Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-110/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 aprilie 2014
Părțile
Bursacovschi Larisa vs Ghelinschi Olga, Consiliul raional Orhei
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-110/14 — Contestarea actului administrativ

Judecătoria Orhei Dosarul nr. 2rh-110/14 Judecător: V.Varaniţă Curtea de Apel Chişinău Judecători: B.Bîrca, T.Pelin, M.Moraru Curtea Supremă de Justiţie Judecători: T. Răducanu, I. Corolevschi, Iu. Oprea Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 02 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă, Iuliana Oprea examinînd cererea de revizuire înaintată de Bursacovschi Larisa şi Bursacovschi Igor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Bursacovschi Larisa împotriva Olgăi Ghilenschi, Consiliului raional Orhei şi Consiliului comunal Pelivan cu privire la constatarea faptului, contestarea actului administrativ, anularea hotărârii comisiei de privatizare, declararea nulităţii contractului de vânzare- cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate, instalare în apartament şi repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013, prin care a fost declarat inadmisibil recursul declarat de Bursacovschi Larisa, CONSTATĂ : La 02 aprilie 2008, Larisa Bursacovschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Olgăi Ghilenschi, Consiliului raional Orhei şi Consiliului comunal Pelivan cu privire la anularea hotărîrii comisiei de privatizare, contractului de vânzare- cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a invocat că conform hotărârii administraţiei întreprinderii «MПРЭО» din Orhei ei împreună cu fiul său Igor Bursacovschi le-a fost repartizat apartamentul cu 2 camere nr. 53 în căminul nr. 1 din str. Suvorov, 11 sat. Pelivan, r- nul Orhei, fiindu-i eliberat ordin de repartiţie nr. 1. Menţionează că în apartamentul dat a locuit 8 ani. Mai indică că la acest apartament pretindea şi familia Ghilenschi, din care motive, în anul 2004, pârâta a înaintat o acţiune în judecată. Nefiind emisă o hotărârea judecătorească în anul 2006 pârâta abuziv s-a instalat în acest apartament. Susţine că toate procesele de judecată pârâta le-a pierdut, respectiv trebuia să elibereze apartamentul ocupat abuziv, însă deşi atât pârâta cât şi Primăria sat.

Pelivan aveau la cunoştinţă că apartamentul nominalizat este în litigiu, apartamentul în litigiu totuşi a fost privatizat fiind falsificate documentele şi anume a fost folosit procesul 1 verbal nr. 37 din 01 martie 1993 a întreprinderii «MПРЭО» din Orhei, în care nu se menţionează nimic despre atribuirea Olgăi Ghilenschi a spaţiului locativ. Susţine că Consiliul comunal Pelivan neavând acte care ar confirma dreptul pârâtei la spaţiu locativ şi având la cunoştinţă că apartamentul dat este în litigiu, nelegitim a emis la 11 februarie 2006 decizia nr. 1.4.14 „Cu privire la repartizarea şi privatizarea apartamentului cet Chelinschi Olga din sat. Pelivan”, prin care i-a repartizat şi i-a permis privatizarea apartamentului nr. 9 A din str. Suvorov, 11 din sat.

Pelivan. Afirmă că nu există nici un document care ar confirma schimbarea numerotaţiei apartamentului nr. 53 de la et. I a căminului nr. 1 din str. Suvorov, 11 sat. Pelivan din 53 în 9A. De asemenea, indică că conform deciziei nr. 1.4.14 a Primăriei comunei Pelivan, Olgăi Ghilenschi i-a fost repartizat apartamentul 9 A la 11 februarie 2006, iar în actele eliberate pentru privatizare de către Primărie este indicat că pârâta are înscriere în acest apartament din 25 mai 2002, iar fiul Igor Ghilenschi din 27 iunie 2003, adică cu 4 ani şi, respectiv, 3 ani înainte de primirea apartamentului, fapt ce evident confirmă falsificarea documentelor pentru ocuparea apartamentului dat. Insistă că Comisia de privatizare de pe lângă Consiliul raional Orhei, fără a verifica cele descrise şi necunoscând situaţia reală pe faptul dat, prin hotărârea nr. 42 din 15 martie 2006 a permis să fie transmis cu titlul gratuit pârâtei apartamentul dat.

Iar la 17 martie 2006 Consiliul raional Orhei prin contractul de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietatea privată, i-a transmis gratuit în proprietate pârâtei apartamentul nominalizat, care a fost autentificat de notarul privat V. Leveniţa din Orhei sub nr. 1592 la 17 martie 2006. Menţionează că despre privatizarea ilegală a apartamentului a aflat la 17 martie 2008 când a ridicat extrasul de la OCT Orhei. Consideră că prin acţiunile ilegale ale pârâtei, Primăriei com. Pelivan şi Consiliului raional Orheia fost privată de dreptul asupra spaţiului locativ, din care motiv nu se poate angaja în câmpul muncii, fiind nevoită de a locui pe la rude. Insistă că i-au fost cauzate suferinţe psihice.

Solicită anularea hotărârii Comisiei de privatizare de pe lângă Consiliul raional Orhei nr. 42 din 15 martie 2006 despre privatizarea apartamentului cu 2 odăi cu o suprafaţă totală de 59,9 m.p., cu suprafaţa locuibilă de 34,8 m.p. situat în str. Suvorov, 11 ap. 9A sat. Pelivan, raionul Orhei, declararea nulităţii contractului de vânzare- cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate cu nr. 1592 şi anume a apartamentului nr. 9A din str. Suvorov, 11 sat. Pelivan, r-nul Orhei, încheiat la 17 martie 2006 între Consiliul raional Orhei şi Olga Ghilenschi, obligarea OCT Orhei să anuleze înregistrarea dreptului de proprietate a pârâtei asupra apartamentului dat şi încasarea în mod solidar din contul pârâţilor prejudiciul moral şi cheltuielile de judecată.

În cadrul dezbaterilor judiciare Larisa Bursacovschi a depus cerere de concretizare a cerinţelor, solicitând constatarea faptului că apartamentul nr. 53 din căminul nr. 1 din str. Suvorov, 11 sat. Pelivan eliberat Larisei Bursacovschi conform Hotărârii comune a administraţiei şi comitetului sindical al MPRAO Orhei nr. 01- 10/34 din 03 iunie 1998 şi apartamentul Nr. 9 „A” din str. Suvorov, 11 din sat. Pelivan repartizat Olgăi Ghilenschi de către Consiliul comunal Pelivan, r-nul Străşeni prin decizia nr. 1.4.14 din 11 februarie 2006 este unul şi acelaşi apartament şi este amplasat la etajul nr. 1 în căminul nr. 1 din str. Suvorov, 11 sat. Pelivan, raionul Orhei cu numerotaţia corectă 53, anularea hotărârii Comisiei de privatizare de pe lângă 2 Consiliul raional Orhei nr. 42 din 15 martie 2006 despre privatizarea apartamentului cu 2 odăi cu o suprafaţă totală de 59,9 m.p., cu suprafaţa locativă de 34,8 m.p.

situat în str. Suvorov, 11 ap. 9 „A” r-l Orhei, declararea nulităţii contractului de vânzare- cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate nr. 1592 a apartamentului nr. 9 „A” din str. Suvorov, 11 sat. Pelivan, raionul Orhei, încheiat la 17 martie 2006 între Consiliul raional Orhei şi Olga Ghilenschi, obligarea OCT Orhei să anuleze înregistrarea dreptului de proprietate a pârâtei asupra apartamentului dat, anularea deciziei Consiliului comunal Pelivan nr. 1.4.14 din 11 februarie 2006 „Cu privire la repartizarea şi privatizarea apartamentului de cet. Ghelinschi Olga din sat. Pelivan”, instalarea ei în apartamentul nr. 53 din căminul nr. 1 din str. Suvorov, 11 sat.

Pelivan, raionul Orhei şi încasarea în mod solidar din contul pârâţilor în beneficiul ei prejudiciul moral în mărime de 50000 lei şi cheltuielile pentru asistenţă juridică în sumă de 5130 lei, cheltuielile pentru extrasele ridicate de la OCT Orhei în sumă de 269,54 lei şi taxa de stat în sumă de 150 lei (f. d. 101-104). În susţinerea pretenţiilor sale a indicat că conform hotărârii Judecătoriei Supreme a RM din 11 iunie 1992 şi a hotărârii Judecătoriei Orhei din 17 aprilie 1998 la 13 mai 1998 administraţia şi comitetul sindical al MPRAO Orhei prin hotărârea comună i-a eliberat spaţiu locativ, apartamentul nr. 53 în cămin de la etajul 1 din str. Suvorov, 11 din sat. Pelivan raionul Orhei. Menţionează că din motiv că pârâta Olga Ghilenschi ocupase abuziv apartamentul repartizat ei, Procuratura raionului Orhei, prin ordonanţa sa a sancţionat evacuarea familiei pârâtei în mod administrativ.

