Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-1843/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 iulie 2013
Părțile
Curtiş Grigore vs Institutul de Ftizio-pneumologie Chiril Draganiuc
Pe scurt
Concedierea

2ra-1843/13 — Anularea ordinului de concediere

prima instanţă: V.Orîndaş dosarul nr. 2ra-1843/2013 instanţa de apel: M.Anton, I.Cotruţă, I.Secrieru DECIZIE 03 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Curtiş Grigore, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Grigore Curtiş împotriva Instituţiei Medico Sanitară Publică, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi încasarea plăţilor salariale, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Instituţia Medico Sanitară Publică, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 19 noiembrie 2012 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă c o n s t a t ă La 02 august 2012 Curtiş Grigore a depus cerere de chemare în judecată împotriva Instituţiei Medico Sanitară Publică, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi încasarea plăţilor salariale.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, începînd cu 24 octombrie 2005 a fost angajat în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” în calitate de vice-director probleme economice. În legătură cu reducerea statelor de personal, la 07 iunie 2012, prin ordinul directorului Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” nr.54 a fost concediat din funcţia deţinută în baza art.86 alin.(1) al Codului Muncii. Invocă că a fost eliberat din funcţie ilegal, iar ordinul nr.54 a fost emis cu încălcarea cadrului normativ în vigoare. Mai indică că la 12 iulie 2012 s-a adresat către Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” cu cerere prealabilă, în încercarea soluţionării extrajudiciare a litigiului apărut, însă nu a primit nici un răspuns.

Solicită reclamantul : anularea ordinului directorului Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” nr.54 din 07 iunie 2012; restabilirea sa în funcţia de vice-director probleme economice a Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”; încasarea din contul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” în beneficiu său a salariului pentru perioada absenţei forţate de la muncă; achitarea penalităţilor pentru fiecare zi de întîrziere pentru neachitarea în termen a salariului şi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor şi adausurilor ce i se cuvin; încasarea din contul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” în beneficiul său a cheltuielilor de judecată şi dispunerea executării imediate a restabilirii în funcţie şi achitarea unui salariu mediu.

Prin cererea reclamantului Curtiş Grigore cu privire la concretizare a cerinţelor, ultimul a solicitat obligarea Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” de a introduce funcţia de vicedirector probleme economice în statele de funcţii ; restabilirea sa în funcţia de vicedirector probleme economice a Institului de Ftiziopneumologie “ChiriiDraganiuc”; încasarea de la Institutul de Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc” în beneficial său a unui salariu mediu.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 19 noiembrie 2012 acţiunea a fost parţial admisă, fiind dispusă anularea ordinului Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” nr.54 din 07 iunie 2012, obligarea introducerii Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” în statele de personal a funcţiei de vice-director probleme economice; restabilirea sa în funcţia de vice-director probleme economice; încasarea din contul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” în beneficiul lui Grigore Curtiş a salariului pentru absenţa forţată de la serviciu în sumă de 33481,80 lei, a penalităţilor de întîrziere în sumă de 1996,49 lei, a prejudiciului moral în mărime de 3000 lei şi cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013 a fost admis apelul declarat de către Instituţia Medico Sanitară Publică, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 19 noiembrie 2012 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă.

La 02 aprilie 2013 Curtiş Grigore a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 19 noiembrie 2012. Recurentul în motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanţei de apel, pe care o consideră neîntemeiată şi ilegală din motiv că la pronunţarea deciziei nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în decizie sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs; Materialele cauzei denotă faptul că începînd cu 24 octombrie 2005 Grigore Curtiş a fost angajat în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” în calitate de vice-director probleme economice. În baza ordinului Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” nr.54 din 07 iunie 2012 cu privire la concedierea în legătură cu reducerea numărului/statelor de personal, în conformitate cu art.88 alin.(1) Codul Muncii, Grigore Curtiş a fost concediat din funcţia de vicedirector probleme economice, Departamentul Administrativ (f.d.4).

