2ra-611/15 — Anularea în parte a ordinului cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare, anularea ordinului privind concedierea în legătură cu încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă, încasarea compensaţiei în locul restabilirii la lucru şi a salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral

dosarul nr. 2ra-611/15 prima instanţă: N. Mazur instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Minciuna, I. Cimpoi ÎNCHEIERE 02 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Instituţia Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Alexandru Rotaru împotriva Instituţiei Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” cu privire la anularea în parte a ordinului cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare, anularea ordinului privind concedierea în legătură cu încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă, încasarea compensaţiei în locul restabilirii la lucru şi a salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014, prin care apelul declarat de Instituţia Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 28 mai 2014, c o n s t a t ă: La 27 decembrie 2012, Alexandru Rotaru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Instituţiei Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” cu privire la anularea în parte a ordinului cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare, anularea ordinului privind concedierea în legătură cu încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă, încasarea compensaţiei în locul restabilirii la lucru şi a salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că a activat în cadrul IMSP Institutul de ftiziopneumonie „Chiril Draganiuc” începînd cu anul 2006, în calitate de coordonator protecţie socială în cadrul Secţiei monitorizarea programului naţional de control şi profilaxie a tuberculozei, iar la 11 februarie 2008, a fost transferat şi a activat pînă la 03 decembrie 2012, în calitate de şef 1 Serviciu resurse umane al acestei instituţii. Menţionează reclamantul, că prin ordinul pîrîtului nr. 133 din 03 decembrie 2012, a fost concediat din funcţia de şef al Serviciului resurse umane al IMSP Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, în baza art. 86 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, adică încălcarea repetată, pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare.

Consideră reclamantul, că ordinul de concediere nr. 133 din 03 decembrie 2012, este ilegal şi neîntemeiat. În acest sens, susţine că circumstanţele puse la baza emiterii ordinului menţionat nu sînt argumentate, în realitate nu au existat temeiuri pentru concedierea sa din funcţia deţinută.

Drept motive ce au stat la baza concedierii au fost constatările Inspectoratului teritorial de muncă Chişinău, relatate în ordinul nr. 133 din 03 decembrie 2012. Afirmă că constatările invocate în ordinul de concediere la pct. pct. 1, 2, 3 şi 6, precum că nu toate ordinele de angajare/concediere sînt aduse la cunoştinţa salariaţilor prin semnătură, că relaţiile de muncă cu salariaţii angajaţi după 03 septembrie 2012, nu sînt perfectate prin încheierea contractului individual de muncă, că modificarea contractului individual de muncă nu se efectuează printr- un acord suplimentar, au fost constatate de către inspectorul în muncă pe baza înscrierilor din registrul ordinelor şi din registrul contractelor individuale de muncă.

Invocă precum că la constatarea pretinselor încălcări nu s-a ţinut cont de faptul că întotdeauna momentul încheierii contractului individual de muncă sau acordului adiţional de modificare a acestuia, aducerea la cunoştinţă a ordinului de angajare şi concediere coincide cu momentul înregistrării acestor acte în registrele respective. Mai mult ca atît, încheierea contractului individual de muncă, a acordului adiţional şi aducerea ordinului de angajare/concediere la cunoştinţa salariatului se confirmă prin semnătura salariatului nemijlocit pe aceste acte (ordin, contract, acord adiţional), cît prin semnătura salariatului în registrele de înregistrare a acestora.

Mai invocă reclamantul ,că concluzia potrivit căreia, nu toate ordinele au fost aduse la cunoştinţa salariaţilor şi contractele individuale de muncă nu au fost încheiate, s-a bazat exclusiv, pe datele din registrele de evidenţă a acestor acte, unde lipsea semnătura unor salariaţi ce activează la Clinica din com. Vorniceni, r-nul Străşeni. Menţionează că personalul Clinicii din com. Vorniceni se află la o distanţă de 50 km de sediul IMSP Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” şi periodic la necesitate se deplasa cu toate actele şi registrele pentru a fi aduse la cunoştinţa salariaţilor, însă în urma reorganizării a IMSP Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” prin fuziune cu Clinica din com.

