerând probate toate circumstanţele invocate de către reclamant. Indică că în conformitate cu prevederile art. 423 alin. (2) lit. c), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească a interpretat în mod eronat legea.

Susţine că conform pct. 7.1.1. al contractului, partea care doreşte să rezilieze contractul la data ajungerii la termen a acestuia, este obligată să informeze cealaltă parte în scris despre acest lucru cu 3 luni înainte de ajungere la termen, în caz contrar contractul se consideră prelungit pentru un termen egal cu cel al prezentului contract indicat la pct. 5.2. al acestuia, şi anume 12 luni. Consideră că prevederile pct. 7.1.1. al contractului urmau a fi determinate ca prevederi surprinzătoare şi care nu urmau să devină clauze ale contractului conform prevederilor art. 715 Cod civil. Afirmă că prevederile menţionate nu devin clauze în contract şi din motiv că contravin prevederilor art. 974 alin. (1) şi art. 977 Cod civil.

La fel, consideră că odată expirat termenul stabilit în contract la 20 decembrie 2011, contractul de prestări servicii a fost prelungit pe un termen nelimitat. Menţionează că conform prevederilor art. 748 alin. (2) Cod civil, contractele cu executare succesivă în timp pot fi reziliate de orice parte pentru motive întemeiate, fără respectarea unui termen de graţie sau de somaţie. Există motiv întemeiat atunci când, luându-se în considerare toate împrejurările cazului şi interesele ambelor părţi, nu se poate pretinde nici uneia dintre ele continuarea raporturilor contractuale până la expirarea termenului de graţie sau de somaţie. Susţine că motiv întemeiat pentru rezilierea contractului a servit faptul că reprezentanţii OP „Garant Securitate” SRL se prezentau la serviciu în stare de ebrietate avansată, nu-şi executau conştiincios obligaţiile de serviciu, fapt ce a fost indicat în cererea de reziliere a contractului.

Referitor la prevederea contractuală conform căreia în caz de reziliere unilaterală a contractului înainte de termen, beneficiarul informează prestatorul cu cel puţin 3 luni înainte de data pretinsei rezilieri, în caz contrar fiind obligat să compenseze prejudiciul ratat în mărime de 3 plăţi lunare pentru prestarea serviciilor de pază ( pct. 7.1.2.), consideră că conţinutul acesteia contravine legii şi urmează să i se aplice prevederile art. 716 Cod civil. Astfel, conform art. 716 Cod civil, o clauză contractuală standard este lipsită de efect dacă prejudiciază disproporţionat, contrar principiilor bunei-credinţe, cealaltă parte a contractului. În acest sens, se iau în considerare conţinutul contractului, împrejurările în care clauza este inserată în contract, interesele reciproce, alte împrejurări.

Afirmă că prevederea contractuală de la pct. 7.1.2. vine în contradicţie cu prevederile art. 971 alin. (1) Cod civil, conform căruia plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor şi a art. 978 alin. (1) Cod civil, care prevede că în cazul în care, după începerea relaţiilor contractuale, contractul de prestări servicii se reziliază din motive întemeiate conform art. 748, prestatorul este îndreptăţit să solicite o parte din retribuţie pentru serviciile prestate până în momentul rezilierii. Deci, prestatorul era în drept să solicite achitarea serviciilor prestate până la momentul rezilierii contractului, nefiind în drept să solicite compensarea unui oarecare prejudiciu sau venit ratat.

Menţionează că clauza inserată la pct. 7.1.2. se referă la rezilierea unilaterală ordinară (benevolă) a contractului fără existenţa căror-va temeiuri. Totuşi, recurentul a solicitat rezilierea contractului din cauza nerespectării de către intimat a prevederilor contractuale, deci fiind vorba despre o reziliere unilaterală forţată. Invocă că instanţa a admis solicitarea privind încasarea sumei de 32275 lei cu titlu de venit ratat, însă nu luat în considerare prevederile legale cu privire la determinarea venitului ratat. Indică că conform art. 14 alin. (2) Cod civil, venitul ratat constituie beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului, iar art. 610 alin. (4) prevede că despăgubirea nu se extinde asupra prejudiciului care, conform experienţei debitorului, nu putea fi prevăzut în mod raţional în cazul unei aprecieri obiective.