Prin acelaşi ordin a fost calculat reclamantului Grigore Curtiş, conform art. 143 Codul Muncii inclusiv şi compensarea pentru 57 zile calendaristice de concediu de odihnă anual nefolosit (36 zile calendaristice pentru perioada 24 octombrie 2010 – 24 octombrie 2011, 21 zile calendaristice pentru perioada 24 octombrie 2011 – 07 iunie 2012), care constituie : salariul pentru 5 zile lucrate în luna iunie - 872,02 lei; compensarea pentru concediu anual nefolosit - 6558,42 lei; calculat în baza art. 186 alin (1) lit. a) Codul Muncii indemnizaţia de eliberare din serviciu în sumă de 8522,64 lei.

Prin ordinul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” nr.14 din 12 martie 2012 a fost dispusă preavizarea salariaţilor în legătură cu reducerea statelor de personal (f.d.13), respectiv la 22 martie 2012 Grigore Curtiş a fost preavizat despre eventuala concediere, totodată fiindu-i propusă ocuparea guncţiei de şef serviciu dezvoltare infrastructură clinică centrală, pe care acesta a refuzat-o.

Conform avizului Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” nr.01- 2/387 din 15 mai 2012, reclamantului Grigore Curtiş i-a fost adus la cunoştită faptul că, în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătăţii Nr. 781 din 18 octombrie 2011 (cu modificările ulterioare prin ordinul Ministerului Sănătăţii Nr. 873 din 15 noiembrie 2011 şi ordinul Ministerului Sănătăţii Nr. 1000 din 21 decembrie 2011), ordinul Ministerului Sănătăţii Nr. 139 din 22 februarie 2012 precum şi ordinul Ministerului Sănătăţii nr.350 din 10 aprilie 2012, prin care au fost aprobate, modificate şi completate Organigrama şi Statele de personal ale IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, începînd cu 10 aprilie 2012 funcţia de vicedirector probleme economice a fost redusă.

Totodată fiind informat despre faptul că în legătură cu reducerea funcţiei de vicedirector probleme economice, IMSP IFP „Chirii Draganiuc” îi poate propune un alt loc de muncă (funcţie) conform specialităţii şi calificării care o deţine -Şef Direcţie generală dezvoltare infrastructura (f.d.11). Reieşind din textul anexei nr.3 la ordinul nr.350 din 10 aprilie 2012 al Ministerului Sănătăţii, în statele de funcţii a personalului administrativ şi de deservire începînd cu 01 februarie 2012, în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” lipseşte funcţia care o deţinea pînă la acel moment reclamantul Grigore Curtiş, lipseşte (f.d.18). Deasemenea conform organigramei Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” – anexă a aceluiaşi ordin al Ministerului Sănătăţii lipseşte funcţia de vicedirector probleme economice (f.d.23).

Prin scrisoare nr.01-2/435 din 25 mai 2012, Administraţia Institutului a informat Comitetul sindical din cadrul instituţiei cu privire la reducerea funcţiei de vice-director probleme economice şi eliberarea acordului sau dezacordului Comitetului sindical privind eliberarea din funcţia a lui Grigore Curtiş. Scrisoare ce a fost recepţionată de către preşedintele Comitetului sindical - Simionica Iurie, la 25 mai 2012, fapt confirmat prin semnătura olografă a acestuia (f.d10).

Conform art. 86 alin.(1) lit. c) Codul Muncii, cncedierea – desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată – se admite pentru următoarele motive: reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate; Conform art. 87 alin.(1) Codul Muncii, concedierea salariaţilor membri de sindicat în cazurile stipulate la art.86 alin.(1) lit.c), d), e), g) şi h) poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului (organizatorului) sindical din unitate. În celelalte cazuri, concedierea se admite cu consultarea prealabilă a organului (organizatorului) sindical din unitate.

Conform art. 88 alin.(1) Codul Muncii Angajatorul este în drept să concedieze salariaţii de la unitate în legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal (art.86 alin.(1) lit.b) şi c)) doar cu condiţia că: a) va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), motivat din punct de vedere juridic, cu privire la lichidarea unităţii ori reducerea numărului sau a statelor de personal; b) va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre) cu privire la preavizarea, sub semnătură, a salariaţilor cu 2 luni înainte de lichidarea unităţii ori de reducerea numărului sau a statelor de personal.