Vorniceni, numărul total de angajaţi se cifrează în jur de 600 persoane dintre care aproximativ, 150 de persoane sînt angajate la Clinica din com. Vorniceni, iar ca urmare a reorganizării se impune angajarea acestora, încheierea şi modificarea contractelor individuale de muncă, precum şi emiterea ordinelor respective, volumul de lucru fiind foarte mare, ţinînd cont de faptul că Serviciul 2 resurse umane este compus din 3 persoane, dintre care şef serviciu, inspector clinica centrală şi inspector clinica Vorniceni. Totodată, Inspectorul clinicii centrale a fost angajată recent, la 28 noiembrie 2012. Susţine că, nu s-a ţinut cont nici de faptul că el era în concediul anual de odihnă începînd cu 03 septembrie 2012, de cînd se pretinde că nu au fost perfectate contractele de muncă cu salariaţii angajaţi după această dată.

Consideră, că nu constituie încălcare a obligaţiilor sale de muncă şi nu puteau fi puse în sarcina sa constatările prevăzute la pct. pct. 4 şi 7 din ordinul de concediere nr. 133 din 03 decembrie 2012, prin care se pretinde că nu a înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă statele de personal pentru anul 2012 şi nu au fost verificate instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă. Afirmă, că elaborarea statelor de personal şi înregistrarea acestora nu ţine de competenţa şefului Serviciului resurse umane, ci a Secţiei economie şi planificare. Conform obligaţiilor funcţionale, şeful Serviciului resurse umane poate participa la elaborarea statelor de personal, însă participarea acestuia la elaborarea statelor de personal este la discreţia conducerii de vîrf a instituţiei, care, la acel moment, asemenea cerinţe nu a înaintat.

De asemenea, nici verificarea instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă nu ţine de competenţa şefului Serviciului resurse umane. În cadrul Direcţiei generale dezvoltare infrastructură din cadrul IMSP Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” activează o persoană, în funcţia de inginer protecţia muncii, de competenţa căreia fiind asigurarea respectării cerinţelor normative în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, lucru realizat cu succes de aceasta. Invocă recurentul, că referitor la constatarea înserată la pct. 5 din ordinul de concediere, privind durata zilnică a timpului de muncă a paznicilor, lăcătuşilor şi liftierilor, evidenţa timpului de muncă a salariaţilor este pusă în sarcina conducătorilor acelor subdiviziuni în care lucrează persoana, de comun cu Secţia planificare şi control al Serviciului economie şi finanţe, care duc evidenţa timpului de muncă a fiecărui salariat şi în baza acesteia se calculează plăţile salariate.

Consideră, că pretinsele încălcări ale Regulamentului Serviciului resurse umane privind neelaborarea procedurilor de personal sînt declarative, absolut nefondate şi nu corespund realităţii. Mai invocă reclamantul, că la 30 august 2012, pîrîtul a emis ordinul nr. 99, prin care i-a fost aplicată sancţiunea disciplinată sub formă de avertisment.

Menţionează, că conform art. 210 alin. (1) din Codul muncii, sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin, în care se indică, în mod obligatoriu, temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii, iar conform art. 208 alin. alin. (1) şi (2) din Codul muncii, pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicaţie scrisă privind fapta comisă, în funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să organizeze şi o anchetă de serviciu, însă contrar prevederilor legale menţionate, angajatorul nu a indicat în ordinul nr. 98 din 30 august 2012, privind aplicarea sancţiunii disciplinare, temeiurile de fapt ce au stat la baza emiterii acestuia, care anume este încălcarea comisă de el, pentru care i-a fost aplicată sancţiunea de 3 avertisment, nu a fost petrecută cercetarea de serviciu atît la aplicarea sancţiunii de avertisment, cît şi celei de concediere, nu s-a stabilit data comiterii abaterilor disciplinare.

Or, conform art. 209 alin. alin. (1) şi (2) din Codul muncii, sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată mai tîrziu de o lună din ziua constatării abaterii disciplinare şi după expirarea a 6 luni din ziua comiterii acesteia. Mai mult ca atît, nici pînă în prezent nu a înţeles care a fost motivul aplicării sancţiunii disciplinare sub formă de avertisment. Susţine, că potrivit art. 87 alin. (1) din Codul muncii, concedierea salariaţilor membri de sindicat în cazurile stipulate la art. 86 alin. (1) lit. g), poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului sindical din unitate, însă un asemenea acord al organului sindical al cărui membru este din anul 2006 nu a fost solicitat şi, respectiv, nu a fost eliberat nici un acord privind concedierea sa, fapt confirmat prin răspunsurile membrilor şi preşedintelui comitetului sindical al Institutului de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”.

