2ra-69/14 — Partajul averii

Prin hotărârea din 25 februarie 2013 a judecătoriei Briceni, a fost admisă cererea de chemare în judecată a reclamantului Chiorescu Lilia împotriva lui Chiorescu Leonid, cu privire la recunoaşterea bunului personal ca proprietate în devălmăşie a soţilor, partajarea proprietăţii comune în devălmăşie, recunoaşterea nulităţii contractelor de donaţie.

Prin decizia din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bălţi, a fost admis apelul declarat de Chiorescu Leonid cu casarea hotărârii din 25 februarie 2013 a judecătoriei Briceni şi emiterea unei noi hotărîri prin care cererea lui Chiorescu Lilia împotriva lui Chiorescu Leonid, cu privire la recunoaşterea bunului personal ca proprietate în devălmăşie a soţilor, partajarea proprietăţii comune în devălmăşie şi recunoaşterea nulităţii contractelor de donaţie, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La data de 13 august 2013, recurenta Chiorescu Lilia a declarat recurs împotriva deciziei din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bălţi, solicitînd casarea acesteia cu menţinerea hotărârii din 25 februarie 2013 a judecătoriei Briceni.

În motivarea recursului recurenta a indicat că, instanţa de apel a considerat imposibilă recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie a soţilor asupra construcţiilor, fără a se expune asupra terenului aferent ce i-a fost donat lui Chiorescu Leonid, odată cu casa de locuit şi construcţiile accesorii conform contractului de donaţie. Curtea de Apel Bălţi a invocat precum că intimata Chiorescu Lilia nu a prezentat instanţei de fond nici instanţei de apel, în ce constă sporirea valorii bunului imobil, iar raportul de evaluare nu a stabilit cînd s-au făcut careva reconstrucţii, reamenajări, în ce volum au fost făcute aceste lucrări, la ce valoare. Respingînd cererea de chemare în judecată a reclamantei privind recunoaşterea bunului personal ca proprietate în devălmăşie, instanţa de apel n-a invocat nici o normă de drept material, ce ar servi temei pentru luarea unei asemenea decizii. Astfel, recurenta susţine precum că decizia din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bălţi este ilegală şi neîntemeiată.

De asemenea, recurenta a indicat că probele acumulate de către instanţa de fond, corespund cerinţelor art. 117 alin. (2) CPC al RM şi confirmă circumstanţele invocate de către reclamantă. Instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, iar actele de dispoziţie emise de acestea sunt ilegale şi neîntemeiate.

Analizând modul în care recurenta şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentei privind aplicarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentei poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Chiorescu Lilia nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Chiorescu Lilia împotriva deciziei din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bălţi. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală