3ra-426/14 — Contestarea actului administrativ

La 18 martie 2013 SA „Viitorul-Magazin 3/19” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. In motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data 13 iunie 2012 de către colaboratorii IFS mun. Chişinău a fost efectuat un control operativ la magazinul alimentar pe str. N. Dimo nr.17/2 ce aparţine SA „Viitorul-Magazin 3/19”, procedură în care a fost procurată o sticlă de vodcă „Pşenicinaia” de 0.245 litri. Fiind suspectat timbrul de acciz nr. 1103000913810 ca contrafăcut, a fost întocmit Actul de control nr. 1-579922 unde a fost ridicată sticla de vodcă „Pşenicinaia” de 0.245 litri cu scopul de a fi supus unei expertize tehnico-ştiinţifice. La data de 03 ianuarie 2013 colaboratorii IFS mun. Chişinău au mai întocmit un Act cu nr. 1-576759, punînd la bază raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 3587 din 17 septembrie 2012, în care s-a constatat că formularul timbrul de acciz marca comercială de stat, pentru băuturi alcoolice tari cu număr de serie 1103000913810 se deosebeşte de modelul tip. La data de 09 ianuarie 2013, împotriva actului nr. 1-576759, a depus la IFS mun. Chişinău o contestaţie, 1 prin care a solicitat înlăturarea ilegalităţilor comise de colaboratorii IFS mun. Chişinău, iar la data de 24 ianuarie 2012, prin decizia IFS mun. Chişinău nr.191/3/12 i-a fost aplicată sancţiune sub formă de amendă în mărime de 50 000 lei, conform art.262 Cod Fiscal, pentru comercializarea băuturilor alcoolice cu timbre de acciz falsificate. Menţionează reclamantul că la data de 01 februarie 2013 a depus contestaţie împotriva deciziei nr. 191/3/12, însă prin decizia nr.93 din 26 februarie 2013 IFS mun. Chişinău a respins contestaţia. Reclamantul solicită anularea actului de control fiscal nr. 576759 din 03 ianuarie 2013 şi deciziilor IFS mun. Chişinău nr. 191/3/12 din 24 ianuarie 2013 şi nr. 93 din 26 februarie 2013 ca fiind ilegale.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 31 iulie 2013 acţiunea a fost admisă. Au fost anulate actul de control fiscal nr. 576759 din 03 ianuarie 2013, deciziile IFS mun. Chişinău nr. 191/3/12 din 24 ianuarie 2013 şi nr. 93 din 26 februarie 2013.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 a fost a fost respins apelul declarat de IFS mun. Chişinău şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

Instanţa de apel şi prima instanţă la emiterea hotărîrilor au menţionat că fiind procurată sticla de votcă „Pşenicinaia” de 0,245 litri, colaboratorii IFS mun. Chişinău, avînd intenţia de a controla calitatea timbrului de acciz, nu au întocmit un act de verificare a sticlei cu indicarea concretă a scopului ridicării, nu au sigilat sticla în modul stabilit de lege cu semnăturile persoanelor cointeresate. Mai mult ca atît, din raportul de constatare tehnico-ştiinţific nr. 3587 din 17 septembrie 2012 nu este indicat că sticla supusă examinării a fost ridicată anume de la SA „Viitoru Magazin 3/19”. Totodată, în prima instanţă şi instanţa de apel a fost demonstrată cu acte veridice provinienţa mărfii, astfel încît SA „Viitorul-Magazin 3/19” nu-i poate fi imputată responsabilitatea în ceea ce priveşte marcarea cu timbre de acciz a produselor comercializate. Instanţa de apel a concretizat că SA „Viitorul-Magazin 3/19” nu dispune şi nu este obligat prin careva norme legale să dispună de aparate speciale care ar depista falsificarea timbrelor de acciz la procurarea mărfurilor de la agenţii economici. IFS mun. Chişinău nu a constatat şi nici nu a probat faptul că intimatul cunoştea sau trebuia să cunoască despre necorespunderea mărfii comercializate cerinţelor legale şi că ar fi culpabil de ilegalităţile depistate. Or, conform prevederilor p. 16 din „Regulamentul privind modalitatea de marcare cu „Timbru de acciz. Marcă comercială de stat” a producţiei alcoolice supuse accizelor”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1481 din 26 decembrie 2006, responsabilitatea marcării producţiei alcoolice în scopul comercializării revine agenţilor economici producători autohtoni, importatorilor, precum şi agenţilor economici care procură producţia alcoolică pasibilă marcării de la agenţii 2 economici ai Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar în procesul de fabricaţie. S-a constatat că marfa comercializată de SA „Viitorul-Magazin 3/19” a fost achiziţionată de la un agent economic în baza facturii fiscale anexate la materialele dosarului şi la procurarea mărfii respective, numărul de serie a timbrelor de acciz nu prezenta careva dubii, neconformităţi sau divergenţe. Astfel, deoarece nu a fost confirmată săvîrşirea unei încălcări fiscale de către SA „Viitorul –Magazin 3/19”, prima instanţă şi instanţa de apel au considerat de a anula actele administrative contestate.