Susţine reclamantul, că acest fapt se confirmă şi prin lipsa, la data de 06 decembrie 2012, în registrul de evidenţă a corespondenţei de ieşire a angajatorului, a înregistrării privind solicitarea acordului organului sindical. În registrul menţionat au fost lăsate unele rubrici necompletate, care consideră că ar putea fi utilizate pentru simularea expedierii solicitării acordului organului sindical la concedierea sa. De asemenea, consideră reclamantul, că în urma acţiunilor ilegale ale pîrîtului i-a fost încălcat dreptul constituţional la muncă şi la un trai decent, fiind privat de posibilitatea de a munci şi de a-şi asigura existenţa sa şi a familiei sale şi i-a fost cauzat un prejudiciu moral considerabil.

Cere Alexandru Rotaru, anularea ordinului pîrîtului, nr. 98 din 30 august 2012, cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare în partea ce ţine de aplicarea în privinţa sa a sancţiunii disciplinare sub formă de avertisment, anularea ordinului pîrîtului, nr. 133 din 03 decembrie 2012, privind concedierea în legătură cu încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă, restabilirea sa în funcţia de şef al Serviciului resurse umane al IMSP Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” şi încasarea de la pîrît a salariului mediu pe perioada absenţei forţate de la lucru începînd cu 04 decembrie 2012 pînă la data restabilirii în funcţie, a sumei de 20000 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi a cheltuielilor de judecată.

Ulterior, Alexandru Rotam a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitînd anularea ordinului pîrîtului, nr. 98 din 30 august 2012 cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare în partea ce ţine de aplicarea în privinţa sa a sancţiunii disciplinare sub formă de avertisment, anularea ordinului pîrîtului, nr. 133 din 03 decembrie 2012, privind concedierea în legătură cu încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă şi încasarea de la pîrît a salariului mediu pe perioada absenţei forţate de la lucru începînd cu 04 decembrie 2012 pînă la 15 august 2013, în mărime de 41876,10 lei, a sumei de 14942,16 lei, cu titlu de compensaţie suplimentară în locul restabilirii la lucru, a sumei de 20000 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 28 mai 2014, acţiunea a fost admisă parţial. 4 A fost anulat ordinul IMSP Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” nr. 133 din 03 decembrie 2012, privind concedierea lui Alexandru Rotaru în legătură cu încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă şi au fost încasate de la IMSP Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” compensaţia în locul restabilirii la lucru, în sumă de 8000 lei, salariul mediu pe perioada absenţei forţate de la lucru începînd cu 04 decembrie 2012 pînă la 15 august 2013, în mărime de 20828,64 lei şi suma de 2500 lei, cu titlu de prejudiciu moral. În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 23 iunie 2014 şi 03 septembrie 2014, IMSP Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea integrală a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014, apelul declarat de Instituţia Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 28 mai 2014. La data de 13 ianuarie 2015, Instituţia Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă integral.

În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind emisă cu încălcarea normelor de drept material. Instanţa a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, precum şi a interpretat în mod eronat legea. Susţine recurentul că, instanţele ierarhic inferioare, eronat au aplicat eronat la caz art.87 Codul muncii. Menţionează recurentul că Rotaru Alexandru a fost concediat din funcţie în temeiul art.86 alin.(l) lit.g) Codul muncii. Pînă la concedierea din funcţie a intimatului, recurentul s-a adresat către organul sindical din unitate în vederea obţinerii acordului acestuia la concediere, prin înmânarea demersului respectiv nemijlocit preşedintelui comitetului sindical din unitate, dlui Iu.

Simionică, care, la rîndul său, a prezentat răspunsul, prin care nu obiectează împotriva concedierii lui Alexandru Rotaru, nemijlocit conducătorului unităţii, dnei L. Domente. Susţine recurentul că argumentul invocat de instanţa de apel precum că „demersul administraţiei către comitetul sindical şi răspunsul comitetului sindical nu au fost înregistrate în registrul de ieşire şi respectiv, registrul de intrare a corespondenţei la IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc””, nu semnifică faptul că un acord al comitetului sindical la concedierea din funcţie a intimatului nu a existat. Neînregistrarea actelor în registrele de intrare şi ieşire a corespondenţei nu duce la nulitatea acestor acte.

La data de 24 martie 2015, reprezentantul lui Alexandru Rotaru, avocatul Alexandru Goiman, a depus referinţă la recursul declarat de Instituţia Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, solicitînd respingerea recursului. 5 Examinînd cererea de recurs declarată de Instituţia Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. 6 Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s-au pronunţat în modul corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Instituţia Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Instituţia Medico – Sanitară Publică, Institutul de ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 7