Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-978/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 aprilie 2014
Părțile
Axenti Ina vs Institutul de Ttiziopneumologie Chiril Draganiuc
Pe scurt
Concedierea

2ra-978/14 — Anularea ordinului de concediere

Judecătoria Centru, mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-978/14 Judecător: L. Brînză Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Vascan, E. Clim, M. Moraru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 02 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă, Valentina Clevadî, Iuliana Oprea examinînd recursul declarat Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Axenti Ina împotriva pîrîtului Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” cu privire la anularea ordinului, restabilirea în serviciu, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, CONSTATĂ : La data de 19 noiembrie 2012 reclamanta Axenti Ina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva pîrîtului Institutul de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” cu privire la anularea ordinului, restabilirea în serviciu, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamanta Axenti Ina a indicat că prin ordinul nr. 101 din 13.09.2012 emis de directorul Institutului de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” adus la cunoştinţă prin scrisoare recomandată la data de 01.10.2012 reclamanta a fost concediată din funcţia de contabil şef, în temeiul art. 86 alin.(l) lit. p) din CM. Reclamanta Axenti Ina consideră ordinul nr. 101 din 13.09.2012 ilegal, emis contrar prevederilor legii, rezultat din aprecierea subiectivă şi incompletă a legislaţiei ale probelor puse la baza emiterii lui şi urmează a fi anulat în totalitate.

Reclamanta Axenti Ina menţionează că în vederea asigurării respectării disciplinei de muncă, art. 49 alin.(l) lit. e) şi art. 65 alin. (3) lit. a) al Codului Muncii obligă angajatorul să indice în contractul individual de muncă atribuţiile funcţiei şi la angajarea salariatului să-1 pună la curent cu munca care i se încredinţează, cu condiţiile de muncă, cu drepturile şi obligaţiile sale, să-i aducă la cunoştinţă regulamentul intern al unităţii şi contractul colectiv de muncă. 1 Reclamanta Axenti Ina a indicat că atît la angajare, cît şi pe parcursul activităţii sale în funcţia de contabil şef la Institutul de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” nu i s-a adus la cunoştinţă regulamentul intern al unităţii, fişa de post sau obligaţiile de funcţii pe care presupune angajatorul că le-ar fi încălcat, or în asemenea caz lipsesc temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii, ceia ce contravine art. 210 alin.(l) lit. a) al Codului Muncii.

Reclamanta Axenti Ina a invocat că art. 86 alin.(2) al Codului Muncii imperativ stabileşte că nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 6 ani, în perioada îndeplinirii obligaţiilor de stat sau obşteşti, precum şi în perioada detaşării, cu excepţia cazurilor de lichidare a unităţii.

În această ordine de idei, reclamanta Axenti Ina menţionează că în data de 14.09.2012, aflîndu-se la serviciu în jurul orelor 12:00 s-a simţit rău şi a fost internată de urgenţă la spitalul nr. 1, în secţia chirurgie şi ulterior supusă intervenţiei chirurgicale, unde a fost internată timp de 14 zile, ordinul de concediere nr. 101 din 13.09.2012 exista şi nu a fost adus la cunoştinţă nici la data de 13.09.2012 şi nici la data de 14.09.2012, fapt ce denotă că a fost concediată contrar prevederilor imperative a art. 86 alin. (2) CM. Reclamanta Axenti Ina a indicat că încălcarea legislaţiei muncii de către Institutul de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” şi concedierea sa contrar prevederilor legale în lipsa oricărui temei de fapt şi de drept s-a constatat şi de Inspecţia Muncii în cadrul controlului efectuat ca rezultat al examinării petiţiei privind verificarea corectitudinii desfacerii contractului individual de muncă.

Reclamanta Axenti Ina a menţionat că ordinul de concediere a fost emis în mod arbitrar fără a efectua o anchetă de serviciu în ordinea stabilită de art. 208 al Codului Muncii. De asemenea, reclamanta Axenti Ina a mai indicat că din conţinutul ordinului nr. 101 din 13.09.2012 privind concedierea, incontestabil rezultă că presupusa încălcare a obligaţiilor de serviciu a avut loc în anul 2011, iar sancţiunea disciplinară sub formă de concediere a fost aplicată la 13.09.2012 după expirarea termenului de 6 luni.

Astfel, reclamanta Axenti Ina consideră că din cele relatate incontestabil se denotă că faptele descrise în ordinul de concediere nu constituie abatere disciplinară, poartă un caracter declarativ, fără nici un suport probator, fiind calificate drept abateri disciplinare în lipsa oricărui temei legal, fără a fi efectuată o cercetare în corespundere cu prevederile art. 208 CM, or îndeplinind funcţia de contabil şef nu a cunoscut despre existenţa declaraţiilor vamale, indicate în ordinul privind concedierea, ele fiind transmise în contabilitate la data de 02.01.2012 imediat fiind înregistrate în evidenţa contabilă. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 19 aprilie 2013, a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată a reclamantei Axenti Ina şi a fost anulat integral ordinul Institutul de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” nr. 101 din data de 13.09.2012 privind concedierea în legătură cu încălcarea gravă a obligaţiilor de muncă, a fost restabilită Axenti Ina în funcţia de contabil şef în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” începînd cu data de 19 aprilie 2013, a fost încasat de la pîrîtul Institutul de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” în beneficiul reclamantei Axenti Ina salariul pentru lipsa forţată de la lucru pentru 2 perioada 13.09.2012 pînă la 19.04.2013 în sumă de 29587,60 lei, prejudiciul moral cauzat în mărime de 10000 lei, cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 3000 lei, stabilindu-se ca hotărîrea în privinţa restabilirii în funcţie şi a încasării unui salariu mediu în mărime de 4226,80 lei pentru absenţa forţată de la lucru urmează a fi executată imediat.

Împotriva hotărîrii nominalizate, apelanta Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei hotărîri noi prin care acţiunea reclamantei Axenti Ina să fie respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului.

În motivarea deciziei, instanţa de apel a invocat prevederile art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) alin. (2) şi alin. (3), art. 208 alin. (1) Codul muncii al RM, art. 6 alin. (3) al Legii privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001 şi art. 9 alin. (2) al Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale nr. 317 din 18.07.2003 care reglementează aspecte ce ţin de restabilirea la locul de muncă, răspunderea angajatorului pentru transferul sau eliberarea nelegitimă din serviciu, modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare, categoriile de acte legislative şi corelaţia actelor normative.

Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 14 ianuarie 2014, Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 19 aprilie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii ca ilegală şi neîntemeiată.

În argumentarea recursului recurentul a invocat argumentele de fapt şi de drept expuse în cererea de apel şi în cererea de apel suplimentară. La data de 19.03.2014, intimata Axenti Ina a depus referinţă pe marginea recursului declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide că recursul declarat urmează să fie respins, pornind de la următoarele.

3 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al RM instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Decizia recurată a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă şi completă a tuturor probelor şi circumstanţelor cauzei, motiv pentru care de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit este considerată legală şi întemeiată. Potrivit materialelor cauzei, Colegiul constată cu certitudine faptul, că la data de 19 noiembrie 2012 reclamanta Axenti Ina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva pîrîtului Institutul de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” cu privire la anularea ordinului, restabilirea în serviciu, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral.

Prima instanţă, examinînd pricina, a admis parţial cererea de chemare în judecată a reclamantei Axenti Ina şi a fost anulat integral ordinul Institutul de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” nr. 101 din data de 13.09.2012 privind concedierea în legătură cu încălcarea gravă a obligaţiilor de muncă, a fost restabilită Axenti Ina în funcţia de contabil şef în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” începînd cu data de 19 aprilie 2013, a fost încasat de la pîrîtul Institutul de Ftiziopneumologie “Chirii Draganiuc” în beneficiul reclamantei Axenti Ina salariul pentru lipsa forţată de la lucru pentru perioada 13.09.2012 pînă la 19.04.2013 în sumă de 29587,60 lei, prejudiciul moral cauzat în mărime de 10000 lei, cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 3000 lei, stabilindu-se ca hotărîrea în privinţa restabilirii în funcţie şi a încasării unui salariu mediu în mărime de 4226,80 lei pentru absenţa forţată de la lucru urmează a fi executată imediat.

