Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-73/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 martie 2014
Părțile
Şceglov Serghei împotriva lui Cazacu Ion
Pe scurt
Nulitatea actului juridic.

2ra-73/14 — Recunoaşterea nulităţii actului juridic, contractul de arvună încheiat din 12 mai 2011, restituţia civilă prin încasarea banilor transmişi cu titlu de arvună, încasarea sumelor achitate ca avans.

Dosarul nr. 2ra-73/14 Prima instanţă: Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău Judecătorul: Clima Vladislav Instanţa de Apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Ana Panov Sergiu Arnaut Tamara Pelin Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 26 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecători Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan, Ion Vîlcov şi Vera Macinskaia, examinînd recursurile declarate de Ion Cazacu şi Şceglov Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Şceglov Serghei împotriva lui Cazacu Ion cu privire la recunoaşterea nulităţii actului juridic, contractul de arvună încheiat din 12 mai 2011, restituţia civilă prin încasarea banilor transmişi cu titlu de arvună, încasarea sumelor achitate ca avans, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iulie 2013, prin care apelul declarat Cazacu Ion a fost admis, ACONSTATAT: La 01 august 2011 Şceglov Serghei a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva lui Cazacu Ion cu privire la recunoaşterea nulităţii actului juridic, contractul de arvună încheiat din 12 mai 2011, restituţia civilă prin încasarea banilor transmişi cu titlu de arvună, încasarea sumelor achitate ca avans.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, Cazacu Ion este coproprietarul lotului de pământ şi a imobilului situat în extravilanul comunei Tohatin, întovărăşirea pomicolă „Izvorul Vesel”, nr. lotului 126, nr. cadastral 0146119.126. La 16 mai 2011, reclamantul Şceglov Serghei intenţionînd să cumpere bunul imobil, i-a transmis pârâtului Cazacu Ion un avans în mărime de 1000 euro. A mai specificat reclamantul că, la 19 mai 2011 între el şi pîrîtul Cazacu Ion a fost încheiat contractul de arvună conform căruia reclamantul a achitat pârâtului suma de 1 10000 euro. În temeiul acestui contract, părţile au stabilit încheierea contractului de vânzare-cumpărare până la data de 19 august 2011. Consideră reclamantul că, potrivit sensului art. 631 Cod civil, arvuna reprezintă o sumă de bani pentru confirmarea încheierii contractului şi garantării executării lui.

În acest sens reclamantul a conchis că, contractul de arvună reprezintă o măsură de asigurare a executării cu bună credinţă a obligaţiilor şi care trebuie să conţină toate condiţiile de bază ale contractului asigurarea căruia o impune, adică a contractului de vânzare-cumpărare. Şceglov Serghei a mai invocat că, fiind contrare prevederilor art. 679 şi 756 Cod Civil, nici în recipisa privind plata avansului din 16 mai 2011 în sumă de 1000 euro, nici în contractul de arvună din 19 mai 2011 în sumă de 10000 euro, părţile nu au stabilit preţul contractului de vânzare-cumpărare, acest fapt reprezentând o condiţie esenţială pentru acest fel de contract, iar acest viciu impune concluzia imposibilităţii executării contractului, considerând în temeiul art. 670 Cod Civil contractul de arvună nul, deoarece obiectul presupune o prestaţie imposibilă.

Reclamantul consideră aplicabile cazului dat şi prevederile art. 706 C.C., care presupun dreptul părţii obligate să presteze prima de a refuza executare obligaţiei, dacă apar indicii că dreptul său la contraprestaţie poate fi periclitat de imposibilitatea executării obligaţiei de către cealaltă parte. În acest sens a reiterat că, imobilul care face obiectul viitorului contract de vînzare- cumpărare are vicii de construcţii, fiind consultat în prealabil de către specialişti în construcţie şi care au depistat vicii ce nu permit utilizarea construcţiei ca imobil de locuit. Solicită reclamantul recunoaşterea nulităţii actului juridic, contractul de arvună încheiat la 12 mai 2011 între Şceglov Serghei şi Cazacu Ion, restituţia civilă prin încasarea din contul lui Cazacu Ion în beneficiul lui Şceglov Serghei a banilor transmişi cu titlu de arvună în sumă de 10000 euro, încasarea sumelor achitate ca avans în mărime de 1000 euro.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana din 12 decembrie 2012, a fost admisă acţiunea înaintată de Şceglov Serghei. A fost recunoscut nul contractul de arvună încheiat la 12 mai 2011 între Şceglov Serghei şi Cazacu Ion, autentificat notarial cu numărul 3031 de către notarul public Palii Olga, ce are obiect transmiterea sumei de 10000 euro cu titlu de arvună în contul vânzării-cumpărării imobilului compus din teren şi casă de vacanţă, amplasate în mun. Chişinău comuna Tohatin, întovărăşirea pomicole „Izvorul Vesel”. S- a dispus restituţia civilă prin încasarea din contul lui Cazacu Ion născut la 27 decembrie 1976, număr de identificare 50604375014, domiciliat în localitatea Izvoare, raionul Făleşti, cu reşedinţa în mun.

Chişinău, comuna Tohatin, întovărăşirea pomicolă „Izvorul Vesel” în beneficiul lui Şceglov Serghei, născut la 28 martie 1965, număr de identificare 0970607542495, domiciliat în mun. Chişinău, str. Miron Costin 19/3 ap. 63 a sumei de 10000 (zece mii) euro, în lei moldoveneşti conform ratei oficiale de schimb din data executării. S-a încasat din contul lui Cazacu Ion născut la 27 decembrie 1976, număr de identificare 90604375014, domiciliat în localitatea Izvoare, raionul Făleşti, cu reşedinţa 2 în mun. Chişinău, comuna Tohatin, întovărăşirea pomicole „Izvorul Vesel” în beneficiul lui Şceglov Serghei, născut la 28 martie 1965, număr de identificare 0970607542495, domiciliat în mun. Chişinău, str. Miron Costin 19/3 ap. 63, suma de 1000 (una mie) euro, în lei moldoveneşti conform ratei oficiale de schimb din data executării, cu titlu de avans achitat în contul vânzării-cumpărării imobilului amplasat în mun.

Chişinău, comuna Tohatin, întovărăşirea pomicolă Izvorul Vesel” şi a cheltuielilor judiciare de plată a taxei de stat în mărime de 800 (opt sute) lei. S-a încasat din contul lui Cazacu Ion născut la 27 decembrie 1976, număr de identificare 0990604375014, domiciliat în localitatea Izvoare, raionul Făleşti, cu reşedinţa în mun. Chişinău, comuna Tohatin, întovărăşirea pomicolă „Izvorul Vesel” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 4556 (patru mii cinci sute cincizeci şi şase) lei şi 39 bani.” Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iulie 2013, apelul declarat Cazacu Ion a fost admis. A fost casată hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 12 decembrie 2012, în partea declarării nulităţii actului juridic contractul de arvună încheiat la 12 mai 2011 şi în această parte a fost emisă a nouă hotărâre prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cerinţa din cererea de chemare în judecată privind recunoaşterea nulităţii actului juridic, contractul de arvună încheiat la 12 mai 2011. În rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 13 august 2013, Cazacu Ion, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea parţială a deciziei instanţei de apel, în partea menţinerii hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea în această parte a unei noi hotărîri prin care pretenţiile ce ţin de restituţia civilă prin încasarea banilor transmişi cu titlu de arvună şi încasarea sumelor achitate ca avans, să fie respinse.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanţei de apel în partea menţinerii hotărîrii primei instanţe este ilegală, deoarece, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii. Totodată, recurentul a mai invocă faptul că, instanţa de apel a emis actul de dispoziţie cu aplicarea eronată a normelor de drept material. A mai specificat recurentul Cazacu Ion că, instanţele de judecată nu au soluţionat corect problema ce ţine de restituţia civilă prin încasarea banilor transmişi cu titlu de arvună şi încasarea sumelor achitate ca avans. Totodată, invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 09 octombrie 2013, Şceglov Serghei, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului a invocat că, decizia instanţei de apel este ilegală, deoarece a fost adoptată cu aplicare eronată a normelor de drept material. A mai indicat recurentul Şceglov Serghei în susţinerea recursului că, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 434 C.P.C., care statuiază expres că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. 3 Din actele pricinii se constată că, decizia recurată a fost pronunţată la 03 iulie 2013, iar recursurile au fost declarate la 13 august 2013 şi 09 octombrie 2013, însă la materialele pricinii lipsesc probe care ar confirma data recepţionării de către recurenţi a copiei deciziei instanţei de apel.

