- Dosarul nr.
- 2ra-1028/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 aprilie 2014
- Părțile
- Ceban Ilia vs Agenţia Apele Moldovei şi Întreprinderea de Stat Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1028/14 — Încasarea în mod solidar a restanţei la salariu, prejudiciului moral şi cheltuielilor de asistenţă juridică
prima instanţă: V. Cupcea dosarul nr.2ra-1028/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol şi A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 02 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea admisibilităţii recursului declarat de reprezentantul Duca Valeriu în interesele Întreprinderii de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Dariev Boris în interesele lui Ceban Ilia împotriva Agenţiei ,,Apele Moldovei” şi Întreprinderii de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” cu privire la încasarea în mod solidar a restanţei la salariu, prejudiciului moral şi cheltuielilor de asistenţă juridică, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 ianuarie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe c o n s t a t ă Prin mandatul nr. 0401443 din 01 iulie 2013 avocatul Dariev Boris a fost împuternicit de Ceban Ilia să-i acorde asistenţă juridică cu dreptul de a semna şi depune cererea de chemare în judecată, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor, să atace hotărîrea judecătorească, etc (f.d.5).
La 24 iulie 2013 avocatul Dariev Boris a depus în interesele lui Ceban Ilia cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei ,,Apele Moldovei” şi Întreprinderii de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” cu privire la încasarea în mod solidar a restanţei la salariu, prejudiciului moral şi cheltuielilor de asistenţă juridică (f.d.3-4). În motivarea acţiunii avocatul Dariev Boris a invocat că Ceban Ilia prin ordinul nr. 9/p din 27 februarie 2002 a fost angajat în calitate de stagiar la Staţia de pompare a apei SP-1 din satul Jora de Jos raionul Orhei a Asociaţiei Internaţionale de Protecţie şi Exploatare Orhei, care în urma reorganizării şi-a schimbat denumirea în Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” fondator fiind Agenţia ,,Apele Moldovei”.
Prin ordinul nr. 29-p din 08 septembrie 2011 reclamantul a fost transferat în calitate de paznic la staţia SPP-2 sect. Jora de Jos fiindu-i stabilit un salariu de 700 lei, iar prin ordinul 11-p din 08 mai 2013 a fost concediat de la Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” şi transferat la AUAI ,,Jorile”. La concediere Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” nu a achitat reclamantului salariul cuvenit. Ceban Ilia împreună cu colegii de serviciu au depus în repetate rînduri plîngeri la Inspectoratul Teritorial de Muncă Orhei privind neachitarea în termen a salariului şi pentru această încălcare Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” a fost sancţionată.
Ultima plîngere a fost depusă la 04 februarie 2013 cînd datoria la salariu era de 5744,44 lei pentru perioada iulie 2012 - ianuarie 2013. 1 Deşi a fost sancţionată, Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” nu a achitat restanţa la salariu lui Ceban Ilia care la 01 iulie 2013 era de 6217,15 lei. A mai indicat avocatul Dariev Boris că Ceban Ilia a suportat frustrări şi stres din cauza reţinerii salariului de către angajator pentru ce urmează să i se achite şi prejudiciul moral. Cere avocatul Dariev Boris încasarea în mod solidar de la Agenţia ,,Apele Moldovei” şi Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” în beneficiul lui Ceban Ilia restanţa la salariu în sumă de 6217,15 lei, prejudiciul moral în mărime de 10000 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 02 septembrie 2013 acţiunea depusă de avocatul Dariev Boris în interesele lui Ceban Ilia a fost admisă parţial. S-a încasat de la Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” în beneficiul lui Ceban Ilia restanţa la salariu în sumă de 5664,61 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 2000 lei. În rest s-au respins pretenţiile ca neîntemeiate (f.d. 43). Prin procura din 03 aprilie 2012 Duca Valeriu a fost împuternicit de Întreprinderea de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” să-i acorde asistenţă juridică cu dreptul de a semna şi depune cerere de chemare în judecată, apel şi recurs, etc (f.d.33). La 30 septembrie 2013 reprezentantul Duca Valeriu a depus apel nemotivat în interesele Întreprinderii de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei din 02 septembrie 2013, iar la 02 decembrie 2013 a prezentat apelul motivat (f.d.
45, 56). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 14 ianuarie 2014 a respins apelul declarat de reprezentantul Duca Valeriu în interesele Întreprinderii de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” şi a menţinut hotărîrea primei instanţe (f.d. 62-66). La 23 ianuarie 2014 reprezentantul Duca Valeriu a declarat recurs în interesele Întreprinderii de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 ianuarie 2014, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi modificarea hotărîrii primei instanţe în partea încasării cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 2000 lei prin micşorarea sumei pînă la 700 lei. În motivarea recursului reprezentantul Duca Valeriu a indicat că hotărîrile judecătoreşti sunt ilegale şi neîntemeiate.
Instanţa de apel a încălcat esenţial şi a aplicat eronat normele de drept material şi procedural. Consideră că instanţele de judecată urmau să încaseze cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din acţiune, adică cheltuielile pentru asistenţă juridică în sumă de 700 lei, dar nu în sumă de 2000 lei. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate de reprezentantul Duca Valeriu în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.
2 Reprezentantul Duca Valeriu în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici-o referire cu privire la fondul recursului.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărîri legale, iar argumentele invocate de reprezentantul Duca Valeriu în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de reprezentantul Duca Valeriu în interesele Întreprinderii de Stat ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 3