Instanţa de apel, a respins apelul declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie susţine soluţia instanţei de apel ca fiind legală şi întemeiată, pornind de la următoarele. După cum rezultă din actele dosarului, s-a constatat că, prin Ordinul nr. 74 din data de 04.08.1980, reclamanta Axenti Ina, a fost angajată în calitate de contabil, în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”. De asemenea, Colegiul reţine că prin Ordinul nr. 61 din 05.11.2004, reclamanta Axenti Ina a fost transferată în funcţia de contabil şef, administraţie cu dreptul la a doua semnătură pe documentele financiar bancare.

Iar, ulterior prin Ordinul Institutului de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” nr. 61 din data de 14.06.2012 reclamanta a fost transferată în funcţia de contabil şef în cadrul secţiei Evidenţă contabilă.

Iar, prin Ordinul nr. 101 din data de 13.09.2012, reclamanta Ina Axenti a fost concediată din funcţia de contabil şef în legătură cu încălcarea gravă a obligaţiilor de muncă în temeiul art. 86 alin.(l) lit.p) CM din data de 13 septembrie 2012. Colegiul reţine că reieşind din conţinutul ordinului nominalizat, s-a indicat că în urma controlului efectuat de Biroul Vamal Chişinău, reclamanta Axenti Ina a întocmit actul de audit post vămuire nr. 49 din 17.08.2012 unde s-a indicat faptul că în urma verificării înregistrării în evidenţa contabilă s-a constatat că mărfurile importate conform declaraţiilor vamale DV302811311 din 07.04.2011, DV 300312949 din 13.04.2011, DV 302811955 din 23.05.2011, DV 302812426 din 4 20.06.2011, DV 300315884 din 14.07.2011, DV 300316065 din 21.07.2011, DV 302813149 din 03.08.2011, DV 300316450 din 02.08.2011, DV 302813177 din 05.08.2011, DV 302813303 din 12.08.2011, DV 300317091 din 18.08.2011, DV 302813450 din 22.08.2011, DV 302815093 din 30.11.2011 au fost înregistrate în evidenţa contabilă la data de 02.01.2012.

De asemenea, în conţinutul ordinului nominalizat, s-a indicat că neînregistrarea în evidenţa contabilă a mărfurilor importate şi depozitate în Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul IFP la data primirii acestora a fost expusă şi în nota de serviciu a contabilului şef din 13.08.2012 înregistrată în cancelaria IFP sub nr. 596, precum şi în raportul auditului intern din 17.08.2012, privind evidenţa bunurilor materiale primite în calitate de ajutor umanitar din partea organizaţiilor internaţionale( OMS şi GCDO). Conform prevederilor art. 86 alin.(l) lit. p) Codul Muncii, concedierea - desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată - se admite pentru următoarele motive: încălcarea gravă, chiar şi o singură dată, a obligaţiilor de muncă de către conducătorul unităţii, de către adjuncţii săi sau de către contabilul-şef.

În conformitate cu prevederile art. 206 alin.(l) lit. d) Codul Muncii, pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare concedierea (în temeiurile prevăzute la art.86 alin.(l) lit.g)-r). Iar, în corespundere cu prevederile art. 201 Codul Muncii, disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de a se subordona unor reguli de comportare stabilite în conformitate cu prezentul cod, cu alte acte normative, cu convenţiile colective, cu contractele colective şi cu cele individuale de muncă, precum şi cu actele normative la nivel de unitate, inclusiv cu regulamentul intern al unităţii.

Conform prevederilor art. art. 65 alin.(3) lit. a) al Codului Muncii, la angajare sau la transferare a salariatului la o altă muncă, conform prevederilor prezentului cod, angajatorul este obligat: a) să-1 pună la curent cu munca care i se încredinţează, cu condiţiile de muncă, cu drepturile şi obligaţiile sale; b) să-i aducă la cunoştinţă regulamentul intern al unităţii şi contractul colectiv de muncă; c) să-1 familiarizeze cu tehnica securităţii, igiena muncii, măsurile de securitate antiincendiară şi cu alte reguli de securitatea şi sănătatea în muncă.