La data de 31 ianuarie 2014 IFS mun. Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti , cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului, recurentul IFS mun. Chişinău a declarat că instanţa de apel şi prima instanţă la emiterea hotărîrilor au interpretat eronat normele dreptului material, concluziile fiind în contradicţie cu circumstanţele cauzei. La fel, invocă că instanţa de judecată nu era în drept să se expună asupra deciziei IFS mun. Chişinău nr. 93 din 26 februarie 2013 emisă pe marginea contestaţiei împotriva deciziei nr. 191/3/12 din 24 ianuarie 2013, cît şi asupra actului de control fiscal nr. 1-576759 din 03 ianuarie 2013, acesta fiind un act preparatoriu care nu lezează un drept al intimatului. În acest sens, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ îl constituie actele administrative cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, al unui terţ, emise de: a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi; b) subdiviziunile autorităţilor publice; c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b). În susţinerea recursului mai invocă prevederile art. 5 alin. (2) lit.h) din Legea “Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice”, ce prevede interzicerea circulaţiei producţiei alcoolice ambulate nemarcate în modul stabilit cu “timbre de acciz”. Conform acesteia, circulaţia producţiei alcoolice semnifică “procurarea, livrarea, folosirea, stocarea (depozitarea) şi vînzarea (cu ridicata şi cu amînuntul) producţiei alcoolice.

Intimatul SA „Viitorul-Magazin 3/19”, prin referinţă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărîrilor judecătoreşti.

Analizînd modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC,cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de 3 drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat.

Colegiul constată că, argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art.386 alin.(1) lit.b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel, însă asemenea, temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art.432, alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că, instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 CPC.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Instanţa de recurs consideră necesar a combate argumentul recurentului referitor la faptul că instanţa de judecată nu era în drept să se expună asupra deciziei IFS mun. Chişinău nr. 93 din 26 februarie 2013 emisă pe marginea contestaţiei împotriva deciziei nr. 191/3/12 din 24 ianuarie 2013, cît şi asupra actului de control fiscal nr. 1-576759 din 03 ianuarie 2013, acesta fiind un act preparatoriu care nu lezează un drept al intimatului. Colegiu menţionează că actelor administrative le sunt asimilate şi cazurile de nesoluţionare în termen legal ori respingerea cererii prealabile privind recunoaşterea dreptului pretins. Or, decizia IFS mun. Chişinău nr. 93 din 26 februarie 2013 este răspunsul la cererea prealabilă prin care intimatul a contestat decizia nr. 191/3/12 din 24 ianuarie 2013.

Prin urmare, argumentele recurentului precum că concluziile instanţelor de judecată sunt în contradicţie cu circumstanţele cauzei şi că au fost aplicate eronata normelor de drept material, nu pot constitui temei pentru recurs în Secţiunea a II-a. Mai mult ca atît, aceste argumente poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a 4 îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de IFS mun. Chişinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5