Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-976/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 martie 2014
Părțile
BC Investprivatbank SA vs Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-976/14 — Încasarea prejudiciului material şi cheltuielilor de judecată

prima instanţă: N. Mazur dosarul nr.2ra-976/14 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu ÎNCHEIERE 26 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de avocatul Petruşca Sergiu în interesele lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de lichidatorul băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare – Olaru Grigorii împotriva lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina cu privire la încasarea prejudiciului şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013, prin care s-a admis cererea de apel declarată de Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina şi s-a modificat hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 04 iunie 2012 c o n s t a t ă La 05 martie 2012 lichidatorul băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare – Olaru Grigorii a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina cu privire la încasarea prejudiciului şi cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii lichidatorul Olaru Grigorii a indicat că Gridinoc Dorina, în calitate de director al societăţii cu răspundere limitată ,,IPB Profil Grup” şi Gridinoc Ion au obţinut prin înşelăciune credit de la banca comercială ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare. Prin sentinţa Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 29 decembrie 2010 Gridinoc Dorina a fost recunoscută vinovată în comiterea infracţiunii prevăzute la art. 238 Codul penal şi stabilită pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 1500 unităţi convenţionale, iar Gridinoc Ion vinovat în săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 42 alin. (3) Codul penal şi stabilită pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 1500 unităţi convenţionale şi în comiterea infracţiunii prevăzute la art. 238 Codul penal, pentru care i s-a aplicat pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 1500 unităţi convenţionale şi pentru concurs de infracţiuni prin metodă de cumul i s-a aplicat pedeapsa definitivă sub formă de amendă în mărime de 1650 unităţi convenţionale.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă integral acţiunea civilă şi s-a încasat din contul pârâţilor în beneficiul băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare suma de 14043136,14 lei şi 1197959,38 dolari SUA exprimaţi în lei moldoveneşti la data executării sentinţei. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 18 mai 2011 a admis apelul declarat de Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina, a casat hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 octombrie 2010 în partea admiterii acţiunii civile şi a emis în partea dată o hotărâre nouă prin care s-a admis acţiunea civilă în principiu, urmând ca asupra cuantumului să decidă instanţa civilă. La şedinţa de validare a creanţelor a societăţii cu răspundere limitată ,,IPB Profil Grup” din 24 iunie 2010 a fost admisă creanţa băncii comerciale ,,Investprivatbank” 1 societate pe acţiuni în proces de lichidare în mărime de 17221519,93 lei şi în mărime de 1197959,38 dolari SUA.

Conform procesului verbal nr. 4 al şedinţei comitetului creditorilor societăţii cu răspundere limitată ,,IPB Profil Grup” băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare i-a fost repartizată suma de 3178383,79 lei. Suma creanţelor neacoperite a băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare constituie suma de 14043136,14 lei şi 1197959,38 dolari SUA. Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 18 octombrie 2011 s-a încetat procesul de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată ,,IPB Profil Grup” cu lichidarea acesteia. Cere lichidatorul Olaru Grigorii încasarea din contul lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina în beneficiul băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare a sumei de 14043136,14 lei şi 1197959,38 dolari SUA şi cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 iunie 2012 s-a admis acţiunea lichidatorului băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare –Olaru Grigorii. (f.d. 43, 44-45) S-a încasat de la Gridinoc Dorina şi Gridinoc Ion în mod solidar în beneficiul băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare prejudiciul material cauzat în mărime de 17221519,93 lei şi 1197959,38 dolari SUA. S-a încasat de la Gridinoc Dorina şi Gridinoc Ion taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 25000 lei. La 29 octombrie 2012 Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina au declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 iunie 2012. (f.d.

54-5) Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 18 iunie 2013 a admis parţial apelul declarat de Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina şi a modificat dispozitivul hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 iunie 2012 prin înlocuirea sumei de 17221519,93 lei cu suma de 14043136,38 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013 s-a corectat eroarea strecurată în decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013 şi s-a înlocuit numele lui Gridncicioc Ion şi Gridncicioc Dorina cu Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina. Prin mandatul din 20 decembrie 2013 avocatul Petruşca Sergiu a fost împuternicit de Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina să le reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel.

La 24 decembrie 2013 avocatul Petruşca Sergiu a declarat recurs în interesele lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea cererii de recurs avocatul Petruşca Sergiu a indicat că Gridinoc Ion a făcut cunoştinţă cu copia deciziei instanţei de apel la 07 noiembrie 2013 şi recursul este depus în interiorul termenului de prescripţie. Creditul băncii comerciale ,,Investprivatbank” societate pe acţiuni în proces de lichidare a fost acordat societăţii cu răspundere limitată ,,IPB Profil Grup”, dar nu lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina.

A mai invocat că prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 18 octombrie 2011societatea cu răspundere limitată ,,IBP Profil Grup” a fost lichidată, iar lichidarea 2 întreprinderii conduce la încetarea activităţii acesteia fără trecerea drepturilor şi obligaţiilor pe cale succesorală la alte persoane. Prin decizia contestă se încalcă dreptul recurenţilor la un proces echitabil. Instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, deoarece în conţinutul deciziei concluzionează că apelul este neîntemeiat şi urmează a fi respins, pe când în dispozitiv indică că se admite parţial apelul şi se modifică hotărârea primei instanţe. A mai relevat că instanţa de apel eronat s-a expus în privinţa cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra inadmisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la dat primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs pe baza materialelor din dosar, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de avocatul Petruşca Sergiu în interesele lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina este inadmisibil din următoarele motive.

Prin mandatul din 29 octombrie 2012 avocatul Petruşca Sergiu a fost împuternicit să reprezinte interesele lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina în instanţa de judecată cu dreptul de a depune apelul. (f.d. 72) Potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată a instanţei de apel avocatul Petruşca Sergiu a fost prezent la pronunţarea dispozitivului deciziei instanţei de apel. În conformitate cu art. 389 alin. (6) Codul de procedură civilă, decizia integrală se remite părţilor în termen de 5 zile de la semnare. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina copia deciziei redactate la 08 iulie 2013 (f.d. 90). În conformitate cu art. 434 alin. (1) şi (2) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este de decădere şi nu poate fi restabilit. Avocatul Petruşca Sergiu a declarat recurs în interesele lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013 la 24 decembrie 2013, adică peste 6 luni 6 zile de la data adoptării deciziei instanţei de apel. Aşadar, recursul declarat de avocatul Petruşca Sergiu în interesele lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina este depus cu omiterea termenului de prescripţie şi urmează a fi declarat inadmisibil. Articolul 433 lit. b) Codul de procedură civilă expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434. Argumentele avocatului Petruşca Sergiu că Gridinoc Ion a primit copia deciziei instanţei de apel la 07 noiembrie 2013 nu pot fi reţinute din următoarele motive.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). 3 În hotărârea Ponomaryov vs. Ucraina 3236/03 din 03 aprilie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dacă termenul pentru introducerea unei căi ordinare de atac este reînnoit după un interval considerabil şi pentru motive care nu par să fie foarte convingătoare, o asemenea decizie ar putea înfrânge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Curtea a admis că revine în primul rând instanţelor interne sa decidă asupra repunerii în termenul de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată.

Instanţele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărârii luate în proces de către autorităţile competente ale statului. Chiar şi atunci, totuşi, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă. Avocatul Petruşca Sergiu, Gridinoc Ioc şi Gridinoc Dorina cunoscând cu certitudine că Curtea de Apel Chişinău la 18 iunie 2013 a admis apelul lor şi a modificat hotărârea primei instanţe, nu au manifestat diligenţa necesară şi la intervale rezonabile nu s-au interesat de stadiul procesului pentru a depune recursul în termenul stabilit de lege.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecător decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra admisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina nu au manifestat diligenţa necesară pentru a exercita calea de atac a recursului în interiorul termenului de prescripţie, că avocatul Petruşca Sergiu a depus cererea de recurs cu omiterea termenului prevăzut la art. 434 Codul de procedură civilă, care este termen de decădere şi nu poate fi restabilit, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil.

Or, admiterea spre examinare a unui recurs tardiv va încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi va duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (cauza Pîrnău şi alţii vs. Republica Moldova din 31 ianuarie 2012). În conformitate cu art. 270 şi 433 lit. b) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către avocatul Petruca Sergiu în interesele lui Gridinoc Ion şi Gridinoc Dorina se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.