Astfel, Colegiul apreciază ca corectă concluzia instanţei de apel care stabileşte că prima instanţă legitim şi întemeiat a reţinut că angajatorul - Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”, nu a respectat prevederile legale enunţate, întrucît s-a stabilit cu certitudine că angajatorul nu a adus la cunoştinţa reclamantei Axenti Ina, atît la momentul angajării cît şi ulterior regulamentul intern al unităţii, fişa de post şi obligaţiile de funcţie.

De asemenea, Colegiul reţine ca corectă constatarea instanţei de apel, că chiar şi în cererea de apel, apelantul recunoaşte că intimatei nu i-a fost adus la cunoştinţa despre regulamentul intern al unităţii, fişa de post şi obligaţiile de funcţie, considerînd acest motiv neîntemeiat, întrucît intimata nu este un salariat de rînd al instituţiei, ci o persoană cu funcţie de răspundere, cu drept de a doua semnătură pe toate actele financiare, şi că atribuţiile contabilului-şef de organizare, îndrumare, conducere, control pentru desfăşurarea în mod eficient a activităţi financiar- contabile a instituţiei sunt indicate într-un şir întreg de acte legislative şi normative, 5 or aceste argumente instanţa de apel nu le poate reţine ca plauzibile atît timp cît legiuitorul a reglementat expres în norma legală obligaţia angajatorului să-1 pună la curent cu munca care i se încredinţează, cu condiţiile de muncă, cu drepturile şi obligaţiile sale.

Mai mult ca atît, Colegiul conchide că la materialele dosarului a fost anexat răspunsul nr. A-1734/12 din data de 09.11.2012 al Inspecţiei Muncii, din care reiese cu certitudine că de către Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” au fost încălcate un şir de prevederi legale la desfacerea contractului individual de muncă cu Axenti Ina în baza art. 86 alin.(l) lit. p) Codul Muncii. Iar, în acest sens, de către Inspectoratul Teritorial de muncă Chişinău a Inspecţiei Muncii, a fost întocmit un proces verbal cu privire la contravenţie la data de 05 noiembrie 2012 pentru faptul că în Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” lipseşte fişa de post a reclamantei Axenti Ina, prin indicarea atribuţiilor de funcţie, cu condiţiile de muncă, cu drepturile şi obligaţiunile ca persoană cu funcţie de răspundere, prin ce se încalcă prevederile art. 49 alin. (1) lit.e) şi art. 65 alin.(3) lit. a) al Codului Muncii (f.d.

15). De asemenea, Colegiul reţine că tot în răspunsul nr. A-1734/12 din data de 09.11.2012 al Inspecţiei Muncii este menţionat şi faptul că de către Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” au fost încălcate normele legale, avînd în vedere că reclamanta Axenti Ina a fost concediată din funcţia de contabil şef în perioada aflării în concediu medical, circumstanţe care incontestabil contravin prevederilor inserate la art. 86 alin. (2) din Codul Muncii. Totodată, reieşind din materialele dosarului, Colegiul reţine că relaţiile de muncă cu salariaţii angajaţi de către Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” după data de 03.09.2012 nu sunt perfectate în formă scrisă prin încheierea contractului individual de muncă, iar conducătorul, încălcînd prevederile art. 17 alin. (7) al Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, nu a organizat în modul stabilit instruirea şi verificarea cunoştiinţelor persoanelor cu funcţii de răspundere.

Colegiul apreciază critic argumentele recurentului Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” precum că anume în atribuţiile contabilului- şef intră organizarea, îndrumarea, conducerea, controlul pentru desfăşurarea în mod eficient a activităţi financiar-contabile a instituţiei sunt prevăzute în fişa de post semnată de însăşi intimata Axenti Ina. Astfel, din materialele dosarului, Colegiul reţine că a fost prezentată o fişă de post a contabilului şef Axenti Ina, semnată de către aceasta şi aprobat de directorul Institutului de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” la data de 01.12.2011, însă este de notat că aceasta a avut loc ulterior încălcării imputate reclamantei Axenti Ina, adică după recepţionarea mărfii ce urma a fi înregistrată în evidenţa contabilă.