Susţine că la caz recurentul în nici un fel nu a încălcat dreptul intimatului, dar a acţionat în conformitate cu legea, folosindu-se de dreptul său de a solicita rezilierea contractului în caz de încălcare esenţială a prevederilor acestuia. Astfel, pornind de la natura juridică a contractului de prestări servicii care presupune prestarea unor servicii contra unei plăţi, debitorul nu a prevăzut cauzarea unui prejudiciu, deoarece prestatorul nu a prestat nici un serviciu în favoarea beneficiarului pentru care ar urma să primească o remuneraţie. Obligaţia de compensare reiese dintr-o prevedere contractuală inechitabilă şi care urma să fie exclusă din contract. Contractul a fost reziliat anume din cauza neexecutării obligaţiilor contractuale de către prestator, de aceea cel din urmă nu era în drept să ceară compensarea vre-unui venit ratat.

Afirmă că toate argumentele invocate de către apelant în cererea de apel nu au fost examinate de către completul de judecată, doar fiind reproduse în decizie. Invocă că instanţa nu a adus argumente în favoarea respingerii acestora dar nici a argumentat de ce a admis argumentele intimatului. În conţinutul deciziei nu au fost decât preluate argumentele părţilor fără o argumentare juridică a admiterii unora şi respingerii altora. Menţionează că instanţa a respins argumentul apelantului referitor la faptul că actul de predare de sub pază a obiectului semnat de părţi nu conţinea careva pretenţii din partea prestatorului, motivând prin faptul că la 29 februarie 2012 OP „Garant- Securitate” SRL a notificat beneficiarul despre necesitatea achitării sumei de 32275 lei.

Susţine că această notificare a fost recepţionată de către SRL „Moncotel- Service” la 01 martie 2012, fapt confirmat prin ştampila aplicată de secretarul societăţii, după semnarea actului de predare de sub pază. Deci, la momentul semnării actului nominalizat SRL „Moncotel-Service” nu primise nici o notificare despre o pretinsă datorie. La 15 august 2013 SRL „Moncotel-Service” a depus recurs suplimentar, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea integrală a acţiunii.

În motivarea recursului suplimentar a invocat ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti, susţinând că pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată, deoarece în cadrul examinării în fond a cauzei, la şedinţa din 27 februarie 2013, reprezentantul pârâtului nu a fost prezent, mai mult decât atât, persoanei care anterior a reprezentat interesele pârâtului în judecată i-au fost retrase împuternicirile, prin urmare, SRL „Moncotel- Service” nu a fost informată despre şedinţa de judecată respectivă, reprezentantul societăţii nu a participat la examinarea în fond a cauzei, în mod direct încălcându-se dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Consideră că aprecierea probelor de către instanţa de apel a fost arbitrară. Susţine că argumentele invocate de către apelant în cererea de apel nu au fost examinate de către completul de judecată, doar fiind reproduse în decizie, fără însă, a se expune asupra lor. Instanţa nu a adus argumente în favoarea respingerii acestora dar nici a argumentat de ce a admis argumentele intimatului. Indică că în conţinutul deciziei nu au fost decât preluate argumentele părţilor fără o argumentare juridică a admiterii unora şi respingerii altora, deoarece instanţa de apel nu a combătut şi nu s-a expus asupra temeiurilor de apel invocate de apelantul SRL „Moncotel-Service” în cererea sa. Consideră că decizia atacată cu recurs este una incompletă, iar nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Cu referire la art. 373 alin. (1) şi alin. (2) CPC, invocă că decizia instanţei de apel nu este motivată, nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părţi, respectiv de apelantul în apelul depus, din întregul deciziei nu rezultă că s-a răspuns tuturor argumentelor, prin raţionamente logice, concluziile instanţei de apel expuse în decizie contravin materialelor cauzei, n-au fost apreciate probele legale din dosar prezentate de recurent, cât şi legalitatea hotărârii primei instanţe. Afirmă că recurentul a fost privat de un proces contradictoriu, nu a avut parte de un proces echitabil în prima instanţă şi în instanţa de apel. Menţionează că instanţa de apel prin faptul că nu a răspuns explicit la argumentele recurentului, constituie o încălcare a art. 6 alin. (1) CEDO, deoarece recurentului nu i-a fost acordată posibilitatea de a şti dacă aceste argumente au fost neglijate sau respinse şi dacă au fost respinse, cauzele respingerii.