Astfel, prin prisma art. 434 C.P.C., instanţa de recurs constată că recursurile au fost declarate în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Cazacu Ion neîntemeiat şi care urmează a fi respins, iar recursul declarat de Şceglov Serghei întemeiat şi care urmează a fi admis. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art.445 alin. (1) lit. f) C.P.C., instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 01 august 2011 Şceglov Serghei a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva lui Cazacu Ion, prin care a solicitat recunoaşterea nulităţii actului juridic, contractul de arvună încheiat la 12 mai 2011 între Şceglov Serghei şi Cazacu Ion, restituţia civilă prin încasarea din contul lui Cazacu Ion în beneficiul lui Şceglov Serghei a banilor transmişi cu titlu de arvună în sumă de 10000 euro şi încasarea sumelor achitate ca avans în mărime de 1000 euro. S-a mai constat că, la 19 mai 2012, între reclamantul Şceglov Serghei şi pîrîtul Cazacu Ion a fost încheiat un contract de arvună, prin care Serghei Şceglov i-a transmis lui Ion Cazacu suma de 10000 euro, echivalentul la acel moment a 16671,80 lei, în contul unei eventuale vînzări a imobilului casă de vacanţă amplasată în extravilanul comunei Tohatin, mun.

Chişinău, întovărăşirea pomicolă „Izvorul Vesel”, nr. lotului 126, nr. cadastral 0146119.126, obligîndu-se să încheie contractul de vînzare-cumpărare propriu zis pînă la 19 august 2012. Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă în raport cu probele anexate la dosar, consideră oportun de a reitera prevederile art. 195 C.C., care statuează expres că, actul juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Potrivit art. 199 C.C., consimţămînt este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a încheia un act juridic.

Consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat. Totodată, instanţa de recurs consideră necesar de a aduce în vizor şi prevederile art. 206 C.C., potrivit cărora, obiect al actului juridic este obligaţia persoanei care a încheiat actul juridic. Obiectul actului juridic trebuie să fie licit, să se afle în circuit civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa. Pot constitui obiect al actului juridic şi bunurile viitoare. 4 Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă faptul că, din cererea de chemare în judecată se constată cu certitudine că, una din pretenţiile înaintate de Şceglov Serghei este recunoaşterea nulităţii actului juridic – contractul de arvună încheiat la 12 mai 2011 între Şceglov Serghei şi Cazacu Ion.

Astfel, instanţa de recurs consideră oportun de a reitera prevederile art. 216 alin. (1) C.C., care statuiază expres că, actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod (nulitate absolută), iar potrivit art. 217 C.C., nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu. Potrivit art. 219 alin. (1) şi (2) C.C., actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii. Dacă din conţinutul său rezultă că poate înceta numai pentru viitor, actul juridic nu va produce efecte pentru viitor. Corespunzător, alin. (2) al normei citate, fiecare parte trebuie să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic nul, iar în cazul imposibilităţii de restituire, este obligată să plătească contravaloarea prestaţiei.

În conformitate cu prevederile art. 220 alin. (1) C.C., actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sînt nule dacă legea nu prevede altfel. Colegiul Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi prevederile art. 631 C.C., care statuează expres că, arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans. Înţelegerea cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris. În sensul prezentei norme, instanţa de recurs accentuiază faptul că, prin arvună pot fi garantate doar obligaţiile născute din contracte. De menţionat că, prin totalitatea cauzelor finale, arvuna îndeplineşte două funcţii principale: pe de o parte, confirmă încheierea contractului, iar pe de altă parte, garantează executarea contractului.