În acest sens, Colegiul conchide că în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (2) Codul Muncii, la examinarea litigiului individual de muncă de către instanţa de judecată, angajatorul este obligat să dovedească legalitatea şi să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului. Astfel că, Colegiu apreciază ca corectă concluzia instanţa de apel care reţine că sarcina probaţiunii în cadrul litigiilor de muncă este pusă pe seama pîrîtului, în speţă a Institutului de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”. Totodată, Colegiul reţine că, reprezentantul pîrîtului Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” nu au probat cu probe concludente faptul aducerii la cunoştinţa reclamantei Axenti Ina, a obligaţiilor acesteia de serviciu.

6 De asemenea, Colegiul apreciază critic şi argumentele Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” precum că prima instanţă a concluzionat, fără probe plauzibile că angajatorul a concediat-o din funcţie pe Axenti Ina în perioada aflării sale în concediu medical, prin ce se încalcă prevederile art. 86 alin. (2) Codul muncii. Astfel, Colegiul susţine concluzia instanţei de apel care consideră că prima instanţă legitim şi întemeiat a constatat faptul că există disensiuni referitoare la data concedierii reclamantei Axenti Ina, din funcţia de contabil şef al Institutului de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”, ori deşi ordinul privind concedierea lui Axenti Ina în legătură cu încălcarea gravă a obligaţiilor de muncă este datat cu 13.09.2012, în scrisoarea nr. 01-2/758 din data de 20.09.2012 este menţionat că Axenti Ina a fost concediată la data de 14.09.2012.

De asemenea, Colegiul reţine că în nota informativă efectuată de Salaru Ina (f.d. 93), inspector cadre, se menţionează că la data de 14.09.2012 a fost chemată în biroul vice directorului management şi strategii, Ana Ciobanu, unde a făcut cunoştinţă cu conţinutul ordinului de concediere nr. 101, privind concedierea în legătură cu încălcarea gravă a obligaţiunilor de concediere din data de 13.09.2012, data concedierii contabilei şef fiind 17.09.2012. Fiind telefonic informată de reclamanta Axenti Ina că este internată în spital, Şalaru Ina a informat despre acest fapt conducerea instituţiei. Ulterior, a fost chemată în birou şi a semnat împreună cu toată comisia procesul verbal conform căreia reclamanta a refuzat să facă cunoştinţă cu ordinul privind concedierea sa, însă aceasta în calitate de reprezentant al serviciului resurse umane nu a avut posibilitatea să-i prezinte lui Axenti Ina ordinul respectiv, dînsa fiind internată la momentul dat în spital.

De asemenea, din explicaţiile lui Şalaru Ina, aceasta ulterior a fost chemată în biroul directorului, unde i s-a indicat să facă înscrierea în carnetul de muncă a reclamantei Axenti Ina şi că de asemenea i s-a indicat să completeze şi să semneze un proces verbal conform căruia Axenti Ina nu s-a prezentat să-şi ridice carnetul de muncă la data de 14.09.2012. Mai mult ca atît, Colegiul conchide că înscrierea în carnetul intimatei Axenti Ina a fost efectuată după ordinul din data de 13.09.2012, fapt care a fost constatat şi de către Inspecţia Muncii în cadrul răspunsului sus nominalizat.

Colegiul apreciază critic şi argumentele recurentului Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” precum că intimatei Axenti Ina nu i-ar fi fost solicitată o explicaţie scrisă privind fapta comisă, după cum prevede art. 208 alin. (l) Codul muncii, invocînd că intimata a prezentat pe numele directorului IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” o notă de serviciu în care cere permisiunea de pune post-factum în evidenţa contabilă mărfurile sus-menţionate, care a fost anexată la materialele dosarului. În conformitate cu prevederile art. 208 alin. (l) Codul Muncii, pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicaţie scrisă privind fapta comisă.