Consideră că concluziile incomplete expuse de instanţa de apel în decizie, precum şi simplele afirmaţii, că faptele expuse mai sus rezultă din probele dosarului, fără să se arate o apreciere a argumentelor invocate de apelantul constituie o nemotivare a hotărârii. Indică că din interpretarea art. 6 al CEDO, pronunţarea de către instanţele judecătoreşti a unor hotărâri motivate constituie una dintre garanţiile dreptului fundamental la un proces echitabil şi acesta presupune obligaţiunea instanţei judecătoreşti de a se expune în hotărârile contestate asupra tuturor cerinţelor acţiunii, precum şi argumentelor invocate de către părţi întru, respectiv, admiterea sau respingerea acestora (cauza Garcia Ruiz versus Spania din 21 ianuarie 1999). Consideră că instanţa de apel şi prima instanţă nu a dat o rezolvare a cauzei în raport cu circumstanţele şi probele, precum şi a normelor de drept ce guvernează raportul juridic litigios.

Susţine că prima instanţă a depăşit cerinţele reclamantului expuse în cererea de chemare în judecată. Menţionează că din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a solicitat încasarea de la pârât a unei pretinse datorii în sumă de 32275 lei, pe când prima instanţă, în dispozitivul hotărârii a dispus încasarea de la SRL „Moncotel-Service” în favoarea SRL „Garant Securitate” a datoriei în sumă de 35180 lei. La fel, invocă că cuprinsul părţii motivate nu corespunde cu dispozitivul hotărârii primei instanţe din 27 februarie 2013. În motivarea hotărârii, instanţa indică că consideră întemeiată cerinţa reclamantului de a percepe suma de 32 275,00 lei, deoarece pârâtul nu a achitat-o benevol ca urmare a somaţiilor înaintate de reclamant, iar în dispozitivul hotărârii a dispus încasarea de la SRL „Moncotel-Service” în favoarea OP „Garant-Securitate” SRL a datoriei în sumă de 35180 lei.

Afirmă că în partea motivantă, instanţa face referire la careva penalităţi în mărime de 2905 lei, asupra cărora, însă, nu se expune separat în dispozitiv. Menţionează că în aceste circumstanţe, în conformitate cu art. 241 alin. (5) CPC, în motivarea hotărârii se indică circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.

Susţine că analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere, în caz contrar hotărârea primei instanţe este nemotivată şi se întemeiază pe aprecierea superficială şi unilaterală a circumstanţelor pricinii, fără a fi stabilite circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, nefiind dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite. Totodată, hotărârea trebuie să fie certă, completă, corectă, clară, consecutivă, convingătoare şi concretă. Circumstanţele şi probele constatate în cauză urmează să fi expuse într-o strictă consecutivitate logică.

De asemenea concluziile instanţei expuse în partea motivantă a hotărârii, trebuie să coincidă cu soluţia instanţei cuprinsă în dispozitivul hotărârii, deoarece în caz contrar hotărârea este lovită de nulitate. Consideră că încălcările enunţate constituie temei de declarare a recursului, deoarece au dus la soluţionarea greşită a pricinii, iar aprecierea probelor atât de către prima instanţă, cât şi de instanţa apel a fost arbitrară. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Moncotel-Service” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Totodată se constată ca lipsită de suport şi invocarea recurentului precum că în prima instanţă cauza a fost examinată în absenţa reprezentantului SRL „Moncotel- Service”, astfel fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Aceasta deoarece la caz se constată că la şedinţa de judecată din 29 noiembrie 2012 a participat reprezentantul SRL „Moncotel-Service”, Ion Albu, în baza mandatului, care a solicitat acordarea termenului pentru a face cunoştinţă cu materialele pricinii, demersul dat fiind admis şi amânată şedinţa de judecată pentru 27 februarie 2013 ora 11.00, fapt ce se confirmă prin procesul-verbal al şedinţei de judecată (f. d. 39). Iar afirmaţia recurentului cu privire la faptul că împuternicirile acestui reprezentat au fost retrase sunt declarative, or careva probe ce ar atesta faptul invocat nu au fost prezentate. Mai mult că SRL „Moncotel-Service”, ca persoană juridică, având la cunoştinţă despre examinarea prezentei cauze în instanţa de judecată, chiar şi în cazul retragerii împuternicirilor unui reprezentat, avea obligaţia de a delega un alt reprezentat pentru susţinerea intereselor sale.

În contextul dat, este de relevat că din materialele dosarului rezultă că reprezentantul SRL „Moncotel-Service” a participat la examinarea şedinţei de judecată în instanţa de apel, respectiv, bucurându-se de drepturile sale procedurale, ultimul nu a fost lipsit de posibilitatea de a-şi exercita acest drept în plina măsură în vederea apărării poziţiei sale, or procedura în apel este o prelungire a examinării fondului cauzei, unde părţile pot prezenta probe şi înainta demersuri. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SRL „Moncotel-Service”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Moncotel-Service” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul Societăţii cu Răspundere Limitată „Moncotel-Service” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan