- Dosarul nr.
- 2ra-968/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 martie 2014
- Părțile
- Balacci Veaceslav vs Ministerul Justitiei
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-968/14 — Repararea prejudiciului material şi moral
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
Prima instanţă: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău (jud. N.Simciuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. N.Craiu, L.Bulgac, A.Minciuna) Dosarul nr. 2ra-968/14 ÎNCHEIERE Colegiul civil, Comercial şi de Contencios Administrativ 26 martie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţă: Preşedintele completului, Iulia Sîrcu Judecători Ion Corolevschi Valentina Clevadî examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 23 octombrie 2013, adoptată în cauza civilă la cererea lui Balacci Veaceslav împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenienţi accesorii Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Procuratura Anticorupţie şi Serviciul Vamal al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, a c o n s t a t a t :
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 19 iunie 2013 a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată depusă de Balacci Veaceslav împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenienţi accesorii Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Procuratura Anticorupţie şi Serviciul Vamal al Republicii Moldova, dispunîndu-se încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Balacci Veaceslav prejudiciul material cauzat în mărime de 29 408 lei, prejudiciul moral 5 000 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică 500 lei, iar în total 34 908 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. S-a admis apelul declarat de Balacci Veaceslav şi s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 19 iunie 2013, majorînd de la 5 000 lei pînă la 15 000 lei 1 cuantumul despăgubirilor morale dispuse spre încasare de la stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Balacci Veaceslav. În rest, hotărîrea primei instanţe a fost menţinută.
La 02 ianuarie 2014, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013, solicitînd modificarea deciziei Curţii de Apel Chişinăudin 23 octombrie 2013 şi hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 19 iunie 2013 prin diminuarea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielile de judecată.
În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Chişinău la 04 noiembrie 2013 şi recepţionată de recurent la 14 noiembrie 2013. Astfel, recursul se consideră depus în termen.
În motivarea recursului recurentul a indicat că, instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material. Instanţa de apel nu a luat în consideraţie că, la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, suma acordată trebuie să fie una justificată şi reală, să nu constituie venit justificat pentru cel despăgubit, iar pentru stat o contribuţie excesivă. În opinia recurentului, majorarea sumei acordate întru repararea prejudiciului moral, nu este motivată deoarece în privinţa intimatului nu există o sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă.
Analizînd modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Consecvent art. 432 prevede exhaustiv temeiurile de declarare a cererii de recurs, iar invocarea altor încălcări ale normelor procedurale, a altor norme de drept material, aprecierea incorectă a circumstanţelor de fapt în susţinerea recursului, pornind de la specificul acestei faze a procesului, nu poate avea loc.
Potrivit art. 437 alin.(1) lit.f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie 2 contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
De asemenea, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Pe cînd, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
Prin urmare, Colegiul reţine că argumentele recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.
Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).
Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 3