- Dosarul nr.
- 2ra-3370/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 noiembrie 2013
- Părțile
- Balan Alexei vs Balan Viorica, Guţu Alexei
- Pe scurt
- Uzucapiunea
2ra-3370/13 — Partajarea averii comune
Judecătoria Briceni Dosarul nr. 2ra-3370/13 Judecător: M. Dolghieri Curtea de Apel Bălţi Judecători: T. Duca, S. Procopiciuc, A. Albu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 27 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Sveatoslav Moldovan, Ion Druţă Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Balan Alexei, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Alexei Balan către Balan Viorica şi Guţu Alexei privind recunoaşterea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, recunoaşterea casei de locuit, a construcţiilor auxiliare şi a terenului aferent construcţiilor ca proprietate în devălmăşie a soţilor, partajul averii în devălmăşie şi cererea reconvenţională depusă de Balan Viorica privind recunoaşterea ca proprietate în devălmăşie a soţilor autocamionul „Wokswaghen MAN” şi a loturilor de teren cu suprafaţa de 0,20 ha şi 0,10 ha şi partajarea lor, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013, CONSTATĂ : La 23.04.2008 Balan Alexei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Balan Viorica şi Guţu Alexei, privind partajul averii în devălmăşie a soţilor şi încasarea îmbunătăţirilor.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că a înregistrat căsătoria cu Balan Viorica în 1992 la Primăria Corjeuţi, r-l Briceni. La 05.03.2007 căsătoria a fost desfăcută. Pe parcursul vieţii în comun, împreună cu soţia au agonisit avere mobilă în sumă de 86 930 lei. De asemenea, menţionează, că în perioada căsătoriei a locuit în casa socrului său Guţu Alexei, situată în satul Corjeuţi, r-l Briceni, care le-a promis că o va dona. Deoarece casa de locuit nu era finisată, construcţia acesteia a fost terminată de el cu soţia Balan Viorica şi socrul Guţu Alexei. Cheltuielile suportate pentru finisarea casei de locuit constituie suma de 301 176 lei, prin urmare partea sa constituie 100 000 lei, ce reprezintă 1/3 din valoarea investiţiilor.
Cere reclamantul Balan Alexei încasarea din contul lui Guţu Alexei şi Balan Viorica în beneficiul său 100 000 lei cu titlu de îmbunătăţiri a casei de locuit, precum şi partajul averii comune în devălmăşie a soţilor, cu atribuirea lui a bunurilor mobile în valoare de 39 230 lei şi pîrîtei Balan Viorica a bunurilor în valoare de 47 700 lei. Ulterior, Balan Alexei a depus acţiune suplimentară prin care a solicitat nulitatea Titlului de autentificarea dreptului deţinătorului de teren şi recunoaşterea dreptului de proprietate comună a soţilor asupra casei de locuit a cîte ½ cotă parte. 1 La data de 22 ianuarie 2010, Balan Alexei a formulat o acţiune de modificare a pretenţiilor, cerînd recunoaşterea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, recunoaşterea proprietăţii comune în devălmăşie a soţilor asupra casei de locuit cu anexe şi terenului aferent cu partajarea bunurilor comune în devălmăşie a soţilor.
Totodată, la 28.07.2008, Balan Viorica a înaintat cerere reconvenţională către Balan Alexei privind partajarea averii comune. În motivarea acţiunii a menţionat, că Balan Alexei în cererea sa de chemarea în judecată, nu a indicat toate bunurile care le-au aparţinut în timpul căsătoriei, şi anume, autocamionul de model MAN n/î BR AO 342 şi terenul cu suprafaţa de 0,30 ha, amplasat în s. Corjeuţi, r-l Briceni, care le-au fost repartizate pentru construcţie. Cere reclamanta, recunoaşterea dreptului de proprietate a autocamionul de model MAN n/î BR AO 342, cu atribuirea pîrîtului a sumei de 105 000 lei - costul autocamionului, micşorîndu-i cota parte din averea comună supusă partajării; recunoaşterea dreptului de proprietate comună a soţilor Balan a lotului de pămînt cu suprafaţa de 0,30 ha şi partajarea acestuia, atribuind fiecărei părţi ½ cotă parte.
Pe parcursul judecării cauzei, Balan Viorica a depus cerere suplimentară, prin care a cerut recunoaşterea dreptului de proprietate asupra autocamionului model MAN n/î BR AO 342, a terenurilor cu suprafaţa de 0,2031 ha, nr. cadastral 1422301028 şi cu suprafaţa de 0,1192 ha, nr.cadastral 1422301027, amplasate în satul Corjeuţi, r-l Briceni, cu atribuirea în proprietate sa a terenului 0,1192 ha, nr. cadastral 1422301027, iar lui Balan Alexei terenul cu suprafaţa de 0,2031 ha, nr. cadastral 1422301028 şi partajarea bunurilor comune în devălmăşie a soţilor.
Prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 25.05.2009, acţiunile înaintate au fost admise, iar prin încheierile din 25.05.2009 au fost scoase de pe rol acţiunea lui Balan Alexei către Balan Viorica, Guţu Alexei şi Guţu Ana în latura partajării conductei de gaz la preţul de 12 000 lei, cererea reconvenţională a Vioricăi Balan către Balan Alexei privind partajarea autocamionului la preţul de 105 000 lei şi a terenului cu suprafaţa de 0,30 ha şi acţiunea lui Balan Alexei către Balan Viorica în latura partajării imobilului. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 17.09.2009 au fost casate integral încheierile Judecătoriei Briceni din 25.05.2009 cu restituirea cauzei la rejudecare în instanţa de fond.
Prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 20.06.11 acţiunea iniţială şi cea reconvenţională au fost admise parţial. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 26.01.12 a fost casată hotărîrea Judecătoriei Briceni din 20.06.2011 cu restituirea pricinii la rejudecare primei instanţe. Prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 29.11.2012 a fost admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Balan Alexei către Balan Viorica şi Guţu Alexei privind recunoaşterea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, recunoaşterea casei de locuit, a construcţiilor auxiliare şi a terenului aferent- proprietate în devălmăşie a părţilor, partajarea proprietăţii în devălmăşie, precum şi parţial cererea reconvenţională.
S-a atribuit lui Balan Viorica şi Guţu Alexei casa de locuit, construcţiile auxiliare şi terenul aferent. S-a încasat de la Balan Viorica şi Guţu Alexei în folosul lui Balan Alexei sulta în sumă de 250 881,94 lei, partea sa din averea comună. S-a recunoscut dreptul de proprietate comună a soţilor asupra 2 terenurilor şi s-a atribuit în proprietate lui Balan Alexei terenul cu suprafaţa de 0,20 ha, iar lui Balan Viorica terenul cu suprafaţa de 0,10 ha. În motivarea soluţiei instanţa de fond a indicat, că în cadrul cercetării judiciare s-a dovedit, că dreptul de proprietate asupra casei de locuit, a construcţiilor auxiliare şi terenului aferent (litigios), a fost înregistrat cu vicii juridice ascunse.
Vicierea juridică a înregistrării dreptului de proprietate de către Guţu Alexei vine în contradicţie cu prevederile art. 332 CC şi anume: una din modalităţile de dobîndire a dreptului de proprietate imobiliară este uzucapiunea imobiliară, iar soţii Balan au stăpînit de fapt pentru sine un bun imobil mai mult de 15 ani, pentru că, în caz contrar ei nu investeau banii proprii în imobilul care-i aparţinea lui Guţu Alexei.
La 17.12.2012, avocatul Şova Victor în interesele apelantei Balan Viorica, în termen legal, invocînd ilegalitatea şi netemeincia hotărîrii primei instanţe, a declarat apel, cerînd casarea hotărîrii instanţei de fond în partea admiterii cerinţelor lui Balan Alexei şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a cerinţelor înaintate de Balan Alexei în latura recunoaşterii Titlului de autentificare nr.1551 a dreptului deţinătorului de teren nul, recunoaşterea casei de locuit, construcţiilor auxiliare şi a terenului aferent ca proprietate în devălmăşie a soţilor şi partajarea proprietăţii devălmaşie; modificarea hotărîrii în latura partajării sectoarelor de pămînt. În motivarea apelului a indicat, că nu este de acord cu hotărîrea, deoarece instanţa de fond greşit a concluzionat faptul că dreptul de proprietate asupra casei de locuit, a construcţiilor auxiliare şi a terenului aferent au fost înregistrate cu vicii juridice ascunse.
La 17.12.12 Guţu Alexei, în termen legal, invocînd ilegalitatea şi netemeinicia hotărîrii primei instanţe, a declarat apel, cerînd casarea hotărîrii în latura admiterii cerinţelor lui Balan Alexei cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinse cerinţele înaintate de Balan Alexei. În motivarea apelului Guţu Alexei a indicat că instanţa de fond incorect a concluzionat, că el ar fi dăruit la nuntă casa în litigiu soţilor Balan Alexei şi Viorica, lor li s-a permis temporar să locuiască în această casă. Legislaţia civilă prevede forma scrisă a contractului de donaţie, fapt care nu a fost probat şi demonstrat în şedinţele instanţei de fond. Consideră că nu pot fi luate în considerare argumentele instanţei, precum că soţii Balan au dobîndit dreptul de proprietate prin uzucapiune imobiliară.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013, au fost admise apelurile declarate de Balan Viorica şi Guţu Alexei, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Briceni din 29 noiembrie 2012, în partea ce ţine de admiterea acţiunii civile formulate de Balan Alexei şi a Vioricăi Balan privind partajul terenurilor şi în partea data s-a emis o nouă hotărîre prin care acţiunea civilă formulată de Balan Alexei către Balan Viorica şi Guţu Alexei s-a respins ca fiind neîntemeiată, iar acţiunea civilă a Vioricăi Balan către Balan Alexei privind partajarea terenurilor a fost admisă. S-a atribuit în proprietate lui Balan Alexei terenul cu destinaţie de construcţie, cu suprafaţa de 0,2031 ha, nr. cadastral 1422301028, iar Vioricăi Balan i s-a atribuit în proprietate terenul cu destinaţie de construcţie, cu suprafaţa de 0,1192 ha, nr. cadastral 1422301027. În rest hotărîrea instanţei de fond a fost menţinută.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis, că în conformitate cu prevederile alin (1) art. 332 CC, pentru a dobîndi dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin uzucapiune, urmează a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: 3 cel ce posedă bunul trebuie să fie de bună credinţă; posesia bunurilor imobile trebuie să fie exercitată pe o perioadă 15 ani; posesia trebuie să fie utilă şi efectivă. Mai mult, bunurile vor putea fi dobîndite în proprietate prin uzucapiune în cazurile în care acestea nu sînt înregistrate în Registrul bunurilor imobile. Circumstanţele cauzei atestă, că adevăratul proprietar al casei aflate în litigiu, înregistrat în Registrul bunurilor imobiliare este Guţu Alexei, prin urmare Balan Alexei era un detentor precar (nu de bună credinţă) şi nu poate pretinde la dreptul de proprietate asupra bunului.
Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 05 august 2013, Balan Alexei a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013 cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Briceni din 29 noiembrie 2012. În argumentarea recursului recurentul a invocat, că la examinarea cauzei în instanţa de apel, nu au fost apreciate unele probe, fapt ce a dus la concluzii greşite. Şi anume faptul, că Guţu Alexei a donat casa aflată în litigiu la nuntă soţilor Balan, iar ulterior prin metode de viclenie şi folosindu-se de momentul că recurentul era la muncă peste hotare, a înregistrat casa după sine, drept avere obţinută prin moştenire de la mama sa.
Guţu Alexei şi Balan Viorica au prezentat referinţe pe marginea recursului declarat, prin care au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de Balan Alexei a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţelor depuse de intimaţi, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide netemeinicia lui, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al RM instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
Decizia recurată a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă şi completă a tuturor probelor şi circumstanţelor cauzei, motiv pentru care de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit este considerată legală şi întemeiată. Potrivit materialelor cauzei, Balan Alexei a înaintat acţiune către Balan Viorica şi Guţu Alexei, solicitînd în final recunoaşterea nulităţii Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, recunoaşterea proprietăţii comune în devălmăşie a soţilor asupra casei de locuit cu anexe şi terenului aferent cu partajarea bunurilor comune în devălmăşie a soţilor.
La rîndul său, Balan Viorica a depus cerere reconvenţională, prin care a cerut recunoaşterea dreptului de proprietate asupra autocamionului model MAN n/î BR AO 342, a terenurilor cu suprafaţa de 0,2031 ha, nr. cadastral 1422301028 şi cu suprafaţa de 0,1192 ha, nr.cadastral 1422301027, amplasate în satul Corjeuţi, r-l Briceni, cu atribuirea în proprietate sa a terenului 0,1192 ha, nr. cadastral 1422301027, iar lui Balan Alexei terenul cu suprafaţa de 0,2031 ha, nr. cadastral 1422301028 şi partajarea bunurilor comune în devălmăşie a soţilor. Prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 29.11.2012 a fost admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Balan Alexei către Balan Viorica şi Guţu Alexei, 4 precum şi parţial cererea reconvenţională a lui Balan Viorica.
S-a atribuit lui Balan Viorica şi Guţu Alexei casa de locuit, construcţiile auxiliare şi terenul aferent. S-a încasat de la Balan Viorica şi Guţu Alexei în folosul lui Balan Alexei sulta în sumă de 250 881,94 lei, partea sa din averea comună. S-a recunoscut dreptul de proprietate comună a soţilor asupra terenurilor şi s-a atribuit în proprietate lui Balan Alexei terenul cu suprafaţa de 0,20 ha, iar lui Balan Viorica terenul cu suprafaţa de 0,10 ha.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013, au fost admise apelurile declarate de Balan Viorica şi Guţu Alexei, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Briceni din 29 noiembrie 2012, în partea ce ţine de admiterea acţiunii civile formulate de Balan Alexei şi a Vioricăi Balan privind partajul terenurilor şi în partea data s-a emis o nouă hotărîre prin care acţiunea civilă formulată de Balan Alexei către Balan Viorica şi Guţu Alexei s-a respins ca fiind neîntemeiată, iar acţiunea civilă a Vioricăi Balan către Balan Alexei privind partajarea terenurilor a fost admisă. S-a atribuit în proprietate lui Balan Alexei terenul cu destinaţie de construcţie, cu suprafaţa de 0,2031 ha, nr. cadastral 1422301028, iar Vioricăi Balan i s-a atribuit în proprietate terenul cu destinaţie de construcţie, cu suprafaţa de 0,1192 ha, nr. cadastral 1422301027. În rest hotărîrea instanţei de fond a fost menţinută.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit susţine soluţia instanţei de apel ca fiind legală şi întemeiată, pornind de la următoarele. După cum rezultă din materialele cauzei, obiectul litigiului în cauză îl constituie bunul imobil - casa de locuit cu construcţii accesori amplasată în satul Corjeuţi, r-l Briceni cu numerele cadastrale 1422000791.01 şi 1422000791.02 şi terenul cu suprafaţa de 0,1802 ha număr cadastral 1422000791, dreptul de proprietate asupra căruia îl pretinde Bălan Alexei în temeiul uzucapiunii. Potrivit art. 332 alin. (1) CC, dacă o persoană, fără să fi dobîndit dreptul de proprietate, a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani, aceasta devine proprietarul bunului respectiv.
(2) Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat, dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin.(1) din momentul înregistrării. Astfel, Colegiul reţine că, uzucapiunea este un mod de dobîndire a dreptului de proprietate prin posedarea îndelungată a unui bun imobil în termenele şi condiţiile prevăzute de lege. Pornind de la definiţia legală a uzucapiunii statuată în alin. (1) art. 332 CC, instanţa de recurs reţine că pentru dobîndirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil prin uzucapiune, urmează a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: cel ce posedă bunul trebuie să fie de bună credinţă; posesia bunurilor imobile trebuie să fie exercitată pe o perioadă de 15 ani; posesia trebuie să fie utilă şi efectivă.
Mai mult, bunurile imobile vor putea fi dobîndite în proprietate prin uzucapiune numai în cazurile în care acestea nu sunt înregistrate în Registrul bunurilor imobile. Condiţiile de valabilitate a posesiunii necesară uzucapiunii sunt indicate în art. 335 CC, conform căreia, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decît posesiunea utilă. Pînă la proba contrară, posesiunea este prezumată a fi utilă. Nu este utilă posesiunea discontinuă, tulburată, clandestină sau precară. Posesiunea este precară cînd nu se exercită sub nume de proprietar. 5 În speţă, momentul determinant pentru justa soluţionarea a pricinii constă în faptul aprecierii, dacă circumstanţele invocate de Balan Alexei, în sprijinul cererii sale, întruneşte condiţiile de dobîndire a dreptului de proprietate a bunului imobil prin uzucapiune.
Astfel, din litigiul dedus judecării, rezultă că Balan Alexei solicită recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil litigios, în temeiul uzucapiunii statuat de prevederile art. 332 CC, menţionînd că a locuit aici mai mult de 15 ani şi a efectuat reparaţii capitale a bunului imobil, mărindu-i substanţial valoarea, argument care nu stau la baza dobîndirii dreptului de proprietate. Mai mult, în sensul art. 332 CC, buna-credinţă la rîndul său presupune că posesorul nu ştia şi nici nu putea să ştie că posesia sa este ilegală. În acelaşi timp, bunurile imobile vor putea fi dobîndite prin uzucapiune doar dacă nu sunt înregistrate în Registrul bunurilor imobile, înregistrarea fiind o consecinţă a faptului că informaţia ce se conţine în Registru este accesibilă tuturor şi respectiv o posesie al imobilului înregistrat ar fi de rea credinţă.