În caz de reducere a numărului sau a statelor de personal, vor fi preavizate numai persoanele ale căror locuri de muncă urmează a fi reduse; c) o dată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective; d) va reduce, în primul rînd, locurile de muncă vacante; e) va desface contractul individual de muncă în primul rînd cu salariaţii angajaţi prin cumul; f) va acorda salariatului ce urmează a fi concediat o zi lucrătoare pe săptămînă cu menţinerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă; g) va prezenta, în modul stabilit, cu 2 luni înainte de concediere, agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă informaţiile privind persoanele ce urmează a fi disponibilizate; h) se va adresa organului sindical în vederea obţinerii acordului pentru concediere, în modul prevăzut de prezentul cod; i) în cazul în care reorganizarea sau lichidarea unităţii presupune reducerea în masă a locurilor de muncă, va informa, cu cel puţin 3 luni înainte, despre acest lucru organele sindicale din unitatea şi ramura respectivă şi va iniţia negocieri în vederea respectării drepturilor şi intereselor salariaţilor.

Criteriile vizînd reducerea în masă a locurilor de muncă se stabilesc prin convenţiile colective. Prin urmare, materialele cauzei denotă faptul respectării de către Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” a prevederilor art. 88 alin.(1) Codul Muncii Conform art. 87 alin.(4) Codul Muncii, organele sindicale (organizatorii sindicali) indicate la alin.(1)-(3) îşi vor comunica acordul sau dezacordul (opinia consultativă) privind concedierea salariatului în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acordului de către angajator. În cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) a organului respectiv se prezumă.

Astfel, luînd în consideraţie că la 25 mai 2012 Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” a formulat solicitarea nr.01-2/43 5 cu privire la obţinerea acordul concedierii reclamantului, aceasta fiind înmînată personal preşedintelui sindicatului, Iurie Simionica, ce se confirmă prin semnătura olografă a acestuia, solicitare la care nu a fost primit careva răspuns, Colegiul reţine corectă aplicarea de către instanţa de apel a prevederilor normei menţionate mai sus. După cum a fost menţionat şi de către instanţa de apel, afirmaţiile martorului Iurie Simionica cu privire la faptul că acesta a recepţionat scrisoarea Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” nr.01-2/435 din 25 mai 2012 în luna octombrie 2012 urmează a fi apreciate critic, din motiv că declaraţiile verbale ale martorului, ce contravin unui înscris olograf pot fi denaturate din motive personale sau de altă natură, ce ar duce la influenţa negativă asupra veridicităţii acestora.

Astfel, fiind respectată procedura de obţinere a acordului organelor sindicale la eliberarea intimatului Grigore Curtiş în legătură cu reducerea funcţiei pe care o deţinea.

Faptul că Grigore Curtiş s-a aflat la evidenţa Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă şi deţinea statutul de şomer, se demonstrează prin adeverinţa privind salariul mediu pentru stabilirea ajutorului de şomaj eliberată de către Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, certificatul de concediu medical, în care la rubrica „locul de muncă” este indicat „Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă” (f.d.8, 40). Colegiul reţine că procedura de concediere a fost efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu respectarea condiţiilor şi termenilor stabiliţi, or perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical timp de 15 zile nu urmează a fi luată în consideraţie la determinarea perioadei de 2 luni de concediere de la data preavizării, concluzie ce se încadrează în prevederile art.88 alin.(2) Codul Muncii.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul constată că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Curtiş Grigore, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate şi în instanţa de apel, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Concomitent însă urmează a se menţiona că reieşind din competenţele instanţei de apel, reflectate în art. 373 alin. (2) CPC, conform căruia în limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces, iar recurentul a dispus de posibilitatea reală de a invoca toate argumentele în vederea admiterii acţiunii, de a administra probele pe care le consideră necesare în vederea argumentării poziţiei. Examinînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a examinat pricina în conformitate cu normele de drept procedural în vigoare, respectînd principiul disponibilităţii şi egalităţii părţilor în proces.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul, de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. art. 444, art. 445 alin.(1) lit.a), 445 alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Curtiş Grigore. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Grigore Curtiş împotriva Instituţiei Medico Sanitară Publică, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi încasarea plăţilor salariale.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.