3ra-374/14 — Anularea actului administrativ, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortată de la munca si prejudiciului moral

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 04 septembrie 2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată a lui Buzenco Sergiu împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind la anularea ordinului nr. 699 EF din 27 decembrie 2012 cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă din 01 ianuarie 2013, restabilirea în funcția de șef al Secției logistică al Clubului sportiv central ,,Dinamo”, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă şi prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei, ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Buzenco Sergiu şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 septembrie 2013. 1

La 24 ianuarie 2014, Buzenco Sergiu a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 septembrie 2013, solicitînd casarea acestora cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului recurentul a indicat că, instanţele de fond şi de apel au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material, concluzionînd în mod greşit precum că, s-a adresat cu acțiune în ordinea contenciosului administrativ cu omiterea termenului de prescripţie, iar adresarea cu cerere prealabilă către pîrît nu constituie motiv de repunere în termen. Totodată, menţionează recurentul că, potrivit Legii contenciosului administrativ este obligatorie respectarea procedurii prealabile, iar art. 355 Codul Muncii expres prevde că, litigiile de muncă pot fi iniţiate în termen de 3 luni din momentul apariţiei lezării în drepturi ale angajatului. În opinia recurentului, înaintarea unei cereri prealabile întrerupe termenul de prescripţie.

Analizînd modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Consecvent art. 432 prevede exhaustiv temeiurile de declarare a cererii de recurs, iar invocarea altor încălcări ale normelor procedurale, a altor norme de drept material, aprecierea incorectă a circumstanţelor de fapt în susţinerea recursului, pornind de la specificul acestei faze a procesului, nu poate avea loc.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit.f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. 2

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanţele judecătoreşti inferioare a normelor de drept material, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Buzenco Sergiu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Buzenco Sergiu împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 3