3ra-355/14 — Contestarea actului administrativ

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 18 iulie 2013 a fost admisă acţiunea. S-a anulat decizia IFS mun. Chişinău nr. 333 din 24 aprilie 2013, decizia IFS mun. Chişinău nr. 952/2/8 din 07 martie 2013 şi actul de control fiscal nr. 3-509683 din 12 februarie 2013.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către IFS mun. Chişinău, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 18 iulie 2013, cu excluderea din dispozitivul hotărîrii a menţiunii că „se anulează decizia IFS mun. Chişinău nr. 333 din 24 aprilie 2013 şi actul de control fiscal nr. 3-509683 din 12 februarie 2013”.

La data de 21 ianuarie 2014, recurentul IFS mun. Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel în partea ce ţine de menţinerea hotărîrii primei instanţe, cu lăsarea în vigoare a excluderii operate în dispozitivul hotărîrii, precum şi casarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 18 iulie 2013, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. 1

În motivarea recursului, recurentul IFS mun. Chişinău a declarat că instanţa de apel şi prima instanţă la emiterea hotărîrilor au interpretat eronat normele dreptului material şi procedural.

La fel, instanţele de judecată nu au dat o apreciere justă a argumentelor de fapt şi de drept. Invocă că în cadrul controlului s-a constatat că în perioadele fiscale noiembrie 2012 şi decembrie 2012 ÎM „Etalon Cleaning” SRL a trecut în cont TVA în sumă de 125 000 lei şi 13 582 lei respectiv aferentă mărfurilor de uz casnic procurate de la SRL „Sport L.L” în baza facturilor fiscale, iar datoria creditoare a ÎM „Etalon Cleaning „SRL faţă de SRL „Sport L.L” a fost stinsă prin barter. Menţionează că SRL „Sport L.L” nu şi-a onorat obligaţiile faţă de buget, începînd cu perioada fiscală noiembrie 2012 SRL „Sport L.L” neprezentînd declaraţiile privind TVA.

Îşi exprimă dezacordul faţă de poziţia instanţei de apel, precum că intimatul ÎM „Etalon Cleaning” SRL nu a încălcat prevederile art. art. 101 alin. (1), 102 alin. (1) Cod Fiscal şi acesta a avut dreptul la trecerea în cont a TVA în sumă de 138 582 lei.

Analizînd modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC,cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat.

Colegiul constată că, argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art.386 alin.(1) lit.b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel, însă asemenea, temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art.432, alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că, instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 CPC. 2

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentele recurentului precum că instanţa de apel nu a dat o apreciere cuvenită circumstanţelor cauzei cu încălcarea eronată a normelor de drept material, nu poate constitui temei pentru recurs în Secţiunea a II-a. Mai mult ca atît, aceste argumente poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de IFS mun. Chişinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3