Ca dovadă de confirmare a încheierii contractului, arvuna este de natură să probeze încheierea contractului, atunci cînd nu există înscrisuri sau alte dovezi în acest sens. Aceasta înseamnă că dacă părţile contractante nu contestă faptul transmiterii arvunei sau dacă chiar şi-l contestă, însă acest fapt este probat prin dovezile corespunzătoare, contractul se consideră încheiat. Ca mijloc de garantare a executării contractului, arvuna este menită să tempereze interesul fiecărei părţi contractante de a face tot posibilul pentru ca contractul garantat cu arvună să se execute.

Instanţa de recurs menţionează că, este întemeiată poziţia primei instanţe potrivit căreea, prin finalitatea sa, tratat prin prisma prevederilor art. 631 Cod Civil coroborat cu alin. (3) al art. 679 C.C., contractul de arvună nominalizat reprezintă de fapt un antecontract de vînzare-cumpărare a imobilului sus indicat, adică o obligaţie a părţilor de a încheia contractul de vînzare cumpărare pînă la data de 19 august 2011, acest fapt fiind accentuat în pct. 1 al contractului de arvună. În acest context este necesar de menţionat că forma stabilită pentru contract se aplică şi pentru antecontract. Astfel, antecontractul este acel contract prin care două sau mai multe persoane se obligă reciproc sau doar o parte se obligă faţă de cealaltă parte să 5 încheie un contract.

Forma antecontractului este determinată de forma stabilită de lege pentru contractul pe care s-au obligat să-l încheie ambele sau una din părţile antecontractului. Este de menţionat faptul că potrivit prevederilor art. 666 alin. (2) Cod Civil, contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic. Instanţa de recurs accentuează că, producerea efectelor juridice reprezintă naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile, iar obligaţiile şi drepturile civile trebuie să rezulte din ceea ce părţile au stipulat expres. Prima instanţă corect a constatat că, în contractul de arvună, care de fapt reprezintă un antecontract de vînzare-cumpărare, părţile s-au obligat la încheierea unui contract, însă acestea nu au convenit asupra tuturor clauzelor esenţiale ale viitorului contract, precum ar fi preţul.

Or potrivit art. 679 Cod Civil, 679 C.C., contractul se consideră încheiat dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord. Avînd în vedere faptul că, legea civilă instituie cu titlu de clauză obligatorie în contractele de vînzare cumpărare preţul convenit, prima instanţă just a evidenţiat că, în contractul de arvună părţile nu au indicat preţul asupra căruia acestea au convenit la viitoarea procurare a imobilului, or potrivit prevederilor art. 753 alin. (1) Cod Civil, prin contractul de vînzare cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.

Potrivit art. 756 alin. (1) Cod Civil, preţul bunului trebuie să fie exprimat în bani. Instanţa de recurs consideră necesar de a reitera prevederile art. 670 C.C., care statuiază expres că, este nul contractul al cărui obiect reprezintă o prestaţie imposibilă. În sensul normei respective, Colegiul accentuiază că, se consideră imposibilă prestaţia care nu poate fi executată de partea care s-a obligat, indiferent de faptul dacă ştia sau nu despre această imposibilitate la momentul încheierii contractului şi indiferent de faptul dacă imposibilitatea îi este sau nu imputabilă părţii care are obligaţia s-o exercite. Prima instanţă, corect a constatat că, succesivitatea evenimentelor expuse în speţă reprezintă o prestaţie imposibilă, pe care niciuna din părţi nu o poate executa şi nu doreşte să o accepte, iar art. 670 C.C.

stabileşte că este nul contractul al cărui obiect reprezintă o prestaţie imposibilă. Conform art. 668 alin. (1) C.C., contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii. Prin urmare, prima instanţă just a stabilit că, în primul rînd părţile sunt obligate să execute ceea ce au indicat expres în contract, iar pe cale de consecinţă şi tot ceea ce rezultă din natura contractului în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii. Indicînd în contract transmiterea arvunei în mărime de 10000 euro, părţile au 6 executat stipulările contractului, însă sunt în imposibilitate de a executa ceea ce rezultă din natura contractului, în speţă a antecontractului de vînzare cumpărare (arvună).