În speţă, se atestă că, Balan Alexei cu familia a locuit în casa litigioasă nu sub nume de proprietar, ci cu acordul proprietarului înregistrat în Registrul bunurilor imobile - Guţu Alexei. Acest fapt este stabilit şi prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 08.10.2008 (f.d. 97-99, vol. I). Prin urmare, Balan Alexei era un detentor precar (şi nu de bună credinţă) şi nu poate pretinde la dreptul de proprietate asupra bunului litigios. Totodată, obţinerea dreptului de proprietate prin uzucapiune presupune posedarea bunului timp de 15 ani, obligatoriu fiind ca acest bun să nu fie înregistrat în Registrul bunurilor imobile.
Însă, după cum însuşi a susţinut recurentul, Guţu Alexei şi-a înregistrat dreptul de proprietate asupra casei ca fiind obţinută prin moştenire de la mama sa în anul 2006. Astfel, în primul rînd, posesiunea lui Balan Alxei era ilegală, deoarece cunoaştea că Guţu Alexei are înregistrat dreptul de proprietate asupra acestui bun, ceea ce afectează uzucapiunea. Într-al doilea rînd, recurentul nu a contestat în ordinea stabiliă înregistrarea dreptului de proprietate a lui Guţu Alexei, ci s-a rezumat a invoca că această înregistrare a fost viciată, deoarece s-a efectuat în timp ce el era plecat peste hotare. Nici faptul că ar fi efectuat investiţii în casa litigioasă nu constituie temei de recunoaştere a dreptului său de proprietate asupra bunului imobil.
Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, participarea la construcţia sau dobîndirea imobilului pe altă cale a rudelor sau a altor persoane poate servi drept temei de recunoaştere a cotei-părţi din proprietate, dacă se va dovedi că între proprietarul imobilului şi persoanele enumerate a existat un acord de dobîndire a proprietăţii comune, avînd obiectul material respectiv, şi în acest scop au adus, în calitate de aport la dobîndire, munca lor sau mijloacele financiare necesare. Din înscrisurile anexate la dosar nu rezultă un atare acord cu privire la dobîndirea dreptului de proprietate comună asupra construcţiilor. În atare împrejurări, Colegiul conchide că recurentul nu a întrunit condiţiile necesare obţinerii dreptului de proprietate prin uzucapiune, fapt corect constatat de instanţa de apel.
Instanţa de apel corect a constatat că este lipsită de temei legal şi cerinţa de anulare a Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat pe numele lui Guţu Alexei. 6 Or, în condiţiile dispoziţiilor art. 11 Cod funciar al RM, autorităţile administraţiei publice locale trec în proprietatea cetăţenilor sectoarele de teren ocupate de case, anexe gospodăreşti şi grădini care li s-au atribuit în conformitate cu legislaţia. Astfel, Colegiul constată că Balan Alexei nu a invocat careva motive de nulitate a acestui act, iar faptul că a deţinut casa în litigiu şi i-a efectuat îmbunătăţiri, nu constituie temei de a declara nul Titlul în cauză, deoarece, este stabilit că posesorul casei de locuit este şi a fost anume Guţu Alexei, prin urmare autoritatea public locală întemeiat a eliberat pe numele acestuia Titlul de proprietate asupra terenului aferent.
Totodată, instanţa de recurs reţine că recurentul nu a invocat careva motive de casare asupra deciziei instanţei de apel în partea partajării celor două terenuri cu destinaţie pentru construcţii amplasate în satul Corjeuţi, r-l Briceni cu nr. cadastral 1422301027 cu suprafaţa de 0,1192 ha şi nr. cadastral 1422301028 cu suprafaţa de 0, 2031 ha. În această ordine de idei, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a concluzionat despre netemeinicia pretenţiilor reclamantului Balan Alexei. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit atestă că motivele de casare invocate de recurent nu şi-au găsit confirmare în cadrul examinării recursului şi acesta urmează a fi respins ca nefondat.
Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Balan Alexei. Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Alexei Balan către Balan Viorica şi Guţu Alexei privind recunoaşterea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, recunoaşterea casei de locuit, a construcţiilor auxiliare şi a terenului aferent construcţiilor ca proprietate în devălmăşie a soţilor, partajul averii în devălmăşie şi cererea reconvenţională depusă de Balan Viorica privind recunoaşterea ca proprietate în devălmăşie a soţilor autocamionul „Wokswaghen MAN” şi a loturilor de teren cu suprafaţa de 0,20 ha şi 0,10 ha şi partajarea lor.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Druţă Ion Corolevschi Iuliana Oprea 7