Iar la 03 august 1998 în baza ordonanţei Procuraturii ea a fost instalată cu traiul în apartamentul nr. 53 din str. Suvorov, 11 sat. Pelivan, raionul Orhei, în acest sens fiind întocmit un act de executorul judecătoresc. Invocă că la 04 martie 1999 Judecătoria Orhei a admis acţiunea Olgăi Ghilenschi Olga, a recunoscut nul ordinul de repartiţie repartizat Larisei Buscacovschi, pe motiv că la eliberarea acestui administraţia MPRAO Orhei nu a inclus data eliberării, în rest acţiunea cu privire la evacuarea ei din acest apartament şi instalarea pârâtei a fost respinsă, hotărâre care a fost menţinută prin deciziile Tribunalului Chişinău şi Curţii de Apel. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 17 februarie 2004 a fost respinsă acţiunea pîrîtei cu privire la evacuarea ei şi instalată pîrîtei în apartamentul dat, hotărîre care a fost menţinută de Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie.

Mai indică că Curtea Supremă de Justiţie în decizia sa din 13 octombrie 2004 a reţinut că Olga Ghilenschi nu a prezentat nici o probă care i-ar acorda dreptul asupra apartamentului litigios. Iar însăşi faptul că ordinul de repartiţie nr. 1 eliberat pe numele Larisei Bursacovschi asupra apartamentului litigios a fost anulat, nu-i acordă dreptul pârâtei la apartament, deoarece Primăria este proprietara fondului locativ. La fel a fost menţionat că evacuarea ei poate avea loc numai cu acordarea altui spaţiu locativ, deoarece ea Larisa Bursacovschi nu s-a instalat samavolnic în apartamentul din litigiu.

Susţine că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 septembrie 2005 a fost casată hotărârea Judecătoriei Orhei şi a fost admisă acţiunea cu privire la evacuarea Olgăi Ghilenschi cu toţi membrii familiei din apartamentul ei, fără acordarea altui spaţiu locativ, totodată pârâta a fost obligată de a nu-i crea impedimente în instalarea şi folosirea apartamentului dat, decizie care a fost menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 ianuarie 2006. Afirmă că după primirea titlului executoriu şi transmiterea lui spre executare, la 20 august 2007 Oficiul de executare Orhei i-a restituit titlul executoriu din motivul 3 imposibilităţii executării lui, pe motiv că apartamentul nr. 53 se află la etajul 5, iar debitoare locuieşte în apartamentul 9 „A”.

În urma adresării către Primăria com. Pelivan la 16 octombrie 2007 cu cerere de a fi prezentată informaţia respectivă, prin scrisoarea nr. 69 din 05 noiembrie 2007 i-a fost comunicat că apartamentul ei de acum e numerotat sub nr. 9 şi că la 17 martie 2006 acest apartament a fost privatizat de pârâtă. Consideră că pîrîta împreună cu copîrîţii în mod viclean şi dolosiv a folosit un proces verbal al fostei administraţiei CMM-15 nr. 37 din 01 martie 1993 şi a privatizat apartamentul dat. Primăria com.

Pelivan având la balanţă acest imobil (clădirea căminului nr. 1 din str. Suvorov, 11) şi cunoscând că nu poate în baza procesului- verbal al unei instituţii inexistente să înstrăineze apartamentul nr. 53 ce-i aparţinea ei, a repartizat pârâtei şi permis ultimei privatizarea apartamentului dat prin decizia nr. 1.4.14 din 11 februarie 2005. Insistă că Primăria fără a emite un document de schimbare a numerotaţiei apartamentelor a schimbat numerotaţia apartamentului ei din nr. 53 în nr. 9 „A”, astfel contribuind la falsificarea documentelor, ce împiedică executarea hotărârii judecătoreşti de evacuare a pârâtei din apartamentul nr. 53 (9 „A”).

La fel, tot Primăria a falsificat şi fişa de evidenţă a apartamentului şi a contului personal indicând ca pârâta este înscrisă la 25 mai 2002, iar fiul ei Igor la 27 iunie 2003. Consideră că Consiliul raional Orhei era obligat la privatizarea apartamentului dat să verifice legalitatea documentelor înaintate pentru privatizare, însă a neglijat, fapt pentru care se face vinovat în privatizarea frauduloasă a apartamentului ei. Invocă că la 02 aprilie 2008 s-a adresat către Procuratura raionului Orhei cu cerere, prin care a solicitat tragerea la răspundere a persoanelor care i-au privatizat ilegal apartamentul. Drept rezultat Procuratura raionului Orhei a stabilit faptul falsificării documentelor la privatizarea apartamentului dat, însă i-a comunicat că n-a fost posibil de stabilit persoanele care au efectuat aceste acţiuni şi la 30 aprilie 2008 prin ordonanţă a refuzat în pornirea urmăririi penale, pe motivul intervenirii termenului de prescripţie.

La fel i-a recomandat să se adresez în instanţa de judecată cu acţiune civilă privind recunoaşterea actelor nule. Insistă că prin acţiunile sale pârâta şi copârâţii i-au adus suferinţe morale, prin faptul că a fost privată de spaţiul locativ, fiind ocupat ilegal şi privatizat apartamentul, de 4 ani locuieşte pe la rude, cunoscuţi, nu-şi poate găsi loc de muncă din lipsă unui loc de trai, a fost purtată prin judecăţi timp de 10 ani, i-au fost distruse lucrurile avute în apartament, fiindu-i zdruncinată şi sănătatea. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 25 martie 2010 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu deţine careva acte ce i-ar permite instalarea în apartamentul litigios, iar hotărîrea prin care pîrîtei i-a fost repartizat holul căminului nr. 1 pentru a fi reamenajat în apartament, este în vigoare.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 septembrie 2011 a fost admis apelul declarat de către Larisa Bursacovschi, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă parţial, declarate nule actele pe numele Olgăi Ghelinschi, Igor Ghelinschi şi Sergiu Ghelinschi şi anume: decizia Consiliului comunal Pelivan nr. 1.4.14 din 11 februarie 2006, decizia comisiei de privatizare de pe lângă Consiliul raional Orhei nr. 42 din 15 martie 2006, contractul de vânzare- cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate din 17 martie 2006 a 4 apartamentului nr. 9 „a”, din str. Suvorov sat. Pelivan, r-l Orhei pe numele Olgăi Ghelinschi, Igor Ghelinschi şi Sergiu Ghelinschi cu radierea din Registrul de stat, a fost dispusă instalarea Larisei Bursacovschi în ap. 53 /actual numerotaţia nr. 9 a / din str. Suvorov din sat.

Pelivan, r-l Orhei şi încasat de la Olga Ghelinschi în folosul Larisei Bursacovschi cheltuielile de judecată în sumă de 6552 lei. Cerinţa Larisei Bursacovschi cu privire la repararea prejudiciului moral a fost respinsă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13.06.2012, a fost casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 septembrie 2011 şi decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2012 şi remisă cauza la rejudecare în instanţa de apel. Rejudecînd pricina, la 07 februarie 2013 Curtea de Apel Chişinău a respins apelul declarat de Bursacovschi Larisa şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Orhei din 25 martie 2010. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului.

Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legitimă în corespundere cu cerinţele legii. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 22 mai 2013, Bursacovschi Larisa a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Orhei din 25 martie 2010, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013, recursul declarat de Bursacovschi Larisa a fost declarat inadmisibil.

La 03 decembrie 2013, Bursacovschi Larisa şi Bursacovschi Igor au depus o cerere de revizuire a Încheierii Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013, solicitînd casarea acesteia, şi examinarea recursului depus. În motivarea cererii de revizuire s-a invocat că Bursacovschi Igor nu a fost atras ca parte în proces şi în baza art. 447 lit. b) CPC este în drept să depună cererea de revizuire. A mai indicat că cererea de revizuire este înaintată în temeiul art. 449 lit. c) CPC – revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Examinînd motivele invocate de revizuent, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că cererea depusă urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, pornind de la următoarele.

Conform art. 452 alin. (2) CPC, dezbaterile sînt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC al RM, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate şi sunt probate circumstanţe, fapte ori evenimente, prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esenţiale pentru relaţiile în litigiu şi de natură să influienţeze soluţia adoptată. Drept temeiuri pentru revizuirea unei hotărîri irevocabile, de către legislator sunt definite cele conţinute în art. 449 CPC şi ele sunt indicate exhaustiv.