Or, după cum a fost enunţat mai sus, este imposibil de a executa o astfel de prestaţie, care este incertă şi nedeterminată, adică achitarea preţului imobilului. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 679 C.C., potrivit cărora contractul se consideră încheiat dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord. Prin contract se poate naşte obligaţia de a se încheia un contract. Forma stabilită pentru contract se aplică şi pentru antecontract. Din acetele pricinii se constată cu certitudine că, Ion Cazac a confirmat că semnătura din recipisa ce confirmă transmiterea avansului de 1000 euro pentru casa din comuna Tohatin de Jos îi aparţine.

Prima instanţă correct a tratat recipisa similar contractului de arvună şi a apreciat-o ca fiind nulă absolut. Or, aceasta contravine prevederilor legale deoarece în contextul ei nu este indicat obiectul actului juridic, care trebuie să fie determinat sau determinabil potrivit art. 206 C.C.. Astfel, dacă obiectul unei prestaţii de a da este un bun determinat individual, în cazul din speţă fiind un imobil, actul juridic trebuie să conţine suficiente elemente pentru individualizarea bunului. Instanţa de judecată corect a stabilit că, din textul recipisei nu se poate determina şi individualiza bunul imobil pentru care a fost transmisă suma de 1000 euro, anume care casă din comuna Tohatin de Jos, de la cine a primit suma în avans, la ce preţ s-a convenit înstrăinarea casei vînzarea căreia a fost avansată.

Prin urmare, acest act juridic, recipisă de primire a avansului în mărime de 1000 euro este unul lovit de nulitate absolută, din care motive prima instanţă corect a invocate-o din oficiu. Astfel, Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău corect a dispus restituţia civilă prin încasarea din contul lui Cazacu Ion în beneficiul lui Şceglov Serghei a sumei de 10000 (zece mii) euro, în lei moldoveneşti conform ratei oficiale de schimb din data executării hotărîrii, precum şi încasarea din contul lui Cazacu Ion în beneficiul lui Şceglov Serghei a sumei de 1000 (una mie) euro, în lei moldoveneşti conform ratei oficiale de schimb din data executării hotărîrii, cu titlu de avans achitat în contul vînzării-cumpărării imobilului amplasat în mun.

Chişinău, comuna Tohatin, întovărăşirea pomicolă „Izvorul Vesel”. Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, concluzia primei instanţe, despre necesitatea admiterii acţiunii înaintate de Şceglov Serghei împotriva lui Cazacu Ion cu privire la recunoaşterea nulităţii actului juridic, contractul de arvună încheiat din 12 mai 2011, restituţia civilă prin încasarea banilor transmişi cu titlu de arvună, încasarea sumelor achitate ca avans, este justă, ea avînd la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, în conformitate 7 cu prevederile art. 130 C.P.C..

Actul de dispoziţie al primei instanţe a fost adoptat cu respectarea normelor de procedură şi cu aplicarea corectă a normelor de drept material. În concluzie, instanţa de recurs menţionează că, este legală hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 12 decembrie 2013, din care motive urmează a fi menţinută. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este neîntemeiată, iar hotărîrea primei instanţe este legală, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Cazacu Ion şi a admite recursul declarat de Şceglov Serghei, cu menţinerea în vigoare a hotărîrii primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se respinge recursul declarat de Cazacu Ion. Se admite recursul declarat de Şceglov Serghei. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iulie 2013, se menţine hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 12 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Şceglov Serghei împotriva lui Cazacu Ion cu privire la recunoaşterea nulităţii actului juridic, contractul de arvună încheiat din 12 mai 2011, restituţia civilă prin încasarea banilor transmişi cu titlu de arvună, încasarea sumelor achitate ca avans.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Vera Macinskaia 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.