- Dosarul nr.
- 2r-385/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 aprilie 2014
- Părțile
- Rusu Galina vs Ţurcan Nicolae
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel
2r-385/14 — Transmiterea silită în posesie a bunului gajat
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
prima instanţă: Judecătoria Orhei (jud. T. Troianovschi) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L. Popova, M. Moraru, M. Guzun) Dosarul nr. 2r-385/14 DECIZIE 02 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Rusu Galina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Rusu Galina împotriva lui Ţurcan Nicolae cu privire la transmiterea silită în posesie a bunului gajat, recunoaşterea dreptului de posesie asupra bunului gajat, la cererea reconvenţională a lui Ţurcan Nicolae împotriva lui Cornescu Viorel, Joian Vladimir, Rusu Galina cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile şi la cererea reconvenţională a lui Joian Vladimir împotriva lui Ţurcan Nicolae, Rusu Galina, Cornescu Viorel cu privire la recunoaşterea ca cumpărător de bună-credinţă, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 21 ianuarie 2014, prin care a fost respins demersul apelantei Rusu Galina cu privire la scutirea parţială de la plata taxei de stat şi împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2014, prin care apelul declarat de Rusu Galina a fost restituit a c o n s t a t a t: Poziţia instanţei de fond:
La 10 noiembrie 2008 Rusu Galina a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ţurcan Nicolae cu privire la transmiterea silită în posesie a bunului gajat, recunoaşterea dreptului de posesie asupra bunului gajat. 2. Ţurcan Nicolae a depus cerere reconvenţională împotriva lui Cornescu Viorel, Joian Vladimir, Rusu Galina, intervenienţi Alexa Victoria şi Rodica Cernov cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile.
Joian Vladimir a depus cerere reconvenţională împotriva lui Ţurcan Nicolae, Rusu Galina, Cornescu Viorel cu privire la recunoaşterea ca cumpărător de bună- credinţă.
Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 11 septembrie 2013, acţiunea lui Rusu Galina şi cererea reconvenţională a lui Joian Vladimir au fost respinse ca neîntemeiate, iar cererea reconvenţională a lui Nicolae Ţurcan a fost admisă, fiind declarată nulitatea contractului de vînzare-cumpărare a terenului pentru construcţii încheiat între Rusu Galina şi Cornescu Viorel la data de 16 septembrie 2008, a fost declarată nulitatea contractului de vînzare-cumpărare încheiat între Cornescu Viorel şi Joian Vladimir la 19 septembrie 2008.
Prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Orhei din 08 octombrie 2013, a fost dispusă încasarea în beneficiul statului a taxei de stat de la Rusu Galina în sumă de 5560 lei, de la Cornescu Viorel în sumă de 5660 lei şi de la Joian Vladimir în mărime de 6000 lei.
La 14 octombrie 2013 Rusu Galina a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Orhei din 11 septembrie 2013, prin care a cerut admiterea apelului declarat, casarea hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri. Totodată, apelanta a solicitat scutirea parţială de la plata taxei de stat în legătură cu starea materială precară a acesteia.
La 14 octombrie 2013 Joian Vladimir a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Orhei din 11 septembrie 2013.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 decembrie 2013, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse Rusu Galina şi Joian Vladimir şi stabilit părţilor termen pentru achitarea taxei de stat pînă la şedinţa din 22 ianuarie 2014. Totodată, a fost explicat apelanţilor că în caz dacă nu vor lichida neajunsurile şi nu vor prezenta dovada de plată a taxei de stat, cererile de apel vor fi restituite.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2014, a fost respins demersul apelantei Rusu Galina cu privire la scutirea parţială de la plata taxei de stat şi i-a fost stabilit un termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat pînă la şedinţa din 19 februarie 2014. 10.Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2014, a fost restituită fără examinare cererea de apel depusă de Rusu Galina din cauza neachitării taxei de stat. Totodată, a fost stabilită examinarea apelului declarat de Joian Vladimir pentru data de 12 martie 2014. Solicitarea recurentului:
La 10 martie 2014 Rusu Galina a declarat recurs împotriva încheierilor Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2014 şi din 19 februarie 2014, prin care a solicitat casarea încheierilor în partea respingerii demersului cu privire la scutirea parţială de la plata taxei de stat şi restituirii fără examinare a cererii de apel depuse de Rusu Galina din cauza neachitării taxei de stat, precum şi examinarea în fond a apelului declarat. Argumentele părţilor:
În motivarea recursului recurenta a indicat că încheierile pronunţate sunt ilegale, or la pronunţarea acestora au fost încălcate normele de drept procedural. Astfel, pentru participarea la şedinţele din 21 ianuarie 2014 şi 19 februarie 2014 nu a fost înştiinţată în mod legal şi nici avocatul acesteia, prin ce i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Instanţa de apel nu era în drept de a respinge demersul apelantei privind scutirea de la plata taxei de stat pe motiv că nu a fost confirmată starea precară, or din cauza neîştiinţării legale a Galinei Rusu, aceasta a fost în imposibilitate de a prezenta probe în acest sens. Aprecierea instanţei de recurs:
Analizînd legalitatea şi temeinicia încheierilor atacate, prin prisma argumentelor invocate de recurentă şi a materialelor din dosar, Colegiul consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele motive.
În conformitate cu art. 426 al. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
După cum s-a stabilit, la 14 octombrie 2013 Rusu Galina a depus o cerere de apel netimbrată împotriva hotărîrii primei instanțe. Prin cererea de apel, Rusu Galina a solicitat scutirea parţială de la plata taxei de stat în legătură cu faptul că nu este angajată în cîmpul muncii, la fel a invocat şi starea precară a acesteia.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 decembrie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel depuse Rusu Galina, precum şi stabilit apelantei termen pentru achitarea taxei de stat pînă la şedinţa din 22 ianuarie 2014. Totodată, a fost explicat apelantei că în caz dacă nu va lichida neajunsurile şi nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat, cererea de apel va fi restituită. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2014, a fost respins demersul apelantei Rusu Galina cu privire la scutirea parţială de la plata taxei de stat şi i-a fost stabilit un termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat pînă la şedinţa din 19 februarie 2014. Deoarece nu au fost îndeplinite în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierile emise anterior, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2014, a fost restituită fără examinare cererea de apel depusă de Rusu Galina, din cauza neachitării taxei de stat.
În conformitate cu art. 368 al. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1).
Deoarece apelanta nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierile din 30 decembrie 2013 şi 21 ianuarie 2014, şi nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat, la 19 februarie 2014 Curtea de Apel Chişinău a dispus restituirea apelului declarat de Rusu Galina.
Nu pot fi reţinute argumentele recurentei precum că nu a fost înştiinţată legal pentru şedinţele din 21 ianuarie 2014 şi 19 februarie 2014, or în conformitate cu art. 102 al. (6) CPC, citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţionată de parte sau de un alt participant la proces. La fel, dacă îşi schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau reprezentantul este obligat să comunice instanţei, prin cerere, noua adresă, iar părţii adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar o dată cu cererea. În lipsa unei astfel de comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi se consideră înmînată chiar dacă destinatarul nu mai locuieşte acolo, în conformitate cu art. 107 CPC.
Curtea de Apel Chişinău conformîndu-se prevederilor procedurale enunţate, a expediat apelantei încheierea din 30 decembrie 2013 şi din 21 ianuarie 2014 la adresa indicată de aceasta – mun. Chişinău str. Cetatea Albă 170 ap. 24 (f.d.122- 123, 132-133). Menţiunea din avizul poştal că Rusu Galina nu mai locuieşte pe adresa indicată, nu poate fi tratată ca lipsă de înştiinţare a apelantei, în cazul în care ultima a indicat în cererea de apel, deşi incomplet, dar domiciliul din mun. Chişinău str. Cetatea Albă. Careva alte cereri de schimbare a domiciliului, apelanta nu a prezentat instanţei de judecată.
Totodată, instanţa corect a indicat că lipsesc temeiuri de scutire parţială de la plata taxei de stat, în cazul în care apelanta nu a prezentat probe ce ar confirma starea precară a acesteia.
În astfel de circumstanţe şi avînd în vedere faptul că, odată cu expirarea termenului apelanta nu a lichidat neajunsurile indicate în încheierile Curţii de Apel Chişinău din 30 decembrie 2013 şi 21 ianuarie 2014, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel corect a dispus restituirea apelului declarat de către Rusu Galina în baza art. 369 al. (1) lit. a) CPC.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierile instanţei de apel sunt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierile Curţii de Apel Chișinău din 21 ianuarie 2014 şi 19 februarie 2014.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Rusu Galina. Se menţin încheierile Curţii de Apel Chișinău din 21 ianuarie 2014 şi 19 februarie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Rusu Galina împotriva lui Ţurcan Nicolae cu privire la transmiterea silită în posesie a bunului gajat, recunoaşterea dreptului de posesie asupra bunului gajat, la cererea reconvenţională a lui Ţurcan Nicolae împotriva lui Cornescu Viorel, Joian Vladimir, Rusu Galina cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare- cumpărare, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile şi la cererea reconvenţională a lui Joian Vladimir împotriva lui Ţurcan Nicolae, Rusu Galina, Cornescu Viorel cu privire la recunoaşterea ca cumpărător de bună-credinţă. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat