2ra-990/14 — Încasarea cheltuielilor de judecată

La 19 martie 2012, Iliev Victor a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Viziru Efrosinia, solicitînd încasarea cheltuielilor de judecată, a despăgubirilor pentru timpul de muncă pierdut şi a prejudiciului moral.

La 16 iulie 2013, reclamantul a înaintat o cerere de concretizare a acțiunii prin care a solicitat de a încasa suplimentar de la Viziru Efrosinia în beneficiul său cheltuielile de judecată în mărime de 2 927 lei. În motivarea cererii a indicat că pe parcursul examinării cauzei, Viziru Efrosinia a înaintat o cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel Bălţi din 11 octombrie 2011 şi el a suportat cheltuieli pentru deplasarea la Curtea de Apel Bălţi, asistență juridică şi participarea avocatului la examinarea cererii de revizuire. La fel a suportat cheltuielii pentru deplasări şi la examinarea cauzei date.

Prin hotărârea judecătoriei Ungheni din 16 iulie 2013 acţiunea a fost admisă parțial, s-a încasat de la Viziru Efrosinia în beneficiul lui Iliev Victor cheltuielile de judecată în mărime de 11 131 lei.

Prin Decizia Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2013, s-a respins apelul declarat de către Viziru Efrosinia și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Ungheni din 16 iulie 2013.

La 10 ianuarie 2014, reprezentantul Efrosiniei Viziru avocatul Cechir Viorelia (mandat nr. 0040282), a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălţi din 21 noiembrie 2013, solicitând casarea parțială a deciziei instanței de apel și hotărârii Judecătoriei Ungheni din 16 iulie 2013 cu emiterea unei noi hotărâri potrivit căreia suma încasată de la Viziru Efrosinia în beneficiul lui Iliev Victor să fie redusă la suma de 5 227 lei.

În motivarea recursului a indicat că atît decizia instanței de apel cît și hotărîrea primei instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, bazate pe aplicarea eronată a normelor de drept material și procesual.

A mai indicat că atît instanța de apel cît și instanța de fond nu au dat o apreciere justă probelor.

Analizând modul în care recurenta şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurentă în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanţele judecătoreşti inferioare a normelor de drept material și procesual, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi procesual și din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentei poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către recurentă nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de reprezentantul Efrosiniei Viziru avocatul Cechir Viorelia nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de reprezentantul Efrosiniei Viziru avocatul Cechir Viorelia. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecători Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă