- Dosarul nr.
- 3rh-87/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 31 iulie 2013
- Părțile
- Vrancean Natalia, Rodac Svetlana vs Primăria mun. Bălţi, OCT Bălţi, SA Electrotehnica, Agenţia Proprietăţii Publice
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
3rh-87/13 — Contestarea actelor administrative
prima instanţă G. Polivenco dosarul nr. 3rh–87/13 instanţa de recurs V. Doagă, Iu. Oprea, I. Corolevschi ÎNCHEIERE 31 iulie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Ion Vîlcov, Iurie Şumcov Andrei Harghel, Ion Corolevschi examinând cererea de revizuire depusă de către Natalia Vrancean, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Nataliei Vrancean şi Svetlanei Rodac împotriva Primăriei municipiului Bălţi, Oficiului cadastral teritorial Bălţi, Societăţii pe acţiuni „Electotehnica” şi Agenţiei Proprietăţii Publice şi intervenienţilor accesorii Nina Rîcova şi Tatiana Pseuş cu privire la contestarea actelor administrative şi declararea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 28 martie 2012, prin care a fost respins recursul declarat de către Natalia Vrancean şi Svetlana Rodac şi menţinută hotărârea Curţii de Apel Bălţi din 12 ianuarie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 01 martie 2011, Natalia Vrancean şi Svetlana Rodac au depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.
Bălţi, OCT Bălţi, SA „Electrotehnica” şi Agenţiei de Privatizare şi intervenienţilor accesorii Nina Rîcova şi Tatiana Pseuş cu privire la contestarea actelor administrative şi declararea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată. În motivarea acţiunii reclamantele Natalia Vrancean şi Svetlana Rodac au indicat că Natalia Vrancean a privatizat apartamentul nr. 412 din str. Glavan,13, mun. Bălţi, compus din două odăi cu suprafaţa totală de 35,20 m. p., iar Svetlana Rodac a privatizat apartamentul nr. 413 din str. Glavan,13, mun. Bălţi, compus din două odăi cu suprafaţa totală de 35,20 m. p. Menţionează că casa de locuit nr. 13 din str. Glavan, mun.
Bălţi a fost transmisă de la balanţa SA „Electrotehnica” la balanţa DPEFL Bălţi, dar între timp, în baza procesului-verbal al şedinţei administraţiei şi comitetului sindical ale SA „Electrotehnica” din 18 noiembrie 2002, bucătăriile situate la etajul 4 din casa de locuit menţionată au fost repartizate în folosul unor locatari, care erau salariaţi ai SA „Electrotehnica” şi, anume, Tatianei Pseuş şi Ninei Rîcova, fiindu-le eliberate şi ordine de repartiţie în baza dispoziţiilor Primăriei mun.
Bălţi nr. 1346 din 10 decembrie 2002 şi nr. 1399 din 11 decembrie 2002. În baza ordinelor de repartiţie, OCT Bălţi a înregistrat după Tatiana Pseuş dreptul de proprietate asupra 2 apartamentului nr. 403 din str. Glavan,13, cu suprafaţa totală de 53,20 m. p., iar după Nina Rîcova dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 418 din str. Glavan,13, cu suprafaţa totală de 53 m. p. Ulterior, la 18 iulie 2003, Agenţia teritorială de privatizare Bălţi a încheiat cu Tatiana Pseuş contractul de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei nr. 403 din str. Glavan,13, mun. Bălţi, cu suprafaţa totală de 53,20 m. p. în proprietate privată, iar la 16 octombrie 2003, Agenţia teritorială de privatizare Bălţi a încheiat cu Nina Rîcova contract de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei nr. 418 din str. Glavan,13, mun.
Bălţi cu suprafaţa totală de 53 m. p. în proprietate privată. Consideră că Tatiana Pşeuş şi Nina Rîcova ilegal au privatizat bucătăriile, deoarece acestea sunt încăperi de folosinţă comună şi, prin urmare, urmau a fi repartizate între toţi locatarii de la etajul 4 al casei de locuit din str. Glavan,13, mun. Bălţi. Prin urmare, solicită anularea dispoziţiilor Primăriei mun. Bălţi nr. 1399 din 11 decembrie 2002 şi nr. 1346 din 10 decembrie 2002 cu privire la eliberarea ordinelor de repartiţie pe numele Tatianei Pseuş şi Ninei Rîcova, deciziilor OCT Bălţi privitor la înregistrarea după Nina Rîcova şi Tatiana Pseuş a dreptului de proprietate asupra bucătăriilor din str. Glavan,13, mun.
Bălţi şi a contractelor de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţelor în proprietate privată din 18 iulie 2003 şi din 16 octombrie 2003, încheiate între Agenţia teritorială de privatizare Bălţi, Nina Rîcova şi Tatiana Pseuş şi excluderea suprafeţelor bucătăriilor din suprafeţele totale privatizate de către Tatiana Pseuş şi Nina Rîcova. Prin hotărârea Curţii de Apel Bălţi din 12 ianuarie 2012 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 martie 2012 a fost respins recursul declarat de către Natalia Vrancean şi Svetlana Rodac şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 23 mai 2012 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Natalia Vrancean şi Svetlana Rodac.
La 22 aprilie 2013, Natalia Vrancean a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de recurs şi hotărârii primei instanţe şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă, la Judecătoria Bălţi. Revizuienta Natalia Vrancean, în motivarea cererii de revizuire, a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de recurs. La 10 iunie 2012, ea s-a adresat cu o plângere la Parlamentul Republicii Moldova, care a expediat-o pentru examinare după competenţă Procuraturii mun. Bălţi. După efectuarea controlului de către Procuratura mun. Bălţi a fost stabilit că au fost falsificate documentele care au acordat dreptul Ninei Rîcova şi Tatianei Pseuş de a privatiza apartamentele cu bucătăriile, care nu puteau fi supuse privatizării, fapt ce se confirmă prin ordonanţa de refuz în începerea urmăririi penale şi clasarea procesului penal a Procuraturii mun.
Bălţi din 25 ianuarie 2013. Consideră că există temei de revizuire în baza art. 449 lit. d) CPC. 3 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Din dispoziţiile legale sus-arătate urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare, prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Astfel, temeiurile declarării revizuirii sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Revizuenta Natalia Vrancean, depunând cererea de revizuire, a invocat temeiul prevăzut de art. 449 lit. d) CPC, anexând în acest sens ordonanţa Procuraturii mun.
Bălţi de refuz în începerea urmăririi penale şi clasarea procesului penal din 25 ianuarie 2013. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că conform Legii pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 155 din 05 iulie 2012 (în vigoare de la 30 noiembrie 2012), temeiul prevăzut de art. 449 lit. d) CPC a fost abrogat. Prin urmare, admiterea cererii de revizuire în asemenea circumstanţe ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că temeiul invocat în cererea de revizuire a fost abrogat prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 155 din 05 iulie 2012, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 4 Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Natalia Vrancean împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 28 martie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Nataliei Vrancean şi Svetlanei Rodac împotriva Primăriei municipiului Bălţi, Oficiului cadastral teritorial Bălţi, Societăţii pe acţiuni „Electrotehnica” şi Agenţiei Proprietăţii Publice şi intervenienţilor accesorii Nina Rîcova şi Tatiana Pseuş cu privire la contestarea actelor administrative şi declararea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Iuliana Oprea judecătorul Judecătorii Ion Vîlcov Iurie Şumcov Andrei Harghel Ion Corolevschi