Refuzul de a prezenta explicaţia cerută se consemnează într-un proces- verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor. Astfel, Colegiul consideră că instanţele corect au concluzionat că contrar normei legale nominalizate, angajatorul Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”, nu a solicitat o explicaţie de la reclamanta Axenti Ina, fapt confirmat prin probe incontestabile şi anume prin răspunsul Inspecţiei Muncii, nota 7 informativă a inspectorului cadre, Şalaru Ina, precum şi declaraţiile date în cadrul şedinţei de judecată de către reclamanta Axenti Ina. Mai mult ca atît, Colegiul reţine că în cadrul examinării pricinii s-a stabilit faptul că procesul verbal nr. 2 privind constatarea faptului refuzului salariatului de a prezenta explicaţia scrisă în legătură cu încălcarea disciplinei de muncă, contrar prevederilor legislaţiei în vigoare, nu a fost semnat de reprezentantul salariaţilor.

De asemenea, Colegiul apreciază critic argumentul recurentului Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” precum că instanţele eronat au conchis că, în cadrul instituţiei nu ar fi fost creată o comisie pentru ajutoarele umanitare şi că nu este important dacă a fost sau nu creată o comisie de ajutoare umanitare, ori intimata a fost concediată pentru faptul că nu a luat la evidenţa contabilă bunuri materiale în proporţii deosebit de mari şi nu pentru că nu ar fi fost creată o comisie de ajutoare umanitare. În conformitate cu prevederile pct. 30 al Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 367 din data de 26.09.2007 cu privire la ajutoarele umanitare acordate instituţiilor medico sanitare publice, în cadrul instituţiei medico sanitare beneficiare de ajutor umanitar prin ordinul conducătorului va fi creată Comisia pentru ajutoare umanitare.

Comisia are drept sarcină recepţionarea, păstrarea, evidenţa şi utilizarea medicamentelor şi dispozitivelor medicale oferite în calitate de ajutoare umanitare conform normelor în vigoare. Comisia controlează periodic modul de păstrare, prescriere, livrare şi evidenţă a produselor nominalizate în farmacie şi secţiile instituţiei medico sanitare publice cu întocmirea notei informative respective.

Astfel, Colegiul consideră că instanţele legitim şi întemeiat au constatat faptul că nu a fost probat corespunzător, cu probe veridice, admisibile şi pertinente că pîrîtul-recurent Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” a creat o asemenea comisie, or aceasta a fost condiţionat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 367 din data de 26.09.2007 sus enunţat, iar comisia respectivă de fapt avea în sarcină atribuţii de a controla periodic modul de păstrare, prescriere, livrare şi evidenţă a produselor nominalizate în farmacie şi secţiile instituţiei medico sanitare publice cu întocmirea notelor informative respective, lucrul căreia putea să interacţioneze cu activitatea contabilului şef.

În afară de aceasta, Colegiul conchide că la materialele dosarului nu a fost prezentat acordul Ministerului Sănătăţii referitor la eliberarea din funcţie a reclamantei Axenti Ina. Colegiul apreciază critic şi argumentele apelantului-recurent Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” precum că în speţă, la eliberarea din funcţie a reclamantei Axenti Ina, nu era necesar acordul Ministerului Sănătăţii, indicînd că raporturi juridice de muncă au existat între Axenti Ina şi IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”, iar Ministerul Sănătăţii nu este parte la aceste raporturi şi că conform Regulamentului de activitate al IMSPS Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”, aprobat de Ministerul Sănătăţii în calitate de fondator, este prevăzut că numai directorul şi vicedirectorii instituţie, dar nu şi contabilul-şef, se numesc şi se eliberează din funcţie prin ordinul Ministerului Sănătăţii.

În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (4) al Legii contabilităţii nr. 113 din data de 27.04.2007, în instituţiile publice, contabilul-şef este numit şi eliberat din funcţie de conducătorul instituţiei, cu acordul organului ierarhic superior, iar în 8 organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, în autorităţile administraţiei publice locale şi în instituţiile publice autonome - cu acordul Ministerului Finanţelor. Astfel, reieşind din circumstanţele pricinii coroborat cu norma legală enunţată, Colegiul conchide că instanţele legitim şi întemeiat au constatat faptul că recurentul Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” nu a respectat procedura prevăzută de lege la concedierea reclamantei, întrucît contabilul-şef este numit şi eliberat din funcţie de conducătorul instituţiei, cu acordul organului ierarhic superior.

