- Dosarul nr.
- 2r-321/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 martie 2014
- Părțile
- Lisnic Valentina vs SA Red Nord Vest
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel
2r-321/14 — Încasarea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: Iu. Ţîmbalari dosarul nr. 2r-321/14 instanţa de apel: T. Duca, A. Albu, S.Procopiuc DECIZIE 26 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de Lisnic Valentina în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lisnic Valentna împotriva Societăţii pe Acţiuni “Red Nord Vest” cu privire la repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014, prin care cererea de apel depusă de Lisnic Valentina a fost restituită, c o n s t a t ă Lisnic Valentina la 01 iulie 2013 a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „RED Nord-Vest” cu privire la repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că la montarea şi demontarea contorului pe adresa raionul Donduşeni, s. Tîrnova, str. A Russo, 25 a fost falsificată semnătura mamei sale Lesnic E.F. de pe actul FRED „Nord-Vest” Donduşeni nr. 000161 din 17 ianuarie 2011, fapt confirmat prin raportul de expertiză nr. 3405- din 04 septembrie 2011 efectuat de expertul criminalist al Departamentului de Poliţie al MAI. Invocă că mamei sale, care este imobilizată la pat în urma accidentului vascular cerebral şi care nu are nici o legătură cu cele întîmplate, i-a fost cauzat prejudiciu sănătăţii, constatînd din suferinţe de ordin psihic şi emoţional. Solicită reclamanta declararea FRED „Nord- Vest” Donduşeni vinovat de falsificarea semnăturii mamei sale şi încasarea în beneficiul său de la pîrît suma de 500 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.
Prin hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 29 octombrie 2013 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Lisnic Valentina a depus apel, solicitînd admiterea lui. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 16 decembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Lisnic Valentina, comunicîndu-i-se despre necesitatea prezentării cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul şi dovada de plată a taxei de stat în sumă de 75 lei pînă la data de 14 ianuarie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014 apelul declarat de către Lisnic Valentina a fost restituit. La 06 februarie 2014 Lisnic Valentina a depus recurs împotriva încheierii din 14 ianuarie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi remiterea pricinii spre rejudecare în instanţă de apel.
Recurenta Lisnic Valentina în motivarea recursului a invocat că dînsa s-a conformat condiţiilor impuse prin încheierea din 16 decembrie 2013 şi a achitat taxa de stat. Însă, în viziunea recurentei, instanţa urma să fixeze spre examinare cauza oferindu-i termen pentru a motiva apelul. La fel, invocă că în încheierea din 16 decembrie 2013 este indicat termenul despre lichidarea neajunsurilor, dar nu este indicat despre data petrecerii şedinţei la 14 ianuarie 2014. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). În conformitate cu art. 368 al. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
S-a stabilit că prin hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 29 octombrie 2013 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Lisnic Valentina a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanţe şi fără a achita taxa de stat prevăzută de lege. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 16 decembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Lisnic Valentina, comunicîndu-i-se apelantei despre necesitatea prezentării cererii de apel motivată şi dovada de plată a taxei de stat în sumă de 75 lei pînă la data de 14 ianuarie 2014, menţionîndu-se că în caz că nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu se va considera depusă şi va fi restituită.
Prin avizul recepţionat contra semnătura la data de 30 decembrie 2013 se atestă că în adresa Valentinei Lisnic i-a fost expediată şi adusă la cunoştinţă încheierea Curţii de Apel Bălţi din 16 decembrie 2013, prin care i-a fost impus faptul prezentării apelului motivat şi achitarea taxei de stat. Din materialele dosarului rezultă că la data d e 26 decembrie 2013 Lisnic Valentina a achitat taxa de stat impusă în sumă de 75 lei. 2 Totodată, se atestă că la şedinţa din 14 ianuarie 2014 Lisnic Valentina nu s-a prezentat şi nu a prezentat apelul motivat. Din aceste considerente Curtea de Apel Bălţi, prin încheierea din 14 ianuarie 2014 a restituit apelul declarat de Lisnic Valentina, în temeiul art. 369 al.
(1) lit. a) CPC. S-a stabilit că Lisnic Valentina a depus apelul motivat, însă acesta nu poate fi luat în consideraţie, deoarece a fost prezentat ulterior, la 17 ianuarie 2014, adică după ce a fost restituit apelul la 14 ianuarie 2014. În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră justă concluzia instanţei de apel privind restituirea cererii de apel depusă de Lisnic Valentina.
Nu pot fi reţinute argumentele recurentei, precum că în încheierea din 16 decembrie 2013, prin care nu s-a dat curs apelului, este indicat termenul despre lichidarea neajunsurilor, dar nu este indicat despre data petrecerii şedinţei la 14 ianuarie 2014, deoarece aceasta nu poate constitui ca motiv de casare a încheierii din 14 ianuarie 2014. Or, recurenta nu s-a conformat încheierii din 16 decembrie 2013 şi nu a respectat condiţia impusă de instanţă de prezentare a apelului motivat pînă la 14 ianuarie 2014. În astfel de circumstanţe şi avînd în vedere faptul că recurenta nu a prezentat apelul motivat în termenul indicat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel din 14 ianuarie 2014.. În conformitate cu art. 427 al.
(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Lisnic Valentina. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lisnic Valentna împotriva Societăţii pe Acţiuni “Red Nord Vest” cu privire la repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3