Din textul cererii de revizuire, înaintate la 03 decembrie 2013, Colegiul civil, comercial şi de contencos administrativ constată că revizuentul solicită revizuirea 5 Încheierii Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013 şi temei de revizuire invocă art. 449 lit. c) din CPC. Colegiul remarcă că redeschiderea procesului în temeiul art. 449 lit. c) CPC, poate fi posibilă doar cu condiţia că prin hotărîrea sau decizia emisă, instanţa s-a expus în privinţa drepturilor unor persoane care nu au fost atrase în proces ca participanţi, lezîndu-le astfel în drepturi – fapt ce urmează a fi confirmat în instanţa de judecată prin prezentarea probelor.

În cererea de revizuire, s-a indicat că temei pentru a revizui Încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013 constituie faptul că Bursacovschi Igor nu a fost atras ca parte în proces. Potrivit art. 447 lit. b) CPC, sunt în drept să depună cerere de revizuire persoanele care nu au participat la proces, dar care sunt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau decizia judecătorească. Pornind de la prevederile acestei norme legale, Colegiul reţine că pentru a fi în posibilitatea depunerii cererii de revizuire, solicitantul trebuie să probeze că hotărîrea a cărei revizuire o solicită, îi lezează drepturile sale.

La caz, prin Încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013, a fost declarat inadmisibil recursul declarat de Bursacovschi Larisa, obiectul litigiului îl constituie anularea hotărîrii comisiei de privatizare, contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate şi repararea prejudiciului moral. Respectiv, Bursacovschi Larisa a intentat procesul în calitate de reclamant, acţionînd în numele său şi al fiului ei Bursacovschi Igor, fapt ce reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată unde specifică că ei şi fiului le-a fost repartizat apartamentul cu 2 camere nr. 53 în căminul nr. 1 din str. Suvorov, 11 sat.

Pelivan, r-nul Orhei, fiindu-i eliberat ordin de repartiţie nr. 1. Mai mult, neantrenarea în proces a fiului Bursacovschi Igor, nu influienţează soluţia emisă de instanţele de judecată şi nici nu combate circumstanţele de fapt şi de drept pe care au fost întemeiate acestea. Înscrisurile menţionate în cererea de revizuire nu corespund exigenţelor art. 449 lit. c) al CPC şi nu pot fi admise ca temei de revizuire a Încheierii Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013. Respectiv, circumstanţele invocate de revizuent nu pot influenţa soluţia adoptată.

Astfel, Colegiul a conchis că Bursacovschi Igor nu a confirmat instanţei de judecată existenţa temeiurilor prevăzute în art. 449 lit. c) CPC - faptul că prin Încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013 a fost lezat în drepturi, iar acesta nu a confirmat prin probe că prin încheiere, casarea căreia solicită, a fost lezată în drepturi. Colegiul constată că revizuenţii nu au prezentat alte înscrisuri care să corespundă caracteristicilor cerute de norma de drept indicată. Or, motivele complimentare indicate de revizuenţi, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 CPC. În consecinţă, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ conchide că circumstanţele invocate de revizuent drept temei de revizuire, nu se încadrează în cele exhaustiv prevăzute la art. 449 CPC.

Prin cererea – obiectul prezentei şedinţe revizuientul nu a prezentat nici unul din temeiurile conţinute în norma indicată. Colegiul reiterează că, posibilitatea reiniţierii procesului de judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenţiei, care declară preeminenţa dreptului o 6 parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Brumărescu v. Romania, Roşca v. Moldova). Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti.

Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Roşca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova). Din considerentele menţionate Colegiu consideră că prezenta cerere de revizuire nu poate fi admisă.

Astfel, Colegiul conchide că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, or retractarea neîntemeiată a unei hotărîri judecătoreşti irevocabile produce efecte grave pentru părţi, întrucît se încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, fiindcă unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea (art. 449 CPC) admite revizuirea numai în cazuri strict determinate.

Conform celor expuse şi în baza art. 449, 453 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Bursacovschi Larisa şi Bursacovschi Igor împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2013, în pricina civilă la acţiunea lui Bursacovschi Larisa împotriva Olgăi Ghilenschi, Consiliului raional Orhei şi Consiliului comunal Pelivan cu privire la constatarea faptului, contestarea actului administrativ, anularea hotărârii comisiei de privatizare, declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate, instalare în apartament şi repararea prejudiciului moral.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Iuliana Oprea 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.