Or, Colegiul consideră corectă concluzia instanţei de apel care menţionează că Legea contabilităţii nr. 113 din data de 27.04.2007 este o lege organică, fapt indicat în textul acesteia şi un act legislativ cu caracter special fapt ce rezultă din prevederile art. 6 alin.(3) al Legii privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001, pe cînd Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a IMSP IFP „Chirii Draganiuc”, aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 139 din 22.02.2012 reprezintă un act subordonat legii care trebuie să corespundă actului normativ superior.

Mai mult, acest fapt este prevăzut şi în art. 9 alin. (2) al Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale nr. 317 din data de 18.07.2003 şi anume, actele normative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale trebuie să corespundă întocmai prevederilor constituţionale, legilor, precum şi hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului. Prin urmare, reieşind din cele expuse mai sus, Colegiul consideră că instanţele legitim şi întemeiat au conchis că reclamanta-intimat Axenti Ina a fost concediată cu încălcarea prevederilor legale de către pîrîtul-recurent IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”, şi corect au admis pretenţia reclamantei Axenti Ana de a anula ordinul Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” nr. 101 din data de 13.09.2012, privind concedierea în legătură cu încălcarea gravă a obligaţiilor de muncă.

Astfel, Colegiul constată că în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi art. 90 alin. (2), lit.a) Codul Muncii, în baza circumstanţelor enunţate, întrucît concedierea reclamantei Axenti Ina este ilegală, instanţele corect au admis pretenţiile reclamantei-intimatei privind restabilirea lui Axenti Ina în funcţia de contabil şef în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” începînd cu data de 19 aprilie 2013, cu încasarea de la pîrîtul-recurent Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” în beneficiul reclamantei Axenti Ina a salariului pentru perioada absenţei forţate de la locul de muncă pentru perioada 13.09.2012 pînă la 19.04.2013 în sumă de 29587,60 lei.

Totodată, Colegiul consideră că, reieşind din prevederile art. 90 alin. (2), lit.c) şi alin. (3) Codul Muncii, instanţele corect, legitim şi întemeiat au concluzionat de a admite parţial pretenţia reclamantei Axenti Ina privind încasarea prejudiciului moral şi a încasa de la pîrîtul Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” în beneficiul reclamantei Axenti Ina prejudiciul moral cauzat în mărime de 10000 lei, întrucît la stabilirea cuantumului prejudiciului moral prin echivalent bănesc, instanţa de judecată i-a în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, iar cuantumul prejudiciului moral solicitat de către reclamanta Axenti Ina instanţa de judecată îl consideră exagerat şi prin urmare estimează prejudiciul moral cauzat reclamantei în suma de 10000 lei, această sumă constituind o satisfacţie echitabilă şi 9 rezonabilă şi menţinînd, totodată, echilibru între compensaţie şi venituri nejustificate.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 94 alin.(l), art. 82, art. 90 lit. d), i), art. 96 CPC şi reieşind din faptul că a fost admisă acţiunea reclamantei Axenti Ina privind anularea ordinului, restabilirea în serviciu, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral şi avînd în vedere că de către reclamantă au fost prezentate probe admisibile veridice şi pertinente ce confirmă cheltuielile suportate la examinarea pricinii respective, de către reclamantă-intimată, Colegiul conchide că instanţele legitim şi întemeiat au dispus încasarea de la pîrîtul-recurent Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” în beneficiul reclamantei Axenti Ina cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 3000 lei.

În această ordine de idei, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a concluzionat despre ilegalitatea actului contestat şi respectiv temeinicia pretenţiilor înaintate de Axenti Ina. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit atestă că motivele de casare invocate de recurent nu şi-au găsit confirmare în cadrul examinării recursului şi acesta urmează a fi respins ca nefondat. Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc”.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Axenti Ina împotriva pîrîtului Institutul de Ftiziopneumologie „Chirii Draganiuc” cu privire la anularea ordinului, restabilirea în serviciu, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Valentina Clevadî Iuliana Oprea 10

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.